Generaţia de sacrificiu

Aţi mai auzit-o pe asta, nu? Şi până nu vă veţi băga minţile-n cap o veţi tot auzi, cu referire directă la domniile voastre. De ceva vreme încoace e la moda printre locuitorii acestor meleaguri lamentarea pe marginea sau prin mijlocul crizei. Lucru perfect justificat. Dar uităm totuşi că în ultimii 20 de ani am fost de fapt într-o continuă criză? Am gustat ce-i drept din binefacerile capitalismului şi democraţiei, dar îşi aduce cineva aminte ca în aceşti 20 de ani să fi fost vreodată cu adevarat bine în ţara asta?
Cea mai mare tragedie cu care se confruntă poporul acesta la momentul actual nu este de fapt incapacatitatea de guvernare, prostia sau hoţia celor de la "putere". Tragedia constă tocmai în lipsa de alternative la îndemână (a se citi "opoziţie").
Avem în acest moment 4 (hai să zicem 5)partide politice în parlament plus o mână de pseudo-independenţi sau reprezentanţi ai unor minorităţi. Cine uită sau se face că nu îl interesează că acum 19 ani PDL şi PSD formau vajnicul FSN, se află într-o mare eroare. Ipoteza mea este că aceste 2 partide s-au "separat" tocmai pentru a oferi prostimii opţiuni: unii spre stânga, alţii spre dreapta. E cam ca si coşurile acelea de gunoi din gările patriei, ale căror capace împart deşeurile pe categorii dar pe interior acestea intră toate laolaltă. Aceste două partide s-au aflat permanent la guvernări, cu mici pauze de câţiva ani, urmate de reveniri în forţă.
Scurt despre UDMR: prostimea poate fi şi de origine maghiară, prin urmare a fost livrată o opţiune şi pentru această minoritate. Astfel UDMR a făcut parte, cu mici excepţii, din mai toate guvernările de dupa 1990.
Liberalii: PNL a fost la putere de 2 ori, în infama coaliţie (săpată din interior de PD cu Băsescu) între 1996-2000 şi apoi pe parcursul guvernării cu circ Tăriceanu. Liberalii îmi sunt cei mai apropiaţi mie ca mesaj politic, chiar dacă pe alocuri aş da cu ei de pământ. Este singurul dintre cele 3 partide mari care nu a avut ocazia să guverneze singur(adică premier+preşedinte) şi care, coincidenţă sau nu, are cei mai puţini membri cărora le pot fi depistate rădăcini sau predecesori în sistemul comunist. Poate dacă şi-ar pune, cum zice românul, coaiele pe masă, ar avea şansa să îşi demonstreze cu adevărat capacităţile. Orice asociere cu FSN poate fi privită ca "futere de mamă".
PC şi UNPR sunt două partide cu rădăcini în celelalte 3 partide amintite mai sus(exceptând ungurii), prin urmare nu prea pot să mă pronunţ şi, pe deasupra, nu au intrat în parlament după cum prevede legea electorală, aşa că să-mi aştepte aprecierile sau înjurăturile în ciclul electoral viitor.
Grupul minorităţilor - curve! Asta nu înseamnă că trebuiesc subestimaţi sau blamaţi, fiecare are dreptul să aleagă ce face în viaţă pentru a atinge prosperitatea.
Trăgând linie, vom constata că aceşti oameni ne conduc de 20 de ani cu următoarele rezultate: integrare în NATO, integrare în UE, cvasi-dispariţia unei adevărate clase de mijloc(pentru populaţie), averi personale considerabile (pentru ei). Aceste integrări au beneficiile şi binefacerile lor, nu putem nega. La fel cum nu putem nega că suntem o ţara cea mai săracă din UE, o ţară care şi-a vândut mai toate resursele şi industriile, o ţară fără niciun fel de infrastructură, o ţară care nu îşi mai poate plăti pensionarii, medicii, profesorii, militarii, măturătorii de străzi etc, o ţară din care tinerii, şi mai nou şi bătrânii, vor să plece.
Mai există şi o categorie de oameni, în special tineri, care spun că pe ei nu îi interesează politica. Mă bucur pentru ei - înseamnă că au câştigat la loto şi nu mai au griji, pentru că nu îmi pot explica faptul că poţi trăi într-o ţară unde mai totul merge prost, fără să te intereseze. Dar şi acest lucru a făcut parte din strategiile celor ce au fost la vreo formă de putere în ultimii ani: au creat o stare de lehamite în rândul populaţiei, tocmai ca nu cumva vreunul să se ridice cu idei şi forţe noi împotriva lor.
Mă voi repeta: trebuie să scăpăm de aceşti nomenclaturişti, securişti, profitori, netrebnici, interesaţi şi neputincioşi. Împreună cu un profesor de la facultatea unde activez, am ajuns la concluzia că numărul de repetări a unei idei, pentru ca studenţii să o priceapă, este egal cu numărul studenţilor. Prin urmare, în momentul în care toţi vom fi convinşi şi hotărâţi să scăpăm de actuala (şi deja perpetua) clasă politică, atunci vom avea şansa să ieşim cu adevărat din orice criză.