Urlătorii

Marele căpitan al vasului în derivă - ruginit, cu sănătatea călătorilor precară, în căutare de ape mai liniştite - cu nume identic cu cel al ţării noastre, a fost astăzi la Timişoara. Sunt tare curios ce-i mână pe aceşti oameni de la spate, astfel încât ei să umple Parcul Rozelor în asemenea măsură cum au făcut-o astăzi, ba să mai şi scandeze lozinci ieftine şi nume pe care unii preferă să le uite cât mai repede.
A fost probabil întregul clan prezent azi: Blaga, Boc, Băsescu, Udrea, TR Ungureanu, Ostaficiuc etc. Băsescu a vorbit prost azi. Chiar foarte prost, aş menţiona. Slab din punct de vedere oratoric, slab din mai toate punctele de vedere. Dar, a fost cel mai bun dintre cei care au luat cuvântul. Boc şi Ostaficiuc abia au "editat" câteva fraze, departe de perfecţiune, probabil şi Eba ar fi fost dezamăgită. Dar toţi erau răguşiţi! Dovadă a dârzeniei cu care urlă în toate oraşele ţării în această perioadă. Urlă cum, că ei ar fi cei mai buni, ei pot să ne scoată din rahatul în care, în mare măsură, ne-au băgat. Şi, bineînţeles, ceilalţi sunt nişte hoţi! Huuuuuuuă! Asta fiind reacţia publicului iubitor la auzul numelor Geoană, Iliescu şi mai ştiu eu care alţi distinşi politicieni din tabere adverse.
Nu mă pot pronunţa decât asupra prestaţiilor din această campanie, care cum vorbeşte şi în ce fel reacţionează la ce a spus celălalt. Campania constructivă oprindu-se cam aici... Se pare că cei doi reprezentanţi ai defunctului, dar încă extrem de puternicului FSN, îşi vor disputa locul în cabina comandantului.

În fine, până şi campania electorală e de slabă calitate, motiv pentru care nu are rost să continui extenuarea tastaturii întru evocarea ei. Mai bine să povestesc despre o acţiune electorală la care am luat parte în Turcia în vara acestui an. Se făcea că erau alegeri, iar în suburbia Istanbulului Avcilar, se desfăşura un concert al renumitei trupe Teoman, un fel de Iris al turcilor. Publicul a fost introdus în atmosferă de nişte trupe de dansuri tradiţionale, iar în pauze se auzeau în boxe melodii provenite de peste Marea Neagră, cântate de Inna şi Morandi, la mare modă la turci.
Înainte ca cei de la Teoman să urce pe scenă, a venit un nene chel şi negricios, îmbrăcat la costum, un costum destul de ieftin, din câte mă pricep eu, mult prea gros pentru luna iulie pe malurile Bosforului. Şi începe nenea să vorbească, hotărât, convins de ceea ce zice, ca un actor pe scenă, prestaţie foarte bună. Eu încă eram convins că tipul este prezentatorul mitingului, după felul în care vorbea, până când pe ecranul din spatele lui au început să ruleze imagini, grafice, care prezentau realizările lui şi ale partidului, planuri de acţiune, situaţii bugetare, planuri de dezvoltare, imagini ale lucrărilor prin care Avcilarul devastat de cutremurul din 1999 a ajuns un orăşel cochet şi chiar mult mai curat decît orice suburbie pe care am văzut-o pe la noi, asta deşi ei nu dispun de coşuri de gunoi, din cauza riscurilor de atentate. Nenea ala care părea că "le zice bine" era candidatul. Nici nu mă interesează cât a minţit sau dacă a fost ales. M-a impresionat atât prestaţia lui de politician care se adresează alegătorilor, inspirată şi învăţată probabil de la prietenii lor americani, cât mai ales autostrada cu 14 benzi care leagă Istanbulul, brăzdată de pasarele pietonale cam la fiecare 100 de metri, infrastructură la care România încă visează, chiar dacă pentru populaţia Istanbulului este cam la limita suficienţei, dar turcii - destul de subapreciaţi de către noi, prin expresii de genul "ca turcii" sau întrebări cu "esti turc, nu înţelegi?" - turcii ăştia se mişcă binişor, construiesc, dezvoltă, se dezvoltă.