Europe is me, Europe is us!

I am Europe!

The Rape of Europa - Jean Cousin the Elder
 (from https://vcrfl.wordpress.com/tag/the-rape-of-europa/)

(by Mihnea Măruță, author-approved translation by Lucian-A. Blaga, 2015)

I wish to be born in a bright place, to be held immediately by people who know how to take care of me, and my mother to take me home after a few days.

I like it that I will have my own bed, clean sheets and toys, that there’ll be warmth and my parents will look at me millions of times, as if I would be magic.

I’m happy to go to kindergarten with other kids my age, and we’ll learn to draw, recite poems and dance, and always mummy, daddy or someone dear, maybe granny or grandpa, will come and dress me up and hold my hand at the end of the day.

I’m quite curious how school is going to be like and I’m slightly scared of homework every day, but I know that I will have friends, the best friends, that we’ll go together on trips and we’ll laugh at parties and, even though I will complain often about hardship, these years will be the most carefree of my life.

I know, I will have to work hard for a decent living, that I will start low, with less money, that I will have to be a tenant, until I will afford my own place, which might happen when I will find the person with whom I will imagine eternity,

but I’m comforted by the thought that, during those hard times, I will cherish the small things in life, I will enjoy the best books ever written, the most surprising movies, and will drink coffees under the sun, in  cafés and on the beach in summer, or on endless slopes in winter,

I know that, if I would get sick - in a few minutes they will come and save me, if I would miss them – I would talk to anyone within seconds, if I would dream – only my mind would be able to stop me to travel,

I know that if I will knock, doors will open,

if I will have guests, we’ll cook dinner, drink wine and they will offer to wash the dishes,

if I will be invited for a visit, I will dress up elegantly and wear perfume, I will buy flowers and chocolate candies,

if I will believe in God, I will be able to pray together with other people like me,

if I will not believe, nobody will force me to think different,

and, generally, because my city and my country went through everything, we’ve killed and been killed, we’ve conquered continents and were conquered ourselves, we spoke languages we hated and whispered underneath blankets the language we loved, we’ve been imprisoned and liberated, we died and resurrected,

for all these, I’m telling you that my will is to raise my children free and healthy, in peace,

but if you do not permit that, if you will come over me again and again, refusing me to be born in brightness, to grow up happily, to work for my small pleasures, to love and grow old the way I chose, tempestuous or serene, rebellious or conventional,

then I shall remember that I led you before, I shall remember how you submitted to me before, how I made you wash your hands and clean your faces, to respect women and children,

I shall impose to you my laws again; I will do it again and again, for you shall never forget that

Unë jam Europe!

Estic Europa!

Je suis l’Europe!

Estou Europa!

Ich bin Europa!

Jazsem Evropo!

ЈасамЕвропу!

Énvagyok Europa!

Ikben Europa!

Ja sam Europa!

Азсъм Европа!

Ben Avrupa!

Είμαι Ευρώπη!

I am Europe!

Jáj sem Evropa!

Ja som Európa!

Jeg er Europa!

Olen Euroopas!

Я Европу!

Я Європу!

Olen Eurooppa!

Jag är Europa!

Estoy Europa!

Ich bin Europa!

Eu sunt Europa!

Ég er Evrópu!

Támé an Eoraip!

Io sono l'Europa!

Es esmu Eiropu!

Esu Europą!

Jestem Europę!

I am Ewropa!

Ni naiz Europan!

أناأوروبا

Եսեմ Եվրոպան!

Yrwyf Ewrop!

Ego Europa!

*original text here: http://pressone.ro/editorial/je-suis-leurope/

** if you liked this piece of writing, I kindly recommend you the English version of the original source: http://pressone.ro/en/

PS:

Iarba verde

Foto: http://www.tomwaits.com/

Fruntea-ți unde-mi era inima,
cuprinde țărâna deasupra mea
așează-te pe iarba verde
cândva erai iubirea mea.

Vin' aproape, nu te sfii
chiar și sub cerul ploii.
Luna a răsărit deja.
Sunt un tren ce te lasă gării.
Să mă cureți de buruieni,
fredonând un drag refren.
A mai rămas din mine-un cuget
plutind la tine-n suflet.
Așează-te la umbra mea
simte în orice ființa mea.
Vântul ne va purta
mirosul ploii ce va cădea.
Dumnezeu a aruncat stelele
nu poți distinge flori de păsărele
nu vei scăpa de mine,
El a făcut copac din mine.
Nu-mi zi la revedere,
descrie-mi cerul cu stele.
Iar când acesta va cădea, reține,
vom prinde păsărele.

Fruntea-ți unde-mi era inima,
cuprinde țărâna deasupra mea
așează-te pe iarba verde
cândva erai iubirea mea.

(Tom Waits, Green Grass, Real Gone 2004, traducere neoficială și neautorizată de Lucian-A. Blaga, 2015)

Corupti si furati, dar cu Domnul alaturi

Observ cu o oarecare amărăciune că poporul e fie plictisit, fie dezinteresat de hoția imensă pe care trimișii din Parlament se pregătesc să i-o administreze. Personal sunt oarecum uimit că UE acceptă ca o țară membră să poată organiza pseudoalegeri cum ni se pregătesc nouă la locale (vot într-un singur tur plus multe alte surprize) sau ca un Parlament să îi poată face scăpați pe colegii prinși cu lăbuțele în borcanul cu miere...

Mai multe și mai bine scrise, aici, via Moise Guran: Nu deranjați poporul somnoros! 

Sursa: saccsiv.wordpress.com

În schimb, constat cu aceeași mâhnire că Biserica ocupă un loc din ce în ce mai vocal în spațiul public. Cât scandal și urlete conspiraționiste! Masoneria, ovreii, fascismul mondial, Noua Ordine Mondială - toți au încercat să ne transforme copiii în sataniști homosexuali, privându-i de ora de religie în școli. De curând, comunitatea tradiționalistă și preoțimea preafericită s-a sesizat într-un nou caz de atac civilizațional la adresa humusului național creștin, oprind caricaturizarea mișelească a Sfântului Gheorghe. Pesemne, Dumnezeu e român. Și dac! Mai frumos le spune Vlad Petreanu, aici: Închiziția ortodoxa mai face o victimă. 

Orice, numai să nu punem mâna pe mătură! Doamne ajută!

2 măsuri rele, pentru o Romanie cu o secunda mai buna

Două măsuri care nu se vor aplica niciodată, nici măcar parțial.

Sursa: greendiary.com

Despre morții de pe șoselele patriei am mai scris și se vorbește practic permanent, de fiecare dată când încep știrile... Propunerea mea, pe care mulți o vor considera fascistoidă: interzicerea depășirilor pe orice drum național pe timp de, să zicem, 5 ani (aștept înjurăturile de rigoare, românul s-a născut șofer).

Despre defrișarea pădurilor patriei s-a mai vorbit iar în ultima vreme un nou scandal ține prima pagină. Gurile rele și foarte rele vorbesc chiar despre o implicare a Wernerului proaspăt ales la Cotroceni. Propunerea mea, la fel de urâtă ca și anterioara: interzicerea tăierilor de copaci în orice pădure a patriei pe timp de, să zicem, 5 ani. 

Cinci ani, în care să ajungem mai tarziu (yeah, right!) din orașul A în orașul B, cinci ani în care să plângem după locurile de muncă din industria forestrieră (azi sunt pus pe glume). Merită țara asta să sacrificăm 5 ani pentru ea? Normal că nu merită, noi nu avem răbdare nici cu țara nici cu noi înșine, avem răbdare doar cu politicienii, în cicluri de câte 4-5 ani ;)

Desigur, două astfel de măsuri nu ar pica pur și simplu din cer, ele ar trebui pregătite din timp iar eventualele efecte nedorite contrate pe cât posibil. Voi enumera la întamplare câteva aspecte pozitive, de va fi cândva să fie: 

 - evident mai puține accidente, implicit, deși cinic, cheltuieli mai puține pentru sistemul de sănătate și câștiguri mai mari pentru companiile de asigurări. Viața nu o mai pun aici în calcul, pentru că dacă românii ar iubi-o, s-ar comporta altfel pe șosele...

- stimularea industiei materialelor plastice, dat fiind că va trebui să înlocuim cu ceva mobila aia din lemn masiv sau furnirurile pe care oricum le rupeam în mai puțin de 5 ani de folosință. Implicit locuri de muncă, investiții și alte mofturi. Ați fi surprinși căt de vastă este această ”plastics industry”, puteți să îl întrebați pe gugăl. Desigur, noi suntem niște naturaliști, nu acceptăm toate plăsticăraiele, la fel cum nu am auzit prea mulți iubitori de schi să verse o țuică fiartă în memoria copacilor căzuți ca se poată ei da cu placa sau punga...

-  alte mofturi cu aer curat, păduri virgine, risc scăzut de inundații, potențiale vieți și proprietăți salvate și alte chestiuni care țin de un anumit grad de civilizație și calitate a vieții.

- câteva locuri de muncă sacrificate din industria forestieră vor putea fi salvate, având în vedere că pădurile trebuiesc întreținute, proprietarii de păduri ar cam trebui să cotizeze, statul ar trebui să cam subvenționeze netăierea respectivă, poate să reducă un pic mafia certificatelor de emisii de carbon pentru a putea profita și mai bine de pe urma infuziei de aer curat și așa mai departe. 

Ar fi naiv să spun că nu ar fi măsuri complicate. Dar ar fi un experiment pe o durată chiar foarte scurtă, pe care poate ar merita să îl încercăm. Pariul meu e că, după 5 ani, numărul victimelor de pe șosele s-ar micșora considerabil, mafia pădurilor ar căuta și poate chiar găsi noi moduri de a fenta legea, dar ritmul pierderii suprafețelor împădurite ar scade. Iar pe lângă cei 5 ani de răbdare ar mai fi nevoie de niște bănuți. De unde bănuți? Ei bine, mai plătiți o taxă și mergeți la o poveste cu alesul vostru din Parlament ;)

Paștile dreptății neamului

- text pascal, despre iertare, interes și trădare


Principala lege care guvernează România pare a fi interesul. Interesul propriu. Interesul să îți iasă și ție ceva (dacă se poate concomitent să îi iasă și altuia mai puțin), să nu superi pe cine nu trebuie, pentru că nu se știe niciodată de unde... îți mai pică și ție ceva.

Și pe baza acestui interes ne concepem și ne urmăm principiile de viață. Unul dintre ele ar fi, creștinește, ”să nu furi”. Ei bine, ”să nu furi” e OK. Dar, dacă se întâmplă ca vreunul dintre apropiații sau simpatizații noștri să fie prins cu mâța în sac, atunci ne facem că plouă. Câți dintre noi i-am spus vreodată unui prieten ”băi, nu fă asta!”? În fine, unii sunt niște lupi moraliști. Situația se schimbă dramatic atunci când nu este vorba de un prieten, ci de un șef sau cineva indirect responsabil de banii care ți se varsă în cont. Atunci, cetățeanul român e în stare să îl dea jos și pe Dumnezeu (desigur, în condițiile in care relația cu donatorul este bună, altfel, să îl ia dracu' de nemernic!), numai ca să susțină nevinovăția sau vina mică a respectivului.

Vedem cu toții în ultimele luni (ani) un ”val de arestări”. O mare parte din ele însă doar preventive. Oameni din așa zisa elită a societății. Nu le dau numele pentru că sunt extrem de cunoscuți și sper ca istoria să îi uite. Miniștri, foști sau actuali, parlamentari, politicieni mai mici sau mai mari, oameni de afaceri care până ieri ne țineau lecții despre biznis, cum e cu succesul, cu riscurile și cu multă muncă. Toți nespălații care veneau în fața noastră cu un aer de rafinați, ba chiar de intelectuali fini. Unii cât pe-aci să devină șefi de stat la un moment dat. Iar toți extrem de aroganți, ca în zilele în care păreau de neatins, un fel de semizei ai unei societăți acoperite cu rahat. Iar azi, o parte din ei, trebuie să se supună justiției. Și de aici toată vorbăria cu ”e omul lui cutare”, ”dosar politic”, ”băsiști & antibăsiști” și toată lăbăreala veselă-tristă care ocupă mai tot interesul public actual. Noi însă știam cine sunt ei. Și ei știau foarte bine. Dar pe vremea aceea nu trebuiau să se supună vreunei legi, atâta timp cât ei erau legea. Astăzi lucrurile s-au schimbat un pic, legea este dictată de altundeva (americanii, UE, suflul nou din țară, mă-sa știe) iar acest lucru este dureros de acceptat. Iar interesații (după cum spuneam anterior, legea interesului) sunt la datorie. Unii din principiu, fără măcar să își dea seama că înca mai fac jocurile unor nemernici. Dacă arestatul este din tabăra pe care o sprijini tu (din interes, să fim serioși, nu din spirit creștinesc), începi să urli că e dosar politic, că omul creează locuri de muncă, că a donat bani la biserici, că altii au furat mai mult! 

Și aci vroiam de fapt să ajung. Suntem o societate care nu a dorit niciodată să facă pace cu proprii demoni, cu părțile ascunse și neglorioase ale trecutului și ale prezentului propriu, care nu fac decât ca viitorul să se clădească pe o fundație mlăștinoasă, chiar purulentă. Din 1990 încoace am tot încercat să ascundem totul sub preș (chiar dacă la nivel oficial am tot auzit că vom face și vom drege). Cert este că securiștii și alți potentați ante 89 (cu toate ițele de rigoare, era practic o întreagă clasă socială, separată de restul populației, dar despre asta altă dată) s-au reciclat în oameni de afaceri, jurnalisti, politicieni, formatori de opinie, vedete media, scriitori, academicieni și așa mai departe. Adică elita culturală, politică și financiară a țării. Iar cei care au încercat să se opună întrucâtva, au fost bătuți de mineri, convinși / forțați să plece din țară (”țară de căcat”, promovăm brand-ul și succesul este maxim), dați la o parte, transformați sau prezentați gloatei ca legionari (folosirea acestei fantome încă este foarte eficientă) sau extremiști iar legile (electorale) au fost concepute de așa natură, încât ”sistemul” să fie nu doar impenetrabil, dar să creeze și pui (alde generația nouă de politicieni de vârf).

Aștept încă ziua în care unul dintre ăștia, aceste căpușe ale neamului, să iasă în față și să mărturisească sincer (poate chiar într-o carte, că tot e la modă și te mai scoate și din pârnaie), fie el fost turnător sau om de afaceri / politician acuzat de corupție. Asta este până la urmă diferența dintre un om, poate chiar creștin adevărat (toți sunt niște religioși și cu Dumnezeu în gură, poate ați observat) și o scursură, o lichea supurând necinste, care infestează România de cel puțin 25 de ani încoace. Toți sabotorii aceștia își clamează nevinovăția și cer procese corecte (adică să fie lăsați în libertate bucurându-se de toate roadele ”muncii” lor - singura formă de dreptate pe care ei o acceptă), deși victima (a se citi ”România”) crimei, incestului și violului repetat este încă pe masă (unii am spune că nu e moartă, că sunt șanse să își revină, că i se mai avede acea licărire în ochi, dacă ai răbdare să îi pui mâna pe frunte și să speri. 


- nu există niciun motiv întemeiat să găsesc o încheiere pentru acest text, nu știu nici soluția și nici ce este mai bine. Știu doar că avem nevoie de mai multă sinceritate

It's weird, but I did not look at your thigh...

It's weird, but I did not look at your thigh,
but only at your eyes, your mouth and your brows,
your soft round shoulders and all the small details
known just by God or who is there up high:
The brightness shining from your sweet lips and teeth
if you simper while you eat a mandarine
and your steps so small when wearing just your skin,
these lead to the crumbling of all pillars of my faith.
Nearly collapsed over my previous idols,
with sweetness flowing in the depths of my soul,
like I never felt in my whole life before
The abundance in the inner core of fruits,
hanging there for the sole reason, it seems,
to caress my dream, as it slowly fades.


(Emil Brumaru, Ciudat, nu m-am uitat la soldul tau, Rezervatia de ingeri, 2013, unlawfully translated by Lucian-A. Blaga, 2015 - dedicated to my princess)