.gif)
Principala lege care guvernează România pare a fi interesul. Interesul propriu. Interesul să îți iasă și ție ceva (dacă se poate concomitent să îi iasă și altuia mai puțin), să nu superi pe cine nu trebuie, pentru că nu se știe niciodată de unde... îți mai pică și ție ceva.
Și pe baza acestui interes ne concepem și ne urmăm principiile de viață. Unul dintre ele ar fi, creștinește, ”să nu furi”. Ei bine, ”să nu furi” e OK. Dar, dacă se întâmplă ca vreunul dintre apropiații sau simpatizații noștri să fie prins cu mâța în sac, atunci ne facem că plouă. Câți dintre noi i-am spus vreodată unui prieten ”băi, nu fă asta!”? În fine, unii sunt niște lupi moraliști. Situația se schimbă dramatic atunci când nu este vorba de un prieten, ci de un șef sau cineva indirect responsabil de banii care ți se varsă în cont. Atunci, cetățeanul român e în stare să îl dea jos și pe Dumnezeu (desigur, în condițiile in care relația cu donatorul este bună, altfel, să îl ia dracu' de nemernic!), numai ca să susțină nevinovăția sau vina mică a respectivului.
Vedem cu toții în ultimele luni (ani) un ”val de arestări”. O mare parte din ele însă doar preventive. Oameni din așa zisa elită a societății. Nu le dau numele pentru că sunt extrem de cunoscuți și sper ca istoria să îi uite. Miniștri, foști sau actuali, parlamentari, politicieni mai mici sau mai mari, oameni de afaceri care până ieri ne țineau lecții despre biznis, cum e cu succesul, cu riscurile și cu multă muncă. Toți nespălații care veneau în fața noastră cu un aer de rafinați, ba chiar de intelectuali fini. Unii cât pe-aci să devină șefi de stat la un moment dat. Iar toți extrem de aroganți, ca în zilele în care păreau de neatins, un fel de semizei ai unei societăți acoperite cu rahat. Iar azi, o parte din ei, trebuie să se supună justiției. Și de aici toată vorbăria cu ”e omul lui cutare”, ”dosar politic”, ”băsiști & antibăsiști” și toată lăbăreala veselă-tristă care ocupă mai tot interesul public actual. Noi însă știam cine sunt ei. Și ei știau foarte bine. Dar pe vremea aceea nu trebuiau să se supună vreunei legi, atâta timp cât ei erau legea. Astăzi lucrurile s-au schimbat un pic, legea este dictată de altundeva (americanii, UE, suflul nou din țară, mă-sa știe) iar acest lucru este dureros de acceptat. Iar interesații (după cum spuneam anterior, legea interesului) sunt la datorie. Unii din principiu, fără măcar să își dea seama că înca mai fac jocurile unor nemernici. Dacă arestatul este din tabăra pe care o sprijini tu (din interes, să fim serioși, nu din spirit creștinesc), începi să urli că e dosar politic, că omul creează locuri de muncă, că a donat bani la biserici, că altii au furat mai mult!
Și aci vroiam de fapt să ajung. Suntem o societate care nu a dorit niciodată să facă pace cu proprii demoni, cu părțile ascunse și neglorioase ale trecutului și ale prezentului propriu, care nu fac decât ca viitorul să se clădească pe o fundație mlăștinoasă, chiar purulentă. Din 1990 încoace am tot încercat să ascundem totul sub preș (chiar dacă la nivel oficial am tot auzit că vom face și vom drege). Cert este că securiștii și alți potentați ante 89 (cu toate ițele de rigoare, era practic o întreagă clasă socială, separată de restul populației, dar despre asta altă dată) s-au reciclat în oameni de afaceri, jurnalisti, politicieni, formatori de opinie, vedete media, scriitori, academicieni și așa mai departe. Adică elita culturală, politică și financiară a țării. Iar cei care au încercat să se opună întrucâtva, au fost bătuți de mineri, convinși / forțați să plece din țară (”țară de căcat”, promovăm brand-ul și succesul este maxim), dați la o parte, transformați sau prezentați gloatei ca legionari (folosirea acestei fantome încă este foarte eficientă) sau extremiști iar legile (electorale) au fost concepute de așa natură, încât ”sistemul” să fie nu doar impenetrabil, dar să creeze și pui (alde generația nouă de politicieni de vârf).
Aștept încă ziua în care unul dintre ăștia, aceste căpușe ale neamului, să iasă în față și să mărturisească sincer (poate chiar într-o carte, că tot e la modă și te mai scoate și din pârnaie), fie el fost turnător sau om de afaceri / politician acuzat de corupție. Asta este până la urmă diferența dintre un om, poate chiar creștin adevărat (toți sunt niște religioși și cu Dumnezeu în gură, poate ați observat) și o scursură, o lichea supurând necinste, care infestează România de cel puțin 25 de ani încoace. Toți sabotorii aceștia își clamează nevinovăția și cer procese corecte (adică să fie lăsați în libertate bucurându-se de toate roadele ”muncii” lor - singura formă de dreptate pe care ei o acceptă), deși victima (a se citi ”România”) crimei, incestului și violului repetat este încă pe masă (unii am spune că nu e moartă, că sunt șanse să își revină, că i se mai avede acea licărire în ochi, dacă ai răbdare să îi pui mâna pe frunte și să speri.
- nu există niciun motiv întemeiat să găsesc o încheiere pentru acest text, nu știu nici soluția și nici ce este mai bine. Știu doar că avem nevoie de mai multă sinceritate
