Un permanent 23 august

Voi fi concis: pentru mine 23 august 1944 este o zi ruşinoasă şi regretabilă. Orice ar spune unii, că era inevitabilă, necesară sau că a scurtat războiul, evenimentele şi perioada istorică care a urmat acestei zile sunt nu doar de tristă amintire, dar şi simţite din plin în prezent. Un război nu se termină mai repede datorită unei schimbări de tabere, cel puţin nu pentru cei care au schimbat-o, ei urmând a fi atât cei care şi-au trădat foştii aliaţi, cât şi cei care au adus pierderi importante, care nu vor fi trecute cu vederea, noilor aliaţi care vor obţine victoria la final.

În vreme de război, o ţară are 3 posibilităţi: fie una dintre părţile combatante, fie neutralitatea! În momentul în care ai luptat şi cu una şi cu alta, te vei bucura de o totală neîncredere şi dispreţ din partea celor din jur. Lucru care de altfel s-a şi întâmplat şi se întâmplă în continuare. România a plătit "victoria" în cel de-al Doilea Război Mondial cu vârf şi îndesat. Despre binefacerile câştigării acestui război am mai scris anterior. Voi reaminti doar ocupaţia sovietică, încarcerarea, urmărirea şi eliminarea elitei, întreg regimul comunist cu tot ceea ce a însemnat el şi trecerea la democraţie şi capitalism făcută de aceiaşi oameni care ne-au binecuvântat cu primele elemente ale acestei enumerări.

Voi stărui preţ de câteva cuvinte asupra eliminării elitelor. Umilirea, torturarea şi eliminarea fizică a militarilor de carieră, profesorilor, preoţilor şi studenţilor din toate domeniile au distrus coloana vertebrală a societăţii româneşti. De aceea suntem nişte schilozi astăzi. Dar măduva încă nu s-a rupt, trebuie doar să ne înălţăm capetele şi să ne ridicăm în picioare.