duminică, 26 decembrie 2010

Vă bucuraţi de libertate?


Revenit în ţară în Ajunul Crăciunului, nu am putut constata care a fost acoperirea în media a chestiunilor legate de Revoluţia din 1989, decât în mediul virtual, unde nu ma pot plânge de ce am văzut, chiar dacă am dat şi peste destule porcării. Totuşi televiziunea are încă o importanţă mare şi un impact major asupra populaţiei, şi aş fi preferat să aud că au fost multe emisiuni dedicate evenimentelor din decembrie 89. Mi s-a spus că, de exemplu, la protv "au zis" printre câteva ştiri puţin despre marşul de comemorare din Timişoara. Ca timişorean, anticomunist şi om destul de strâns legat de ţară şi locurile natale, pun destul de mult preţ pe tot ce a însemnat decembrie 89.

Am auzit vorbindu-se în schimb destul de mult despre regretarea lui Ceauşescu şi a comunismului. Cică 60% dintre români s-ar afla în această situaţiune. Din câte ţin minte, aproximativ acelaşi număr s-a prezentat şi a votat şi în turul 2 al alegerilor trecute. Acel tur, în care au candidat 2 "adversari" provenind din rândurile celor 2 partide care acum 20 de ani formau împreună FSN, formaţiunea care a confiscat revoluţia, a umplut structurile statului nou "democrat" de foşti securişiti care sunt tot acolo şi în ziua de azi! Păi futu-vă muma-n cur în a doua zi de crăciun, adică voi votaţi căcat de 20 de ani încoace, de multe ori pe ulei şi zahăr, ştiţi bine că oamenii ăia sunt aceeaşi "de pe vremuri", că proşti nu sunteţi, doar nesimţiţi şi leneşi!

Vă place să staţi la cozi la hypermarket? Să cumpăraţi cu salariile astea de rahat cu care cică "murim de foame" cozonaci gata făcuţi, plasme în rate, ipoade, playere, hartie igienică frumos mirositoare şi apoi să înjuraţi guvernul pentru că benzina e scumpă, uitând că acum 21 de ani nu aveaţi voie să cumparaţi benzină, asta în cazul în care eraţi printre norocoşii care ajungeau la rând să cumpere o Dacie? Vă place, pentru că altfel nu v-aţi înghesui! Ei bine, au existat "câţiva" români, majoritatea tineri, care îşi doreau şi ei să asculte muzică, să stea la coadă să poată alege din magazine fără să se simtă umiliţi, să mănânce portocale sau să vadă şi ei Germania, eventual să şi lucreze acolo, ca să îşi cumpere şi ei o maşinuţă, ca în filme, şi au plătit cu viaţa acest vis!

Mi-e scârbă de oameni care uită repede, mi-e scârbă de faptul că sunt compatriot cu 60% dintre compatrioţii mei, dar sper totuşi deşteptarea lor şi sunt dispus să îi iert dacă va fi vreodată cazul.
Mergeam ieri prin Piaţa 700 din Timişoara, unde un erou căzut acolo îşi are un mic monument. De câţiva ani, în perioada asta, aprind o lumânare acolo, fără să-l fi cunoscut pe el sau familia lui, iar uneori când trec pe acolo văd rudele lui, şi mi-aş dori odată să am curajul să le vorbesc şi să le spun că îmi pare rău pentru pierderea lor şi că îi mulţumesc băiatului lor pentru că azi eu sunt liber, pentru că pot să văd lumea, pot să am opinii şi să mi le exprim, pot pleca de la locul de muncă dacă sunt nemulţumit, pot chiar şi să îl înjur pe Băsescu! Aş vrea să am ocazia să fac asta pentru toţi cei care şi-au pierdut viaţa atunci. E adevărat că trăim vremuri grele, mai ales pensionarii, dar la fel de adevărat este că multe ni le-am făcut cu mâna noastră, din cele de după 1989.

miercuri, 8 decembrie 2010

Toată lumea afară!


Îi înţeleg pe cei care, spre binele meu îmi recomandă să mă iau şi să mă duc cât vad cu ochii în lumea largă, departe de ţărişoara mea. Şi le mulţumesc pentru grijă, fără pic de ironie.

Voi scuti cititorul de clişeele de genul "eu îmi iubesc ţara", iubirea a ajuns să fie mai folosită decât eternul "pizda mă-tii" şi drept urmare a devenit derizorie şi la îndemâna oricărui escroc. De la absolvirea facultăţii, petrec cam 4-6 luni pe an în alte ţări decât cea de origine. Nu îi condamn pe cei care au ales să trăiască în alte ţări. Este dreptul fiecăruia să spere la o viaţă mai bună, chiar dacă sintagma "nivel de trai" îmi provoacă destulă scârbă şi mă duce mai degrabă cu gândul la burţi pline decât la autostrăzi şi spitale curate. Îi înţeleg pe medicii care pleacă pe capete în ultimii ani (şi vor pleca mult timp după ce va începe să ne doară cu adevărat), exilaţi de condiţiile mizere din spitalele româneşti, de corupţia şi subfinanţarea din sistem şi mai ales de viaţa absolut jegoasă pe care ţi-o poate garanta leafa unui medic rezident, fără părinţi medici cu cabinete etc.

Îl înţeleg pe studentul şi viitorul cercetător care pleacă la o universitate din străinatate şi rămâne peste hotare - el va fi un câştig pentru omenire, chiar dacă neuronii lui nu vor mai acţiona direct întru bunăstarea şi desăvârşirea patriei mamă, care nu îi poate asigura mijloacele tehnice, logistice şi infrastructura necesară. Ce să o mai lungesc...vă înţeleg pe toţi cei care aţi plecat şi pe toţi cei care doriţi să emigraţi!

Dar de ce nu plecăm toţi? Dacă e aşa de rău în România actuală (şi har domnului, nu e prea bine!), hai să ne luăm cu toţii şi să plecăm dracului!

Departe de mine gândul de a fi un optimist incurabil şi sunt convins că este greu spre imposibil să ne ridicăm din mocirla în care ne bălăcim. Dar sunt convins că un om sănătos în România anului 2011 nu poate muri de foame! Ce-ar fi să plece EI, cei care au dus România în acest hal, şi să rămânem NOI, aceia care mai dorim să facem câte ceva? Sună patetic? O fi...Dar m-am săturat să aud că România "e o ţară de căcat" şi să văd cum de 20 de ani ne complacem în aceleaşi excremente livrate de televizor. Românul se plânge, dar se plânge prost. Degeaba îl înjuri pe Băsescu, dacă eşti bătut în cap sau te faci că nu îţi aduci aminte că actualul PDL cu actualul PSD formau acu nici 20 de anişori FSN. Că s-au separat ca să ne mintă pe noi că avem opţiuni de vot. Votăm cu câte 3 mâini la fiecare ciclu electoral oameni care "au tot fost", sperând ca nişte vite alte rezultate!

Ştiţi ceva? România nu este o ţară de căcat, e o ţară cu căcat! Care trebuie luat cu hârleţul şi în cel mai bun caz folosit ca îngrăşământ. Eu unul nu plec pentru nişte mii de euro în ţara altcuiva, să trăiesc pe infrastructura plătită din banii altcuiva şi de la distanţă să urinez pe ţara care m-a aruncat în lume (sunt destui care fac asta...)şi a cărui cultură şi tradiţii, aşa cum sunt ele, îmi influenţează gândirea, oricât aş fi eu de genial sau de oligofren.

Orice şut în fund e un pas înainte, precum orice pumn în bot e doar un bot spart! Şi în România actuală avem parte şi de unele, şi de altele. La noi nu se bagă beţe în roate, băţul e din start băgat! Acestea fiind spuse, le urez noroc şi mulţi bani celor care aleg calea străinătăţurilor şi le sărut mâna celor care se gândesc să folosească banii şi experienţa acumulată peste hotare la înfăptuirea unor chestiuni constructive "acasă". Este, şi va fi probabil şi mai greu, dar depinde de fiecare să îşi facă ordine şi curăţenie în propria ogradă, apoi să îi dea o mână de ajutor şi vecinului şi tot aşa, din aproape în aproape, să ajungem şi "sus" cu gospodăreala. Văd că a plin net-ul de oameni cu vorbe, idei şi filosofii, mulţi foarte talentaţi şi decişi. Poate ei sunt viitorul, dar haideţi să scăpăm mai întâi de actuala clasă politică. Cum? Păi imediat vin iar alegeri libere, ce mama naibii?




marți, 16 noiembrie 2010

Gaura


Dacă nu eraţi convinşi, ieri presa din România a ţinut încă o dată să arate cît de bine ancorată în realitate este...

Plecat fiind din ţară, mă păstrez informat cu ajutorul agenţiilor de presă şi publicaţiilor româneşti disponibile pe netul larg. Echidistanţa este mimată cu prea puţin talent, indicaţiile partidelor mai că nu sunt publicate direct (zi de Chior, acu zi de Ponta, azi îl înjurăm pe Antonescu că iar a lipsit din parlament, ăia de la PSD au violat minore, sistemul medical e de căcat şi de vină sunt ăştia de acum, că tare bine au lăsat în urma lor ăia de au fost şi va să vină din nou...) şi tot aşa. Se mimează guvernarea, se mimează opoziţia şi se mimează presa. Îmi cer scuze faţă de cei care fac întradevăr treabă bună în presă, oameni cu talent de-a mânui cuvintele şi ideile sau oameni determinaţi să lupte pentru adevăr, oricare ar fi acela, deşi tind să cred că sunt o specie pe cale de dispariţie.

Una peste alta, plictiseală totală! Abia mai aşteaptă lumea un deces de personalitate, iar apoi avem asigurate câteva zile de remember-uri, de întinarea memoriei defunctului, de laude şi, bineînţeles, de niscaiva scandal. Şi apoi ne întoarcem la politica cea de toate zilele, cu un parlament impotent, un guvern eunuc şi mai toate instituţiile sodomizate. Cert este că nici ”actorii” nu sunt neaparat de cea mai bună calitate. Nu vreau să spun că jurnalistul nu ar avea voie să aibă convingeri politice, dar într-o societate în care controlul clasei politice asupra presei este unul vădit şi nici măcar politicienii nu au convingeri politice (sau cunoştiinţe, sau măcar interes...), mi-e greu să susţin o astfel de idee.

Şi ca să revin la inutilitatea presei ”oficiale”, voi spune 2-3 cuvinte despre subiectul important al zilei de ieri. NASA anunţase cu o zi înainte că va organiza o conferinţă de presă, în urma identificării în spaţiu a unui ”obiect excepţional” - sintagmă reluată obsesiv în toată presa. Era clar, toată lumea se aştepta la ceva şoc, breiching niuz, or fi găsit extratereştri, or fi găsit asteroidul care ne va da pe toţt dracului în 2012, senzaţional să fie. Şi a venit ştirea! E drept, senzaţională... pentru oamenii de ştiinţă sau poate pentru pasionaţii de astronomie, fizică etc. Dar nu, ai noştri, deşi clar dezamăgiţi (păi parcă am mai auzit de găuri negre...până şi SIDEX era o gaură neagră a economiei româneşti, până să o vindem gratis şi să ajungă supernovă :D ), au continuat să bată fierul măcar o zi pe tema respectivei găurele negre. Au fost convocaţi specialişti, să dumirească poporul ce e cu gaura aia şi cum se poate rezolva cu ea, au fost publicate articole care să ne explice, să ne definească, poze, animaţii, chestiuni şi socoteli... că doar jurnalişti suntem, jurnalism să facem atunci! Cu extinderea internetului, lumea îşi va putae lua singură şi filtra informaţiunile, direct de la sursă (caut io pe wikipedia bă, ce e aia gaura neagră, tu zi-mi cât a fost şpaga la autostradă şi unde s-au dus fondurile europene!) presa pe care o ştim acum ar cam trebui încet să-şi ia tălpăşiţa. Şi vă rog eu frumos, luaţi-i cu voi şi pe ăi de vă plătesc acum!

miercuri, 3 noiembrie 2010

Doina şi Ion


30 octombrie 1992.

Nu voi uita niciodată ochii mamei mele plângând la aflarea veştii că Doina şi Ion Aldea Teodorovici s-au stins.

Şi ce ocupaţi suntem noi acum şi plini de importanţă...Suntem oare cu adevărat? Mai suntem în stare să luptăm pentru ceva ce depăşeşte interesul meschin? Mai avem pentru ce lupta? Oare supravieţuirea unui neam constă doar în potolirea foametei? Cine au fost Doina şi Ion Aldea Teodorovici? Nişte mari şi demni români!
De ce nu este ziua morţii lor una de doliu naţional pentru toţi românii? Poate din cauză că suntem prea mici... Mai ştiu oare românii că ei chiar sunt români, fie că le place sau nu? Să nu ne fie ruşine niciodată cu ţara şi cultura în care ne-am născut, doar aşa vom putea accede la vremuri mai bune.

Doar respectându-ne vom putea impune respect!








marți, 5 octombrie 2010

Generaţia de sacrificiu


Aţi mai auzit-o pe asta, nu? Şi până nu vă veţi băga minţile-n cap o veţi tot auzi, cu referire directă la domniile voastre. De ceva vreme încoace e la moda printre locuitorii acestor meleaguri lamentarea pe marginea sau prin mijlocul crizei. Lucru perfect justificat. Dar uităm totuşi că în ultimii 20 de ani am fost de fapt într-o continuă criză? Am gustat ce-i drept din binefacerile capitalismului şi democraţiei, dar îşi aduce cineva aminte ca în aceşti 20 de ani să fi fost vreodată cu adevarat bine în ţara asta?
Cea mai mare tragedie cu care se confruntă poporul acesta la momentul actual nu este de fapt incapacatitatea de guvernare, prostia sau hoţia celor de la "putere". Tragedia constă tocmai în lipsa de alternative la îndemână (a se citi "opoziţie").
Avem în acest moment 4 (hai să zicem 5)partide politice în parlament plus o mână de pseudo-independenţi sau reprezentanţi ai unor minorităţi. Cine uită sau se face că nu îl interesează că acum 19 ani PDL şi PSD formau vajnicul FSN, se află într-o mare eroare. Ipoteza mea este că aceste 2 partide s-au "separat" tocmai pentru a oferi prostimii opţiuni: unii spre stânga, alţii spre dreapta. E cam ca si coşurile acelea de gunoi din gările patriei, ale căror capace împart deşeurile pe categorii dar pe interior acestea intră toate laolaltă. Aceste două partide s-au aflat permanent la guvernări, cu mici pauze de câţiva ani, urmate de reveniri în forţă.
Scurt despre UDMR: prostimea poate fi şi de origine maghiară, prin urmare a fost livrată o opţiune şi pentru această minoritate. Astfel UDMR a făcut parte, cu mici excepţii, din mai toate guvernările de dupa 1990.
Liberalii: PNL a fost la putere de 2 ori, în infama coaliţie (săpată din interior de PD cu Băsescu) între 1996-2000 şi apoi pe parcursul guvernării cu circ Tăriceanu. Liberalii îmi sunt cei mai apropiaţi mie ca mesaj politic, chiar dacă pe alocuri aş da cu ei de pământ. Este singurul dintre cele 3 partide mari care nu a avut ocazia să guverneze singur(adică premier+preşedinte) şi care, coincidenţă sau nu, are cei mai puţini membri cărora le pot fi depistate rădăcini sau predecesori în sistemul comunist. Poate dacă şi-ar pune, cum zice românul, coaiele pe masă, ar avea şansa să îşi demonstreze cu adevărat capacităţile. Orice asociere cu FSN poate fi privită ca "futere de mamă".
PC şi UNPR sunt două partide cu rădăcini în celelalte 3 partide amintite mai sus(exceptând ungurii), prin urmare nu prea pot să mă pronunţ şi, pe deasupra, nu au intrat în parlament după cum prevede legea electorală, aşa că să-mi aştepte aprecierile sau înjurăturile în ciclul electoral viitor.
Grupul minorităţilor - curve! Asta nu înseamnă că trebuiesc subestimaţi sau blamaţi, fiecare are dreptul să aleagă ce face în viaţă pentru a atinge prosperitatea.
Trăgând linie, vom constata că aceşti oameni ne conduc de 20 de ani cu următoarele rezultate: integrare în NATO, integrare în UE, cvasi-dispariţia unei adevărate clase de mijloc(pentru populaţie), averi personale considerabile (pentru ei). Aceste integrări au beneficiile şi binefacerile lor, nu putem nega. La fel cum nu putem nega că suntem o ţara cea mai săracă din UE, o ţară care şi-a vândut mai toate resursele şi industriile, o ţară fără niciun fel de infrastructură, o ţară care nu îşi mai poate plăti pensionarii, medicii, profesorii, militarii, măturătorii de străzi etc, o ţară din care tinerii, şi mai nou şi bătrânii, vor să plece.
Mai există şi o categorie de oameni, în special tineri, care spun că pe ei nu îi interesează politica. Mă bucur pentru ei - înseamnă că au câştigat la loto şi nu mai au griji, pentru că nu îmi pot explica faptul că poţi trăi într-o ţară unde mai totul merge prost, fără să te intereseze. Dar şi acest lucru a făcut parte din strategiile celor ce au fost la vreo formă de putere în ultimii ani: au creat o stare de lehamite în rândul populaţiei, tocmai ca nu cumva vreunul să se ridice cu idei şi forţe noi împotriva lor.
Mă voi repeta: trebuie să scăpăm de aceşti nomenclaturişti, securişti, profitori, netrebnici, interesaţi şi neputincioşi. Împreună cu un profesor de la facultatea unde activez, am ajuns la concluzia că numărul de repetări a unei idei, pentru ca studenţii să o priceapă, este egal cu numărul studenţilor. Prin urmare, în momentul în care toţi vom fi convinşi şi hotărâţi să scăpăm de actuala (şi deja perpetua) clasă politică, atunci vom avea şansa să ieşim cu adevărat din orice criză.



luni, 13 septembrie 2010

Truda


Poate aţi observat citind rândurile acestui blog că pe alocuri am inserat filmări/melodii ale unei formaţii pe nume Truda. Nu îi cunosc decât fugitiv, i-am văzut live o singură dată (şi au fost buni, peste nivelul consacrat al formaţiilor din România) şi nu scriu ca să le fac reclamă. În general încerc ca la finalul fiecărei postări să adaug o melodie, care să se potrivească subiectului.

Revenind la Truda, probabil nu cântă ceva ce ascultaţi majoritatea dintre voi acasă sau la radio, dar este o muzică cu mesaj, transmis de nişte oameni care se revoltă împotriva prostiei din societate, prostie care ne-a cam adus pe culmile gloriei în care ne aflăm acum. Prostia a fost susţinută de instituţiile statului, de la Guvern, Parlament şi până la Biserică. Trăim într-o societate superficială, săracă din mai toate punctele de vedere, şi am ajuns un popor care nu are nici simţ civic, nici voce care să se răscoale împotriva nedreptăţilor sau pentru a-şi cere drepturile, înghiţim prea multe, ceea ce denotă o lipsă crasă de demnitate.

Sper totuşi că demnitatea locuitorilor acestei ţări nu s-a pierdut total, vocea celor care încă o mai au trebuie să se facă auzită şi pentru aceasta este nevoie de curaj. Sau cum ar spune românul, COAIE! Trebuie să ne asumăm trecutul şi prezentul, pentru a avea un viitor. Astfel, vă voi recomanda spre vizionare câteva filmuleţe în care apar grăind membri ai ansamblului vocal-instrumental mai sus amintit, mesaje pe care le recomand în special tinerilor. Poate cuvintele unei formaţii de muzică rock incorectă politic, deci curajoasă, va fi mai bine primit decât o sumedenie de cuvinte aruncate de mine sau alţii mai deştepţi in eter. Subiectul poate nu este unul interesant, dar veţi putea constata că mesajul este unul simplu, de genul "cum să ne fie mai bine", transmis pe o cale directă, sinceră. Poate că respectivii nu sunt nişte profesori universitari şi exprimarea lor ar lăsa de dorit în aula Academiei, dar ideile sunt inteligente şi sănătoase, chiar dacă uneori nu sunt cele mai diplomate. Pentru cei pudici, recomand citirea zilnică a DEX-ului ;)

Ţin să precizez că muzica este un bun purtător de mesaj, mai ales printre cei tineri, prin urmare consider postarea aceasta ca fiind una justificată întru scopul de deschidere a unor minţi.





duminică, 12 septembrie 2010

$aracie


Ştirea ultimelor săptămâni: în România e sărăcie! Presa nu mai conteneşte în a prezenta zilnic detalii ameţitoare despre sărăcia profundă în care s-au afundat cetăţenii României.

Să vă spun un mic secret. În România a fost sărăcie din totdeauna. Vârsta mă face să mă refer doar la ultimii 20 de ani glorioşi, care coincid şi cu trecerea României la neocomunism, democraţie şi capitalism sălbatic. Este foarte adevărat ce ne povesteşte nouă presa. Românii sunt cel mai sărac popor din U.E.

Dar bine măi băieţi şi fete, mulţam fain că îmi arătaţi ceva ce este evident, fără voi nu ştiu că mă făceam! Şi mă bucură că nu vă mulţumiţi doar să ne arătaţi problema, voi şi sugeraţi posibile soluţii pentru rezolvarea acesteia. Şi anume nişte feţe flămânde, degrabă vărsătoare de ocări la adresa oricui, care abia aşteaptă să revină la putere. Da, despre puternica opoziţie vorbesc. E frumos că mi se explică zilnic că Băsescu şi clanul aferent sunt de căcat, dar parcă ştiam şi eu asta. Şi voi ce îmi oferţi în schimb? Iar PSD? Hai lăsa-ţi-ne în durerea noastră, ce îmi spune mie un PSD-ist care până ieri se pupa în gură cu Băsescu, că ce de porc a distinsul preşedinte acum? Blestemul aruncat asupra poporului pare să fie mintea scurtă. Avem două variante (în fond una şi aceeaşi, eternul FSN), ne bagă unii în rahat, îi schimbăm cu ceilalţi. Aceştia ne aruncă în alt căcat, nefiind important dacă e mai mic sau mai mare, şi îi dăm jos. Pe cine punem în loc? Ei bine, aţi ghicit, pe ăia de ne băgară în rahatul anterior. Şi prin urmare tot ceea ce reuşim să facem e să ne tăvălim în căcat. Acum pentru următoarele alegeri se prefigurează o viitoare ieşire de la guvernare, poate chiar şi din parlament, pentru PDL, spre satisfacţia roşie a social-democraţilor. Acum câteva luni mă îngrozeam la gândul că ni se vor servi spre alegere Ponta şi Udrea peste 5 ani. Nici nu vreau să mă gândesc acum la un scrutin urmat de o victorie zdrobitoare a Mucului Titulescu, care va aduce alt clan înfometat cu sine.
Înţeleg că există presă dedicată trup şi suflet Puterii, la fel cum există una aşişderea pentru Opoziţie. Dar parcă îmi lipseşte o presă dedicată trup şi suflet unei altfel de politici, "din aia de care nu a mai fost" ;), că de primele două ne-am cam convins ce le poate pielea şi năravul. Ce dracu, schimbăm curvele cu prostituate?


luni, 23 august 2010

Un permanent 23 august


Voi fi concis: pentru mine 23 august 1944 este o zi ruşinoasă şi regretabilă. Orice ar spune unii, că era inevitabilă, necesară sau că a scurtat războiul, evenimentele şi perioada istorică care a urmat acestei zile sunt nu doar de tristă amintire, dar şi simţite din plin în prezent. Un război nu se termină mai repede datorită unei schimbări de tabere, cel puţin nu pentru cei care au schimbat-o, ei urmând a fi atât cei care şi-au trădat foştii aliaţi, cât şi cei care au adus pierderi importante, care nu vor fi trecute cu vederea, noilor aliaţi care vor obţine victoria la final.

În vreme de război, o ţară are 3 posibilităţi: fie una dintre părţile combatante, fie neutralitatea! În momentul în care ai luptat şi cu una şi cu alta, te vei bucura de o totală neîncredere şi dispreţ din partea celor din jur. Lucru care de altfel s-a şi întâmplat şi se întâmplă în continuare. România a plătit "victoria" în cel de-al Doilea Război Mondial cu vârf şi îndesat. Despre binefacerile câştigării acestui război am mai scris anterior. Voi reaminti doar ocupaţia sovietică, încarcerarea, urmărirea şi eliminarea elitei, întreg regimul comunist cu tot ceea ce a însemnat el şi trecerea la democraţie şi capitalism făcută de aceiaşi oameni care ne-au binecuvântat cu primele elemente ale acestei enumerări.

Voi stărui preţ de câteva cuvinte asupra eliminării elitelor. Umilirea, torturarea şi eliminarea fizică a militarilor de carieră, profesorilor, preoţilor şi studenţilor din toate domeniile au distrus coloana vertebrală a societăţii româneşti. De aceea suntem nişte schilozi astăzi. Dar măduva încă nu s-a rupt, trebuie doar să ne înălţăm capetele şi să ne ridicăm în picioare.


miercuri, 18 august 2010

Să dărâmăm spitalele (2)


Am mai vorbit despre sistemul sanitar şi spitalele din România. Asistăm la un adevărat genocid împotriva acestui popor, care este lăsat să moară în condiţii mizere şi nedemne de condiţia umană. Şi ca orice genocid care se respectă, acesta scoate la iveală toate trăsăturile murdare ale oamenilor.

Un guvern şi, mai ales, o succesiune de guverne criminale au subfinanţat sistemul, l-au lăsat pradă entropiei şi au lăsat poporul să moară. Popor care le-a mulţumit cu ocazia fiecărui act electoral, prin votări şi re-votări. Astfel s-a ajuns ca în anul 2010 în spitalele din România să se moară de septicemii, hernii şi chiar fracturi. Ca în orice război care se respectă, genocidul acesta a avut parte şi de trădări. Există "vreo două" cadre medicale în această ţară care au făcut şi fac jocul celor care ţin neaparat să distrugă complet sănătatea în România. Astfel s-a ajuns ca firmele de medicamente şi aparatură medicală să prospere, cu ajutorul unor comisioane grase plasate unde trebuie, în timp ce în spitale lipesc mănuşi şi seringi, ca să nu mai vorbim de antibiotice.

Preşedintele ţării susţine în mod deschis şi oficial plecarea cadrelor medicale din ţară. Îmi este şi scârbă să caut link-ul cu declaraţia acestuia, care în alte vremuri, mai sinistre dar poate mai juste, s-ar fi lăsat cu o condamnare pentru trădare, boicot, sabotaj şi cu pedeapsa aferentă. Oameni care studiază timp de mulţi ani pentru a servi mai apoi în condiţii grele întru sănătatea oamenilor (mă refeream la medici, nu la preoţi ;) ) merită tot respectul şi prosperitatea de care este capabilă societatea. Societatea noastră în acest moment nu doar că nu a capabilă de a oferi aceste lucruri medicilor săi, dar îi şi dă afară din ţară. Pe vremuri asta se chema exil, astăzi se numeşte "liberalizarea pieţei de muncă". Pentru a putea totuşi lupta împotriva acestei exterminări a sănătăţii şi a populaţiei, este necesar ca medicii şi cadrele medicale să iasă la luptă. La luptă pentru dreptul de a-şi practica meseria şi respecta jurământul. Aceşti oameni care au grijă de sănătatea noastră 24 din 24 nu au voie să trăiască la limita subzistenţei. Cum v-aţi simţi să ştiţi medicul care vă operează e cu executorul judecătoresc în faţa uşii? O parte din lupta medicilor care doresc să rămână în ţară va trebui să se concentreze asupra trădătorilor din propriile rânduri. Vi se par cunoscute cazurile de medici cu câte 2-3-4 funcţii administrative şi nişte averi care sfidează orice rezident care trăieşte cu 200 de euro pe lună? Afară cu ei! Sau cadre medicale care se poartă cu pacienţii ca şi cu ultimele scursuri (chiar dacă aceştia sunt, salariul redus cu 25% sau lipsa de educaţie a unora mai puţin avantajaţi de soartă nu pot să le accept ca scuze pentru comportamentul unor cadre medicale la care trebuie să le ceri scuze pentru că eşti bolnav sau să te rogi la uşile cabinetelor să îţi acorde atenţie - poate în România sunt doar cele 3-4 cazuri pe care le ştiu eu...)? Afară şi cu aceştia! Sau despre mafiile din universităţiile de medicină? Da, afară şi cu ei! Cine să îi dea afară? Dumneavoastră, cadrele medicale din România, care doresc să îşi practice meseria!

Ajungând la cazul Maternităţii Giuleşti - atât managerul acesteia, cât şi Ministrul Sănătăţii sunt nişte idioţi, cu tot respectul pentru abilităţile lor din profesiile pentru care au fost pregătiţi, dar astfel de oameni nu doar că ar trebui să fie privaţi de orice accedere la o funcţie de conducere/administrativă, aceşti oameni nu au ce căuta nici măcar în vizită într-un birou de manager! La conferinţa de presă de ieri, atât ministrul Cseke cât şi directorul spitalului păreau la un discurs de acceptare a unui premiu Oscar, cu mulţumiri şi aprecieri pozitive. Mai un pic şi ar fi mulţumit tuturor fără de care acest lucru nu ar fi fost posibil. Cu siguranţă că au fost oameni care şi-au făcut treaba exemplar pentru a limita proporţiile tragediei, oameni care meritau felicitaţi, dar nu printr-o asemenea risipă de cuvinte şi evitare a adevăratului subiect. Un manager de spital este responsabil atunci când cei din subordinea sa nu îşi fac datoria, şi implicit acesta trebuie să plece, oricât de mare ginecolog sau ministru ar fi el. Cât despre demisia de onoare, acesta este un concept inexistent pe meleagurile noastre. Atunci când îţi asumi o funcţie, eşti responsabil moral pentru orice se întâmplă în subordinea ta.

Oare oficialii U.E. au intrat vreodată într-un spital din România?!






luni, 2 august 2010

Drepturile românului


Supriză mare la CEDO! Agenţiile de ştiri româneşti au preluat şi ele ştirea: statul român va plăti despăgubiri în valoare de 10 milioane de euro, şi asta doar pentru prima jumătate a lui 2010, în urma unor procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Se pare că ne doborâm recordul de anul trecut şi suntem pe locul trei într-un top al nedreptăţilor reclamate la CEDO. Stăm un pic mai bine decât Rusia şi Turcia, dar nu şi dacă raportăm numărul plângerilor la populaţie. Faţă de restul fraierilor din U.E. stăm cel mai bine ;)

Cine va plăti aceste daune? Bineînţeles, tot noi! Dar "ne fac" pe noi sume aşa modeste? În prumul rând, de ce ne purtăm ca şi cum nu am fi avut cunoştiinţă de acest fenomen? De ce nu cerem NUMELE celor responsabili, judecători, procurori etc., care au contribuit la aceste sentinţe strâmbe. Ca să nu mai vorbim de faptul că aceştia nu au nicio responsabilitate asumată. Eu ca inginer, dacă proiectez ceva ce duce la pierderi de material, suport din propriul buzunar neatenţia, iar dacă se întâmplă ceva mai rău, soldat cu victime, atunci e vai de capul şi de libertatea mea. Bineînţeles, un amărât de inginer sau un medic nu are aceeaşi valoare pentru societate ca un judecător, care duce ţara pe culmile cele mai înalte, şi asta după doar 4 ani de facultate...Câţi dintre voi, care nu aţi avut probleme cu justiţia (şi aici mă refer la orice, urmăriri penale, procese civile, divorţuri, succesiuni etc.) aţi intrat vreodată într-o sală de judecată din România? Eu am văzut cum o judecătoare urlă la cei implicaţi într-un proces de divorţ (adică o chestiune privată, doi oameni care îşi rezolvă o problemă cu ajutorul justiţiei, platită din BANII LOR) de parcă i-au furat banii din buzunar. Am văzut şi altele, chiar mai grave. Ca să nu mai vorbesc că este practic imposibil să pledezi singur într-un proces (deşi e democraţie şi fiecare are dreptul atât la apărare cât şi la a se apăra singur), fiind oarecum obligat să apelezi la un avocat, din oficiu dacă nu îţi permiţi. Şi este o mafie de nedescris, se vehiculează sume, se strămută procese clare, care mai apoi sunt rezolvate în mod aberant. Şi dacă toţi ar declara sumele pe care le plătesc neoficial pentru procese, intervenţii şi aşa mai departe, tot noi am fi infractorii, pentru dare de mită... Este un sistem putred, care nu necesită modificări ci o schimbare completă. Procurorii, judecătorii şi notarii sunt o clasă socială aparte, care nu răspunde în faţa nimănui! Vi se pare drept ca un notar să încaseze procent (deci cotă parte) din vânzarea unei case, de exemplu? Sunt de acord cu plata unei taxe, e normal aşa, dar să plătesc o cotă parte din ceva ce mi se cuvine şi la care el nu a contribuit de fel mi se pare o tâlhărie! Aştept de asemenea lista cu toţi judecătorii care au dat judecăţi strâmbe! Să îi cunoaştem şi noi...

Este cazul ca oamenii să nu mai tacă! Drepturile omului prevăd şi dreptul la justiţie; o justiţie echilibrată, bazată pe un sistem logic şi moral. Nu ştiu, dar sunt curios dacă la facultăţile de drept din ţară se studiază filosofia şi logica. Şi încă ceva: suntem prea corupţi, coruptibili şi laşi ca să ne putem permite o judecată fără juraţi, în care deciziile vor sta în mâna unei singure persoane, neţinând cont că aceasta ar putea fi şantajabilă, coruptă sau bolnavă. Şi mă mai întreb, dacă vreun oficial al U.E. a intrat vreodată într-o sală de judecată românească?

vineri, 30 iulie 2010

Guvernator, rege sau stăpân

Simţind un deja-vu istoric, am cotrobăit un pic sursele disponibile referitoare la Marea Criză din 29 şi perioada tulburată următoare. Lucruri pe care, în mare parte le ştiam, dar nu le-am aprofundat vreodată, conviins fiind poate că lumea a învăţat din greşelile anterioare. Oricum nu mai contează, criza nouă a venit, contrafăcută sau nu, iar lumea va merge mai departe cumva, mai mult sau mai puţin sinusoidal.

Legat de România, dacă aţi avut vreodată curiozitatea, anii 30 au fost marcaţi de aspectul economic, mişcări sociale, instabilitate politică (vă sună cunoscut, nu?). În toate aceste tulburări, care se traduceau şi printr-o oarecare dinamică la nivelurile conducerii ţării, adică unii mai pierdeau sau câştigau funcţii, un singur om era inamovabil. Acest om era Regele Carol II, personaj controversat atât atunci cât şi în prezent, dar era clar, regele este rege, nu prea se punea problema unei schimbări, care totuşi s-a produs într-un final, acesta domnind în jur de 10 ani.

Revenind la zilele noastre, criza actuală, mişcările sociale şi politice, schimbările de guverne şi administraţii, constatăm din nou existenţa unui personaj constant. Au venit şi plecat miniştri, preşedinţi, prefecţi, directori, judecători şi ce funcţiuni mai sunt de îndeplinit prin aparatul de stat. Şi mai toţi au avut parte atât de "pupături", cât şi de "înjurături", din partea populaţiei, duşmanilor sau chiar aliaţilor politici. Cine este această persoană extrem de utilă României în ultimii 20 de ani? Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Nu voi pune în discuţie calităţile Mugurului, cine doreşte să îi studieze biografia, o poate căuta pe net sau unde mai sunt disponibile informaţii despre persoanele publice. Supriza vine dacă începeţi această căutare; veţi constata că în afară de wikipedia, cu toate cusururile ei, şi nişte informaţii seci plus declaraţii de avere şi de intenţie de pe site-ul BNR. Se mai pot găsi câteva rapoarte şi interviuri, dar oricum puţin material despre un om atât de mare...

Unii dau vina pe discreţie şi modestie, alţii invocă teorii conspiraţioniste, legate de grupul Bilderberg sau Grupul de la Roma. Eu voi face doar mici constatări. Constat că sunt oameni care sunt convinşi că fără Isărescu la BNR în aceşti 20 de ani, am fi mult mai jos decât suntem acum (!?). Constat că avem nişte super rezerve naţionale fantastice. În timp ce avem nişte super rezerve, constat că suntem cam "rupţi în fund". Nu spun că rezervele ar trebui cheltuite mâine, dar poate ar trebui gestionate altfel, ca să ne şi putem folosi de ele. Sau cine ştie, poate planul este ca să mâncăm pâine cu sare 50 de ani şi apoi să ieşim la suprafaţă ca o naţie putred de bogată. Nicio problemă, dar să ştim şi noi... În fine, suntem o ţară plină de ecomişti fantastici, cu Mugurul în frunte.

Am aruncat un ochi şi peste cei care conduc băncile naţionale pe alte meleaguri şi am mai făcut câteva constatări. Mugur Isărescu guvernează BNR din 1990, după ce a fost o perioadă scurtă reprezentant comercial la Ambasada României din SUA, şi a lucrat 20 de ani la Institutul de Economie Mondială din Bucureşti. A părpsit funcţia doar pentru scurt timp, dar tot pentru a salva ţara, în anul 1999, fiind numit prim-ministru, iar noi scăpând astfel de foamete... Cine pleacă la plimbare, pierde locul de onoare; cine pleacă la război, îşi ia locul înapoi! - cam aşa a revenit în 2000 pe scaunul de la BNR.

Să vedem scurt, cam de cât timp guvernează şefii băncilor centrale din alte ţări, urmând să judecaţi singuri, prin comparaţie, dacă este sau nu oportun să ai acelaşi conducător vreme de 20 de ani. În Bulgaria, Banca Naţională este condusă de actualul guvernator începând din 2003 iar în Ungaria din 2007. Asta ca să terminăm repede cu vecinii. Acum să luăm ţările cu probleme mari în 2009, când a dat criza peste ele: Islanda şi Irlanda - ambele au schimbat conducerea în 2009. Kazakhstanul a schimbat tot în 2009. India, Iran, dar şi Japonia şi Austria au un guvernator nou începând cu 2008. Statornica Elveţie l-a numit în 2010 pe Philipp Hildebrand , după ce acesta fusese membru în Comitetul Executiv din 2003. Turcia, o economie puternică şi în ascensiune chiar şi acum, este condusă de Durmus Yilmaz din 2006, după ce acesta a fost membru al acesteia încă din 1980, având mai multe funcţiuni până să acceadă în cea mai înaltă poziţie. Să vedem cum stau "motoarele" Europei: Bancile Centrale ale Franţei şi Anglei au schimbat guvernatorul ultima dată în anul 2003 iar Germania în 2004. Germania a mai schimbat guvernatorul în 1993 şi 1999. Ce să facă dobitocii de nemţi, dacă nu au persoane aşa de competente cum avem noi? Danemarca, cea mai prosperă şi bine organizată ţară în care am călcat, a numit actualul guvernator în anul 2005, la fel ca şi Israel, care duce o lipsă acuta de economişti ;) Norvegia ar fi excepţia, cu un guvernator destul de longeviv, din anul 1999, dar cu schimbări totuşi în 93, 95 şi 98. Rusia şi China au numit guvernatorii actuali în anul 2002 (în China ultima schimbare fusese în 1995, când Mugurul avea deja 5 anişori), Italia în 2006, Croaţia în 2000. Actualul şef al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss Kahn, este în funcţie din anul 2007. Faimoasa Federal Reserve Bank din SUA este condusă de Ben Bernanke din anul 2006, fiind reconfirmat în 2010. Înaintea acestuia FRB a fost condusă timp de 21 de ani de cunoscutul Alan Greenspan, record pe care Mugur Isărescu îl va doborî la finele anului viitor. De menţionat că Greenspan a fost, înainte de a fi numit la FRB, timp de 33 de ani preşedintele firmei de consultanţă la care era şi asociat, Townsend-Greenspan & Co.

Este Mugur Isărescu cel mai capabil economist de care dispune România sau conducătorul din umbră? Să fie toate teoriile economice doar o gargară ieftină, totul fiind decis la masa unor organizaţii dubioase însetate de putere? Ar fi cazul să ne punem întrebări şi să căutăm răspunsuri.

sâmbătă, 10 iulie 2010

Tradiţionalele inundaţii


Aşa cum an de an sărbătorim Crăciunul sau Săptămâna Mare, cu obiceiurile şi concediile care se cuvin, de vreo 20 de ani încoace, coincidenţă sau nu, ne-am ales cu o nouă tradiţie - inundaţiile. În plus, acestea nu au loc doar pe o perioadă scurtă o dată pe an, ci de două - trei ori pe an, cu o durată variabilă.

Cele "cuminţi", datorate canalizării deficitare sau inexistente, se lasă cu pagube relativ mici, transformarea unor străzi în cursuri de apă efemere, blocarea traficului şi sunt uneori marcate de bucuria copiilor de a se simţi "ca la mare" în mijlocul oraşelor. Cam la fel se întâmplă şi cu ocazia primelor zăpezi din fiecare an, în caz că vi se părea cunoscută situaţia.

Îndepărtându-ne de problemele primarilor iubiţi ai patriei (aleşi şi, mai ales, realeşi), trebuie să ne concentrăm pe inundaţiile "serioase", care an de an lasă sute sau mii de oameni fără case, proprietăţi sau chiar le iau viaţa. Nu putem trece uşor peste moarte, lacrimi şi disperare. Trebuie însă să şi recunoaştem că noi oamenii, mai ales cei trăitori actualmente în România, mai avem mult până să ne putem întrece cu forţa naturii. Natura este caracterizată prin ceva ce noi nu vom avea probabil niciodată: echilibru! Acel echilibru care se face remarcat printr-un sistem de apărare, pe care cei credincioşi îl pomenesc prin "ne-a bătut Dumnezeu!"

Ca orice reacţie a naturii, omul se dovedeşte a fi depăşit de evenimente, fie că trăieşte în bine organizata Chină, democrata Americă, ordonata Germanie sau mai năpăstuiata Românie. Diferenţele constau însă în reacţia oamenilor la aceste evenimente. Faptele sunt aproximativ identice: ploi abundente şi uragane, urmate de revărsări ale apelor, diguri şi poduri care cedează şi restul dezastrului, pe care începem deja să îl învăţăm. Şi am atins punctul critic al subiectului, şi anume ÎNVĂŢATUL! După ce dă apa peste tine o dată, normal este să te înveţi minte, să construieşti diguri mai puternice, case mai rezistente sau mai ferite, să îţi faci planuri de "cum să nu se mai întâmple" şi "cum să fim mai eficienţi dacă totuşi se intâmplă".

Toţi trebuie să învăţăm din aceste inundaţii! Am fost incapabili 20 de ani să facem acest lucru, motiv pentru care acestea sunt din ce în ce mai frecvente şi mai păguboase. Am observat că de fiecare dată când ni se întâmplă, avem un singur vinovat: guvernul! Lucru cât se poate de adevărat. Însă, în timp ce ploile vin de la natură şi/sau Dumnezeu, guvernul nu a venit "de sus". Acesta s-a ridicat din rândurile noastre, plantat de noi prin vot, direct sau nu, un vot din care rezultă adevărata problemă a societăţii româneşti. Nu suntem în stare să învăţăm. Să învăţăm că trebuie să alegem oameni dintre noi care se pricep să gestioneze o problemă, de orice natură ar fi aceasta. Problemele vor veni oricum, indiferent că suntem comunişti, fascişti, democraţi sau liberali. Problema noastră nu esta faptul că găsim vinovaţi, ci că nu ştim ce să facem cu ei ;)

Aceiaşi oameni care sunt "de vină" de fiecare dată pentru ce se întamplă şi mai ales ce nu se întâmplă, ajung la intervale aproape constante de timp să fie din nou vinovaţi, pentru că nu i-am tras la răspundere când a fost cazul. Şi nu mă refer la funcţionari şi angajaţi, care or avea şi ei metehnele lor, dar la noi elitele sunt cele deficitare. Iau spre exemplu Germania, care are funcţionărime şi angajaţi la fel de deştepţi, competenţi, harnici, leneşi, geniali sau dobitoci la fel ca şi noi. Dar elita este excepţională. Un bun organizator poate face cu jucători mediocri o echipă mare. Şi acea elită noi o stabilim, nu ne-o mai impune nimeni. Ar fi cazul, ca măcar acum să luăm măsuri. Politica ar trebui să ne intereseze într-o oarecare măsură pe toţi, penru că este cea care face diferenţa, daca ne ia apa vacile şi casa sau pasajul din centrul oraşului se inundă la fiecare ploaie. Şi asta NU înseamnă că mâine să îi dăm cu oua în cap preşedintelui şi premierului sau miniştrilor, pe care NOI i-am pus acolo (a avea mai multe opţiuni nu înseamnă să alegem între aceleaşi şi aceleaşi două variante, de fiecare dată), sau să îi punem în loc pe nişte oameni care acum îi critică, deşi au variat de la pupături la scuipături în relaţia cu aceştia în ultimii 20 de ani. Toate aceste partide au prins cel puţin câte o inundaţie în timp ce se aflau la putere, să nu uitaţi acest lucru data viitoare când aveţi ştamplia în mână!

Trebuie să scăpăm de politicieni care în ultimii 20 de ani nu au fost în stare să protejeze pădurile, să interzică sau să reglementeze amenajearea de balastiere, să asigure utilaje şi echipament inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă (care "beneficiază" de tehnică învechită şi fonduri insuficiente, dar îşi fac datoria, de multe ori neremarcaţi), să asigure o legislaţie şi o infrastructură menită să evite pe cât posibil riscurile de inundaţii, mai ales în locurile în care acestea se întâmplă frecvent. Sper ca măcar acum să învăţăm.

luni, 21 iunie 2010

Am avut parte şi de glorie


Vă vine să credeţi sau nu, acum 69 de ani, în România chiar existau o sumedenie de coaie, capabile să scrie istoria!

Românii din ziua de azi pleacă capul la întrebarea "din ce ţară eşti?" sau la înjurătura "eşti român?". Asta pentru că ocupaţia sovietică plus comunismul ce i-a urmat au lucrat "bine" la demnitatea populaţiei. Elitele au fost decimante iar cei care au rămas teferi au fost îndobitociţi.

Astăzi greu mai scoatem capul în lume, şi atunci parca cerându-ne scuze pentru că existăm. Naţionalismul este confundat cu simulacrul inventat de urmaşii celor care ne-au ocupat ţara în anii 50, prin urmare, a fi naţionalist şi/sau patriot este o mare ruşine. Mă întreb, dacă mâine am fi ciuntiţi de o bucată din ţară, cine s-ar mai ridica să o apere, când noi nu dăm doi bani pe amărâta patrie.

Dar să revin la glorioasa zi. În noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, trupele române au trecut Prutul, spre a lupta cu puternica şi nemiloasa armată rusă. Scopul era recuperarea Basarabiei şi Bucovinei. Nu voi face o analiză istorică a evenimentelor, răsboiul este un lucru reprobabil, care ar trebui evitat... Important este că români, aşa ca noi, ăştia de ne plângem astăzi că ce de căcat e ţara, au luptat cu arma în mână pentru ea. Poate pentru mulţi asta nu înseamnă nimic acum, dar vreau să le readuc aminte că rahatul în care ne aflăm astăzi se datorează în bună măsură pierderii războiului şi ocupaţiei care i-a urmat.

Români care se impuneau, care eliberau oraşe - nu români care fură locuri de muncă, portofele sau călătoresc fraudulos cu avionul! Şi să nu o mai aud pe aia cu fascismul de mare porc. Uitaţi-vă la duşmanii noştri de odinioară: ungurii l-au reabilitat pe Horthy imediat ce au scăpat de comunism, cu bune şi cu rele, în timp ce în România faci puşcărie în 2010 dacă îl susţii public pe Antonescu! Am învăţat să nu ne respectăm istoria, ba chiar să o desconsiderăm. Şi atunci ne mai mirăm că ţara e de rahat? E de rahat, pentru că NOI suntem de rahat, atât timp cât nu ne tratăm ţara, şi odată cu ea pe noi înşine, cu respect! În loc să eliminăm puroiul, noi ne hranim cu el. Mi s-a atras atenţia anul acesta de cel puţin 10 ori, cu reproş, pentru că purtam tricolorul (deşi nu sunt 100% de origine română) la gulerul cămăşii... De parcă aş fi întreţinut relaţii sexuale cu un câine în public! Păi se poate aşa ceva? Oamenii care îşi iubesc ţara, casa în care s-au născut şi au crescut, familia care le-a dat viaţă şi i-a introdus în lume, ar trebui măcar ignoraţi, dacă nu li se urmează exemplul. Cum vrei tu Române să ajungi demn? Bine zice imnul nostru.

Nu am să cer niciodată vreunui locuitor al României să fie patriot. Este alegerea lui. La fel cum e tot alegerea lui să trăiască fără demnitate sau să şi-o caute pe alte meleaguri. Dar dacă dorim să ajugem la o oarecare desăvârşire, ar trebui totuşi să ne respectăm mai mult, pentru că respectându-ne vom putea impune respect!

Cu altă ocazie voi vorbi despre Mareşalul Ion Antonescu, cât am înţeles eu din existenţa lui printre noi. Până atunci vă las să vă gândiţi dacă avem sau nu puterea de a fi un popor demn, care înfruntă viaţa, aşa cum este ea. Cinste celor care au murit pentru ca pe noi azi să ne poată durea în cot. Româneşte!




sâmbătă, 19 iunie 2010

Românul s-a născut sabotor

DEX: SABOTÓR, -OÁRE, sabotori, -oare, s.m. și f. Persoană care sabotează. – Din fr. saboteur.
- adică persoană care umblă în saboţi ;)

M-a pus dracu să aprind tembelizorul azi pe la vreo 10. A stat aprins aproximativ 5 minute... Posturi româneşti, criză, nemţii au luat bataie la fotbal. O isterică urlă la Videanu, că de ce îşi face el vilă de 1300 de metri pătraţi, acum când lumea se pregăteşte să moară de foame. Cine îşi mai permite aşa cheltuială? Măi, şi vine răspunsul Ministrului: "Doamnă, cine munceşte, îşi permite!" urmat de precizarea că poate să justifice fiecare leu şi pe deaspura nu a avut în viaţa lui contracte cu statul.

Ei futui mama mă-sii de treabă! Am închis televizia instant. Păi eu stau la ora asta şi mă uit la televizor, în loc să muncesc? Păi sunt un dobitoc. Şi mai şi comentez toată ziua. Eu frec menta de zor în senina zi de sâmbătă, pe când oameni adevăraţi, ca Videanu Adriean muncesc de zor, produc şi acumulează iar mai apoi îşi fac şi ei o casă, ca tot omul! Ruşinat, am fugit până la locul de muncă, să nu stagneze producţia.

Păi bine măi, Videanule, dar eu mai cunosc vreo 3-4 oameni în ţărişoar asta, care muncesc şi ei. Între noi fie vorba, ieri au muncit 16 ore şi azi m-au sunat să mă cheme la o bere. Când? Păi după ce ies de la lucru! Făcând abstracţie de criza actuală din economie şi de faptul că ne lipseşte tuturor decenţa, dar dă un ban şi angajează-ţi un consilier care să te mai trosnească peste bot când te trezeşti vorbind. Eram mare fan Schumacher acum vreo 10 ani şi tare mândru am fost când am auzit că marele Campion şi-a cumpărat marmura de la Ruşchiţa pentru ceva căsuţă modestă construită la Monaco. Şi îi mulţumesc domnului Videanu, mai tânăr şi mult mai capabil decât părinţii mei fără studii superioare, pentru că a salvat producţia românească de marmură. Dobitocii ăştia de români nu erau în stare să sugă piatra din munte, aşa că a venit familia din Videle şi a făcut rahatul bici! Măcar taci dracului din gura aia rozalie, că aţi pus mâna pe toată industria ţării şi acum vă daţi mari afacerişti. Într-o ţară aflată la ananghie, ar fi normal să existe o lege a sabotajului!

Ciudat este că dacă aş fi acum un bogătan din Elveţia, de exemplu, şi aş dori să îmi îmbrac cuibuşorul de nebunii în marmură, pentru orgiile demne de un împărat roman, aş căuta pe goagăl să văd ce oferte sunt prin Europa. Apăi io, ca tot bogătanul, ştiu că time is money, şi am ajuns la pagina 10 de rezultate ale căutării, şi nu am dat de Titan Mar, să fiţi sănătoşi cu marmura voastră!

A făcut şi el tot ce i-a stat în putere pentru a-i fi bine lui şi familiei. Îl înţeleg, că doar oameni suntem... În schimb nu prea doresc să îi înţeleg pe dotaţii jurnalişti români, care din când în când descoperă câte un politician cu afaceri dubioase, o loeafă sau o pensie obscen de mare. Astea sunt de 20 de ani deja, unde dracu aţi fost? Întrebaţi şi voi lumea de pe stradă, că "ştie toţi"!

marți, 8 iunie 2010

Cine uită, nu merită!


Sau, cine uită, asta merită!

Să explic foarte pe scurt, fără detalii, cum văd eu situaţiunea:

Acum ceva vreme a avut loc un Război Mondial, al doilea, după cum le place multora să zică, fie aşteptând un al treilea, fie crezând că a fost vreodată pace ;)
România a luat parte la acest Război alături de o tabără, având nişte interese. Primii ani de conflict au decurs binişor pentru ai noştri. Apoi lucrurile s-au împuţit, aşa e în viaţă - mai dai, mai iei...Apoi la un moment dat, văzând că începem să o luăm pe coajă, unii din conducere au dat-o la întors, parcă e mai bine să ne înhăităm cu tabăra cealaltă, că poate ne iartă pentru ce le-am făcut înainte dacă virăm brusc la 180 de grade. Întâmplarea a făcut ca noii aliaţi să fie Ruşii. Şi i-am ajutat noi pe ruşi să tocăm împreună la nemţi. Zis şi făcut, a venit şi ruşinosul 23 august, am întors armele. Nu voi mai comenta cât de ruşinos şi nedemn este să faci o astfel de mişcare, dar să zicem că altă variantă nu aveam (?!)...

Şi se termină rasboiu, partea asta de Europă a rămas sub influenţa "celor buni", care i-au bătut pe "ăia răi", ca în poveşti. Şi a urmat o lună de miere, în care mai toţi generalii, comandaţii şi mulţi alţi participanţi la război, drept mulţumire pentru serviciile aduse, au fost deportaţi, umiliţi, exterminaţi. Mai pe scurt: de frică să nu ne-o luăm, am schimbat echipa, ne-am făcut treaba, am câştigat meciul cu noua echipă, iar apoi ăştia şi-au adus aminte că noi de fapt eram din tabăra aialaltă, deci facem parte din prada de război. Că, în fond, ce război e ăla, dacă nu îţi sare şi ţie ceva?

Şi am devenit comunişti, unii cu forţa, alţii cu pasiune sau naivitate iar câţiva deloc, motiv pentru care nu au dus-o prea mult. Şi am beneficiat de toate binefacerile bolşevismului - naţionalizări, deportări, interdicţii, restricţii, lipsuri şi câte şi mai câte minunăţii.

Conjunctura a făcut ca în 1989 lumea să schimbe regimul, cu sau fără ajutor, conspiraţii şi alte detalii, pe care acum nu vreau să le ating. Ideea e că brusc cică nu mai eram comunişti, ci democraţi şi capitalişti. Mulţi dintre cei care au preluat frâiele, ca să nu zic majoritatea, aveau legături cu fosta conducere. Că era vorba de Partid, de Securitate, de morţii, răniţii, sfinţii şi dumnezeii ălora dinainte, nici nu mai contează. La fel cum nu contează nici că în regimul trecut au fost realizate şi niscaiva lucruri bune. Adică noi schimbăm regimul în unanimitate, dar păstrăm oamenii din el? Păi ce curu meu de schimbare e asta băi? Nu sunt deloc adeptul măsurilor extreme de genu "să-i împuşcăm pe toţi". Puteam foarte bine să ne folosim de experienţa unora, chiar să îi lăsăm să ne conducă, dacă se dovedeau capabili. Că doar eram democraţi...Ciudat este că ăştia, erau răsfiraţi în cam toate partidele de după 1990. Eu zic că nu e nevoie acum de legi ale lustraţiei, ci de un popor capabil să înveţe din trecut - dacă ai un şofer care te bagă în gard, păi nu îl mai laşi la volan, ce naiba? Darămite când te fute unul în cur, păi te fereşti ca de dracu de el, nu îl votezi pe el, pe prietenii lui, pe colegii lui, pe partenerii lui de afaceri sau alţi apropiaţi. Că poate ţi-o mai iei o dată...şi încă o dată.

Şi au urmat ăştia noi la guvernări, care de care mai de succes. Şi am ajuns astăzi aici. Cu aproximativ aceeaşi oameni sau acoliţii lor, din 1990 până acum. Asta nu poate să însemne decât că şi-au făcut bine treaba. Deci ciocul mic şi gândul la patrie! Sau, vă rog eu frumos să vă treziţi, ce pula mea?

luni, 7 iunie 2010

Ne doare sau nu ne doare?


Democraţia este un instrument care ne asigură că nu vom fi guvernaţi mai bine decât merităm!

Nu pot fi decât invidios pe mintea din omul care a fost capabil de o astfel de definiţie. Cât am fost plecat din ţară în ultima lună, am avut ocazia de a urmări de la distanţă oficializarea crizei în România. Şi am urmărit, pentru că o boală mă ţine legat de bucata aceasta de lume. Problema e că... nu prea am văzut nimic.

În primul rând. Am auzit că s-a cam terminat cu şmecheria. Că nu mai sunt bani şi că de acum încolo va fi eliminată clientela politică şi alţi draci. Apoi am auzit că ne vor suge! Ne vor suge câte 25% dacă suntem bugetari măgari şi 15% dacă am reuşit să supravieţuim muncii. Am zis că "acum e atunci!" Să vezi cum vor ieşi oamenii în stradă, acum că a ajuns cuţitul la os, că taie ăştia salariile, că se va lăsa cu asasinate, sânge, lacrimi, răzmeriţă, lupte de stradă şi multe alte grozăvii. Şi apare Marinarul şi anunţă vremurile grele. Şi îmi zic că ăsta şi-a tăiat amu craca de sub dos. Şi trece o zi, şi trec două. Şi sun acasă, să văd dacă familia nu mi-a fugit în munţi, din cauza revoltei generale şi a haosului proaspăt instalat. Mă gândesc deja la numeroasele victime. E clar! Ai mei nu vor să mă sperie, aflat fiind la distanţă, să nu îmi facă inimă rea, şi mă mint cu neruşinare despre situaţia din patrie. Aşa că apelez la cea mai de încredere instituţie a statului român: presa! Şi aud iar de ameninţări cu greva, de curbe de sacrificiu, de lideri sindicali. Hop! Ce am auzit? Lideri de sindicat? Mai avem aşa ceva? Păi io credeam că ăştia au dispărut odată cu instalarea bunăstării generale în România, de prin 2000 încoace. Şi, culmea, mai erau şi aceeaşi.
Din respect pentru propria-mi persoană, nu doresc să păstrez în memorie numele acestor distinşi apărători ai drepturilor muncitorimii. Prea sunt aceeaşi de vreo 20 de ani încoace. Parcă ar fi politicieni ;)

Şi trec vreo două săptămâni de la anunţul Căpitanului de ţară, până sindicalişti din toată ţara se adună în faţa guvernului, pentru a protesta. Pe scurt: Băsescu îţi aduce la cunoştiinţă că de luna viitoare vei primi cu 25% mai puţini bani (adică jumătate din jumătate, dacă e mai greu cu cifrele). Şi tu aştepţi să te organizeze alde Hosu (ei futui, că mi-a scăpat unul!) timp de două săptămâni ca să mergi la Boc să îi spui ce? Că nu prea au spus nimic, nu au cerut nimic, nu au prezentat nici o poziţie de forţă. Eventual încercarea timidă a PSD (ce frumos zâmbea Mucul Titulescu în ziua aceea, zici că era Geoană...) de a arăta că i se mai scoală. Şi au adunat ai noştri vro 40.000 de oameni, au făcut un pic de gălăgie, au plecat acasă şi...fix pula! (ca să fim eleganţi şi să nu spunem că s-au dat pe pizdă...). Alt eveniment ratat de mine în această scurtă ieşire din ţară a fost concertul ACDC. Ce legătură este între ACDC şi protestul muncitorimii româneşti? Nu sunt asemănări, doar diferenţe. Păi la concert au fost vreo 70.000 de oameni. Care au plătit şi bilet pe deasupra.

Mai are rost să vorbesc atunci despre super greva din 31 mai? Se anunţa ca cea mai mare mişcare muncitorească, probabil că istoricii se pregăteau să şteargă momentul Griviţa 33, pentru a face loc Piata Victoriei 2010. Probabil că şi sărbătoarea de 1 mai era pusă în "pericol" şi mutată ulterior pe 31. Era clar, deja mă gândeam să cer azil politic şi să trăiesc în exil, din cauza războiului civil declanşat pe meleagurile natale. Plus că urma să avem o generaţie nouă de proşti, din cauza îngheţării anului şcolar. Până acum avuseserăm doar proşti cu şcoală, de acum încolo chiar că ne lua dracu!

Astăzi voi ţine partea curajosului Guvern Boc. Ba chiar voi plusa: 25% nu este de ajuns, ori facem economie, ori ne batem joc! Şi impozitele alea, ce mama naibii, sus la cer cu ele! Oamenii au demonstrat in decebmrie că asta doresc, politicienii trebuie să dea poporului ce a cerut poporul. Şi nu mă refer la cel 5 milioane de alegători ai Băsescului. Ci la cei 10 milioane care au votat FSN!
Plină ţara de căcaţi căcăcioşi, cu tot respectul...


miercuri, 19 mai 2010

Analiza societăţii şi politicii româneşti


De ce să îmi bat capul şi degetele cu mii de cuvinte, când am observat că Românii nu au fost în stare să înveţe din faptele ultimilor 20 de ani? Se tot plâng studenţii noştri că prin facultăţi se face prea multă teorie şi prea puţină practică. Păi cei care au decis asta, ne cunoşteau cel mai bine! NOI se pare că nu suntem capabili să învăţăm din practică, din fapte. Să fim oare un popor atehnic, condamnat să nu înveţe niciodată din proprile greşeli?

Hai să mai facem o încercare. De data asta o teorie simplificată, uşor de înţeles, cu puţine cuvinte şi nici măcar foarte nouă. Dar dacă nici acum nu învăţăm, atunci ne merităm soarta. Încă o dată, toată lumea, fiţi atenţi:



Ok, dacă şi acum e prea greu, o varianţă MAI simplă, pe înţelesul oricui:




duminică, 16 mai 2010

Motto-ul politicianului român




Şi vroiam eu azi să mai vorbesc de criză şi de atitudinea clasei politice româneşti faţă de dobitocime (a se citi şi autoidentifica: popor)...căcat!


joi, 13 mai 2010

Biserica este sora mai mare a politicii

Am vrut să evit subiectul
,mai ales că am citit deja alte opinii pertinente care îl aduceau în discuţie.

BOR dacă tăcea, filosof rămânea! Dar nu! S-au trezit salvatorii neamului grăind! Păi bine măi, ultra-bugetariilor, câte spitale a construit BOR ăsta în ultimii 20 de ani? Câţi popi securişti a dat afară BOR?
Şi ca să o luăm pe altă direcţie, câţi dintre bugetarii României au casă+masă asigurată de la stat?
Şi de unde până unde dispune BOR de averile sale - pământuri, imobile şi, mai nou, Mercedesuri? Sunt convins ca Sf. Andrei împreună cu Maica Născătoare au pus umărul la adunarea acestor averi. I-aş fi spurcat cu mare plăcere şi pe reprezentanţii altori biserici din România, dar ceilalţi au avut decenţa să tacă.
Românul, om deştept totuşi, a inventat-o pe aia cu "nu fă ce face popa". Dar acelaşi român îi dă la acelaşi popă o imunitate de care puţină lume se bucură în România. Undeva în subconştientul poporului, popa încă mai este trimisul lui Dumnezeu pe pământ. Lumea încă se mai uită urât la tine dacă înjuri un preot sau, mai ales, dacă nu îţi faci vreo 15 cruci când treci pe langa câte vreo casă a domnului, construită din banii tăi. Nu vreau să vorbesc despre rolul Bisericii în istoria neamului, din fericire sau din păcate trăim în prezent. Şi prezentul ne dezvăluie un organism intangibil, cu reguli retrograde, care stă pe un munte de bani. Un organism care are prea multă putere, în comparaţie cu ceea ce produce. Un organism care se opune cu ipocrizie prostituţiei, încasând totodată o bună parte din banii de pe taxele pe vicii.
Sunt convins că fără o biserică a mântuirii neamului [prost]o să ne ducem toţi dracului şi nu avem nevoie de niciun spital sau vreo autostradă, ci doar de alte şi alte locuri în care să ne putem ruga. Păi aşa ne învaţă Biserica să ne iubim aproapele? Ca orice instituţie dată nouă, dobitocimii, tocmai de către Dumnezeu, nu era normal oare ca aceasta să arate un pic de solidaritate cu oamenii năpăstuiţi?

Nu neg necesitatea oamenilor de a crede în ceva, treaba lor. Dar parcă ar fi trebuit să crezi totuşi gratis. Şi când văd oameni săraci care se înghesuie la biserici pentru a primi pomană sau doar apă sfinţită, mi se face scârbă, ştiind cât de îmbuibaţi sunt cei care "lucrează" în ele. În preoţie se intră în special pentru a te îmbuiba. Mă întreb de ce există taxe la biserică? De ce mai umblă preoţii din uşă în uşă ca să colecteze taxa aceea şi de ce li se cer dobitocilor bani pentru prestări servicii, cum ar fi nunţi şi mai ales înmormântpri. Asta nu are nicio legătură cu Dumnezeul de care spun ei că ar fi vorba. Şi încă ne lipseşte maturitatea să facem ordine, să îi coborîm şi pe ei la nivelul celorlalţi cetăţeni plătitori de impozite (ţin minte că şi eu mi-am înmatriculat o maşină la sfârşitul anilor 90 pe o biserică din ceva sat timişean, că era gratis, iar când a apărut un preot nou, a văzut că dispune de o fantastică Mazda 323 din 1981, care nu se află în curtea parohiei, aşa că vreo câteva luni a făcut presiuni să îi aducem maşina înapoi...). Dacă tot au terenuri şi alte proprietăţi, ce ar fi să se întreţină singuri(cu impozitul aferent)?

Şi dacă tot e vreme de criză şi trebuie să facem economii, de ce nu se gândesc dreguitorii acestei naţii la alte soluţii pentru „a spori avuţia ţării”, dacă vi se pare cunoscută formularea. Sunt de acord să construiască Biserica Neamului. Dar să o construiască precum orice alt investitor, să cumpere ditamai terenul în centrul Bucureştilor, să aducă bănuţi din salariul lor, să platească toate impozitele şi taxele aferente şi apoi mai vedem noi cui îi arde de investiţii întru creşterea nivelului credinţei enoriaşilor. Şi, ca să le tremure un pic sutanele, aş încheia întrebându-mă, unde eşti tu, Cuza Doamne?



Bless me, Father, for I have sinned ;)

sâmbătă, 8 mai 2010

Miroase a tun


Deja începe să devină distractiv. Dobitocimea trebuie să plătească incompetenţa clasei politice şi dinspre ţară nu am auzit încă niciun strigăt de război.

Ăştia şi-ar vinde şi mumele numai să nu trebuiască să producă măsuri sănătoase, dar negeneratoare de profituri colosale pentru buzunarele lor încăpătoare. Am fost trist în ziua în care domnul Preşedinte a anunţat că taxele şi TVA nu vor creşte. Era mult mai bine să scadă toate veniturile cu macar 30% şi taxele să urce până la 50% din total. Să fi văzut atunci venituri la buget şi creşterea PIB. Dar, cel mai important, românii ar fi simţit usturător pe pielea lor alegerile stupide făcute în ultimii 20 de ani. Şi nu mă refer la realegerea de curand a marinarului versat, ci la toate alegerile strâmbe şi ocaziile ratate. Păi bine măi copii, se poate? Adică voi îi rotiţi în funcţii tot pe aceeaşi oameni dar vă aşteptaţi la rezultate?

Acum vina a picat pe Băsescu şi PDL. Aşa şi este. Dar cu ceilalţi ce facem? Ăştia pe unde au umblat în ultimii 20 de ani, că eu tot pe la guvernări i-am văzut, de la unguri până la PSD, PNL şi independenţi. Chiar şi pe Mugur îl ţin minte ţinînd nişte frâie. Păi şi noi tot pe ăştia îi punem în funcţiuni? Definiţia nebuniei parcă era: "să faci acelaşi lucru şi să speri la alte rezultate". Sau să fi fost definiţia prostiei?

Eram destul de mic, dar ţin minte foarte clar cum înainte de 2000 apăruse acel FMI care ne făcea părinţii şomeri sau bunicii pensionari muritori de foame. Şi cum politicieni "de marcă" ai României trebuiau să facă plecăciuni pentru nişte tranşe ale unor împrumuturi - sume pe care le cîştiga Puff Daddy la acea vreme într-o săptămână. Acum sumele au crescut - se ridică la un pic peste datoria pe care nu am mai primit-o înapoi de la Irak plus averea lui Patriciu şi Vântu. Şi stăm plecaţi toţi! Nu mă interesează dacă o fi sau nu necesar împrumutul de la FMI. Mă interesează doar de ce nu se iau măsuri care să stimuleze prducţia şi comerţul în România, cum ar fi investiţii în infrastructură (de la rutieră şi medicală până la învăţământ şi sport) şi legi bine definite.

Colac peste pupăză, mă mai pune azi Dracu să citesc ştirile şi aud altă chestie care îmi aduce aminte de trecutul glorios postdecembrist: cică Videanu vrea să vândă participaţiunile României la nu ştiu ce combinat din Ucraina. Sunt curios câţi români ştiau de existenţa acestor participaţiuni dar sunt convins că această vânzare va aduce munţi de bani pentru bugetul statului. Frumoasă perioadă a fost înainte de 2000...Îmi aduc aminte cum în fiecare zi auzeam cum că Sidex Galaţi este gaura neagră a economiei româneşti. Apoi, spre norocul populaţiei, am reuşit să scăpăm de infamul combinat, după ce l-am fraierit pe un indian să îl cumpere. Dar probabil că indianul a lucrat cu Dracul, pentru că, în mod inexplicabil, în primul an de la cumpărare a reuşit să obţină un profit mai mare decât investiţia iniţială. Şi nostalgia mă mai poartă spre alte amintiri năstruşnice: prima este despre un tren marfar foarte lung, pe care l-am văzut prin anii 90 în apropiere de graniţă. Ducea nişte bucăţi imense de fier, pe care am văzut vopsit steagul Romîniei. Drac ştie ce erau alea, dar flota nu a mai văzut-o nimeni de atunci. A doua amintire este din facultate, când am aflat că România vindea fier vechi cu 20 de dolari tona şi cumpăra oţel prelucrat cu 1000. Fără nicio legătură cu cele 2 amintiri "oţelite" anterioare.

Sunt curios câţi medici, profesori, pensionari şi şomeri sau mici afacerişti au votat vreodată pentru vreunul din partidele aflate la Putere (PDL, PNL, UDMR, PSD , acum hai nu vă ascundeţi, că ştim că toţi aţi guvernat!), urmând ca apoi să mă întreb până când se vor mai lăsa prostiţi?








luni, 26 aprilie 2010

Să dărâmăm spitalele


Ştire de ultimă oră: spitalele din România sunt infecte şi se moare în ele ca la război!

Ei drăcia dracului! Dar până acum în ce ţară am/aţi trăit? Sau bubuim de sănătate şi doar un număr infim ajung să calce pragul spitalelor mioritice? A trebuit să "o păţească" o persoană cunoscută ca să se mai vorbească despre jegul din sistemul sanitar românesc. Şi probabil se va uita ca da obicei subiectul, imediat cum răsuflă şi apare altceva mai interesant. Şi iar ne întoarcem la greve, pensii, taxe, divorţuri mondene şi accidente spectaculoase.

Până acum chiar nu i-a murit "cu zile" nimănui vreo rudă prin spitale? Înseamnă că sunt un năpăstuit. Sunt şocat că suntem un popor căruia i se pare normal să mori de septicemie. În secolul 21! Păi atunci atât merităm.

Lumea ar trebui, înainte de pensia şi salarul mizer sau locul de muncă, să iasă în stradă pentru principalul ei drept - viaţa şi sănătatea! E clar că guvernanţii nu se preocupă de sănătatea poporului, dar nu înţeleg de ce acel popor nu îşi proclamă dreptul la această sănătate. Suntem în stare să protestăm pentru o pâine dar nu putem să strigăm pentru o aspirină şi un antibiotic. Trăim în mizerie, oraşele sunt jegoase iar spitalele, ca şi noi toţi, fac parte integrantă a acestor localităţi puturoase.

Sunt mulţumit totuşi că în România postcomunistă s-au construit şi se mai construiesc foarte multe biserici. Nu mă interesează din banii cui. Dar "cui" ăla ar trebui să se gândească şi la sănătatea pământească a enoriaşilor. Nu pot să plâng de mila unui popor care se închină la din ce în ce mai multe biserici, ba chiar o vrea pe una mare şi nouă, care să mântuiască tot neamul, dar nu este în stare să conştientizeze nevoia unor spitale noi.

Ca orice puroi, spitalele româneşti ar trebui dărâmate şi construite altele noi. La fel şi întreg sistemul sanitar şi...cel juridic, cel educaţional...dar cine ştie, poate asta este singura soluţie pentru întreaga ţară?

vineri, 2 aprilie 2010

Omul care pune oase


Am fost la el cu un prieten acum vreo patru-cinci ani. Prietenul avea hernie de disc iar părinţii mei îi recomandaseră să meargă în satul Vînători, undeva în drumul către Oradea, unde un bătrân "pune oasele" la loc. Nu ştiu cât de bine se simte prietenul meu astăzi, dar de operat nu s-a mai operat la spate. La fel se întâmplase şi cu o prietenă de familie, programată la operaţie pentru hernie de disc într-o zi de miercuri, acum mulţi ani, dusă plângând şi urlând de durere la Jancsi bacsi într-o zi de duminică şi scăpată de bisturiu. Între timp gropile de pe drumul judeţean 794 au rămas acolo, ba chiar s-au mărit şi înmulţit iar "pacienta" a născut şi un copil.

După puţin peste 100km de la plecarea din Timişoara, ne despărţeam de despărţeam uşuraţi de periculosul şi ruşinosul drum DN79, care care face legătura între Timişoara şi Oradea, pe nedrept denumit şi "drum european". Facem dreapta către comuna Mişca, judeţul Arad. Drumul judeţean este bombardat, plin de cratere. Cei 4 "pacienţi" din maşină suferă. Ne punem spatele greu încercat de boli datorate sporturilor de performanţă, dublate de căratul ghiozdanelor în şcoli şi poziţiile incorecte în bancă, urmate de munci la birouri care te cocoşează, la încă un supliciu - plonjatul cu maşina peste gropile asfaltului patriei, îndelung studiat şi îmbunătăţit în ultimii 20 de ani. Mă gândesc la straturi de asfalt, aditivi, monitorizarea traficului, viteza de proiectare şi alte "filosofii" inginereşti din domeniul construcţiilor de drumuri - căcat! Lasă poporul să se zguduie în maşină şi să ţină volanul vigilent!

După satul Mişca, care dă şi numele comunei, urmează un pâlc de pădure, apoi un drum comunal, pe care îl ignorăm, face dreapta către alt sat aparţinător, Zerindu Mic, dar noi ajungem în satul Vînători. Deşi pare o comună uitată de lume, podeţele din faţa caselor sunt proaspăt văruite, aproape toate. Un teren de fotbal de la marginea străzii este înţesat cu ţigani minori, dar nu minoritari. Ştim că trebuie să facem stânga undeva, după o fântână. Fântâna ne scapă, iar noi ieşim din sat. Trebuie să întoarcem şi să ne reanalizăm calităţile de navigatori. Facem loc unui BMW X6 şi ne întoarcem. Satul Vînători arată mai urât decît "capitala" comunei. Din pură coincidenţă, pare să aibe şi mai mulţi locuitori tuciurii. Găsim fântâna, facem dreapta de data aceasta. Ştiu că după biserică trebuie să urmeze o baltă şi apoi o străduţa noroioasă şi neasfaltată, la capătul căreia se află şi destinaţia noastră. O curte cu două case şi o vie frumoasă. Trecem de balta cu pescari (de unde oare vine apa aia?) şi ajungem la capătul străzii. "Dead end" îi zice pe engleză la fundătura... Ne întâmpină 3 puradei, "bacsi, vă duc eu la nenea care pune oasele, e pe strada cealaltă!" Ne dăm seama că aici nu este gospodăria căutată şi că trebuia să o luăm pe strada următoare, paralelă şi totodată aproape identică. Puradeii o iau înaintea noastră, ne opresc şi îşi mai oferă încă o dată serviciile. Refuzăm politicos şi îi certăm pe pasagerii care s-au răstit la ţigănaşi ("bă, dacă ăştia ne prind şi ne îngroapă aici, n'o să afle nimeni unde am dispărut!"). Pe site-ul comunei Mişca am găsit următoarea apreciere demografică: "Cea de-a treia localitate localitatea Vânători este situată de-a lungul drumului judeţean DJ la 6 km de localitatea Mişca , cu o populaţie de 1261 locuitori formată din români şi maghiari în proporţie egală şi rromi într-o proporţie mai mare ." Să fie oare satul ăsta o oglindă a viitorului demografic al României?

Media de vârstă a pasagerilor din maşină este undeva pe la 40 de ani. Ne dăm toţi jos din maşină ţinându-ne de spate, demni de vreo 20 de ani peste media mai devreme amintită, şi intrăm în curte. Curtea, frumos îngrijită, contrastează puternic cu strada, adică acel petic de noroi bătătorit. O doamnă cu accent unguresc ne îndrumă către o cameră undeva în spate. Intrăm şi îl găsim pe bătrânul Jancsi bacsi. Ştiu că este o fire mai arţăgoasă. Am auzit că ar fi fost măcelar dar nu am avut cum să verific informaţia şi nu prea mi-a păsat. În urmă cu mulţi ani ne-a certat pentru că am venit duminica, după ce îl aşteptasem să revină de pe câmp şi am auzit şi un "basz meg" mormăit. Se uită la televizor, Radu Banciu analizează vreo faptă de vitejie demnă de ironii din fotbalul românesc. Intrăm, salută, şi aşteptăm cuminţi. Pe sport.ro se dezbat probleme importante. "Cine e bolnavul?", ne întreabă. "Toţi suntem (4 bucăţi)!" "Da, toţi pe dracu!", spune el zâmbind şi se mai uită vreo 3 minute la televizor apoi se ridică şi se deplasează greoi cu ajutorul unei cârje spre patul special amenajat pentru "operaţii". Mormăie pe maghiară "nu puteaţi să veniţi în timpul zilei?" Pe rând, fiecare suferind, la bustul gol, răspunde la întrebarea "unde doare?" şi se culcă ventral pe pat. Bătrânul nu ezită, înfige o mînă în ceva cremă şi apoi plimbă uşor mâna dealungul coloanei vertebrale. Mişcările sunt line dar nu neaparat blânde. Mormăie uşor câte un "da", când pare să fi găsit ceva. Pacientul nu protestează, nu pare să simtă vreo durere, eventual doar o gâdilătură la atingerea sau mişcarea vreunui nerv. Apasă, masează, cu o singură mână, şi apoi spune " două zile diclofenac, baie apă fierbinte nu." Operaţia durează vreo 3 minute, şi nu pare să fie mai mult decât un masaj uşor. Nu se aud pocnituri şi nici gemete. Doar mie imi tresaltă un picior de vre 2 ori, piciorul care mi se miscă greu şi care îmi cauzează pocnituri şi dureri urâte de spate de vreo 3 ani. Când ies afară şi mă mişc, constat că şi piciorul "sănătos" se mişcă mai bine acum. Nu am idee ce a făcut nenea Jancsi, dar nu mai doare, ca la veterinar, animalul se mişcă în voie acum. Ne îmbrăcăm, îi mulţumim şi întrebăm cât ne costă. "Chit vreţi voi", vine factura, adunăm repede vreo 200 de roni (totalul) şi îi dăm, apoi salutăm, el face o mică glumă, şi părăsim curtea. Mi se pare paradoxal, cu 4 ani în urmă am văzut cum trata fetiţe cu luxaţii congenitale şi bărbaţi cu hernie de disc iar acum el se deplasează cu ajutorul unei cârje. Egoişti, ne spunem că este foarte bătrân deja, şi ne întrebăm dacă cineva îi va urma.

Am auzit că ar exista şi alţi bătrâni prin alte sate care mai practică această medicină alternativă, (sau tradiţională?) care "trag oase" sau "pun oase". Şi sunt curios dacă vreun medic a dorit vreodată să facă un mic schimb de experienţă cu aceştia. Şi dacă vă mai doare spatele, luaţi în considerare şi varianta unui drum pâna la omul care pune oase de la Vînători.

luni, 1 martie 2010

Haiducii artei


Până acum câţiva ani, vro 20 la număr, dacă ascultai la radio ceva ce nu era voie, o muzică cu accente occidentale de exemplu, riscai să intri în vizorul autorităţilor. Iată că după 20 de ani de democraţie, neo-comunism şi capitalism sălbatic, rişti acelaşi lucru.

Mă refer la cazul clujeanului care a trebuit să plătească săptămâna trecută 10.000 ron catre Asociatia Industriei Muzicale din Romania (AIMR) pentru a scăpa de urmărirea penală. Adică un fel de viol care după plata unei compensaţii băneşti este iertat atât de victimă, cât şi de autorităţi.
Dar, utilizatori ai netului din România, aveţi grijă: marea voastră majoritate sunteţi/suntem nişte astfel de violatori. Ce a făcut pârâtul? A utilizat programul DC++ , care în traducere liberă este un fel de grădină publică în care lumea se adună cu muzica şi filmele pe care le deţine şi le pune la dispoziţia altor interesaţi de arta ca şi el, GRATUIT, singurul lui beneficiu este că şi el la rândul lui va lua de la alţii filmuleţe şi muzici pe care nu le deţinea. Vă sună cunoscut? Data viitoare când un prieten vă va cere ultimul CD cu Beyonce sau mai ştiu eu ce asculaţi, CD pe care presupunem că aţi dat o droaie de bani şi conţine 3 melodii şi două remixuri, gândiţi-vă bine: să dea şi el echivalentul unei mese la un restaurant bunicel pentru 1-2 persoane ca să se bucure de hituri, nu să va facă părtaşi la un viol! Nu ştiu Dumneavoastră, dar mie mi se pare o porcărie, o sfidare a unor drepturi ale omului. Plus că sunt ferm convins că cei 10.000 de roni au fost viraţi de AIMR direct în conturile celor de la Metallica, Lady Gaga şi mai ales artiştii cu expunere mult mai mică, care întradevăr trăiesc greu din muzică...

Nu neg existenţa pirateriei, copiile pirat etc. Cei care fac copii pirat iar ulterior încasează nişte bani pentru acestea, e clar că face ceva ilicit. Dar cel care utilizează un "produs" al artei fără a-l plăti, mai ales când acesta se găseşte gratis la toate colţurile, este aberant ca el să fie tratat ca un violator. Discuţia ar fi lungă, e clar că artiştii trebuie recompensaţi pentru munca lor, nimeni nu neagă asta. Există destule sisteme de plăţi alternative, care ar putea fi utilizate pe viitor. Problema este nesaţietatea celor care ţin frâiele acestor industrii, care cu greu ar fi milionarii de astăzi, pe spatele multor artişti, dacă lumea ar consuma arta şi ar plăti preţuri decente, ba chiar modice, pentru a se bucura de ea. De când cu internetul alternativele sunt şi mai multe, sisteme de microplăţi, bani din sponzorizări şi multe alte metode pentru ca artistul să fie plătit pentru munca sa. Bineînţeles, ar fi mult mai greu ca toţi pseudoartiştii să devină posesori de yahturi şi avioane personale, dar nu imposibil. De exemplu, 1 milion de titluri vândute la 1 dolar bucata te-ar face ....milionar, nu? Dar asta probabil ar însemna ca lumea să se mulţumească cu mai puţin şi probabil să muncească mai mult, ceea ce poate fi chiar o utopie.