Despre lucrurile cu adevărat importante

Aş fi mulţumit dacă am reuşi să demonstrăm că, in cazul în care mâine ne-am duce toţi dracului, ar fi păcat...



"Despre lucrurile cu adevărat importante


În fiecare joi în drum spre şcoală
venea un domn cu pălărie
şi ne-arăta păsărica
Pe vremea aia nu ştiam că viaţa
e o moarte lentă, ca şi cum
te-ar mîngîia pe obraz
pînă la ţîşnirea sîngelui
Habar n-aveam
că dragostea-i şi ea o moarte lentă,
de parcă te-ar înjunghia cineva
în inimă
cu un trandafir
Nu-nţelegeam de ce se poartă
Dumnezeu
uneori
de parcă s-ar trage din maimuţă
Nu-nţelegeam de ce-s atîţia oameni
pe pămînt,
de parcă unul singur
n-ar fi fost de-ajuns"

(Daniel-Silvian Petre, Despre lucrurile cu adevărat importante, Napalm D'or, Ed. Brumar, 2008 - volum pe care îl recomand cu cea mai mare responsabilitate şi plăcere, şi pe care promit să îl restitui cât de curând celui care mi l-a livrat sub formă de împrumut - nu am uitat bă, doar că am făcut curaţenie :D)

Vă bucuraţi de libertate?

Revenit în ţară în Ajunul Crăciunului, nu am putut constata care a fost acoperirea în media a chestiunilor legate de Revoluţia din 1989, decât în mediul virtual, unde nu ma pot plânge de ce am văzut, chiar dacă am dat şi peste destule porcării. Totuşi televiziunea are încă o importanţă mare şi un impact major asupra populaţiei, şi aş fi preferat să aud că au fost multe emisiuni dedicate evenimentelor din decembrie 89. Mi s-a spus că, de exemplu, la protv "au zis" printre câteva ştiri puţin despre marşul de comemorare din Timişoara. Ca timişorean, anticomunist şi om destul de strâns legat de ţară şi locurile natale, pun destul de mult preţ pe tot ce a însemnat decembrie 89.

Am auzit vorbindu-se în schimb destul de mult despre regretarea lui Ceauşescu şi a comunismului. Cică 60% dintre români s-ar afla în această situaţiune. Din câte ţin minte, aproximativ acelaşi număr s-a prezentat şi a votat şi în turul 2 al alegerilor trecute. Acel tur, în care au candidat 2 "adversari" provenind din rândurile celor 2 partide care acum 20 de ani formau împreună FSN, formaţiunea care a confiscat revoluţia, a umplut structurile statului nou "democrat" de foşti securişiti care sunt tot acolo şi în ziua de azi! Păi futu-vă muma-n cur în a doua zi de crăciun, adică voi votaţi căcat de 20 de ani încoace, de multe ori pe ulei şi zahăr, ştiţi bine că oamenii ăia sunt aceeaşi "de pe vremuri", că proşti nu sunteţi, doar nesimţiţi şi leneşi!

Vă place să staţi la cozi la hypermarket? Să cumpăraţi cu salariile astea de rahat cu care cică "murim de foame" cozonaci gata făcuţi, plasme în rate, ipoade, playere, hartie igienică frumos mirositoare şi apoi să înjuraţi guvernul pentru că benzina e scumpă, uitând că acum 21 de ani nu aveaţi voie să cumparaţi benzină, asta în cazul în care eraţi printre norocoşii care ajungeau la rând să cumpere o Dacie? Vă place, pentru că altfel nu v-aţi înghesui! Ei bine, au existat "câţiva" români, majoritatea tineri, care îşi doreau şi ei să asculte muzică, să stea la coadă să poată alege din magazine fără să se simtă umiliţi, să mănânce portocale sau să vadă şi ei Germania, eventual să şi lucreze acolo, ca să îşi cumpere şi ei o maşinuţă, ca în filme, şi au plătit cu viaţa acest vis!

Mi-e scârbă de oameni care uită repede, mi-e scârbă de faptul că sunt compatriot cu 60% dintre compatrioţii mei, dar sper totuşi deşteptarea lor şi sunt dispus să îi iert dacă va fi vreodată cazul.
Mergeam ieri prin Piaţa 700 din Timişoara, unde un erou căzut acolo îşi are un mic monument. De câţiva ani, în perioada asta, aprind o lumânare acolo, fără să-l fi cunoscut pe el sau familia lui, iar uneori când trec pe acolo văd rudele lui, şi mi-aş dori odată să am curajul să le vorbesc şi să le spun că îmi pare rău pentru pierderea lor şi că îi mulţumesc băiatului lor pentru că azi eu sunt liber, pentru că pot să văd lumea, pot să am opinii şi să mi le exprim, pot pleca de la locul de muncă dacă sunt nemulţumit, pot chiar şi să îl înjur pe Băsescu! Aş vrea să am ocazia să fac asta pentru toţi cei care şi-au pierdut viaţa atunci. E adevărat că trăim vremuri grele, mai ales pensionarii, dar la fel de adevărat este că multe ni le-am făcut cu mâna noastră, din cele de după 1989.

Toată lumea afară!

Îi înţeleg pe cei care, spre binele meu îmi recomandă să mă iau şi să mă duc cât vad cu ochii în lumea largă, departe de ţărişoara mea. Şi le mulţumesc pentru grijă, fără pic de ironie.

Voi scuti cititorul de clişeele de genul "eu îmi iubesc ţara", iubirea a ajuns să fie mai folosită decât eternul "pizda mă-tii" şi drept urmare a devenit derizorie şi la îndemâna oricărui escroc. De la absolvirea facultăţii, petrec cam 4-6 luni pe an în alte ţări decât cea de origine. Nu îi condamn pe cei care au ales să trăiască în alte ţări. Este dreptul fiecăruia să spere la o viaţă mai bună, chiar dacă sintagma "nivel de trai" îmi provoacă destulă scârbă şi mă duce mai degrabă cu gândul la burţi pline decât la autostrăzi şi spitale curate. Îi înţeleg pe medicii care pleacă pe capete în ultimii ani (şi vor pleca mult timp după ce va începe să ne doară cu adevărat), exilaţi de condiţiile mizere din spitalele româneşti, de corupţia şi subfinanţarea din sistem şi mai ales de viaţa absolut jegoasă pe care ţi-o poate garanta leafa unui medic rezident, fără părinţi medici cu cabinete etc.

Îl înţeleg pe studentul şi viitorul cercetător care pleacă la o universitate din străinatate şi rămâne peste hotare - el va fi un câştig pentru omenire, chiar dacă neuronii lui nu vor mai acţiona direct întru bunăstarea şi desăvârşirea patriei mamă, care nu îi poate asigura mijloacele tehnice, logistice şi infrastructura necesară. Ce să o mai lungesc...vă înţeleg pe toţi cei care aţi plecat şi pe toţi cei care doriţi să emigraţi!

Dar de ce nu plecăm toţi? Dacă e aşa de rău în România actuală (şi har domnului, nu e prea bine!), hai să ne luăm cu toţii şi să plecăm dracului!

Departe de mine gândul de a fi un optimist incurabil şi sunt convins că este greu spre imposibil să ne ridicăm din mocirla în care ne bălăcim. Dar sunt convins că un om sănătos în România anului 2011 nu poate muri de foame! Ce-ar fi să plece EI, cei care au dus România în acest hal, şi să rămânem NOI, aceia care mai dorim să facem câte ceva? Sună patetic? O fi...Dar m-am săturat să aud că România "e o ţară de căcat" şi să văd cum de 20 de ani ne complacem în aceleaşi excremente livrate de televizor. Românul se plânge, dar se plânge prost. Degeaba îl înjuri pe Băsescu, dacă eşti bătut în cap sau te faci că nu îţi aduci aminte că actualul PDL cu actualul PSD formau acu nici 20 de anişori FSN. Că s-au separat ca să ne mintă pe noi că avem opţiuni de vot. Votăm cu câte 3 mâini la fiecare ciclu electoral oameni care "au tot fost", sperând ca nişte vite alte rezultate!

Ştiţi ceva? România nu este o ţară de căcat, e o ţară cu căcat! Care trebuie luat cu hârleţul şi în cel mai bun caz folosit ca îngrăşământ. Eu unul nu plec pentru nişte mii de euro în ţara altcuiva, să trăiesc pe infrastructura plătită din banii altcuiva şi de la distanţă să urinez pe ţara care m-a aruncat în lume (sunt destui care fac asta...)şi a cărui cultură şi tradiţii, aşa cum sunt ele, îmi influenţează gândirea, oricât aş fi eu de genial sau de oligofren.

Orice şut în fund e un pas înainte, precum orice pumn în bot e doar un bot spart! Şi în România actuală avem parte şi de unele, şi de altele. La noi nu se bagă beţe în roate, băţul e din start băgat! Acestea fiind spuse, le urez noroc şi mulţi bani celor care aleg calea străinătăţurilor şi le sărut mâna celor care se gândesc să folosească banii şi experienţa acumulată peste hotare la înfăptuirea unor chestiuni constructive "acasă". Este, şi va fi probabil şi mai greu, dar depinde de fiecare să îşi facă ordine şi curăţenie în propria ogradă, apoi să îi dea o mână de ajutor şi vecinului şi tot aşa, din aproape în aproape, să ajungem şi "sus" cu gospodăreala. Văd că a plin net-ul de oameni cu vorbe, idei şi filosofii, mulţi foarte talentaţi şi decişi. Poate ei sunt viitorul, dar haideţi să scăpăm mai întâi de actuala clasă politică. Cum? Păi imediat vin iar alegeri libere, ce mama naibii?

Gaura

Dacă nu eraţi convinşi, ieri presa din România a ţinut încă o dată să arate cît de bine ancorată în realitate este...

Plecat fiind din ţară, mă păstrez informat cu ajutorul agenţiilor de presă şi publicaţiilor româneşti disponibile pe netul larg. Echidistanţa este mimată cu prea puţin talent, indicaţiile partidelor mai că nu sunt publicate direct (zi de Chior, acu zi de Ponta, azi îl înjurăm pe Antonescu că iar a lipsit din parlament, ăia de la PSD au violat minore, sistemul medical e de căcat şi de vină sunt ăştia de acum, că tare bine au lăsat în urma lor ăia de au fost şi va să vină din nou...) şi tot aşa. Se mimează guvernarea, se mimează opoziţia şi se mimează presa. Îmi cer scuze faţă de cei care fac întradevăr treabă bună în presă, oameni cu talent de-a mânui cuvintele şi ideile sau oameni determinaţi să lupte pentru adevăr, oricare ar fi acela, deşi tind să cred că sunt o specie pe cale de dispariţie.

Una peste alta, plictiseală totală! Abia mai aşteaptă lumea un deces de personalitate, iar apoi avem asigurate câteva zile de remember-uri, de întinarea memoriei defunctului, de laude şi, bineînţeles, de niscaiva scandal. Şi apoi ne întoarcem la politica cea de toate zilele, cu un parlament impotent, un guvern eunuc şi mai toate instituţiile sodomizate. Cert este că nici ”actorii” nu sunt neaparat de cea mai bună calitate. Nu vreau să spun că jurnalistul nu ar avea voie să aibă convingeri politice, dar într-o societate în care controlul clasei politice asupra presei este unul vădit şi nici măcar politicienii nu au convingeri politice (sau cunoştiinţe, sau măcar interes...), mi-e greu să susţin o astfel de idee.

Şi ca să revin la inutilitatea presei ”oficiale”, voi spune 2-3 cuvinte despre subiectul important al zilei de ieri. NASA anunţase cu o zi înainte că va organiza o conferinţă de presă, în urma identificării în spaţiu a unui ”obiect excepţional” - sintagmă reluată obsesiv în toată presa. Era clar, toată lumea se aştepta la ceva şoc, breiching niuz, or fi găsit extratereştri, or fi găsit asteroidul care ne va da pe toţt dracului în 2012, senzaţional să fie. Şi a venit ştirea! E drept, senzaţională... pentru oamenii de ştiinţă sau poate pentru pasionaţii de astronomie, fizică etc. Dar nu, ai noştri, deşi clar dezamăgiţi (păi parcă am mai auzit de găuri negre...până şi SIDEX era o gaură neagră a economiei româneşti, până să o vindem gratis şi să ajungă supernovă :D ), au continuat să bată fierul măcar o zi pe tema respectivei găurele negre. Au fost convocaţi specialişti, să dumirească poporul ce e cu gaura aia şi cum se poate rezolva cu ea, au fost publicate articole care să ne explice, să ne definească, poze, animaţii, chestiuni şi socoteli... că doar jurnalişti suntem, jurnalism să facem atunci! Cu extinderea internetului, lumea îşi va putae lua singură şi filtra informaţiunile, direct de la sursă (caut io pe wikipedia bă, ce e aia gaura neagră, tu zi-mi cât a fost şpaga la autostradă şi unde s-au dus fondurile europene!) presa pe care o ştim acum ar cam trebui încet să-şi ia tălpăşiţa. Şi vă rog eu frumos, luaţi-i cu voi şi pe ăi de vă plătesc acum!

Doina şi Ion

30 octombrie 1992.

Nu voi uita niciodată ochii mamei mele plângând la aflarea veştii că Doina şi Ion Aldea Teodorovici s-au stins.

Şi ce ocupaţi suntem noi acum şi plini de importanţă...Suntem oare cu adevărat? Mai suntem în stare să luptăm pentru ceva ce depăşeşte interesul meschin? Mai avem pentru ce lupta? Oare supravieţuirea unui neam constă doar în potolirea foametei? Cine au fost Doina şi Ion Aldea Teodorovici? Nişte mari şi demni români!
De ce nu este ziua morţii lor una de doliu naţional pentru toţi românii? Poate din cauză că suntem prea mici... Mai ştiu oare românii că ei chiar sunt români, fie că le place sau nu? Să nu ne fie ruşine niciodată cu ţara şi cultura în care ne-am născut, doar aşa vom putea accede la vremuri mai bune.

Doar respectându-ne vom putea impune respect!

Generaţia de sacrificiu

Aţi mai auzit-o pe asta, nu? Şi până nu vă veţi băga minţile-n cap o veţi tot auzi, cu referire directă la domniile voastre. De ceva vreme încoace e la moda printre locuitorii acestor meleaguri lamentarea pe marginea sau prin mijlocul crizei. Lucru perfect justificat. Dar uităm totuşi că în ultimii 20 de ani am fost de fapt într-o continuă criză? Am gustat ce-i drept din binefacerile capitalismului şi democraţiei, dar îşi aduce cineva aminte ca în aceşti 20 de ani să fi fost vreodată cu adevarat bine în ţara asta?
Cea mai mare tragedie cu care se confruntă poporul acesta la momentul actual nu este de fapt incapacatitatea de guvernare, prostia sau hoţia celor de la "putere". Tragedia constă tocmai în lipsa de alternative la îndemână (a se citi "opoziţie").
Avem în acest moment 4 (hai să zicem 5)partide politice în parlament plus o mână de pseudo-independenţi sau reprezentanţi ai unor minorităţi. Cine uită sau se face că nu îl interesează că acum 19 ani PDL şi PSD formau vajnicul FSN, se află într-o mare eroare. Ipoteza mea este că aceste 2 partide s-au "separat" tocmai pentru a oferi prostimii opţiuni: unii spre stânga, alţii spre dreapta. E cam ca si coşurile acelea de gunoi din gările patriei, ale căror capace împart deşeurile pe categorii dar pe interior acestea intră toate laolaltă. Aceste două partide s-au aflat permanent la guvernări, cu mici pauze de câţiva ani, urmate de reveniri în forţă.
Scurt despre UDMR: prostimea poate fi şi de origine maghiară, prin urmare a fost livrată o opţiune şi pentru această minoritate. Astfel UDMR a făcut parte, cu mici excepţii, din mai toate guvernările de dupa 1990.
Liberalii: PNL a fost la putere de 2 ori, în infama coaliţie (săpată din interior de PD cu Băsescu) între 1996-2000 şi apoi pe parcursul guvernării cu circ Tăriceanu. Liberalii îmi sunt cei mai apropiaţi mie ca mesaj politic, chiar dacă pe alocuri aş da cu ei de pământ. Este singurul dintre cele 3 partide mari care nu a avut ocazia să guverneze singur(adică premier+preşedinte) şi care, coincidenţă sau nu, are cei mai puţini membri cărora le pot fi depistate rădăcini sau predecesori în sistemul comunist. Poate dacă şi-ar pune, cum zice românul, coaiele pe masă, ar avea şansa să îşi demonstreze cu adevărat capacităţile. Orice asociere cu FSN poate fi privită ca "futere de mamă".
PC şi UNPR sunt două partide cu rădăcini în celelalte 3 partide amintite mai sus(exceptând ungurii), prin urmare nu prea pot să mă pronunţ şi, pe deasupra, nu au intrat în parlament după cum prevede legea electorală, aşa că să-mi aştepte aprecierile sau înjurăturile în ciclul electoral viitor.
Grupul minorităţilor - curve! Asta nu înseamnă că trebuiesc subestimaţi sau blamaţi, fiecare are dreptul să aleagă ce face în viaţă pentru a atinge prosperitatea.
Trăgând linie, vom constata că aceşti oameni ne conduc de 20 de ani cu următoarele rezultate: integrare în NATO, integrare în UE, cvasi-dispariţia unei adevărate clase de mijloc(pentru populaţie), averi personale considerabile (pentru ei). Aceste integrări au beneficiile şi binefacerile lor, nu putem nega. La fel cum nu putem nega că suntem o ţara cea mai săracă din UE, o ţară care şi-a vândut mai toate resursele şi industriile, o ţară fără niciun fel de infrastructură, o ţară care nu îşi mai poate plăti pensionarii, medicii, profesorii, militarii, măturătorii de străzi etc, o ţară din care tinerii, şi mai nou şi bătrânii, vor să plece.
Mai există şi o categorie de oameni, în special tineri, care spun că pe ei nu îi interesează politica. Mă bucur pentru ei - înseamnă că au câştigat la loto şi nu mai au griji, pentru că nu îmi pot explica faptul că poţi trăi într-o ţară unde mai totul merge prost, fără să te intereseze. Dar şi acest lucru a făcut parte din strategiile celor ce au fost la vreo formă de putere în ultimii ani: au creat o stare de lehamite în rândul populaţiei, tocmai ca nu cumva vreunul să se ridice cu idei şi forţe noi împotriva lor.
Mă voi repeta: trebuie să scăpăm de aceşti nomenclaturişti, securişti, profitori, netrebnici, interesaţi şi neputincioşi. Împreună cu un profesor de la facultatea unde activez, am ajuns la concluzia că numărul de repetări a unei idei, pentru ca studenţii să o priceapă, este egal cu numărul studenţilor. Prin urmare, în momentul în care toţi vom fi convinşi şi hotărâţi să scăpăm de actuala (şi deja perpetua) clasă politică, atunci vom avea şansa să ieşim cu adevărat din orice criză.

Truda

Poate aţi observat citind rândurile acestui blog că pe alocuri am inserat filmări/melodii ale unei formaţii pe nume Truda. Nu îi cunosc decât fugitiv, i-am văzut live o singură dată (şi au fost buni, peste nivelul consacrat al formaţiilor din România) şi nu scriu ca să le fac reclamă. În general încerc ca la finalul fiecărei postări să adaug o melodie, care să se potrivească subiectului.

Revenind la Truda, probabil nu cântă ceva ce ascultaţi majoritatea dintre voi acasă sau la radio, dar este o muzică cu mesaj, transmis de nişte oameni care se revoltă împotriva prostiei din societate, prostie care ne-a cam adus pe culmile gloriei în care ne aflăm acum. Prostia a fost susţinută de instituţiile statului, de la Guvern, Parlament şi până la Biserică. Trăim într-o societate superficială, săracă din mai toate punctele de vedere, şi am ajuns un popor care nu are nici simţ civic, nici voce care să se răscoale împotriva nedreptăţilor sau pentru a-şi cere drepturile, înghiţim prea multe, ceea ce denotă o lipsă crasă de demnitate.

Sper totuşi că demnitatea locuitorilor acestei ţări nu s-a pierdut total, vocea celor care încă o mai au trebuie să se facă auzită şi pentru aceasta este nevoie de curaj. Sau cum ar spune românul, COAIE! Trebuie să ne asumăm trecutul şi prezentul, pentru a avea un viitor. Astfel, vă voi recomanda spre vizionare câteva filmuleţe în care apar grăind membri ai ansamblului vocal-instrumental mai sus amintit, mesaje pe care le recomand în special tinerilor. Poate cuvintele unei formaţii de muzică rock incorectă politic, deci curajoasă, va fi mai bine primit decât o sumedenie de cuvinte aruncate de mine sau alţii mai deştepţi in eter. Subiectul poate nu este unul interesant, dar veţi putea constata că mesajul este unul simplu, de genul "cum să ne fie mai bine", transmis pe o cale directă, sinceră. Poate că respectivii nu sunt nişte profesori universitari şi exprimarea lor ar lăsa de dorit în aula Academiei, dar ideile sunt inteligente şi sănătoase, chiar dacă uneori nu sunt cele mai diplomate. Pentru cei pudici, recomand citirea zilnică a DEX-ului ;)

Ţin să precizez că muzica este un bun purtător de mesaj, mai ales printre cei tineri, prin urmare consider postarea aceasta ca fiind una justificată întru scopul de deschidere a unor minţi.

$aracie

Ştirea ultimelor săptămâni: în România e sărăcie! Presa nu mai conteneşte în a prezenta zilnic detalii ameţitoare despre sărăcia profundă în care s-au afundat cetăţenii României.

Să vă spun un mic secret. În România a fost sărăcie din totdeauna. Vârsta mă face să mă refer doar la ultimii 20 de ani glorioşi, care coincid şi cu trecerea României la neocomunism, democraţie şi capitalism sălbatic. Este foarte adevărat ce ne povesteşte nouă presa. Românii sunt cel mai sărac popor din U.E.

Dar bine măi băieţi şi fete, mulţam fain că îmi arătaţi ceva ce este evident, fără voi nu ştiu că mă făceam! Şi mă bucură că nu vă mulţumiţi doar să ne arătaţi problema, voi şi sugeraţi posibile soluţii pentru rezolvarea acesteia. Şi anume nişte feţe flămânde, degrabă vărsătoare de ocări la adresa oricui, care abia aşteaptă să revină la putere. Da, despre puternica opoziţie vorbesc. E frumos că mi se explică zilnic că Băsescu şi clanul aferent sunt de căcat, dar parcă ştiam şi eu asta. Şi voi ce îmi oferţi în schimb? Iar PSD? Hai lăsa-ţi-ne în durerea noastră, ce îmi spune mie un PSD-ist care până ieri se pupa în gură cu Băsescu, că ce de porc a distinsul preşedinte acum? Blestemul aruncat asupra poporului pare să fie mintea scurtă. Avem două variante (în fond una şi aceeaşi, eternul FSN), ne bagă unii în rahat, îi schimbăm cu ceilalţi. Aceştia ne aruncă în alt căcat, nefiind important dacă e mai mic sau mai mare, şi îi dăm jos. Pe cine punem în loc? Ei bine, aţi ghicit, pe ăia de ne băgară în rahatul anterior. Şi prin urmare tot ceea ce reuşim să facem e să ne tăvălim în căcat. Acum pentru următoarele alegeri se prefigurează o viitoare ieşire de la guvernare, poate chiar şi din parlament, pentru PDL, spre satisfacţia roşie a social-democraţilor. Acum câteva luni mă îngrozeam la gândul că ni se vor servi spre alegere Ponta şi Udrea peste 5 ani. Nici nu vreau să mă gândesc acum la un scrutin urmat de o victorie zdrobitoare a Mucului Titulescu, care va aduce alt clan înfometat cu sine.
Înţeleg că există presă dedicată trup şi suflet Puterii, la fel cum există una aşişderea pentru Opoziţie. Dar parcă îmi lipseşte o presă dedicată trup şi suflet unei altfel de politici, "din aia de care nu a mai fost" ;), că de primele două ne-am cam convins ce le poate pielea şi năravul. Ce dracu, schimbăm curvele cu prostituate?

Un permanent 23 august

Voi fi concis: pentru mine 23 august 1944 este o zi ruşinoasă şi regretabilă. Orice ar spune unii, că era inevitabilă, necesară sau că a scurtat războiul, evenimentele şi perioada istorică care a urmat acestei zile sunt nu doar de tristă amintire, dar şi simţite din plin în prezent. Un război nu se termină mai repede datorită unei schimbări de tabere, cel puţin nu pentru cei care au schimbat-o, ei urmând a fi atât cei care şi-au trădat foştii aliaţi, cât şi cei care au adus pierderi importante, care nu vor fi trecute cu vederea, noilor aliaţi care vor obţine victoria la final.

În vreme de război, o ţară are 3 posibilităţi: fie una dintre părţile combatante, fie neutralitatea! În momentul în care ai luptat şi cu una şi cu alta, te vei bucura de o totală neîncredere şi dispreţ din partea celor din jur. Lucru care de altfel s-a şi întâmplat şi se întâmplă în continuare. România a plătit "victoria" în cel de-al Doilea Război Mondial cu vârf şi îndesat. Despre binefacerile câştigării acestui război am mai scris anterior. Voi reaminti doar ocupaţia sovietică, încarcerarea, urmărirea şi eliminarea elitei, întreg regimul comunist cu tot ceea ce a însemnat el şi trecerea la democraţie şi capitalism făcută de aceiaşi oameni care ne-au binecuvântat cu primele elemente ale acestei enumerări.

Voi stărui preţ de câteva cuvinte asupra eliminării elitelor. Umilirea, torturarea şi eliminarea fizică a militarilor de carieră, profesorilor, preoţilor şi studenţilor din toate domeniile au distrus coloana vertebrală a societăţii româneşti. De aceea suntem nişte schilozi astăzi. Dar măduva încă nu s-a rupt, trebuie doar să ne înălţăm capetele şi să ne ridicăm în picioare.

Să dărâmăm spitalele (2)

Am mai vorbit despre sistemul sanitar şi spitalele din România. Asistăm la un adevărat genocid împotriva acestui popor, care este lăsat să moară în condiţii mizere şi nedemne de condiţia umană. Şi ca orice genocid care se respectă, acesta scoate la iveală toate trăsăturile murdare ale oamenilor.

Un guvern şi, mai ales, o succesiune de guverne criminale au subfinanţat sistemul, l-au lăsat pradă entropiei şi au lăsat poporul să moară. Popor care le-a mulţumit cu ocazia fiecărui act electoral, prin votări şi re-votări. Astfel s-a ajuns ca în anul 2010 în spitalele din România să se moară de septicemii, hernii şi chiar fracturi. Ca în orice război care se respectă, genocidul acesta a avut parte şi de trădări. Există "vreo două" cadre medicale în această ţară care au făcut şi fac jocul celor care ţin neaparat să distrugă complet sănătatea în România. Astfel s-a ajuns ca firmele de medicamente şi aparatură medicală să prospere, cu ajutorul unor comisioane grase plasate unde trebuie, în timp ce în spitale lipesc mănuşi şi seringi, ca să nu mai vorbim de antibiotice.

Preşedintele ţării susţine în mod deschis şi oficial plecarea cadrelor medicale din ţară. Îmi este şi scârbă să caut link-ul cu declaraţia acestuia, care în alte vremuri, mai sinistre dar poate mai juste, s-ar fi lăsat cu o condamnare pentru trădare, boicot, sabotaj şi cu pedeapsa aferentă. Oameni care studiază timp de mulţi ani pentru a servi mai apoi în condiţii grele întru sănătatea oamenilor (mă refeream la medici, nu la preoţi ;) ) merită tot respectul şi prosperitatea de care este capabilă societatea. Societatea noastră în acest moment nu doar că nu a capabilă de a oferi aceste lucruri medicilor săi, dar îi şi dă afară din ţară. Pe vremuri asta se chema exil, astăzi se numeşte "liberalizarea pieţei de muncă". Pentru a putea totuşi lupta împotriva acestei exterminări a sănătăţii şi a populaţiei, este necesar ca medicii şi cadrele medicale să iasă la luptă. La luptă pentru dreptul de a-şi practica meseria şi respecta jurământul. Aceşti oameni care au grijă de sănătatea noastră 24 din 24 nu au voie să trăiască la limita subzistenţei. Cum v-aţi simţi să ştiţi medicul care vă operează e cu executorul judecătoresc în faţa uşii? O parte din lupta medicilor care doresc să rămână în ţară va trebui să se concentreze asupra trădătorilor din propriile rânduri. Vi se par cunoscute cazurile de medici cu câte 2-3-4 funcţii administrative şi nişte averi care sfidează orice rezident care trăieşte cu 200 de euro pe lună? Afară cu ei! Sau cadre medicale care se poartă cu pacienţii ca şi cu ultimele scursuri (chiar dacă aceştia sunt, salariul redus cu 25% sau lipsa de educaţie a unora mai puţin avantajaţi de soartă nu pot să le accept ca scuze pentru comportamentul unor cadre medicale la care trebuie să le ceri scuze pentru că eşti bolnav sau să te rogi la uşile cabinetelor să îţi acorde atenţie - poate în România sunt doar cele 3-4 cazuri pe care le ştiu eu...)? Afară şi cu aceştia! Sau despre mafiile din universităţiile de medicină? Da, afară şi cu ei! Cine să îi dea afară? Dumneavoastră, cadrele medicale din România, care doresc să îşi practice meseria!

Ajungând la cazul Maternităţii Giuleşti - atât managerul acesteia, cât şi Ministrul Sănătăţii sunt nişte idioţi, cu tot respectul pentru abilităţile lor din profesiile pentru care au fost pregătiţi, dar astfel de oameni nu doar că ar trebui să fie privaţi de orice accedere la o funcţie de conducere/administrativă, aceşti oameni nu au ce căuta nici măcar în vizită într-un birou de manager! La conferinţa de presă de ieri, atât ministrul Cseke cât şi directorul spitalului păreau la un discurs de acceptare a unui premiu Oscar, cu mulţumiri şi aprecieri pozitive. Mai un pic şi ar fi mulţumit tuturor fără de care acest lucru nu ar fi fost posibil. Cu siguranţă că au fost oameni care şi-au făcut treaba exemplar pentru a limita proporţiile tragediei, oameni care meritau felicitaţi, dar nu printr-o asemenea risipă de cuvinte şi evitare a adevăratului subiect. Un manager de spital este responsabil atunci când cei din subordinea sa nu îşi fac datoria, şi implicit acesta trebuie să plece, oricât de mare ginecolog sau ministru ar fi el. Cât despre demisia de onoare, acesta este un concept inexistent pe meleagurile noastre. Atunci când îţi asumi o funcţie, eşti responsabil moral pentru orice se întâmplă în subordinea ta.

Oare oficialii U.E. au intrat vreodată într-un spital din România?!

Drepturile românului

Supriză mare la CEDO! Agenţiile de ştiri româneşti au preluat şi ele ştirea: statul român va plăti despăgubiri în valoare de 10 milioane de euro, şi asta doar pentru prima jumătate a lui 2010, în urma unor procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Se pare că ne doborâm recordul de anul trecut şi suntem pe locul trei într-un top al nedreptăţilor reclamate la CEDO. Stăm un pic mai bine decât Rusia şi Turcia, dar nu şi dacă raportăm numărul plângerilor la populaţie. Faţă de restul fraierilor din U.E. stăm cel mai bine ;)

Cine va plăti aceste daune? Bineînţeles, tot noi! Dar "ne fac" pe noi sume aşa modeste? În prumul rând, de ce ne purtăm ca şi cum nu am fi avut cunoştiinţă de acest fenomen? De ce nu cerem NUMELE celor responsabili, judecători, procurori etc., care au contribuit la aceste sentinţe strâmbe. Ca să nu mai vorbim de faptul că aceştia nu au nicio responsabilitate asumată. Eu ca inginer, dacă proiectez ceva ce duce la pierderi de material, suport din propriul buzunar neatenţia, iar dacă se întâmplă ceva mai rău, soldat cu victime, atunci e vai de capul şi de libertatea mea. Bineînţeles, un amărât de inginer sau un medic nu are aceeaşi valoare pentru societate ca un judecător, care duce ţara pe culmile cele mai înalte, şi asta după doar 4 ani de facultate...Câţi dintre voi, care nu aţi avut probleme cu justiţia (şi aici mă refer la orice, urmăriri penale, procese civile, divorţuri, succesiuni etc.) aţi intrat vreodată într-o sală de judecată din România? Eu am văzut cum o judecătoare urlă la cei implicaţi într-un proces de divorţ (adică o chestiune privată, doi oameni care îşi rezolvă o problemă cu ajutorul justiţiei, platită din BANII LOR) de parcă i-au furat banii din buzunar. Am văzut şi altele, chiar mai grave. Ca să nu mai vorbesc că este practic imposibil să pledezi singur într-un proces (deşi e democraţie şi fiecare are dreptul atât la apărare cât şi la a se apăra singur), fiind oarecum obligat să apelezi la un avocat, din oficiu dacă nu îţi permiţi. Şi este o mafie de nedescris, se vehiculează sume, se strămută procese clare, care mai apoi sunt rezolvate în mod aberant. Şi dacă toţi ar declara sumele pe care le plătesc neoficial pentru procese, intervenţii şi aşa mai departe, tot noi am fi infractorii, pentru dare de mită... Este un sistem putred, care nu necesită modificări ci o schimbare completă. Procurorii, judecătorii şi notarii sunt o clasă socială aparte, care nu răspunde în faţa nimănui! Vi se pare drept ca un notar să încaseze procent (deci cotă parte) din vânzarea unei case, de exemplu? Sunt de acord cu plata unei taxe, e normal aşa, dar să plătesc o cotă parte din ceva ce mi se cuvine şi la care el nu a contribuit de fel mi se pare o tâlhărie! Aştept de asemenea lista cu toţi judecătorii care au dat judecăţi strâmbe! Să îi cunoaştem şi noi...

Este cazul ca oamenii să nu mai tacă! Drepturile omului prevăd şi dreptul la justiţie; o justiţie echilibrată, bazată pe un sistem logic şi moral. Nu ştiu, dar sunt curios dacă la facultăţile de drept din ţară se studiază filosofia şi logica. Şi încă ceva: suntem prea corupţi, coruptibili şi laşi ca să ne putem permite o judecată fără juraţi, în care deciziile vor sta în mâna unei singure persoane, neţinând cont că aceasta ar putea fi şantajabilă, coruptă sau bolnavă. Şi mă mai întreb, dacă vreun oficial al U.E. a intrat vreodată într-o sală de judecată românească?

Guvernator, rege sau stăpân

Simţind un deja-vu istoric, am cotrobăit un pic sursele disponibile referitoare la Marea Criză din 29 şi perioada tulburată următoare. Lucruri pe care, în mare parte le ştiam, dar nu le-am aprofundat vreodată, conviins fiind poate că lumea a învăţat din greşelile anterioare. Oricum nu mai contează, criza nouă a venit, contrafăcută sau nu, iar lumea va merge mai departe cumva, mai mult sau mai puţin sinusoidal.

Legat de România, dacă aţi avut vreodată curiozitatea, anii 30 au fost marcaţi de aspectul economic, mişcări sociale, instabilitate politică (vă sună cunoscut, nu?). În toate aceste tulburări, care se traduceau şi printr-o oarecare dinamică la nivelurile conducerii ţării, adică unii mai pierdeau sau câştigau funcţii, un singur om era inamovabil. Acest om era Regele Carol II, personaj controversat atât atunci cât şi în prezent, dar era clar, regele este rege, nu prea se punea problema unei schimbări, care totuşi s-a produs într-un final, acesta domnind în jur de 10 ani.

Revenind la zilele noastre, criza actuală, mişcările sociale şi politice, schimbările de guverne şi administraţii, constatăm din nou existenţa unui personaj constant. Au venit şi plecat miniştri, preşedinţi, prefecţi, directori, judecători şi ce funcţiuni mai sunt de îndeplinit prin aparatul de stat. Şi mai toţi au avut parte atât de "pupături", cât şi de "înjurături", din partea populaţiei, duşmanilor sau chiar aliaţilor politici. Cine este această persoană extrem de utilă României în ultimii 20 de ani? Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Nu voi pune în discuţie calităţile Mugurului, cine doreşte să îi studieze biografia, o poate căuta pe net sau unde mai sunt disponibile informaţii despre persoanele publice. Supriza vine dacă începeţi această căutare; veţi constata că în afară de wikipedia, cu toate cusururile ei, şi nişte informaţii seci plus declaraţii de avere şi de intenţie de pe site-ul BNR. Se mai pot găsi câteva rapoarte şi interviuri, dar oricum puţin material despre un om atât de mare...

Unii dau vina pe discreţie şi modestie, alţii invocă teorii conspiraţioniste, legate de grupul Bilderberg sau Grupul de la Roma. Eu voi face doar mici constatări. Constat că sunt oameni care sunt convinşi că fără Isărescu la BNR în aceşti 20 de ani, am fi mult mai jos decât suntem acum (!?). Constat că avem nişte super rezerve naţionale fantastice. În timp ce avem nişte super rezerve, constat că suntem cam "rupţi în fund". Nu spun că rezervele ar trebui cheltuite mâine, dar poate ar trebui gestionate altfel, ca să ne şi putem folosi de ele. Sau cine ştie, poate planul este ca să mâncăm pâine cu sare 50 de ani şi apoi să ieşim la suprafaţă ca o naţie putred de bogată. Nicio problemă, dar să ştim şi noi... În fine, suntem o ţară plină de ecomişti fantastici, cu Mugurul în frunte.

Am aruncat un ochi şi peste cei care conduc băncile naţionale pe alte meleaguri şi am mai făcut câteva constatări. Mugur Isărescu guvernează BNR din 1990, după ce a fost o perioadă scurtă reprezentant comercial la Ambasada României din SUA, şi a lucrat 20 de ani la Institutul de Economie Mondială din Bucureşti. A părpsit funcţia doar pentru scurt timp, dar tot pentru a salva ţara, în anul 1999, fiind numit prim-ministru, iar noi scăpând astfel de foamete... Cine pleacă la plimbare, pierde locul de onoare; cine pleacă la război, îşi ia locul înapoi! - cam aşa a revenit în 2000 pe scaunul de la BNR.

Să vedem scurt, cam de cât timp guvernează şefii băncilor centrale din alte ţări, urmând să judecaţi singuri, prin comparaţie, dacă este sau nu oportun să ai acelaşi conducător vreme de 20 de ani. În Bulgaria, Banca Naţională este condusă de actualul guvernator începând din 2003 iar în Ungaria din 2007. Asta ca să terminăm repede cu vecinii. Acum să luăm ţările cu probleme mari în 2009, când a dat criza peste ele: Islanda şi Irlanda - ambele au schimbat conducerea în 2009. Kazakhstanul a schimbat tot în 2009. India, Iran, dar şi Japonia şi Austria au un guvernator nou începând cu 2008. Statornica Elveţie l-a numit în 2010 pe Philipp Hildebrand , după ce acesta fusese membru în Comitetul Executiv din 2003. Turcia, o economie puternică şi în ascensiune chiar şi acum, este condusă de Durmus Yilmaz din 2006, după ce acesta a fost membru al acesteia încă din 1980, având mai multe funcţiuni până să acceadă în cea mai înaltă poziţie. Să vedem cum stau "motoarele" Europei: Bancile Centrale ale Franţei şi Anglei au schimbat guvernatorul ultima dată în anul 2003 iar Germania în 2004. Germania a mai schimbat guvernatorul în 1993 şi 1999. Ce să facă dobitocii de nemţi, dacă nu au persoane aşa de competente cum avem noi? Danemarca, cea mai prosperă şi bine organizată ţară în care am călcat, a numit actualul guvernator în anul 2005, la fel ca şi Israel, care duce o lipsă acuta de economişti ;) Norvegia ar fi excepţia, cu un guvernator destul de longeviv, din anul 1999, dar cu schimbări totuşi în 93, 95 şi 98. Rusia şi China au numit guvernatorii actuali în anul 2002 (în China ultima schimbare fusese în 1995, când Mugurul avea deja 5 anişori), Italia în 2006, Croaţia în 2000. Actualul şef al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss Kahn, este în funcţie din anul 2007. Faimoasa Federal Reserve Bank din SUA este condusă de Ben Bernanke din anul 2006, fiind reconfirmat în 2010. Înaintea acestuia FRB a fost condusă timp de 21 de ani de cunoscutul Alan Greenspan, record pe care Mugur Isărescu îl va doborî la finele anului viitor. De menţionat că Greenspan a fost, înainte de a fi numit la FRB, timp de 33 de ani preşedintele firmei de consultanţă la care era şi asociat, Townsend-Greenspan & Co.

Este Mugur Isărescu cel mai capabil economist de care dispune România sau conducătorul din umbră? Să fie toate teoriile economice doar o gargară ieftină, totul fiind decis la masa unor organizaţii dubioase însetate de putere? Ar fi cazul să ne punem întrebări şi să căutăm răspunsuri.