marți, 5 mai 2015

2 măsuri rele, pentru o Romanie cu o secunda mai buna

Două măsuri care nu se vor aplica niciodată, nici măcar parțial.
Sursa: greendiary.com

Despre morții de pe șoselele patriei am mai scris și se vorbește practic permanent, de fiecare dată când încep știrile... Propunerea mea, pe care mulți o vor considera fascistoidă: interzicerea depășirilor pe orice drum național pe timp de, să zicem, 5 ani (aștept înjurăturile de rigoare, românul s-a născut șofer).

Despre defrișarea pădurilor patriei s-a mai vorbit iar în ultima vreme un nou scandal ține prima pagină. Gurile rele și foarte rele vorbesc chiar despre o implicare a Wernerului proaspăt ales la Cotroceni. Propunerea mea, la fel de urâtă ca și anterioara: interzicerea tăierilor de copaci în orice pădure a patriei pe timp de, să zicem, 5 ani. 

Cinci ani, în care să ajungem mai tarziu (yeah, right!) din orașul A în orașul B, cinci ani în care să plângem după locurile de muncă din industria forestrieră (azi sunt pus pe glume). Merită țara asta să sacrificăm 5 ani pentru ea? Normal că nu merită, noi nu avem răbdare nici cu țara nici cu noi înșine, avem răbdare doar cu politicienii, în cicluri de câte 4-5 ani ;)

Desigur, două astfel de măsuri nu ar pica pur și simplu din cer, ele ar trebui pregătite din timp iar eventualele efecte nedorite contrate pe cât posibil. Voi enumera la întamplare câteva aspecte pozitive, de va fi cândva să fie: 
 - evident mai puține accidente, implicit, deși cinic, cheltuieli mai puține pentru sistemul de sănătate și câștiguri mai mari pentru companiile de asigurări. Viața nu o mai pun aici în calcul, pentru că dacă românii ar iubi-o, s-ar comporta altfel pe șosele...
- stimularea industiei materialelor plastice, dat fiind că va trebui să înlocuim cu ceva mobila aia din lemn masiv sau furnirurile pe care oricum le rupeam în mai puțin de 5 ani de folosință. Implicit locuri de muncă, investiții și alte mofturi. Ați fi surprinși căt de vastă este această ”plastics industry”, puteți să îl întrebați pe gugăl. Desigur, noi suntem niște naturaliști, nu acceptăm toate plăsticăraiele, la fel cum nu am auzit prea mulți iubitori de schi să verse o țuică fiartă în memoria copacilor căzuți ca se poată ei da cu placa sau punga...
-  alte mofturi cu aer curat, păduri virgine, risc scăzut de inundații, potențiale vieți și proprietăți salvate și alte chestiuni care țin de un anumit grad de civilizație și calitate a vieții.
- câteva locuri de muncă sacrificate din industria forestieră vor putea fi salvate, având în vedere că pădurile trebuiesc întreținute, proprietarii de păduri ar cam trebui să cotizeze, statul ar trebui să cam subvenționeze netăierea respectivă, poate să reducă un pic mafia certificatelor de emisii de carbon pentru a putea profita și mai bine de pe urma infuziei de aer curat și așa mai departe. 

Ar fi naiv să spun că nu ar fi măsuri complicate. Dar ar fi un experiment pe o durată chiar foarte scurtă, pe care poate ar merita să îl încercăm. Pariul meu e că, după 5 ani, numărul victimelor de pe șosele s-ar micșora considerabil, mafia pădurilor ar căuta și poate chiar găsi noi moduri de a fenta legea, dar ritmul pierderii suprafețelor împădurite ar scade. Iar pe lângă cei 5 ani de răbdare ar mai fi nevoie de niște bănuți. De unde bănuți? Ei bine, mai plătiți o taxă și mergeți la o poveste cu alesul vostru din Parlament ;)


sâmbătă, 11 aprilie 2015

Paștile dreptății neamului

- text pascal, despre iertare, interes și trădare


Principala lege care guvernează România pare a fi interesul. Interesul propriu. Interesul să îți iasă și ție ceva (dacă se poate concomitent să îi iasă și altuia mai puțin), să nu superi pe cine nu trebuie, pentru că nu se știe niciodată de unde... îți mai pică și ție ceva.

Și pe baza acestui interes ne concepem și ne urmăm principiile de viață. Unul dintre ele ar fi, creștinește, ”să nu furi”. Ei bine, ”să nu furi” e OK. Dar, dacă se întâmplă ca vreunul dintre apropiații sau simpatizații noștri să fie prins cu mâța în sac, atunci ne facem că plouă. Câți dintre noi i-am spus vreodată unui prieten ”băi, nu fă asta!”? În fine, unii sunt niște lupi moraliști. Situația se schimbă dramatic atunci când nu este vorba de un prieten, ci de un șef sau cineva indirect responsabil de banii care ți se varsă în cont. Atunci, cetățeanul român e în stare să îl dea jos și pe Dumnezeu (desigur, în condițiile in care relația cu donatorul este bună, altfel, să îl ia dracu' de nemernic!), numai ca să susțină nevinovăția sau vina mică a respectivului.

Vedem cu toții în ultimele luni (ani) un ”val de arestări”. O mare parte din ele însă doar preventive. Oameni din așa zisa elită a societății. Nu le dau numele pentru că sunt extrem de cunoscuți și sper ca istoria să îi uite. Miniștri, foști sau actuali, parlamentari, politicieni mai mici sau mai mari, oameni de afaceri care până ieri ne țineau lecții despre biznis, cum e cu succesul, cu riscurile și cu multă muncă. Toți nespălații care veneau în fața noastră cu un aer de rafinați, ba chiar de intelectuali fini. Unii cât pe-aci să devină șefi de stat la un moment dat. Iar toți extrem de aroganți, ca în zilele în care păreau de neatins, un fel de semizei ai unei societăți acoperite cu rahat. Iar azi, o parte din ei, trebuie să se supună justiției. Și de aici toată vorbăria cu ”e omul lui cutare”, ”dosar politic”, ”băsiști & antibăsiști” și toată lăbăreala veselă-tristă care ocupă mai tot interesul public actual. Noi însă știam cine sunt ei. Și ei știau foarte bine. Dar pe vremea aceea nu trebuiau să se supună vreunei legi, atâta timp cât ei erau legea. Astăzi lucrurile s-au schimbat un pic, legea este dictată de altundeva (americanii, UE, suflul nou din țară, mă-sa știe) iar acest lucru este dureros de acceptat. Iar interesații (după cum spuneam anterior, legea interesului) sunt la datorie. Unii din principiu, fără măcar să își dea seama că înca mai fac jocurile unor nemernici. Dacă arestatul este din tabăra pe care o sprijini tu (din interes, să fim serioși, nu din spirit creștinesc), începi să urli că e dosar politic, că omul creează locuri de muncă, că a donat bani la biserici, că altii au furat mai mult! 

Și aci vroiam de fapt să ajung. Suntem o societate care nu a dorit niciodată să facă pace cu proprii demoni, cu părțile ascunse și neglorioase ale trecutului și ale prezentului propriu, care nu fac decât ca viitorul să se clădească pe o fundație mlăștinoasă, chiar purulentă. Din 1990 încoace am tot încercat să ascundem totul sub preș (chiar dacă la nivel oficial am tot auzit că vom face și vom drege). Cert este că securiștii și alți potentați ante 89 (cu toate ițele de rigoare, era practic o întreagă clasă socială, separată de restul populației, dar despre asta altă dată) s-au reciclat în oameni de afaceri, jurnalisti, politicieni, formatori de opinie, vedete media, scriitori, academicieni și așa mai departe. Adică elita culturală, politică și financiară a țării. Iar cei care au încercat să se opună întrucâtva, au fost bătuți de mineri, convinși / forțați să plece din țară (”țară de căcat”, promovăm brand-ul și succesul este maxim), dați la o parte, transformați sau prezentați gloatei ca legionari (folosirea acestei fantome încă este foarte eficientă) sau extremiști iar legile (electorale) au fost concepute de așa natură, încât ”sistemul” să fie nu doar impenetrabil, dar să creeze și pui (alde generația nouă de politicieni de vârf).

Aștept încă ziua în care unul dintre ăștia, aceste căpușe ale neamului, să iasă în față și să mărturisească sincer (poate chiar într-o carte, că tot e la modă și te mai scoate și din pârnaie), fie el fost turnător sau om de afaceri / politician acuzat de corupție. Asta este până la urmă diferența dintre un om, poate chiar creștin adevărat (toți sunt niște religioși și cu Dumnezeu în gură, poate ați observat) și o scursură, o lichea supurând necinste, care infestează România de cel puțin 25 de ani încoace. Toți sabotorii aceștia își clamează nevinovăția și cer procese corecte (adică să fie lăsați în libertate bucurându-se de toate roadele ”muncii” lor - singura formă de dreptate pe care ei o acceptă), deși victima (a se citi ”România”) crimei, incestului și violului repetat este încă pe masă (unii am spune că nu e moartă, că sunt șanse să își revină, că i se mai avede acea licărire în ochi, dacă ai răbdare să îi pui mâna pe frunte și să speri. 


- nu există niciun motiv întemeiat să găsesc o încheiere pentru acest text, nu știu nici soluția și nici ce este mai bine. Știu doar că avem nevoie de mai multă sinceritate








vineri, 27 martie 2015

It's weird, but I did not look at your thigh...

It's weird, but I did not look at your thigh,
but only at your eyes, your mouth and your brows,
your soft round shoulders and all the small details
known just by God or who is there up high:
The brightness shining from your sweet lips and teeth
if you simper while you eat a mandarine
and your steps so small when wearing just your skin,
these lead to the crumbling of all pillars of my faith.
Nearly collapsed over my previous idols,
with sweetness flowing in the depths of my soul,
like I never felt in my whole life before
The abundance in the inner core of fruits,
hanging there for the sole reason, it seems,
to caress my dream, as it slowly fades.


(Emil Brumaru, Ciudat, nu m-am uitat la soldul tau, Rezervatia de ingeri, 2013, unlawfully translated by Lucian-A. Blaga, 2015 - dedicated to my princess)


luni, 7 aprilie 2014

Love song

Because of the night,
I'm staying with you.
All I can offer
I'm givin' to you!

Don't ever ask me:
wherefrom and whereto - 
take all of my love, 
all deep inside you!

Be for the whole night
tender to me.
'cause for this night I'm
stayin' with thee!

(Wolfgang Borchert, Liebeslied, unlawfully translated by Lucian-A. Blaga, 2014)

sâmbătă, 22 februarie 2014

Încearcă

Pune-te în miezul ploii,
să crezi în preamărirea ei,
în șuierul ei de tun
și încearcă să fii bun!

Pune-te în miez de vânt,
dansează pe al său cânt -
nu te teme de surghiun
și încearcă să fii bun!

Puneți-vă în miez de foc,
în ardeoarea-i făr' de soroc
să nu ne temem de furtuni -
și să-ncercăm să fim mai buni!


(Wolfgang Borchert, Versuch es, traducere neoficială de Lucian-A. Blaga, 2014)






sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Finish

I was running so fast that
I left one eye behind
which solely saw me
as I thinned, -
a stripe at first, later a line
Noble void crossing the nothingness,
a rapid, unexisting particle
traversing Death.

(Nichita Stănescu, Finish, 1978, unlawfully translated by Lucian-A. Blaga, 2014)





duminică, 19 ianuarie 2014

nothing else than a talking bloodstain

An angel came and told me:
- You're a cur, a pig,
a mutt and a scum.
The grass stinks under the weight of your shaddow;
your breath is nothing but morass!
- Why, I shouted, why?
- For no reason!
The angel came and told me:
Even glass is more clear
than your most lasting thought!
Soon you'll be dead and maggots
will bustle through your snout and nose!
- Why, I shouted, why?
- For no reason! the angel replied...
Then the angel, oh, the angel, oh, the angel, oh, the angel
flew away with its golden wings
into a golden sky.
Golden butterflies
were flapping in the golden angel's halo.
It was flying drivelling,
made out entirely of gold.
It was drifting towards a golden farness,
where the golden sun was setting.
- Why are you estranging, I shouted,
why are you leaving, why?
- For no reason, it replied, for no reason...

(Nichita Stănescu, Al meu suflet, Psyhée, unlawfully translated by Lucian-A. Blaga, 2014)




joi, 9 mai 2013

Will you weep or will you smile

I myself
do not repent
that I've gathered mud in my soul as well -
yet I'm thinking of you.
There'll be one morning that will kill your dream
with claws of light,
'cause my soul is as clear,
as your thought wants it,
as your love's heart believes it is.
Will you cry then or you will forgive?
Will you weep or will you smile
in the glimmers of that morning,
when I shall tell you with no remorse,
"Don't you know, only in mud-bottom lakes do water-lilies grow?"

(Lucian Blaga, Vei plânge mult ori vei zâmbi?, Poemele Luminii, 1919, unlawfully translated by Lucian-A. Blaga, 2013)




joi, 18 aprilie 2013

Timisul in noaptea mintii

Despre politicienii români și implicațiille istorice ale devenirii lor actuale am mai vorbit.
La modul general însă. Acum voi da un ”zoom” hărții României și mă voi opri scurt asupra Banatului meu iubit și anume fix în județul de frunce Timiș. De ceva vreme, mă "războiesc" de la distanță cu noul primar al Timișoarei, care a reușit în mai puțin de un an să își dea arama pe față și să ne sidereze cu ideile și mai ales cu  abordările lui, total nedemne de acest frumos oraș. Dar la Robu voi reveni cu altă ocazie.

Astăzi mă voi opri scurt asupra președintelui Consiliului Județean Timiș, acest veritabil căpitan de județ al pustei bănățene. În perioada în care PSD nu se afla la guvernare, auzeam de el rar, mi se părea mai degrabă o glumă nereușită decât o caricatură. Astăzi este cel care ține și trage toate sforile în giudeț și merită un pic din atenția noastră. Zilele acestea este atins și de un relativ scandal, în urma unor socoteli care dau cu virgulă.

Dragilor, personajul acesta certat nu doar cu acuzativul ci și cu restul Limbii Române și bunul simț, este doctor în științe. În inginerie civilă, ca și subsemnatul :) Fără să îl cunosc îndeaproape, personagiul mi-a părut întotdeauna ca desprins dintr-un film cu comuniști prim limba de lemn pe care o folosește cu atâta îndemânare. Parcă e primarul din ”Amintiri din epoca de aur”... CV-ul lui este însă fabulos. Buldozerist ajuns șef, președinte de sindicat, primar de comună, director, politician, lider de partid și, în fine, șef peste un întreg județ. O poveste de succes mai ceva ca în filmele americane. Cei care știu cum se făcea pe vremuri școala de partid dacă erai muncitor de nădejde și erai de ajutor Partidului și Statului și cum ajungeau ingineri și profesori universitari diverși netrebnici (desigur, nu este cazului domnului Bojin) în timp ce elita țării înfunda pușcăriile, vor ridica cel puțin o sprânceană. Nu neg capacitățile domnului președinte al CJ și nici experiența acestuia. Poate omul e un bun executant ;) Dar chiar nu ați găsit un om mai bun și mai integru în tot psd-ul vostru? Sunt convins că există oameni de o certă valoare în partid și nu pot să îmi explic cum se lasă conduși de un sfertodoct analfabet funcțional, cu tot respectul. Desigur, poate mă înșel și omul posedă o vastă cultură. Când și dacă acest lucru se va confirma, îmi voi cere scuzele de rigoare, cu plăcere și fără urmă de ironie.

Până una-alta însă, personajul nu poate decât să îmi aducă aminte de un grup de oameni excelent descris în romanul lui Eginald Schlattner, ”Rote Handschuhe” (”Mănușile Roșii”):

”Săreau în ochi unii studenți mai vârstnici, care populau scena, ușor plictisiți și stingheri. Erau foști muncitori. Pe ăștia îi adusese partidul de la turnătorie, de la cariera de calcar, de la transportul gunoiului, și-i aruncase cu sila în facultăți. Mai înainte făcuseră în doi ani liceul la așa-numita ”facultate muncitorească” numită în popor ”școala de balet”. Adevărați patriarhi, plini de demnitate, ședeau cu frunțile încruntate în sala de cursuri, se uitau după o mireasă academică și beau bere. Erau trecuți politicos prin examene cum trece câinele prin apă, până când li se putea înmâna o diplomă, și se adânceau în sfârșit într-un fotoliu de director. Partidul putea să respire în voie: Acum avem, în fine, intelectualii noștri de casă!” (E. Schlattner, Mănușile Roșii, Traducere Nora Iuga, Ed. Humanitas, 2005)


sâmbătă, 2 martie 2013

About the things that really matter


Every Thursday on our way to school
a man with a hat showed up
and showed us his cock
Back then I didn’t know that life
is a slow death, as if
it would caress you on the cheek
‘til it starts to bleed
I had no idea
that love itself is a slow death,
as if somebody would stab you
in the heart
with a rose
I couldn’t figure out why
God
sometimes acts
as if he’d descend from apes
I couldn’t understand why there are so many people
on earth,
as if a single one
wouldn’t be enough.

(Daniel-Silvian Petre, Despre lucrurile cu adevărat importante, Napalm D'or, Ed. Brumar, 2008, unlawfully translated by Lucian-A. Blaga, 2013)  

miercuri, 20 iunie 2012

Ura v-a intunecat mintile

Dragi compatrioti,

scurt si la obiect:
- când comiţi o boacănă, nu contează cine este preşedinte al statului, cine te urăşte sau cine te'a reclamat!
- când comiţi o boacănă, este frumos şi demn să îţi recunoşti greşeala, indiferent de partidul care a condus ţara în ultimii 2, 20 sau 200 de ani!
- când copiezi pasaje, pagini întregi din alte surse, teza ta de doctorat nu are nicio relevanţă, nu aduce nimic nou ştiinţei şi, prin urmare nu este teză de doctorat!
- când copiezi totuşi pasaje, pagini întregi din alte surse, uitând să precizezi că ideile respective nu îţi aparţin, trebuie să indici sursa, de fiecare dată când este cazul, urmând ca cititorul să ştie exact ce ai adus tu nou ştiinţei şi ce ai folosit din alte surse, ce te-a şi ajutat pe tine ca doctorand să ajungi la noi idei!
- când ai comis toate greşalele de mai sus, eşti un plagiator, fie că ai făcut-o voit sau din greşeală!
- când o persoană care ocupă o funcţie publică este prinsă asupra faptului, trebuie să demisioneze!
- când două texte sunt identice, NU este de vină Băsescu, oricîtă flotă ar fi vândut el, oricăt de chior şi beţiv ar fi, indiferent cât de curvă este Udrea, indiferent de câte procente a furat Boc din  salariile şi pensiile populaţiei! Ei vor trebui să răspundă la rândul lor pentru boacăne.
- populaţia trebuie să înţeleagă că niciun om, din niciun partid, nu este de neînlocuit! Ponta poate să plece liniştit din funcţie şi nu se va face gaură în cer, poate numi pe altcineva din partidul pe care îl conduce, sunt convins că există destui capabili, sau cel puţin sper.


În faţa evidenţei, ura trebuie să facă totdeauna un pas înapoi!

Până la noi răbufniri ale mele în scris, vă las cu bine şi, dacă este cazul, vă fut muma'n cur! 






PS: dacă eram deştepţi în 1990....

vineri, 27 aprilie 2012

Pentru cei ce uită


Din Rarău la Detunata
plânge țara, geme gloata.
Din Orhei la Feldioara,
plânge gloata, geme țara.
Din Codrii Cosminului
la Crucea Măcinului,
din obcina bradului
la zănoaga vadului
spurcăciunea iadului.
Pacostele, caznele,
beznele, năpreznele,
molimile venetice
cu harapcine și bice.
Că pe toate căile
au pătruns potăile,
că din toate pustele
s-au vărsat lăcustele,
și pe toate ușile
ne-au intrat căpușile
să-și îndoape gușile.
Muștele și ploșnițele
s-au umflat cât coșnițele.
Din Ceahlău la Retezatul,
vin ca râia și bubatul,
cu năduful și oftatul.
Pe ceafa săracului
bubele dalacului.
Pe pragul cerdacului
ghearele ”ortacului”.
Pe sângele veacului
tontoroiul dracului.
Și de când așa ne spurcă
ducem gușterii în cârcă,
somnu-i dinte de năpârcă,
noaptea rug și luna hârcă.
Ziua scade tot mai mică,
apele se-ascund de frică,
spaimele ne trag de chică
și când lacrimile pică
iarbă nu se mai ridică,
ci cucută și urzică.
Lanțul, lacătul, călușul
ne sunt cina și culcușul.
Ochii dacă vor lumină
vin zăvoarele să-i țină.
Pasul dacă vrea să-nfrunte
vin cătușele mai crunte.
Mâinile dacă se roagă
vine lanțul și le leagă.
Limba dacă vrea să spuie,
uite-o, țintuită-n cuie!
Și răscoala dacă muge,
uite chei, uite belciuge!
Râde foamea la fereastră,
stă robia-n casa noastră
și în fața ușii, gata
să ne-nșface beregata,
joacă temnița, turbata.
Toți hingherii și codoșii
joacă sârba târfei roșii;
sârba temnicerilor
pe jalea durerilor.
Alelei, groparule,
lotrule, tâlharule,
pune mâna pe lopată
și fă groapa lată, lată,
ca să-ncapă jalea toată.
Fă-ne loc de-ngropăciune
peste oasele străbune.
Pune-ne-n pământ cu toții,
și strămoșii și nepoții
și ne-așează pe morminte
munți de cremene fierbinte
peste fiu, peste părinte.
Inima să nu mai știe
de prăpăd și de robie.
Bieții ochi să nu mai vadă
fiarele cum ies la pradă.
Și urechea să n-audă
nici bejenia zăludă,
și nici hohotul de iudă
peste vaietul de trudă,
peste țara care-asudă
ruptă-n dinți de haita crudă.

(Cântec de jale - Radu Gyr, 2 martie 1905 - 29 aprilie 1975)