Astăzi mă voi opri scurt asupra președintelui Consiliului Județean Timiș, acest veritabil căpitan de județ al pustei bănățene. În perioada în care PSD nu se afla la guvernare, auzeam de el rar, mi se părea mai degrabă o glumă nereușită decât o caricatură. Astăzi este cel care ține și trage toate sforile în giudeț și merită un pic din atenția noastră. Zilele acestea este atins și de un relativ scandal, în urma unor socoteli care dau cu virgulă.
Dragilor, personajul acesta certat nu doar cu acuzativul ci și cu restul Limbii Române și bunul simț, este doctor în științe. În inginerie civilă, ca și subsemnatul :) Fără să îl cunosc îndeaproape, personagiul mi-a părut întotdeauna ca desprins dintr-un film cu comuniști prim limba de lemn pe care o folosește cu atâta îndemânare. Parcă e primarul din ”Amintiri din epoca de aur”... CV-ul lui este însă fabulos. Buldozerist ajuns șef, președinte de sindicat, primar de comună, director, politician, lider de partid și, în fine, șef peste un întreg județ. O poveste de succes mai ceva ca în filmele americane. Cei care știu cum se făcea pe vremuri școala de partid dacă erai muncitor de nădejde și erai de ajutor Partidului și Statului și cum ajungeau ingineri și profesori universitari diverși netrebnici (desigur, nu este cazului domnului Bojin) în timp ce elita țării înfunda pușcăriile, vor ridica cel puțin o sprânceană. Nu neg capacitățile domnului președinte al CJ și nici experiența acestuia. Poate omul e un bun executant ;) Dar chiar nu ați găsit un om mai bun și mai integru în tot psd-ul vostru? Sunt convins că există oameni de o certă valoare în partid și nu pot să îmi explic cum se lasă conduși de un sfertodoct analfabet funcțional, cu tot respectul. Desigur, poate mă înșel și omul posedă o vastă cultură. Când și dacă acest lucru se va confirma, îmi voi cere scuzele de rigoare, cu plăcere și fără urmă de ironie.
Până una-alta însă, personajul nu poate decât să îmi aducă aminte de un grup de oameni excelent descris în romanul lui Eginald Schlattner, ”Rote Handschuhe” (”Mănușile Roșii”):
”Săreau în ochi unii studenți mai vârstnici, care populau scena, ușor plictisiți și stingheri. Erau foști muncitori. Pe ăștia îi adusese partidul de la turnătorie, de la cariera de calcar, de la transportul gunoiului, și-i aruncase cu sila în facultăți. Mai înainte făcuseră în doi ani liceul la așa-numita ”facultate muncitorească” numită în popor ”școala de balet”. Adevărați patriarhi, plini de demnitate, ședeau cu frunțile încruntate în sala de cursuri, se uitau după o mireasă academică și beau bere. Erau trecuți politicos prin examene cum trece câinele prin apă, până când li se putea înmâna o diplomă, și se adânceau în sfârșit într-un fotoliu de director. Partidul putea să respire în voie: Acum avem, în fine, intelectualii noștri de casă!” (E. Schlattner, Mănușile Roșii, Traducere Nora Iuga, Ed. Humanitas, 2005)
