Generaţia de sacrificiu

Aţi mai auzit-o pe asta, nu? Şi până nu vă veţi băga minţile-n cap o veţi tot auzi, cu referire directă la domniile voastre. De ceva vreme încoace e la moda printre locuitorii acestor meleaguri lamentarea pe marginea sau prin mijlocul crizei. Lucru perfect justificat. Dar uităm totuşi că în ultimii 20 de ani am fost de fapt într-o continuă criză? Am gustat ce-i drept din binefacerile capitalismului şi democraţiei, dar îşi aduce cineva aminte ca în aceşti 20 de ani să fi fost vreodată cu adevarat bine în ţara asta?
Cea mai mare tragedie cu care se confruntă poporul acesta la momentul actual nu este de fapt incapacatitatea de guvernare, prostia sau hoţia celor de la "putere". Tragedia constă tocmai în lipsa de alternative la îndemână (a se citi "opoziţie").
Avem în acest moment 4 (hai să zicem 5)partide politice în parlament plus o mână de pseudo-independenţi sau reprezentanţi ai unor minorităţi. Cine uită sau se face că nu îl interesează că acum 19 ani PDL şi PSD formau vajnicul FSN, se află într-o mare eroare. Ipoteza mea este că aceste 2 partide s-au "separat" tocmai pentru a oferi prostimii opţiuni: unii spre stânga, alţii spre dreapta. E cam ca si coşurile acelea de gunoi din gările patriei, ale căror capace împart deşeurile pe categorii dar pe interior acestea intră toate laolaltă. Aceste două partide s-au aflat permanent la guvernări, cu mici pauze de câţiva ani, urmate de reveniri în forţă.
Scurt despre UDMR: prostimea poate fi şi de origine maghiară, prin urmare a fost livrată o opţiune şi pentru această minoritate. Astfel UDMR a făcut parte, cu mici excepţii, din mai toate guvernările de dupa 1990.
Liberalii: PNL a fost la putere de 2 ori, în infama coaliţie (săpată din interior de PD cu Băsescu) între 1996-2000 şi apoi pe parcursul guvernării cu circ Tăriceanu. Liberalii îmi sunt cei mai apropiaţi mie ca mesaj politic, chiar dacă pe alocuri aş da cu ei de pământ. Este singurul dintre cele 3 partide mari care nu a avut ocazia să guverneze singur(adică premier+preşedinte) şi care, coincidenţă sau nu, are cei mai puţini membri cărora le pot fi depistate rădăcini sau predecesori în sistemul comunist. Poate dacă şi-ar pune, cum zice românul, coaiele pe masă, ar avea şansa să îşi demonstreze cu adevărat capacităţile. Orice asociere cu FSN poate fi privită ca "futere de mamă".
PC şi UNPR sunt două partide cu rădăcini în celelalte 3 partide amintite mai sus(exceptând ungurii), prin urmare nu prea pot să mă pronunţ şi, pe deasupra, nu au intrat în parlament după cum prevede legea electorală, aşa că să-mi aştepte aprecierile sau înjurăturile în ciclul electoral viitor.
Grupul minorităţilor - curve! Asta nu înseamnă că trebuiesc subestimaţi sau blamaţi, fiecare are dreptul să aleagă ce face în viaţă pentru a atinge prosperitatea.
Trăgând linie, vom constata că aceşti oameni ne conduc de 20 de ani cu următoarele rezultate: integrare în NATO, integrare în UE, cvasi-dispariţia unei adevărate clase de mijloc(pentru populaţie), averi personale considerabile (pentru ei). Aceste integrări au beneficiile şi binefacerile lor, nu putem nega. La fel cum nu putem nega că suntem o ţara cea mai săracă din UE, o ţară care şi-a vândut mai toate resursele şi industriile, o ţară fără niciun fel de infrastructură, o ţară care nu îşi mai poate plăti pensionarii, medicii, profesorii, militarii, măturătorii de străzi etc, o ţară din care tinerii, şi mai nou şi bătrânii, vor să plece.
Mai există şi o categorie de oameni, în special tineri, care spun că pe ei nu îi interesează politica. Mă bucur pentru ei - înseamnă că au câştigat la loto şi nu mai au griji, pentru că nu îmi pot explica faptul că poţi trăi într-o ţară unde mai totul merge prost, fără să te intereseze. Dar şi acest lucru a făcut parte din strategiile celor ce au fost la vreo formă de putere în ultimii ani: au creat o stare de lehamite în rândul populaţiei, tocmai ca nu cumva vreunul să se ridice cu idei şi forţe noi împotriva lor.
Mă voi repeta: trebuie să scăpăm de aceşti nomenclaturişti, securişti, profitori, netrebnici, interesaţi şi neputincioşi. Împreună cu un profesor de la facultatea unde activez, am ajuns la concluzia că numărul de repetări a unei idei, pentru ca studenţii să o priceapă, este egal cu numărul studenţilor. Prin urmare, în momentul în care toţi vom fi convinşi şi hotărâţi să scăpăm de actuala (şi deja perpetua) clasă politică, atunci vom avea şansa să ieşim cu adevărat din orice criză.

Truda

Poate aţi observat citind rândurile acestui blog că pe alocuri am inserat filmări/melodii ale unei formaţii pe nume Truda. Nu îi cunosc decât fugitiv, i-am văzut live o singură dată (şi au fost buni, peste nivelul consacrat al formaţiilor din România) şi nu scriu ca să le fac reclamă. În general încerc ca la finalul fiecărei postări să adaug o melodie, care să se potrivească subiectului.

Revenind la Truda, probabil nu cântă ceva ce ascultaţi majoritatea dintre voi acasă sau la radio, dar este o muzică cu mesaj, transmis de nişte oameni care se revoltă împotriva prostiei din societate, prostie care ne-a cam adus pe culmile gloriei în care ne aflăm acum. Prostia a fost susţinută de instituţiile statului, de la Guvern, Parlament şi până la Biserică. Trăim într-o societate superficială, săracă din mai toate punctele de vedere, şi am ajuns un popor care nu are nici simţ civic, nici voce care să se răscoale împotriva nedreptăţilor sau pentru a-şi cere drepturile, înghiţim prea multe, ceea ce denotă o lipsă crasă de demnitate.

Sper totuşi că demnitatea locuitorilor acestei ţări nu s-a pierdut total, vocea celor care încă o mai au trebuie să se facă auzită şi pentru aceasta este nevoie de curaj. Sau cum ar spune românul, COAIE! Trebuie să ne asumăm trecutul şi prezentul, pentru a avea un viitor. Astfel, vă voi recomanda spre vizionare câteva filmuleţe în care apar grăind membri ai ansamblului vocal-instrumental mai sus amintit, mesaje pe care le recomand în special tinerilor. Poate cuvintele unei formaţii de muzică rock incorectă politic, deci curajoasă, va fi mai bine primit decât o sumedenie de cuvinte aruncate de mine sau alţii mai deştepţi in eter. Subiectul poate nu este unul interesant, dar veţi putea constata că mesajul este unul simplu, de genul "cum să ne fie mai bine", transmis pe o cale directă, sinceră. Poate că respectivii nu sunt nişte profesori universitari şi exprimarea lor ar lăsa de dorit în aula Academiei, dar ideile sunt inteligente şi sănătoase, chiar dacă uneori nu sunt cele mai diplomate. Pentru cei pudici, recomand citirea zilnică a DEX-ului ;)

Ţin să precizez că muzica este un bun purtător de mesaj, mai ales printre cei tineri, prin urmare consider postarea aceasta ca fiind una justificată întru scopul de deschidere a unor minţi.

$aracie

Ştirea ultimelor săptămâni: în România e sărăcie! Presa nu mai conteneşte în a prezenta zilnic detalii ameţitoare despre sărăcia profundă în care s-au afundat cetăţenii României.

Să vă spun un mic secret. În România a fost sărăcie din totdeauna. Vârsta mă face să mă refer doar la ultimii 20 de ani glorioşi, care coincid şi cu trecerea României la neocomunism, democraţie şi capitalism sălbatic. Este foarte adevărat ce ne povesteşte nouă presa. Românii sunt cel mai sărac popor din U.E.

Dar bine măi băieţi şi fete, mulţam fain că îmi arătaţi ceva ce este evident, fără voi nu ştiu că mă făceam! Şi mă bucură că nu vă mulţumiţi doar să ne arătaţi problema, voi şi sugeraţi posibile soluţii pentru rezolvarea acesteia. Şi anume nişte feţe flămânde, degrabă vărsătoare de ocări la adresa oricui, care abia aşteaptă să revină la putere. Da, despre puternica opoziţie vorbesc. E frumos că mi se explică zilnic că Băsescu şi clanul aferent sunt de căcat, dar parcă ştiam şi eu asta. Şi voi ce îmi oferţi în schimb? Iar PSD? Hai lăsa-ţi-ne în durerea noastră, ce îmi spune mie un PSD-ist care până ieri se pupa în gură cu Băsescu, că ce de porc a distinsul preşedinte acum? Blestemul aruncat asupra poporului pare să fie mintea scurtă. Avem două variante (în fond una şi aceeaşi, eternul FSN), ne bagă unii în rahat, îi schimbăm cu ceilalţi. Aceştia ne aruncă în alt căcat, nefiind important dacă e mai mic sau mai mare, şi îi dăm jos. Pe cine punem în loc? Ei bine, aţi ghicit, pe ăia de ne băgară în rahatul anterior. Şi prin urmare tot ceea ce reuşim să facem e să ne tăvălim în căcat. Acum pentru următoarele alegeri se prefigurează o viitoare ieşire de la guvernare, poate chiar şi din parlament, pentru PDL, spre satisfacţia roşie a social-democraţilor. Acum câteva luni mă îngrozeam la gândul că ni se vor servi spre alegere Ponta şi Udrea peste 5 ani. Nici nu vreau să mă gândesc acum la un scrutin urmat de o victorie zdrobitoare a Mucului Titulescu, care va aduce alt clan înfometat cu sine.
Înţeleg că există presă dedicată trup şi suflet Puterii, la fel cum există una aşişderea pentru Opoziţie. Dar parcă îmi lipseşte o presă dedicată trup şi suflet unei altfel de politici, "din aia de care nu a mai fost" ;), că de primele două ne-am cam convins ce le poate pielea şi năravul. Ce dracu, schimbăm curvele cu prostituate?

Un permanent 23 august

Voi fi concis: pentru mine 23 august 1944 este o zi ruşinoasă şi regretabilă. Orice ar spune unii, că era inevitabilă, necesară sau că a scurtat războiul, evenimentele şi perioada istorică care a urmat acestei zile sunt nu doar de tristă amintire, dar şi simţite din plin în prezent. Un război nu se termină mai repede datorită unei schimbări de tabere, cel puţin nu pentru cei care au schimbat-o, ei urmând a fi atât cei care şi-au trădat foştii aliaţi, cât şi cei care au adus pierderi importante, care nu vor fi trecute cu vederea, noilor aliaţi care vor obţine victoria la final.

În vreme de război, o ţară are 3 posibilităţi: fie una dintre părţile combatante, fie neutralitatea! În momentul în care ai luptat şi cu una şi cu alta, te vei bucura de o totală neîncredere şi dispreţ din partea celor din jur. Lucru care de altfel s-a şi întâmplat şi se întâmplă în continuare. România a plătit "victoria" în cel de-al Doilea Război Mondial cu vârf şi îndesat. Despre binefacerile câştigării acestui război am mai scris anterior. Voi reaminti doar ocupaţia sovietică, încarcerarea, urmărirea şi eliminarea elitei, întreg regimul comunist cu tot ceea ce a însemnat el şi trecerea la democraţie şi capitalism făcută de aceiaşi oameni care ne-au binecuvântat cu primele elemente ale acestei enumerări.

Voi stărui preţ de câteva cuvinte asupra eliminării elitelor. Umilirea, torturarea şi eliminarea fizică a militarilor de carieră, profesorilor, preoţilor şi studenţilor din toate domeniile au distrus coloana vertebrală a societăţii româneşti. De aceea suntem nişte schilozi astăzi. Dar măduva încă nu s-a rupt, trebuie doar să ne înălţăm capetele şi să ne ridicăm în picioare.

Să dărâmăm spitalele (2)

Am mai vorbit despre sistemul sanitar şi spitalele din România. Asistăm la un adevărat genocid împotriva acestui popor, care este lăsat să moară în condiţii mizere şi nedemne de condiţia umană. Şi ca orice genocid care se respectă, acesta scoate la iveală toate trăsăturile murdare ale oamenilor.

Un guvern şi, mai ales, o succesiune de guverne criminale au subfinanţat sistemul, l-au lăsat pradă entropiei şi au lăsat poporul să moară. Popor care le-a mulţumit cu ocazia fiecărui act electoral, prin votări şi re-votări. Astfel s-a ajuns ca în anul 2010 în spitalele din România să se moară de septicemii, hernii şi chiar fracturi. Ca în orice război care se respectă, genocidul acesta a avut parte şi de trădări. Există "vreo două" cadre medicale în această ţară care au făcut şi fac jocul celor care ţin neaparat să distrugă complet sănătatea în România. Astfel s-a ajuns ca firmele de medicamente şi aparatură medicală să prospere, cu ajutorul unor comisioane grase plasate unde trebuie, în timp ce în spitale lipesc mănuşi şi seringi, ca să nu mai vorbim de antibiotice.

Preşedintele ţării susţine în mod deschis şi oficial plecarea cadrelor medicale din ţară. Îmi este şi scârbă să caut link-ul cu declaraţia acestuia, care în alte vremuri, mai sinistre dar poate mai juste, s-ar fi lăsat cu o condamnare pentru trădare, boicot, sabotaj şi cu pedeapsa aferentă. Oameni care studiază timp de mulţi ani pentru a servi mai apoi în condiţii grele întru sănătatea oamenilor (mă refeream la medici, nu la preoţi ;) ) merită tot respectul şi prosperitatea de care este capabilă societatea. Societatea noastră în acest moment nu doar că nu a capabilă de a oferi aceste lucruri medicilor săi, dar îi şi dă afară din ţară. Pe vremuri asta se chema exil, astăzi se numeşte "liberalizarea pieţei de muncă". Pentru a putea totuşi lupta împotriva acestei exterminări a sănătăţii şi a populaţiei, este necesar ca medicii şi cadrele medicale să iasă la luptă. La luptă pentru dreptul de a-şi practica meseria şi respecta jurământul. Aceşti oameni care au grijă de sănătatea noastră 24 din 24 nu au voie să trăiască la limita subzistenţei. Cum v-aţi simţi să ştiţi medicul care vă operează e cu executorul judecătoresc în faţa uşii? O parte din lupta medicilor care doresc să rămână în ţară va trebui să se concentreze asupra trădătorilor din propriile rânduri. Vi se par cunoscute cazurile de medici cu câte 2-3-4 funcţii administrative şi nişte averi care sfidează orice rezident care trăieşte cu 200 de euro pe lună? Afară cu ei! Sau cadre medicale care se poartă cu pacienţii ca şi cu ultimele scursuri (chiar dacă aceştia sunt, salariul redus cu 25% sau lipsa de educaţie a unora mai puţin avantajaţi de soartă nu pot să le accept ca scuze pentru comportamentul unor cadre medicale la care trebuie să le ceri scuze pentru că eşti bolnav sau să te rogi la uşile cabinetelor să îţi acorde atenţie - poate în România sunt doar cele 3-4 cazuri pe care le ştiu eu...)? Afară şi cu aceştia! Sau despre mafiile din universităţiile de medicină? Da, afară şi cu ei! Cine să îi dea afară? Dumneavoastră, cadrele medicale din România, care doresc să îşi practice meseria!

Ajungând la cazul Maternităţii Giuleşti - atât managerul acesteia, cât şi Ministrul Sănătăţii sunt nişte idioţi, cu tot respectul pentru abilităţile lor din profesiile pentru care au fost pregătiţi, dar astfel de oameni nu doar că ar trebui să fie privaţi de orice accedere la o funcţie de conducere/administrativă, aceşti oameni nu au ce căuta nici măcar în vizită într-un birou de manager! La conferinţa de presă de ieri, atât ministrul Cseke cât şi directorul spitalului păreau la un discurs de acceptare a unui premiu Oscar, cu mulţumiri şi aprecieri pozitive. Mai un pic şi ar fi mulţumit tuturor fără de care acest lucru nu ar fi fost posibil. Cu siguranţă că au fost oameni care şi-au făcut treaba exemplar pentru a limita proporţiile tragediei, oameni care meritau felicitaţi, dar nu printr-o asemenea risipă de cuvinte şi evitare a adevăratului subiect. Un manager de spital este responsabil atunci când cei din subordinea sa nu îşi fac datoria, şi implicit acesta trebuie să plece, oricât de mare ginecolog sau ministru ar fi el. Cât despre demisia de onoare, acesta este un concept inexistent pe meleagurile noastre. Atunci când îţi asumi o funcţie, eşti responsabil moral pentru orice se întâmplă în subordinea ta.

Oare oficialii U.E. au intrat vreodată într-un spital din România?!

Drepturile românului

Supriză mare la CEDO! Agenţiile de ştiri româneşti au preluat şi ele ştirea: statul român va plăti despăgubiri în valoare de 10 milioane de euro, şi asta doar pentru prima jumătate a lui 2010, în urma unor procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Se pare că ne doborâm recordul de anul trecut şi suntem pe locul trei într-un top al nedreptăţilor reclamate la CEDO. Stăm un pic mai bine decât Rusia şi Turcia, dar nu şi dacă raportăm numărul plângerilor la populaţie. Faţă de restul fraierilor din U.E. stăm cel mai bine ;)

Cine va plăti aceste daune? Bineînţeles, tot noi! Dar "ne fac" pe noi sume aşa modeste? În prumul rând, de ce ne purtăm ca şi cum nu am fi avut cunoştiinţă de acest fenomen? De ce nu cerem NUMELE celor responsabili, judecători, procurori etc., care au contribuit la aceste sentinţe strâmbe. Ca să nu mai vorbim de faptul că aceştia nu au nicio responsabilitate asumată. Eu ca inginer, dacă proiectez ceva ce duce la pierderi de material, suport din propriul buzunar neatenţia, iar dacă se întâmplă ceva mai rău, soldat cu victime, atunci e vai de capul şi de libertatea mea. Bineînţeles, un amărât de inginer sau un medic nu are aceeaşi valoare pentru societate ca un judecător, care duce ţara pe culmile cele mai înalte, şi asta după doar 4 ani de facultate...Câţi dintre voi, care nu aţi avut probleme cu justiţia (şi aici mă refer la orice, urmăriri penale, procese civile, divorţuri, succesiuni etc.) aţi intrat vreodată într-o sală de judecată din România? Eu am văzut cum o judecătoare urlă la cei implicaţi într-un proces de divorţ (adică o chestiune privată, doi oameni care îşi rezolvă o problemă cu ajutorul justiţiei, platită din BANII LOR) de parcă i-au furat banii din buzunar. Am văzut şi altele, chiar mai grave. Ca să nu mai vorbesc că este practic imposibil să pledezi singur într-un proces (deşi e democraţie şi fiecare are dreptul atât la apărare cât şi la a se apăra singur), fiind oarecum obligat să apelezi la un avocat, din oficiu dacă nu îţi permiţi. Şi este o mafie de nedescris, se vehiculează sume, se strămută procese clare, care mai apoi sunt rezolvate în mod aberant. Şi dacă toţi ar declara sumele pe care le plătesc neoficial pentru procese, intervenţii şi aşa mai departe, tot noi am fi infractorii, pentru dare de mită... Este un sistem putred, care nu necesită modificări ci o schimbare completă. Procurorii, judecătorii şi notarii sunt o clasă socială aparte, care nu răspunde în faţa nimănui! Vi se pare drept ca un notar să încaseze procent (deci cotă parte) din vânzarea unei case, de exemplu? Sunt de acord cu plata unei taxe, e normal aşa, dar să plătesc o cotă parte din ceva ce mi se cuvine şi la care el nu a contribuit de fel mi se pare o tâlhărie! Aştept de asemenea lista cu toţi judecătorii care au dat judecăţi strâmbe! Să îi cunoaştem şi noi...

Este cazul ca oamenii să nu mai tacă! Drepturile omului prevăd şi dreptul la justiţie; o justiţie echilibrată, bazată pe un sistem logic şi moral. Nu ştiu, dar sunt curios dacă la facultăţile de drept din ţară se studiază filosofia şi logica. Şi încă ceva: suntem prea corupţi, coruptibili şi laşi ca să ne putem permite o judecată fără juraţi, în care deciziile vor sta în mâna unei singure persoane, neţinând cont că aceasta ar putea fi şantajabilă, coruptă sau bolnavă. Şi mă mai întreb, dacă vreun oficial al U.E. a intrat vreodată într-o sală de judecată românească?

Guvernator, rege sau stăpân

Simţind un deja-vu istoric, am cotrobăit un pic sursele disponibile referitoare la Marea Criză din 29 şi perioada tulburată următoare. Lucruri pe care, în mare parte le ştiam, dar nu le-am aprofundat vreodată, conviins fiind poate că lumea a învăţat din greşelile anterioare. Oricum nu mai contează, criza nouă a venit, contrafăcută sau nu, iar lumea va merge mai departe cumva, mai mult sau mai puţin sinusoidal.

Legat de România, dacă aţi avut vreodată curiozitatea, anii 30 au fost marcaţi de aspectul economic, mişcări sociale, instabilitate politică (vă sună cunoscut, nu?). În toate aceste tulburări, care se traduceau şi printr-o oarecare dinamică la nivelurile conducerii ţării, adică unii mai pierdeau sau câştigau funcţii, un singur om era inamovabil. Acest om era Regele Carol II, personaj controversat atât atunci cât şi în prezent, dar era clar, regele este rege, nu prea se punea problema unei schimbări, care totuşi s-a produs într-un final, acesta domnind în jur de 10 ani.

Revenind la zilele noastre, criza actuală, mişcările sociale şi politice, schimbările de guverne şi administraţii, constatăm din nou existenţa unui personaj constant. Au venit şi plecat miniştri, preşedinţi, prefecţi, directori, judecători şi ce funcţiuni mai sunt de îndeplinit prin aparatul de stat. Şi mai toţi au avut parte atât de "pupături", cât şi de "înjurături", din partea populaţiei, duşmanilor sau chiar aliaţilor politici. Cine este această persoană extrem de utilă României în ultimii 20 de ani? Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Nu voi pune în discuţie calităţile Mugurului, cine doreşte să îi studieze biografia, o poate căuta pe net sau unde mai sunt disponibile informaţii despre persoanele publice. Supriza vine dacă începeţi această căutare; veţi constata că în afară de wikipedia, cu toate cusururile ei, şi nişte informaţii seci plus declaraţii de avere şi de intenţie de pe site-ul BNR. Se mai pot găsi câteva rapoarte şi interviuri, dar oricum puţin material despre un om atât de mare...

Unii dau vina pe discreţie şi modestie, alţii invocă teorii conspiraţioniste, legate de grupul Bilderberg sau Grupul de la Roma. Eu voi face doar mici constatări. Constat că sunt oameni care sunt convinşi că fără Isărescu la BNR în aceşti 20 de ani, am fi mult mai jos decât suntem acum (!?). Constat că avem nişte super rezerve naţionale fantastice. În timp ce avem nişte super rezerve, constat că suntem cam "rupţi în fund". Nu spun că rezervele ar trebui cheltuite mâine, dar poate ar trebui gestionate altfel, ca să ne şi putem folosi de ele. Sau cine ştie, poate planul este ca să mâncăm pâine cu sare 50 de ani şi apoi să ieşim la suprafaţă ca o naţie putred de bogată. Nicio problemă, dar să ştim şi noi... În fine, suntem o ţară plină de ecomişti fantastici, cu Mugurul în frunte.

Am aruncat un ochi şi peste cei care conduc băncile naţionale pe alte meleaguri şi am mai făcut câteva constatări. Mugur Isărescu guvernează BNR din 1990, după ce a fost o perioadă scurtă reprezentant comercial la Ambasada României din SUA, şi a lucrat 20 de ani la Institutul de Economie Mondială din Bucureşti. A părpsit funcţia doar pentru scurt timp, dar tot pentru a salva ţara, în anul 1999, fiind numit prim-ministru, iar noi scăpând astfel de foamete... Cine pleacă la plimbare, pierde locul de onoare; cine pleacă la război, îşi ia locul înapoi! - cam aşa a revenit în 2000 pe scaunul de la BNR.

Să vedem scurt, cam de cât timp guvernează şefii băncilor centrale din alte ţări, urmând să judecaţi singuri, prin comparaţie, dacă este sau nu oportun să ai acelaşi conducător vreme de 20 de ani. În Bulgaria, Banca Naţională este condusă de actualul guvernator începând din 2003 iar în Ungaria din 2007. Asta ca să terminăm repede cu vecinii. Acum să luăm ţările cu probleme mari în 2009, când a dat criza peste ele: Islanda şi Irlanda - ambele au schimbat conducerea în 2009. Kazakhstanul a schimbat tot în 2009. India, Iran, dar şi Japonia şi Austria au un guvernator nou începând cu 2008. Statornica Elveţie l-a numit în 2010 pe Philipp Hildebrand , după ce acesta fusese membru în Comitetul Executiv din 2003. Turcia, o economie puternică şi în ascensiune chiar şi acum, este condusă de Durmus Yilmaz din 2006, după ce acesta a fost membru al acesteia încă din 1980, având mai multe funcţiuni până să acceadă în cea mai înaltă poziţie. Să vedem cum stau "motoarele" Europei: Bancile Centrale ale Franţei şi Anglei au schimbat guvernatorul ultima dată în anul 2003 iar Germania în 2004. Germania a mai schimbat guvernatorul în 1993 şi 1999. Ce să facă dobitocii de nemţi, dacă nu au persoane aşa de competente cum avem noi? Danemarca, cea mai prosperă şi bine organizată ţară în care am călcat, a numit actualul guvernator în anul 2005, la fel ca şi Israel, care duce o lipsă acuta de economişti ;) Norvegia ar fi excepţia, cu un guvernator destul de longeviv, din anul 1999, dar cu schimbări totuşi în 93, 95 şi 98. Rusia şi China au numit guvernatorii actuali în anul 2002 (în China ultima schimbare fusese în 1995, când Mugurul avea deja 5 anişori), Italia în 2006, Croaţia în 2000. Actualul şef al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss Kahn, este în funcţie din anul 2007. Faimoasa Federal Reserve Bank din SUA este condusă de Ben Bernanke din anul 2006, fiind reconfirmat în 2010. Înaintea acestuia FRB a fost condusă timp de 21 de ani de cunoscutul Alan Greenspan, record pe care Mugur Isărescu îl va doborî la finele anului viitor. De menţionat că Greenspan a fost, înainte de a fi numit la FRB, timp de 33 de ani preşedintele firmei de consultanţă la care era şi asociat, Townsend-Greenspan & Co.

Este Mugur Isărescu cel mai capabil economist de care dispune România sau conducătorul din umbră? Să fie toate teoriile economice doar o gargară ieftină, totul fiind decis la masa unor organizaţii dubioase însetate de putere? Ar fi cazul să ne punem întrebări şi să căutăm răspunsuri.

Tradiţionalele inundaţii

Aşa cum an de an sărbătorim Crăciunul sau Săptămâna Mare, cu obiceiurile şi concediile care se cuvin, de vreo 20 de ani încoace, coincidenţă sau nu, ne-am ales cu o nouă tradiţie - inundaţiile. În plus, acestea nu au loc doar pe o perioadă scurtă o dată pe an, ci de două - trei ori pe an, cu o durată variabilă.

Cele "cuminţi", datorate canalizării deficitare sau inexistente, se lasă cu pagube relativ mici, transformarea unor străzi în cursuri de apă efemere, blocarea traficului şi sunt uneori marcate de bucuria copiilor de a se simţi "ca la mare" în mijlocul oraşelor. Cam la fel se întâmplă şi cu ocazia primelor zăpezi din fiecare an, în caz că vi se părea cunoscută situaţia.

Îndepărtându-ne de problemele primarilor iubiţi ai patriei (aleşi şi, mai ales, realeşi), trebuie să ne concentrăm pe inundaţiile "serioase", care an de an lasă sute sau mii de oameni fără case, proprietăţi sau chiar le iau viaţa. Nu putem trece uşor peste moarte, lacrimi şi disperare. Trebuie însă să şi recunoaştem că noi oamenii, mai ales cei trăitori actualmente în România, mai avem mult până să ne putem întrece cu forţa naturii. Natura este caracterizată prin ceva ce noi nu vom avea probabil niciodată: echilibru! Acel echilibru care se face remarcat printr-un sistem de apărare, pe care cei credincioşi îl pomenesc prin "ne-a bătut Dumnezeu!"

Ca orice reacţie a naturii, omul se dovedeşte a fi depăşit de evenimente, fie că trăieşte în bine organizata Chină, democrata Americă, ordonata Germanie sau mai năpăstuiata Românie. Diferenţele constau însă în reacţia oamenilor la aceste evenimente. Faptele sunt aproximativ identice: ploi abundente şi uragane, urmate de revărsări ale apelor, diguri şi poduri care cedează şi restul dezastrului, pe care începem deja să îl învăţăm. Şi am atins punctul critic al subiectului, şi anume ÎNVĂŢATUL! După ce dă apa peste tine o dată, normal este să te înveţi minte, să construieşti diguri mai puternice, case mai rezistente sau mai ferite, să îţi faci planuri de "cum să nu se mai întâmple" şi "cum să fim mai eficienţi dacă totuşi se intâmplă".

Toţi trebuie să învăţăm din aceste inundaţii! Am fost incapabili 20 de ani să facem acest lucru, motiv pentru care acestea sunt din ce în ce mai frecvente şi mai păguboase. Am observat că de fiecare dată când ni se întâmplă, avem un singur vinovat: guvernul! Lucru cât se poate de adevărat. Însă, în timp ce ploile vin de la natură şi/sau Dumnezeu, guvernul nu a venit "de sus". Acesta s-a ridicat din rândurile noastre, plantat de noi prin vot, direct sau nu, un vot din care rezultă adevărata problemă a societăţii româneşti. Nu suntem în stare să învăţăm. Să învăţăm că trebuie să alegem oameni dintre noi care se pricep să gestioneze o problemă, de orice natură ar fi aceasta. Problemele vor veni oricum, indiferent că suntem comunişti, fascişti, democraţi sau liberali. Problema noastră nu esta faptul că găsim vinovaţi, ci că nu ştim ce să facem cu ei ;)

Aceiaşi oameni care sunt "de vină" de fiecare dată pentru ce se întamplă şi mai ales ce nu se întâmplă, ajung la intervale aproape constante de timp să fie din nou vinovaţi, pentru că nu i-am tras la răspundere când a fost cazul. Şi nu mă refer la funcţionari şi angajaţi, care or avea şi ei metehnele lor, dar la noi elitele sunt cele deficitare. Iau spre exemplu Germania, care are funcţionărime şi angajaţi la fel de deştepţi, competenţi, harnici, leneşi, geniali sau dobitoci la fel ca şi noi. Dar elita este excepţională. Un bun organizator poate face cu jucători mediocri o echipă mare. Şi acea elită noi o stabilim, nu ne-o mai impune nimeni. Ar fi cazul, ca măcar acum să luăm măsuri. Politica ar trebui să ne intereseze într-o oarecare măsură pe toţi, penru că este cea care face diferenţa, daca ne ia apa vacile şi casa sau pasajul din centrul oraşului se inundă la fiecare ploaie. Şi asta NU înseamnă că mâine să îi dăm cu oua în cap preşedintelui şi premierului sau miniştrilor, pe care NOI i-am pus acolo (a avea mai multe opţiuni nu înseamnă să alegem între aceleaşi şi aceleaşi două variante, de fiecare dată), sau să îi punem în loc pe nişte oameni care acum îi critică, deşi au variat de la pupături la scuipături în relaţia cu aceştia în ultimii 20 de ani. Toate aceste partide au prins cel puţin câte o inundaţie în timp ce se aflau la putere, să nu uitaţi acest lucru data viitoare când aveţi ştamplia în mână!

Trebuie să scăpăm de politicieni care în ultimii 20 de ani nu au fost în stare să protejeze pădurile, să interzică sau să reglementeze amenajearea de balastiere, să asigure utilaje şi echipament inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă (care "beneficiază" de tehnică învechită şi fonduri insuficiente, dar îşi fac datoria, de multe ori neremarcaţi), să asigure o legislaţie şi o infrastructură menită să evite pe cât posibil riscurile de inundaţii, mai ales în locurile în care acestea se întâmplă frecvent. Sper ca măcar acum să învăţăm.

Am avut parte şi de glorie

Vă vine să credeţi sau nu, acum 69 de ani, în România chiar existau o sumedenie de coaie, capabile să scrie istoria!

Românii din ziua de azi pleacă capul la întrebarea "din ce ţară eşti?" sau la înjurătura "eşti român?". Asta pentru că ocupaţia sovietică plus comunismul ce i-a urmat au lucrat "bine" la demnitatea populaţiei. Elitele au fost decimante iar cei care au rămas teferi au fost îndobitociţi.

Astăzi greu mai scoatem capul în lume, şi atunci parca cerându-ne scuze pentru că existăm. Naţionalismul este confundat cu simulacrul inventat de urmaşii celor care ne-au ocupat ţara în anii 50, prin urmare, a fi naţionalist şi/sau patriot este o mare ruşine. Mă întreb, dacă mâine am fi ciuntiţi de o bucată din ţară, cine s-ar mai ridica să o apere, când noi nu dăm doi bani pe amărâta patrie.

Dar să revin la glorioasa zi. În noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, trupele române au trecut Prutul, spre a lupta cu puternica şi nemiloasa armată rusă. Scopul era recuperarea Basarabiei şi Bucovinei. Nu voi face o analiză istorică a evenimentelor, răsboiul este un lucru reprobabil, care ar trebui evitat... Important este că români, aşa ca noi, ăştia de ne plângem astăzi că ce de căcat e ţara, au luptat cu arma în mână pentru ea. Poate pentru mulţi asta nu înseamnă nimic acum, dar vreau să le readuc aminte că rahatul în care ne aflăm astăzi se datorează în bună măsură pierderii războiului şi ocupaţiei care i-a urmat.

Români care se impuneau, care eliberau oraşe - nu români care fură locuri de muncă, portofele sau călătoresc fraudulos cu avionul! Şi să nu o mai aud pe aia cu fascismul de mare porc. Uitaţi-vă la duşmanii noştri de odinioară: ungurii l-au reabilitat pe Horthy imediat ce au scăpat de comunism, cu bune şi cu rele, în timp ce în România faci puşcărie în 2010 dacă îl susţii public pe Antonescu! Am învăţat să nu ne respectăm istoria, ba chiar să o desconsiderăm. Şi atunci ne mai mirăm că ţara e de rahat? E de rahat, pentru că NOI suntem de rahat, atât timp cât nu ne tratăm ţara, şi odată cu ea pe noi înşine, cu respect! În loc să eliminăm puroiul, noi ne hranim cu el. Mi s-a atras atenţia anul acesta de cel puţin 10 ori, cu reproş, pentru că purtam tricolorul (deşi nu sunt 100% de origine română) la gulerul cămăşii... De parcă aş fi întreţinut relaţii sexuale cu un câine în public! Păi se poate aşa ceva? Oamenii care îşi iubesc ţara, casa în care s-au născut şi au crescut, familia care le-a dat viaţă şi i-a introdus în lume, ar trebui măcar ignoraţi, dacă nu li se urmează exemplul. Cum vrei tu Române să ajungi demn? Bine zice imnul nostru.

Nu am să cer niciodată vreunui locuitor al României să fie patriot. Este alegerea lui. La fel cum e tot alegerea lui să trăiască fără demnitate sau să şi-o caute pe alte meleaguri. Dar dacă dorim să ajugem la o oarecare desăvârşire, ar trebui totuşi să ne respectăm mai mult, pentru că respectându-ne vom putea impune respect!

Cu altă ocazie voi vorbi despre Mareşalul Ion Antonescu, cât am înţeles eu din existenţa lui printre noi. Până atunci vă las să vă gândiţi dacă avem sau nu puterea de a fi un popor demn, care înfruntă viaţa, aşa cum este ea. Cinste celor care au murit pentru ca pe noi azi să ne poată durea în cot. Româneşte!

Românul s-a născut sabotor

DEX: SABOTÓR, -OÁRE, sabotori, -oare, s.m. și f. Persoană care sabotează. – Din fr. saboteur.
- adică persoană care umblă în saboţi ;)

M-a pus dracu să aprind tembelizorul azi pe la vreo 10. A stat aprins aproximativ 5 minute... Posturi româneşti, criză, nemţii au luat bataie la fotbal. O isterică urlă la Videanu, că de ce îşi face el vilă de 1300 de metri pătraţi, acum când lumea se pregăteşte să moară de foame. Cine îşi mai permite aşa cheltuială? Măi, şi vine răspunsul Ministrului: "Doamnă, cine munceşte, îşi permite!" urmat de precizarea că poate să justifice fiecare leu şi pe deaspura nu a avut în viaţa lui contracte cu statul.

Ei futui mama mă-sii de treabă! Am închis televizia instant. Păi eu stau la ora asta şi mă uit la televizor, în loc să muncesc? Păi sunt un dobitoc. Şi mai şi comentez toată ziua. Eu frec menta de zor în senina zi de sâmbătă, pe când oameni adevăraţi, ca Videanu Adriean muncesc de zor, produc şi acumulează iar mai apoi îşi fac şi ei o casă, ca tot omul! Ruşinat, am fugit până la locul de muncă, să nu stagneze producţia.

Păi bine măi, Videanule, dar eu mai cunosc vreo 3-4 oameni în ţărişoar asta, care muncesc şi ei. Între noi fie vorba, ieri au muncit 16 ore şi azi m-au sunat să mă cheme la o bere. Când? Păi după ce ies de la lucru! Făcând abstracţie de criza actuală din economie şi de faptul că ne lipseşte tuturor decenţa, dar dă un ban şi angajează-ţi un consilier care să te mai trosnească peste bot când te trezeşti vorbind. Eram mare fan Schumacher acum vreo 10 ani şi tare mândru am fost când am auzit că marele Campion şi-a cumpărat marmura de la Ruşchiţa pentru ceva căsuţă modestă construită la Monaco. Şi îi mulţumesc domnului Videanu, mai tânăr şi mult mai capabil decât părinţii mei fără studii superioare, pentru că a salvat producţia românească de marmură. Dobitocii ăştia de români nu erau în stare să sugă piatra din munte, aşa că a venit familia din Videle şi a făcut rahatul bici! Măcar taci dracului din gura aia rozalie, că aţi pus mâna pe toată industria ţării şi acum vă daţi mari afacerişti. Într-o ţară aflată la ananghie, ar fi normal să existe o lege a sabotajului!

Ciudat este că dacă aş fi acum un bogătan din Elveţia, de exemplu, şi aş dori să îmi îmbrac cuibuşorul de nebunii în marmură, pentru orgiile demne de un împărat roman, aş căuta pe goagăl să văd ce oferte sunt prin Europa. Apăi io, ca tot bogătanul, ştiu că time is money, şi am ajuns la pagina 10 de rezultate ale căutării, şi nu am dat de Titan Mar, să fiţi sănătoşi cu marmura voastră!

A făcut şi el tot ce i-a stat în putere pentru a-i fi bine lui şi familiei. Îl înţeleg, că doar oameni suntem... În schimb nu prea doresc să îi înţeleg pe dotaţii jurnalişti români, care din când în când descoperă câte un politician cu afaceri dubioase, o loeafă sau o pensie obscen de mare. Astea sunt de 20 de ani deja, unde dracu aţi fost? Întrebaţi şi voi lumea de pe stradă, că "ştie toţi"!

Cine uită, nu merită!

Sau, cine uită, asta merită!

Să explic foarte pe scurt, fără detalii, cum văd eu situaţiunea:

Acum ceva vreme a avut loc un Război Mondial, al doilea, după cum le place multora să zică, fie aşteptând un al treilea, fie crezând că a fost vreodată pace ;)
România a luat parte la acest Război alături de o tabără, având nişte interese. Primii ani de conflict au decurs binişor pentru ai noştri. Apoi lucrurile s-au împuţit, aşa e în viaţă - mai dai, mai iei...Apoi la un moment dat, văzând că începem să o luăm pe coajă, unii din conducere au dat-o la întors, parcă e mai bine să ne înhăităm cu tabăra cealaltă, că poate ne iartă pentru ce le-am făcut înainte dacă virăm brusc la 180 de grade. Întâmplarea a făcut ca noii aliaţi să fie Ruşii. Şi i-am ajutat noi pe ruşi să tocăm împreună la nemţi. Zis şi făcut, a venit şi ruşinosul 23 august, am întors armele. Nu voi mai comenta cât de ruşinos şi nedemn este să faci o astfel de mişcare, dar să zicem că altă variantă nu aveam (?!)...

Şi se termină rasboiu, partea asta de Europă a rămas sub influenţa "celor buni", care i-au bătut pe "ăia răi", ca în poveşti. Şi a urmat o lună de miere, în care mai toţi generalii, comandaţii şi mulţi alţi participanţi la război, drept mulţumire pentru serviciile aduse, au fost deportaţi, umiliţi, exterminaţi. Mai pe scurt: de frică să nu ne-o luăm, am schimbat echipa, ne-am făcut treaba, am câştigat meciul cu noua echipă, iar apoi ăştia şi-au adus aminte că noi de fapt eram din tabăra aialaltă, deci facem parte din prada de război. Că, în fond, ce război e ăla, dacă nu îţi sare şi ţie ceva?

Şi am devenit comunişti, unii cu forţa, alţii cu pasiune sau naivitate iar câţiva deloc, motiv pentru care nu au dus-o prea mult. Şi am beneficiat de toate binefacerile bolşevismului - naţionalizări, deportări, interdicţii, restricţii, lipsuri şi câte şi mai câte minunăţii.

Conjunctura a făcut ca în 1989 lumea să schimbe regimul, cu sau fără ajutor, conspiraţii şi alte detalii, pe care acum nu vreau să le ating. Ideea e că brusc cică nu mai eram comunişti, ci democraţi şi capitalişti. Mulţi dintre cei care au preluat frâiele, ca să nu zic majoritatea, aveau legături cu fosta conducere. Că era vorba de Partid, de Securitate, de morţii, răniţii, sfinţii şi dumnezeii ălora dinainte, nici nu mai contează. La fel cum nu contează nici că în regimul trecut au fost realizate şi niscaiva lucruri bune. Adică noi schimbăm regimul în unanimitate, dar păstrăm oamenii din el? Păi ce curu meu de schimbare e asta băi? Nu sunt deloc adeptul măsurilor extreme de genu "să-i împuşcăm pe toţi". Puteam foarte bine să ne folosim de experienţa unora, chiar să îi lăsăm să ne conducă, dacă se dovedeau capabili. Că doar eram democraţi...Ciudat este că ăştia, erau răsfiraţi în cam toate partidele de după 1990. Eu zic că nu e nevoie acum de legi ale lustraţiei, ci de un popor capabil să înveţe din trecut - dacă ai un şofer care te bagă în gard, păi nu îl mai laşi la volan, ce naiba? Darămite când te fute unul în cur, păi te fereşti ca de dracu de el, nu îl votezi pe el, pe prietenii lui, pe colegii lui, pe partenerii lui de afaceri sau alţi apropiaţi. Că poate ţi-o mai iei o dată...şi încă o dată.

Şi au urmat ăştia noi la guvernări, care de care mai de succes. Şi am ajuns astăzi aici. Cu aproximativ aceeaşi oameni sau acoliţii lor, din 1990 până acum. Asta nu poate să însemne decât că şi-au făcut bine treaba. Deci ciocul mic şi gândul la patrie! Sau, vă rog eu frumos să vă treziţi, ce pula mea?

Ne doare sau nu ne doare?

Democraţia este un instrument care ne asigură că nu vom fi guvernaţi mai bine decât merităm!

Nu pot fi decât invidios pe mintea din omul care a fost capabil de o astfel de definiţie. Cât am fost plecat din ţară în ultima lună, am avut ocazia de a urmări de la distanţă oficializarea crizei în România. Şi am urmărit, pentru că o boală mă ţine legat de bucata aceasta de lume. Problema e că... nu prea am văzut nimic.

În primul rând. Am auzit că s-a cam terminat cu şmecheria. Că nu mai sunt bani şi că de acum încolo va fi eliminată clientela politică şi alţi draci. Apoi am auzit că ne vor suge! Ne vor suge câte 25% dacă suntem bugetari măgari şi 15% dacă am reuşit să supravieţuim muncii. Am zis că "acum e atunci!" Să vezi cum vor ieşi oamenii în stradă, acum că a ajuns cuţitul la os, că taie ăştia salariile, că se va lăsa cu asasinate, sânge, lacrimi, răzmeriţă, lupte de stradă şi multe alte grozăvii. Şi apare Marinarul şi anunţă vremurile grele. Şi îmi zic că ăsta şi-a tăiat amu craca de sub dos. Şi trece o zi, şi trec două. Şi sun acasă, să văd dacă familia nu mi-a fugit în munţi, din cauza revoltei generale şi a haosului proaspăt instalat. Mă gândesc deja la numeroasele victime. E clar! Ai mei nu vor să mă sperie, aflat fiind la distanţă, să nu îmi facă inimă rea, şi mă mint cu neruşinare despre situaţia din patrie. Aşa că apelez la cea mai de încredere instituţie a statului român: presa! Şi aud iar de ameninţări cu greva, de curbe de sacrificiu, de lideri sindicali. Hop! Ce am auzit? Lideri de sindicat? Mai avem aşa ceva? Păi io credeam că ăştia au dispărut odată cu instalarea bunăstării generale în România, de prin 2000 încoace. Şi, culmea, mai erau şi aceeaşi.
Din respect pentru propria-mi persoană, nu doresc să păstrez în memorie numele acestor distinşi apărători ai drepturilor muncitorimii. Prea sunt aceeaşi de vreo 20 de ani încoace. Parcă ar fi politicieni ;)

Şi trec vreo două săptămâni de la anunţul Căpitanului de ţară, până sindicalişti din toată ţara se adună în faţa guvernului, pentru a protesta. Pe scurt: Băsescu îţi aduce la cunoştiinţă că de luna viitoare vei primi cu 25% mai puţini bani (adică jumătate din jumătate, dacă e mai greu cu cifrele). Şi tu aştepţi să te organizeze alde Hosu (ei futui, că mi-a scăpat unul!) timp de două săptămâni ca să mergi la Boc să îi spui ce? Că nu prea au spus nimic, nu au cerut nimic, nu au prezentat nici o poziţie de forţă. Eventual încercarea timidă a PSD (ce frumos zâmbea Mucul Titulescu în ziua aceea, zici că era Geoană...) de a arăta că i se mai scoală. Şi au adunat ai noştri vro 40.000 de oameni, au făcut un pic de gălăgie, au plecat acasă şi...fix pula! (ca să fim eleganţi şi să nu spunem că s-au dat pe pizdă...). Alt eveniment ratat de mine în această scurtă ieşire din ţară a fost concertul ACDC. Ce legătură este între ACDC şi protestul muncitorimii româneşti? Nu sunt asemănări, doar diferenţe. Păi la concert au fost vreo 70.000 de oameni. Care au plătit şi bilet pe deasupra.

Mai are rost să vorbesc atunci despre super greva din 31 mai? Se anunţa ca cea mai mare mişcare muncitorească, probabil că istoricii se pregăteau să şteargă momentul Griviţa 33, pentru a face loc Piata Victoriei 2010. Probabil că şi sărbătoarea de 1 mai era pusă în "pericol" şi mutată ulterior pe 31. Era clar, deja mă gândeam să cer azil politic şi să trăiesc în exil, din cauza războiului civil declanşat pe meleagurile natale. Plus că urma să avem o generaţie nouă de proşti, din cauza îngheţării anului şcolar. Până acum avuseserăm doar proşti cu şcoală, de acum încolo chiar că ne lua dracu!

Astăzi voi ţine partea curajosului Guvern Boc. Ba chiar voi plusa: 25% nu este de ajuns, ori facem economie, ori ne batem joc! Şi impozitele alea, ce mama naibii, sus la cer cu ele! Oamenii au demonstrat in decebmrie că asta doresc, politicienii trebuie să dea poporului ce a cerut poporul. Şi nu mă refer la cel 5 milioane de alegători ai Băsescului. Ci la cei 10 milioane care au votat FSN!
Plină ţara de căcaţi căcăcioşi, cu tot respectul...