luni, 13 septembrie 2010
Truda
Poate aţi observat citind rândurile acestui blog că pe alocuri am inserat filmări/melodii ale unei formaţii pe nume Truda. Nu îi cunosc decât fugitiv, i-am văzut live o singură dată (şi au fost buni, peste nivelul consacrat al formaţiilor din România) şi nu scriu ca să le fac reclamă. În general încerc ca la finalul fiecărei postări să adaug o melodie, care să se potrivească subiectului.
Revenind la Truda, probabil nu cântă ceva ce ascultaţi majoritatea dintre voi acasă sau la radio, dar este o muzică cu mesaj, transmis de nişte oameni care se revoltă împotriva prostiei din societate, prostie care ne-a cam adus pe culmile gloriei în care ne aflăm acum. Prostia a fost susţinută de instituţiile statului, de la Guvern, Parlament şi până la Biserică. Trăim într-o societate superficială, săracă din mai toate punctele de vedere, şi am ajuns un popor care nu are nici simţ civic, nici voce care să se răscoale împotriva nedreptăţilor sau pentru a-şi cere drepturile, înghiţim prea multe, ceea ce denotă o lipsă crasă de demnitate.
Sper totuşi că demnitatea locuitorilor acestei ţări nu s-a pierdut total, vocea celor care încă o mai au trebuie să se facă auzită şi pentru aceasta este nevoie de curaj. Sau cum ar spune românul, COAIE! Trebuie să ne asumăm trecutul şi prezentul, pentru a avea un viitor. Astfel, vă voi recomanda spre vizionare câteva filmuleţe în care apar grăind membri ai ansamblului vocal-instrumental mai sus amintit, mesaje pe care le recomand în special tinerilor. Poate cuvintele unei formaţii de muzică rock incorectă politic, deci curajoasă, va fi mai bine primit decât o sumedenie de cuvinte aruncate de mine sau alţii mai deştepţi in eter. Subiectul poate nu este unul interesant, dar veţi putea constata că mesajul este unul simplu, de genul "cum să ne fie mai bine", transmis pe o cale directă, sinceră. Poate că respectivii nu sunt nişte profesori universitari şi exprimarea lor ar lăsa de dorit în aula Academiei, dar ideile sunt inteligente şi sănătoase, chiar dacă uneori nu sunt cele mai diplomate. Pentru cei pudici, recomand citirea zilnică a DEX-ului ;)
Ţin să precizez că muzica este un bun purtător de mesaj, mai ales printre cei tineri, prin urmare consider postarea aceasta ca fiind una justificată întru scopul de deschidere a unor minţi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Băieții ăștia-s cam porcoși la gură, dar nu poți nega că ar avea dreptate... :D
da, sunt spurcati, nu gluma :D
Ii cunosc personal, cel putin pe liderul trupei. Sunt oameni foarte de treaba si inteligenti, cat despre porcisme - sunt o arta... http://www.truda.ro/
Trimiteți un comentariu