Cine uită, nu merită!

Sau, cine uită, asta merită!

Să explic foarte pe scurt, fără detalii, cum văd eu situaţiunea:

Acum ceva vreme a avut loc un Război Mondial, al doilea, după cum le place multora să zică, fie aşteptând un al treilea, fie crezând că a fost vreodată pace ;)
România a luat parte la acest Război alături de o tabără, având nişte interese. Primii ani de conflict au decurs binişor pentru ai noştri. Apoi lucrurile s-au împuţit, aşa e în viaţă - mai dai, mai iei...Apoi la un moment dat, văzând că începem să o luăm pe coajă, unii din conducere au dat-o la întors, parcă e mai bine să ne înhăităm cu tabăra cealaltă, că poate ne iartă pentru ce le-am făcut înainte dacă virăm brusc la 180 de grade. Întâmplarea a făcut ca noii aliaţi să fie Ruşii. Şi i-am ajutat noi pe ruşi să tocăm împreună la nemţi. Zis şi făcut, a venit şi ruşinosul 23 august, am întors armele. Nu voi mai comenta cât de ruşinos şi nedemn este să faci o astfel de mişcare, dar să zicem că altă variantă nu aveam (?!)...

Şi se termină rasboiu, partea asta de Europă a rămas sub influenţa "celor buni", care i-au bătut pe "ăia răi", ca în poveşti. Şi a urmat o lună de miere, în care mai toţi generalii, comandaţii şi mulţi alţi participanţi la război, drept mulţumire pentru serviciile aduse, au fost deportaţi, umiliţi, exterminaţi. Mai pe scurt: de frică să nu ne-o luăm, am schimbat echipa, ne-am făcut treaba, am câştigat meciul cu noua echipă, iar apoi ăştia şi-au adus aminte că noi de fapt eram din tabăra aialaltă, deci facem parte din prada de război. Că, în fond, ce război e ăla, dacă nu îţi sare şi ţie ceva?

Şi am devenit comunişti, unii cu forţa, alţii cu pasiune sau naivitate iar câţiva deloc, motiv pentru care nu au dus-o prea mult. Şi am beneficiat de toate binefacerile bolşevismului - naţionalizări, deportări, interdicţii, restricţii, lipsuri şi câte şi mai câte minunăţii.

Conjunctura a făcut ca în 1989 lumea să schimbe regimul, cu sau fără ajutor, conspiraţii şi alte detalii, pe care acum nu vreau să le ating. Ideea e că brusc cică nu mai eram comunişti, ci democraţi şi capitalişti. Mulţi dintre cei care au preluat frâiele, ca să nu zic majoritatea, aveau legături cu fosta conducere. Că era vorba de Partid, de Securitate, de morţii, răniţii, sfinţii şi dumnezeii ălora dinainte, nici nu mai contează. La fel cum nu contează nici că în regimul trecut au fost realizate şi niscaiva lucruri bune. Adică noi schimbăm regimul în unanimitate, dar păstrăm oamenii din el? Păi ce curu meu de schimbare e asta băi? Nu sunt deloc adeptul măsurilor extreme de genu "să-i împuşcăm pe toţi". Puteam foarte bine să ne folosim de experienţa unora, chiar să îi lăsăm să ne conducă, dacă se dovedeau capabili. Că doar eram democraţi...Ciudat este că ăştia, erau răsfiraţi în cam toate partidele de după 1990. Eu zic că nu e nevoie acum de legi ale lustraţiei, ci de un popor capabil să înveţe din trecut - dacă ai un şofer care te bagă în gard, păi nu îl mai laşi la volan, ce naiba? Darămite când te fute unul în cur, păi te fereşti ca de dracu de el, nu îl votezi pe el, pe prietenii lui, pe colegii lui, pe partenerii lui de afaceri sau alţi apropiaţi. Că poate ţi-o mai iei o dată...şi încă o dată.

Şi au urmat ăştia noi la guvernări, care de care mai de succes. Şi am ajuns astăzi aici. Cu aproximativ aceeaşi oameni sau acoliţii lor, din 1990 până acum. Asta nu poate să însemne decât că şi-au făcut bine treaba. Deci ciocul mic şi gândul la patrie! Sau, vă rog eu frumos să vă treziţi, ce pula mea?