Să dărâmăm spitalele (2)

Am mai vorbit despre sistemul sanitar şi spitalele din România. Asistăm la un adevărat genocid împotriva acestui popor, care este lăsat să moară în condiţii mizere şi nedemne de condiţia umană. Şi ca orice genocid care se respectă, acesta scoate la iveală toate trăsăturile murdare ale oamenilor.

Un guvern şi, mai ales, o succesiune de guverne criminale au subfinanţat sistemul, l-au lăsat pradă entropiei şi au lăsat poporul să moară. Popor care le-a mulţumit cu ocazia fiecărui act electoral, prin votări şi re-votări. Astfel s-a ajuns ca în anul 2010 în spitalele din România să se moară de septicemii, hernii şi chiar fracturi. Ca în orice război care se respectă, genocidul acesta a avut parte şi de trădări. Există "vreo două" cadre medicale în această ţară care au făcut şi fac jocul celor care ţin neaparat să distrugă complet sănătatea în România. Astfel s-a ajuns ca firmele de medicamente şi aparatură medicală să prospere, cu ajutorul unor comisioane grase plasate unde trebuie, în timp ce în spitale lipesc mănuşi şi seringi, ca să nu mai vorbim de antibiotice.

Preşedintele ţării susţine în mod deschis şi oficial plecarea cadrelor medicale din ţară. Îmi este şi scârbă să caut link-ul cu declaraţia acestuia, care în alte vremuri, mai sinistre dar poate mai juste, s-ar fi lăsat cu o condamnare pentru trădare, boicot, sabotaj şi cu pedeapsa aferentă. Oameni care studiază timp de mulţi ani pentru a servi mai apoi în condiţii grele întru sănătatea oamenilor (mă refeream la medici, nu la preoţi ;) ) merită tot respectul şi prosperitatea de care este capabilă societatea. Societatea noastră în acest moment nu doar că nu a capabilă de a oferi aceste lucruri medicilor săi, dar îi şi dă afară din ţară. Pe vremuri asta se chema exil, astăzi se numeşte "liberalizarea pieţei de muncă". Pentru a putea totuşi lupta împotriva acestei exterminări a sănătăţii şi a populaţiei, este necesar ca medicii şi cadrele medicale să iasă la luptă. La luptă pentru dreptul de a-şi practica meseria şi respecta jurământul. Aceşti oameni care au grijă de sănătatea noastră 24 din 24 nu au voie să trăiască la limita subzistenţei. Cum v-aţi simţi să ştiţi medicul care vă operează e cu executorul judecătoresc în faţa uşii? O parte din lupta medicilor care doresc să rămână în ţară va trebui să se concentreze asupra trădătorilor din propriile rânduri. Vi se par cunoscute cazurile de medici cu câte 2-3-4 funcţii administrative şi nişte averi care sfidează orice rezident care trăieşte cu 200 de euro pe lună? Afară cu ei! Sau cadre medicale care se poartă cu pacienţii ca şi cu ultimele scursuri (chiar dacă aceştia sunt, salariul redus cu 25% sau lipsa de educaţie a unora mai puţin avantajaţi de soartă nu pot să le accept ca scuze pentru comportamentul unor cadre medicale la care trebuie să le ceri scuze pentru că eşti bolnav sau să te rogi la uşile cabinetelor să îţi acorde atenţie - poate în România sunt doar cele 3-4 cazuri pe care le ştiu eu...)? Afară şi cu aceştia! Sau despre mafiile din universităţiile de medicină? Da, afară şi cu ei! Cine să îi dea afară? Dumneavoastră, cadrele medicale din România, care doresc să îşi practice meseria!

Ajungând la cazul Maternităţii Giuleşti - atât managerul acesteia, cât şi Ministrul Sănătăţii sunt nişte idioţi, cu tot respectul pentru abilităţile lor din profesiile pentru care au fost pregătiţi, dar astfel de oameni nu doar că ar trebui să fie privaţi de orice accedere la o funcţie de conducere/administrativă, aceşti oameni nu au ce căuta nici măcar în vizită într-un birou de manager! La conferinţa de presă de ieri, atât ministrul Cseke cât şi directorul spitalului păreau la un discurs de acceptare a unui premiu Oscar, cu mulţumiri şi aprecieri pozitive. Mai un pic şi ar fi mulţumit tuturor fără de care acest lucru nu ar fi fost posibil. Cu siguranţă că au fost oameni care şi-au făcut treaba exemplar pentru a limita proporţiile tragediei, oameni care meritau felicitaţi, dar nu printr-o asemenea risipă de cuvinte şi evitare a adevăratului subiect. Un manager de spital este responsabil atunci când cei din subordinea sa nu îşi fac datoria, şi implicit acesta trebuie să plece, oricât de mare ginecolog sau ministru ar fi el. Cât despre demisia de onoare, acesta este un concept inexistent pe meleagurile noastre. Atunci când îţi asumi o funcţie, eşti responsabil moral pentru orice se întâmplă în subordinea ta.

Oare oficialii U.E. au intrat vreodată într-un spital din România?!