Am avut parte şi de glorie

Vă vine să credeţi sau nu, acum 69 de ani, în România chiar existau o sumedenie de coaie, capabile să scrie istoria!

Românii din ziua de azi pleacă capul la întrebarea "din ce ţară eşti?" sau la înjurătura "eşti român?". Asta pentru că ocupaţia sovietică plus comunismul ce i-a urmat au lucrat "bine" la demnitatea populaţiei. Elitele au fost decimante iar cei care au rămas teferi au fost îndobitociţi.

Astăzi greu mai scoatem capul în lume, şi atunci parca cerându-ne scuze pentru că existăm. Naţionalismul este confundat cu simulacrul inventat de urmaşii celor care ne-au ocupat ţara în anii 50, prin urmare, a fi naţionalist şi/sau patriot este o mare ruşine. Mă întreb, dacă mâine am fi ciuntiţi de o bucată din ţară, cine s-ar mai ridica să o apere, când noi nu dăm doi bani pe amărâta patrie.

Dar să revin la glorioasa zi. În noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, trupele române au trecut Prutul, spre a lupta cu puternica şi nemiloasa armată rusă. Scopul era recuperarea Basarabiei şi Bucovinei. Nu voi face o analiză istorică a evenimentelor, răsboiul este un lucru reprobabil, care ar trebui evitat... Important este că români, aşa ca noi, ăştia de ne plângem astăzi că ce de căcat e ţara, au luptat cu arma în mână pentru ea. Poate pentru mulţi asta nu înseamnă nimic acum, dar vreau să le readuc aminte că rahatul în care ne aflăm astăzi se datorează în bună măsură pierderii războiului şi ocupaţiei care i-a urmat.

Români care se impuneau, care eliberau oraşe - nu români care fură locuri de muncă, portofele sau călătoresc fraudulos cu avionul! Şi să nu o mai aud pe aia cu fascismul de mare porc. Uitaţi-vă la duşmanii noştri de odinioară: ungurii l-au reabilitat pe Horthy imediat ce au scăpat de comunism, cu bune şi cu rele, în timp ce în România faci puşcărie în 2010 dacă îl susţii public pe Antonescu! Am învăţat să nu ne respectăm istoria, ba chiar să o desconsiderăm. Şi atunci ne mai mirăm că ţara e de rahat? E de rahat, pentru că NOI suntem de rahat, atât timp cât nu ne tratăm ţara, şi odată cu ea pe noi înşine, cu respect! În loc să eliminăm puroiul, noi ne hranim cu el. Mi s-a atras atenţia anul acesta de cel puţin 10 ori, cu reproş, pentru că purtam tricolorul (deşi nu sunt 100% de origine română) la gulerul cămăşii... De parcă aş fi întreţinut relaţii sexuale cu un câine în public! Păi se poate aşa ceva? Oamenii care îşi iubesc ţara, casa în care s-au născut şi au crescut, familia care le-a dat viaţă şi i-a introdus în lume, ar trebui măcar ignoraţi, dacă nu li se urmează exemplul. Cum vrei tu Române să ajungi demn? Bine zice imnul nostru.

Nu am să cer niciodată vreunui locuitor al României să fie patriot. Este alegerea lui. La fel cum e tot alegerea lui să trăiască fără demnitate sau să şi-o caute pe alte meleaguri. Dar dacă dorim să ajugem la o oarecare desăvârşire, ar trebui totuşi să ne respectăm mai mult, pentru că respectându-ne vom putea impune respect!

Cu altă ocazie voi vorbi despre Mareşalul Ion Antonescu, cât am înţeles eu din existenţa lui printre noi. Până atunci vă las să vă gândiţi dacă avem sau nu puterea de a fi un popor demn, care înfruntă viaţa, aşa cum este ea. Cinste celor care au murit pentru ca pe noi azi să ne poată durea în cot. Româneşte!