La buna vedere, Maestre!

Vorbeam acum cativa ani cu un prieten, dupa una din numeroasele revizionari ale filmului Filantropica, ca vom merge neaparat la inmormantarea marelui Dinica, cand va fi sa paraseasca aceasta lume, constienti fiind ca are deja o varsta. Nu parea pe atunci nici bolnav, nici pe duca, din contra, afisa in rarele ocazii cand se lasa vazut si auzit in afara scenei si a televizorului, aceeasi modestie caracteristica, dublata de privirea si mai ales intonatia aceea strengareasca, de om care le stie pe aproape toate, dar nu vrea sa le spuna, decat daca e cazul, si poate nici macar atunci.
Acum cateva zile, cand ne cam dadeam seama ca Maestrul Dinica isi cam ia ramas bun de la noi, mi-am adus aminte de acea "promisiune". Apoi am urmarit relativ detasat ce se mai auzea despre Dinica la televizor, fara a baga de seama lamentarile de genul "se mai duce un mare actor".

Ei bine, azi dimineata la orele 6 ajungeam in Germania, iar cand ma trezeam mult mai obosit dupa somnul nelinistit decat dupa drum, aflam ca in urma cu cateva minute murise cel mai mare actor, dupa umila mea parere, pe care l-a dat aceasta tara. Mama, care stia de profundul respect pe care il purtam lui Dinica, mi-a si trimis mesaje care sa ma anunte de moartea lui - nu cred ca a scris vreodata un sms, deoarece "nu imi plac butoanele", dar astazi am primit un mesaj de la mama mea, probabil cu tasta "send" apasata de atatea ori pana a fost sigura ca mesajul a ajuns la mine, astfel incat am primit vreo 10 mesaje consecutive, tulburatoare chiar: "a.murit.dinica."

Pentru multi a fost doar un mare actor. Sau doar cel mai mare actor roman. Eu am invatat de la Dinica ce inseamna modestia, fara a lasa capul plecat. Nu voi duce dorul rolurilor excelent interpretate, in special de personaje negative. Ma voi bucura ca am putut sa le apreciez si le voi viziona de oricate ori voi avea ocazia.

Cat despre prezenta mea la ingropare, nu este necesara si nici posibila, dar primul drum la Bucuresti pe care il voi face va avea ca punct principal mormantul lui Dinica. In schimb, sper ca toti cei care l-au apreciat pe Dinica, sa fie prezenti in taina si decenta la inmormantare. Cerandu-mi scuze pentru lipsa diacriticelor, fara vreo legatura aparte, inchei cu citatul meu preferat auzit de la Marele Vagabond: Mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste pomana!