Rezultatul de azi a fost conform tuturor asteptarilor.
Cei doi comunisti se vor confrunta in marea finala pentru inimile romanilor.
Am trait si invatat vreo 2 lucruri astazi. Fiind plecat din patrie, am votat la consulatul onorific al republicii ex-socialiste Romania din Munchen, Bavaria, Germania - adica undeva in lumea a treia.
Mare mi-a fost mirarea cand, undeva pe la ora locala 14:30 am ajuns la consulat, si am dat de o coada de toata frumusetea. Romanii erau in mare numar la vot. Atmosfera era aproape ca de sarbatoare. Lumea se bucura sa se reintalneasca, mi-am gasit prieteni despre care nici macar nu stiam ca sunt la Munchen, vremea era frumoasa, lipseau doar micii si berea.
Ca mai peste tot pe unde am intrebat, lumea vota impotriva lui Basescu si mai toti erau iritati de Geoana. Drept urmare, am inceput sa sper. Sa sper ca tinerii vor iesi la vot in numar mare, ca lumea si-a dat seama in sfarsit ca a existat in Romania un partid numit PCR si apoi unul FSN. Nu eram convins ca asta ne va livra un castigator surpriza, dar ma gandeam ca poate totusi vom avea o finala diferita de cea din 2004. Basescu avea dreptate si atunci: poporul asta este intradevar blestemat sa aleaga intre doi fosti comunisti. Iarasi!
Am urmarit si un pic stirile de acasa. Vedeam lume in transhumanta de la o comuna la alta, pornita sa voteze. Inca o data, m-am intrebat de ce nu ne folosim CNP si bazele de date, pentru a evita votul multiplu, ma intrebam unde sunt observatorii aia de la UE, de ce nu se suspenda aceste alegeri simulate. Imi spunea maica-mea de multe ori ca poporul asta nu mai are sau nu a avut niciodata mandrie - atunci cand vedea oameni imbulzindu-se la diverse manifestari pentru a primi cate ceva: expuneri de moaste, sarbatori, alegeri. Le multumesc acestor oameni care au votat si revotat astazi, si ii astept sa ii vad in curand plangadu-se de subventiile mici din agricultura, de pensii si salarii, de sistemul de sanatate precar si eventual plangadu-si mortii de pe soselele patriei. E urat ce zic, dar nu sunt de acord cu prostitutia morala, fie ea si pentru un kil' de faina sau o plimbare cu autobuzul la oras. Le multumesc celor doi candidati din finala pentru contributia lor incomensurabila la sistemul de mii de kilometrii de autostrazi ale Romaniei. Le multumesc banatenilor care in proportie de peste 40% (dintre votanti) au votat pentru un fost comunist. Nu degeaba avem un cimitir al eroilor in Timisoara - trebuie sa avem in ce sa ne cacam. Se vede asta si prin atitudinea jignitoare pe care o au autoritatile locale fata de mai tot ce tine de revolutie si lupta anticomunista. Sper sa dormiti cu totii bine in decembrie, la peste 20 de ani distanta de evenimentele care v-au permis astazi sa va bateti joc.
Nu vreau sa aud scuza cu "nu am avut pe cine sa votam". Am avut 12 candidati, dar voi i-ati preferat pe "vedete". Ati avut sansa sa votati pe cineva care "nu a mai fost" si mai ales pe cineva care nu a mai fost inainte de 1989, fie el si Becali, nu vreau sa fac reprosuri pentru ca nu au votat cu cine am votat eu, erau atatia...Nimeni nu a scos un sunet in apararea acelor candidati care nu au fost lasati sa vorbeasca. Democratie...
Brucan a fost un profet slab. Douazeci de ani sunt un mizilic. Au trecut ca prin ceata si se pare ca nu au trecut cu folos. Aceeasi oameni, plus urmasii si prietenii lor sunt la conducerea tarii, eventual si-o mai disputa intre ei din cand in cand. Ma intreba astazi unul dintre prietenii intalniti la vot daca am de gand sa raman in tara care l-a primit si pe el destul decent, ca sa nu spun chiar foarte bine. A fost probabil pentru prima data cand nu am raspuns clar si raspicat "NU".
Totusi, nu este un capat de drum. E un drum mai noroios pe care ne tot zbatem de ceva vreme, dar undeva la nu foarte mare departare se aud masinile de pe autostrazile europene...
Voi incheia cu doua citate, care consider eu ca se potrives zilei de astazi. Primul, al unui mare istoric, iar al doilea e oarecum compus de mine acum, dar ideea mai mult ca sigur nu este originala:
Cine uita, nu merita!
Prost te nasti, dar curva alegi tu sa fi!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Suntem un popor de tampiti si ne meritam soarta. Dintotdeauna nu am fost altceva decat niste sclavi amarati si asta o sa fim in continuare. Atunci cand o sa se planga prostii de foame, sa-si aminteasca ce au votat astazi. Pentru ca asta merita.
Trimiteți un comentariu