30 octombrie 1992.
Nu voi uita niciodată ochii mamei mele plângând la aflarea veştii că Doina şi Ion Aldea Teodorovici s-au stins.
Şi ce ocupaţi suntem noi acum şi plini de importanţă...Suntem oare cu adevărat? Mai suntem în stare să luptăm pentru ceva ce depăşeşte interesul meschin? Mai avem pentru ce lupta? Oare supravieţuirea unui neam constă doar în potolirea foametei? Cine au fost Doina şi Ion Aldea Teodorovici? Nişte mari şi demni români!
De ce nu este ziua morţii lor una de doliu naţional pentru toţi românii? Poate din cauză că suntem prea mici... Mai ştiu oare românii că ei chiar sunt români, fie că le place sau nu? Să nu ne fie ruşine niciodată cu ţara şi cultura în care ne-am născut, doar aşa vom putea accede la vremuri mai bune.
Doar respectându-ne vom putea impune respect!
4 comentarii:
eu n-am pomenit un romanism si un nationalism mai puternic si mai cristalizat ca la romanii din republica Moldova! Cei doi sunt exemple dintr-o lista lunga! cel mai bine m-au convins niste oameni simpli, pe care i-am cunoscut in casa unui prieten care are casa de vacanta la noi in zona. la el se aduna in week-end cativa moldoveni, care m-au pus la podea cu sfintenia cu care vorbesc ei despre Romania, ca natiune, ca popor. habar nu aveam eu istorie cata aveau ei, si nu-mi curge mie nici pe sfert sange de roman cum le curge lor! cine sa omagieze sau sa comemoreze romanismul din ei? daca s-ar putea, s-ar sterge si de pe you-tube, amprenta lor!
Noi astia mai putin inzestrati cu talent - vorbesc in nume propriu - macar atat putem face, sa ii ascultam, sa ii "dam mai departe"...
Criza, necriza - eu nu inteleg cum isi inchipuie cineva ca poate trai intr-o tara avand o leafa decenta, conditii de trai excelente etc, in timp ce el si multi altii o ignora si o urasc. Nu zic ca trebuie sa fim toti obsedati de tara si natia noastra, dar daca ne cacam in jurul casei, casa va fi la fel de jegoasa ;)
Din păcate, propaganda ceaușistă aproape că a demonetizat sentimentul ăsta. A urmat apoi ”democrația originală românească”, cu o bulibășire totală a sistemului nostru de valori, astfel încât nu mai suntem siguri pe nimic, dar mai ales, nu mai știm cine suntem.
Inca nu e tarziu sa aflam ;)
Trimiteți un comentariu