Azi, despre porci

La sosirea mea în Germania, un scandal politic zguduia ţara şi împărţea opinia publică. Ministrul Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, era acuzat de plagiat în lucrarea de doctorat. Ţin să precizez că în Germania titlul de doctor nu este cerinţă pentru accederea la o funcţie de ministru. Pe deasupra, cel vizat, un politician tânăr, modern, carismatic şi cu o mare popularitate în rândul populaţiei, văzut de mulţi (insclusiv subsemnatul) ca viitor Cancelar. În urma scandalului, zu Guttenberg demisionează din funcţie şi renunţă şi la titlul de doctor, deşi investigaţia în acest e departe de a se fi terminat. Culmea, popularitatea acestuia înregistrează o uşoară creştere (a se citi exact cu paranteza anterioară). Deşi chestiunea era una de ordin academic, publicul -în mare parte neposesori de doctorat sau măcar diplomă de studii superioare- a vuit. Au existat proteste care cereau demisia ministrului, ba chiar şi manifestaţii în favoarea acestuia, toate cu implicaţiile de rigoare - demonstaţii cu bannere pe străzi, clipuri funny pe youtube etc.

Revin la patrie: Adrian Severin, fost ministru de externe, actual europarlamentar, fors vice-primministru, deţinător fost sau actual de o droaie de funcţii publice, politice, titluri academice, pulencur şi aşa mai departe, a fost momit de jurnaliştii unei gazete britanice (pe care a încercat dumnealui să o discrediteze, The Sunday Times, crezând că doar el ştie engleză şi că e printre puţinii românaşi care au făcut poze la Buckingham...) cu o mică atenţie. Scandalul pobabil îl cunoaşteţi, alţi doi momiţi europarlamentari, un austriac şi un sloven, şi ei foşti miniştrii etc., şi-au anunţat demisiile; austriacul a făcut-o imediat, retrăgându-se şi din viaţa publică, slovenul o zi mai târziu iar românaşul...încă se ţine tare, să fim mândri de el. Îniţial şi-a turnat cică el cenuşă pe bostan, autosuspendându-se din conducerea partidului (PSD. Pupa-ne-aţi fundurile, în felul urmăror: o bucă PSD, cealaltă PDL iar PNL cu UDMR să lingă unde apucă şi ei). Preşedintele şi conducerea Parlamentului European au cerut demisia Adrianului din Parlament. Apoi s-a trezit şi Mucul Titulescu, măritat în funcţia de şef de partid, să îi ceară demisia atât din partid cât mai ales (sau invers) din Parlament. Atunci porcotania s-a răţoit la şeful de partid, apoi a urlat cât de influent, şi incomod e el de vor să conspire Europile împotriva lui. În traducere pentru proşti (din care face parte şi subsemnatul): "Băi indolenţilor care sunte-ţi voi indolenţi! Voi ştiţi câte costă un loc de ieuroparlamentar? Băga-v-aş încă o moleculă de hidrogen în apa de nesimţiţi care îmi cereţi voi mie, mare om politic care a făcut ceva pentru ţara voastră de căcaţi, să demisionez!"

Şi mai sunt şi unii care cică îi recunosc meritele? Care merite, să-mi fie iertat? Meritul că a făcut parte din mai toate Legislativele de după 89, că a stat comod în funcţii din care nu a făcut NIMIC şi în afară de nişte scandaluri şi bâlbe, a făcut doar umbră pământului, o umbră din ce în ce mai grasă. Un om, care ca mulţi alţii, ajunşi "elite intelectuale" pretinde nişte bani for free cu aceeaşi nonşalanţă cu care un medic cere spagă de la pacienţi. Doar că medicul salvează vieţi. Valoarea ştiinţifică, academică sau capacităţile unui om, nu garantează că acesta nu poate fi un nemernic şi un netrebnic în acelaşi timp! O lichea şi o scursură care crede că totul i se cuvine, doar pentru că a absolvit el şcoala potrivită, s-a născut în familia în care trebuia şi a profitat de sistem la momentul oportun. Astfel de oameni sunt infiltraţi peste tot în ţărişoara noastră. Nişte elite jegoase care demonstrează încă o dată acurateţea Experimentului Piteşti.

Revenind la sinistrul mare om politic, problema nu este că poate a luat mihttp://www.blogger.com/img/blank.giftă la viaţa lui (lobby băi, ca să fie legal!) sau că a dat din coadă la mirosul unor bani gratis şi necuveniţi, ci lipsa de onoare; astel că el, ca om politic, trebuie spulberat!

Închei, ca şi altă dată, cu vorba maică-mii : Pe ăştia nu-i mai satură Dumnezeu!

Europarlamentar român în exerciţiul funcţiunii:


Şi o dedicaţie pentru unii politicieni de mare valoare, intelectuali remarcabili, din partea unor alegători neînsemnaţi:

Ungurii's de vină! Muie Băsescu! (2)

Ieri fu ziua maghiarilor de pretutindeni, ocazie cu care le urez tutoror multă înţelepciune şi desăvârşirea ca neam!

Un dement a spânzurat ieri o păpuşă care îl reprezenza pe Avram Iancu...Un gest tâmpit; cu toate că am o mare doză de sânge maghiaro-secuiesc în vene, pe lângă cel românesc, mi se pare cu atât mai stupid. Adversitatea istorică dintre români şi maghiari este cunoscută, greu rezolvabilă şi necesită multă înţelepciune. Poate chiar înţelepciunea bunicului meu care şi-a lăsat fata să se mărite cu un român, tocmai la ei în HARCOV şi nu făcut vreodată în viaţă o remarcă agresivă faţă de naţia care i-a "ocupat" ţinutul secuiesc natal. Şi ţin să anunţ toţi presupuşii iubitori de patrie, că înainte să urle că bozgorii vor să ne fure Ardealul, deşi nu prea au idee care sunt asemănările şi diferenţele dintre ARDEAL şi ŢINUT SECUIESC, dintre un politician UDMR şi unul care pur şi simplu s-a născut el ungur, ar fi frumos să facă şi el ceva pentru acest Ardeal şi acel Ţinut Secuiesc. Borsec, canalul Bega navigabil, uzinele de la Reşiţa, pădurile din Harghita şi multe altele care făceau mare cinste cândva acestor zone disputate, au fost distruse tocmai în timpul stăpânirii româneşti a Ardealului şi Banatului oricât de patriot aş fi, trebuie să recunosc că nemernicia politicienlor români şi trădarea neamului de către aceştia au fost cele care ne-au dus astăzi în situaţia aceasta. Şi prin "polticieni români" mă refer şi la cei de etnie maghiara, divizia ungurească a Securităţii, cunoscută publicului larg sub pseudonimul UDMR.
Ţin să anunţ toţi prietenii mei maghiari că Războiul s-a cam sfârşit, au pierdut, la fel cum am pierdut şi noi aştia de mai la est, ne-am ales cu un teritoriu care v-a aparţinut politic, cu sau fără presiune armată sau domnii strălucite. Din păcate pentru ambele popoare, Ungaria Mare şi România Mare au cam pierdut războiul şi au cam trecut peste 60 de anişori de atunci. Csibike, dake tu dei foc la un papuş, nem kaps az Erdely! Cât despre vehemenţa cu care majoritatea românilor condamnă autonomia Ţinutului Secuiesc, mi se pare altă denaturare a adevărului. Secuii şi ungurii sunt autonomi, învaţă în limba maternă, vorbesc pe limba maternă, au cam toate drepturile pe care poţi să le ai dacă eşti de o etnie şi o cultură civilizază în cadrul unei societăţi civilizate moderne. Un politician iscusit le-ar da şi o hârtie oficială în acest sens, autonomia neînsemnând independenţă. Cu reguli stricte însă! Poate soluţia nu este o descentralizare totală ci tocmai un stat cu o putere centrală puternică, dar totodată un stat federal. Ar fi multe de discutat despre o federaţie, majoritatea ar fi împotrivă. Eu nu am de gând acum decât să dau câteva nume ca argument, nume de state federale puternice: Elveţia, Germania, SUA, Brazilia ;)

E normal oarecum ca ungurii şă tânjească după vremuri apuse. Anormal mi se pare însă că românii în ziua de azi, poate sincer sau poate de frică în marea lor majoritate, nu tânjesc după Bucovina şi Basarabia! Pe cele două le-am pierdut printr-un eşec militar marcat însă de multă lipsă de inspiraţie şi inteligenţă politică. Însă şansele ca măcar Basarabia să revină patriei sunt infinit mai mari decât cele prin care s-ar desprinde în următoarele sute de ani Ardealul de ţară. Să fim un pic inteligenţi, porcii ştiu doar să grohăie, nu şi să urască.

PS: Constat că politicienii din opoziţie pun accent pe cele întâmplate de ziua maghiarilor ieri în lupta contra Guvernului. Dacă măcar un singur român astăzi a spus "futu-le mama lor de unguri" cu referire la ungurii din România, atunci ţin să vă anunţ că Băsescu a avut dreptate: mass-media este un factor de risc pentru siguranţa naţională!

Poliţie băi!

Nu mi-am ascuns niciodată relativa simpatie pentru Partidul Republican din Statele Unite, simpatie şi nimic mai mult. Şi asta în dauna Democraţilor, priviţi cu simpatie de mulţi aşa-zişi intelectuali de stânga din Europa şi implicit România, cu tot socialismul lor trompetat, oameni cărora le-aş sponsoriza e excursie (dus) în Coreea de Nord, să simtă pe pielea lor binefacerile socialismului, fără să îl confund aici complet cu frumosul şi stupidul comunism. E frumos să porţi tricou cu Che Guevara şi alte însemne comuniste când ai apă caldă, magazine cu rafturi pline şi dreptul de a protesta împotriva idioţilor de guvernanţi.

Alta era însă ideea de astăzi. Deşi aş mai plesni una despre mesia cel negru Obama, văzut ca salvator al SUA şi implicit al întregii planete doar pentru că a avut un marketing agresiv care a umplut inimile naivilor planetei cu simpatie şi speranţă ieftină, fără fond şi, mai ales, nejustificată, după cum se poate constata la momentul de faţă. După alegerea Obamei am spus că toată lumea e de acord că Bush a fost un idiot dar, după 4-8 ani de Obama, va fi reabilitat şi chiar privit cu simpatie peste ani ;)

Şi revenind la ideea cu poliţiştii: Guvernatorul republican al statului american Wisconsin, Scott Walker, se află în centrul unei dispute destul de violente, datorită planului de măsuri menite să combată, amelioreze şi să rezolve criza financiară. După cum era normal, nu toată populaţia a acceptat cu braţele deschise aceste măsuri, s-a ajuns la proteste, opoziţia (Partidul Democrat) se organizează şi se alătura populaţiei, instigă etc. Nu voi insista cu povestea, este disponibilă în presă. Scurt: clădirea Capitoliului din Madison, Wisconsin este închisă publicului prin ordin judecătoresc. Reprezentanţii democraţi protestează în faţa Capitoliului iar unul dintre ei, Nick Milroy încearcă să intre în clădire. Poliţia îl ia în primire şi dă cu el de pământ. Democracy futui! Păi da, or să sară acum toţi dreptacii drepturilor omului, că a tăbărât miliţia pe un cetăţean protestatar. Ei bine, dêmos are judecători, ordinul judecătoresc este păzit de către gardian, poliţistul. Şi NIMENI nu este mai presus de lege, nici măcar un polician ales de acelaşi popor.

Şi parcă ne duce gândul la ţărişoara noastră, prin comparaţie. Eu nu cred că poliţistul ăla are o leafă fantastică, nici prea bine văzut nu este de restul populaţiei, dar şi-a făcut meseria. Şi poporul are dreptul să protesteze, atâta timp cât nu încalcă legea, menită să îl apere pe el, cetăţeanul, chiar şi faţă de propria persoană. Vadim Tudor a făcut acum vreo 2 luni un mega scandal televizat, încălcând un ordin judecătoresc, sfidând autorităţile statului. Poliţiştii au avut aceeaşi reacţie precum o balegă de pe stradă când treci pe lângă ea. Acum vreo 4-5 ani, 2 bătrâni au refuzat să respecte o decizie judecătorească şi au fost arestaţi şi condamnaţi...

Ştirea zilei: muie Băsescu. Murim de foame!

Închipuiţi-vă că Revoluţia din 1989 ar fi avut loc fără ca nimeni din afara ţării să fi luat la cunoştiinţă evenimentul şi desfăşurarea...

În altă ordine de idei: plecat fiind din ţară pentru o perioadă mai lungă, încerc să mă păstrez informat (nu ştiu şi nu vreau să răspund de ce) despre ce se întâmplă în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Mediul principal este internet-ul - agenţii de presă, ziare în versiune online, televiziuni live-streaming etc. Deşi consider cu neghiobie că România este buricul pământului, nu neg că mă interesează aproape la fel de mult şi ce se întâmplă în lume. Enough about me...
Constat cu mirare că în România nu se întâmplă nimic. Constat că există oameni cu pretenţii de jurnalişti, unii chiar bine văzuţi, care habar nu au ce este o ştire. Avem televiziuni de ştiri care de fapt sunt televiziuni de talk-show, cu mici întreruperi pentru ştiri sumare. Că avem un preşedinte de căcat nu este o ştire! Chiar dacă o fi adevărat. Şi nu orice ştire trebuie redusă la Preşedinte. Este arestat un vameş? Băsescu! Se scumpeste pita? Băsescu! Este arestat un ţigan? Băsescu! Este sărăcie? Băsescu, of course! De aici eu deduc că înainte de Băsescu nu exista nimic rău în ţara asta, prin urmare singura ştire demnă de difuzat este tragedia naţională Băsescu. Dar înainte ce era? Eu ţin minte că eram o ţară la fel de prost funcţionlă, săracă şi coruptă. Şi erau la putere oameni care acum urlă în presă că Băsescu e de căcat. Şi atunci de ce au mâncat căcat timp de 20 de ani? Nu pot avea încredere în cineva care îmi spune că astăzi este rău, când la fel de rău era şi când ţinea el frâiele. Românii uită că a existat un FSN din care au făcut parte atât băsescienii de astăzi cât şi antibăsescienii vehemenţi.

Dar despre mizeria din politică şi mass-media altă dată. Acum altceva mă deranjează. De ceva vreme se face că are loc un fel de revoluţie în ţările musulmane. Cad dictatori care au stat la putere mai mult timp decât Ceauşescu. Şi cad în direct, live! Şi te uiţi pe un portal românesc de ştiri sau la o televiziune de ştiri, că eşti român şi vrei o interpretare românească a evenimentului. Şi ce vezi? Băsescu!

Plângem de milă

De câteva zile, mediile ni-i prezintă pe nişte corupti, dovediti sau nu, dar anchetati, ca pe nişte che guevare, luptători întru libertatea noastră, care plătim 20 de ani nişte mărci, euro sau dolari la vamă, ba ca să nu se uite prin bagaje, ba pentru că ne-au prins cu prea multă benzină în rezervor, ba ca să împărţim cu ei prada din ţigările sau alte marfuri aduse mai ieftin de altundeva. Hai sictir, si să ne vedem la tribunal, să plangem pentru cei care cu adevarat sunt umiliţi şi obidiţi în această seară.

Oare omul de rând care a ieşit din ţară în ultimii 20 de ani nu a văzut niciodată vameşi luând sau cerând şpagă? Ce mama naibii, peste noapte suntem toţi virgini şi susţinători ai prezumţiei de nevinovăţie, aceeaşi noi care am generat un întreg folclur cu bancuri, schiţe şi povestiri legate de acest fenomen vamal generator de venituri fabuloase. Din păcate, justiţia ne-a dovedit că în România nimeni nu păţeşte nimic (dintre cei care nu trebuie să păţească) şi probabil la fel se va întîmpla şi acum. Dar pentru că azi preşedinte e cineva cu care eu nu sunt de acord, nu înseamnă că vameşul, la modul general vorbind, care a luat şpagă este acum un dizident, hai să fim serioşi!

Cît despre liderii sindicali: muncitorii din toate domeniile au exact liderii sindicali pe care îi merită, atâta timp cât ei conduc aceste sindicate de atâta amar de vreme şi nimeni nu a catadicsit să îi dea jos, la randul lor ajunşi nişte porcuşori bine hrăniţi şi cazaţi.

O comédie!

Cam asta se întâmplă în viaţa politică românească.

Nu vă interesează politica? Foarte bine, să fiţi sănătoşi! ;)

Suntem conduşi de caricaturi şi stereotipuri, cărora le fac opoziţie nişte papiţoi, la rândul lor caricaturi şi clişee. Drept urmare, Ion Luca Caragiale, cel născut astăzi, acum câţiva ani (Eşti vechi, domnule!) este un geniu! Până nu îl vom înţelege, vom fi condamnaţi să jucăm în piesele lui!

Despre crini şi alte flori din politica

M-am bucurat că Antena 3 a difuzat acum câteva minute un interviu cu Neagu Djuvara, după umila mea părere, cel mai lucid român în viaţă, chiar şi la cei 95 de ani. Recomand cărţile lui tuturor celor care nu ştiu pe ce lume trăiesc şi mai ales celor care au impresia că ştiu ;) De fapt, este o plăcere de fiecare dată când îmi este dat să îl citesc sau să îl ascult. Nu voi continua cu un elogiu, după cum spunea şi el, cine are ochi şi urechi, să le folosească.

Cu un asemenea om în senatul partidului, nu pot să nu fiu surprins că Partidul Naţional Liberal dă dovadă de lipsă de luciditate, nu zilnic, nu de o gravitate fatală, dar îndeajuns încât pe mine, cu idei şi viziuni destul de "dreptace", să nu mă convingă. L-am votat pe Antonescu la ultimele alegeri. Şi l-am băgat în mă-sa când a semnat un pact cu PSD pentru susţinerea lui Geoană întru eliberarea neamului de sub jugul portocaliu - pact salutat cu steaguri roşii (băi măgarilor!) în locul unde a început revoluţia. Îmi place cât de repede uită oamenii că a existat cândva un partid pe nume FSN...

A trecut mai bine de un an de la pupăturile din Balconul Operei din Timiţoara. A venit acum şi o noua alianţă, la fel de lipsită de clarviziune şi luciditate (nu pun nici link, nu dau nici nume, omul mai merge la curve sau se prostituează, treaba fiecăruia, dar să nu facem public ;) ). Eram curios cam ce crede un liberal (din partid) despre o astfel de alianţă, şi anume unul care nu râvneşte la funcţii, ca orice politician (chestiune totuşi de înţeles - nu mergi la război fără să îţi doreşti victoria). Mi se pare normal că au existat şi argumente pro şi contra. Subiectiv, m-am bucurat pentru cele contra. Lipsa de sinceritate (zi tată că vrei pe sticlă la tembelizor, ce dracu?!) şi vehemenţa cu care şi-a întâmpinat Crinul criticii a fost o surpriză neplăcută - suntem liberali sau nu mai suntem? :D Părerea mea, din exterior: la 20 de ani după ce FSN şi-a arătat nemernicia, era cazul ca PNL să îşi asume lupta (singur sau cu aliaţi noi, nu dintre foşti duşmani), mai ales după cel mai bun scor electoral obţinut din 90 încoace. Premisele erau bune, 20% obţinut de Antonescu la ultimele alegeri, votanţi preponderent tineri (viitorul?), chiar şi fără televizie proprie, creşterea în importanţă a internetului în activitatea politică (iar tineret, viitor etc) şi, mai ales criza care a venit ca o cireaşă pe tortul corupţiei, relei voinţe, incompetenţei (şi multe altele aşa mai departe) din ultimii 20 de ani politici româneşti.

Şi acum altă chestiune care îmi provoacă reticenţe faţă PNL (ar mai fi vreo 2, dar nu mă plăteşte nimeni să fac consultanţă pentru liberali, au ei intelectualii lor, care sper să aibe şi voci): am auzit şi cu alte ocazii cum că actualul preşedinte liberal ar fi un mare chiulangiu în Parlament. Prin luna septembrie, aflându-mă la Bucureşti şi având 2 ore libere la dispoziţie fără niciun program, o iau eu agale pe Calea Victoriei în jos, cu gândul să fac o poză la Casa Poporului. Poza executată, timpul trecut, aleg eu o cale mai scurtă să ajung înapoi pe Victoriei, fără să ocolesc prea mult: intru printr-unul dintre blocurile de pe Unirii şi ajung în parcarea din spate, urmând ca apoi să mă şopârlesc prin zona necunoscută până dau de vreun reper. Printre maşini aflat, mă întâmpină cu lătrături un căţel destul de drăguţ, talie mică spre medie, nu părea a fi cine ştie ce rasă, dar nu mă pricep. Dau să îl mângâi spre a-l calma şi apare stăpânul zicându-mi că nu muşcă animăluţul. Stăpânul era tocmai Crin Antonescu. Am schimbat câteva vorbe, nu multe, nerelevant. Ideea este alta: era vineri, sau poate joi, ştiu că în Parlament erau nişte dezbateri referitoare la salariile bugetarilor, care pregăteau o pichetare în aceeaşi zi. Poate numai mie mi se pare ciudat că domnul senator nu se afla la servici. Oricum nu era treaba mea, era în jur de ora 11:00, nu ştiu cum e programul de lucru la Senat sau poate omul avea alte treburi. Eu unul nu eram la lucru, dar aveam o motivare, mă aflam la Bucureşti în interes de servici, chiar dacă aceasta nu presupunea muncă asiduă. Aşa, m-am justificat. Dar cum justifică Crinul prezenţa oficială de aproximativ 2%? Niciodată nu am fost excesiv de punctual dar o prezenţă satisfăcătoare am încercat totdeauna să am acolo unde eram activ, lucru pe care îl aştept atât de la cei care îmi sunt prieteni sau colaboratori, cât şi de la cei pe care, să zicem, i-aş vota. Îmi stă pe degete să dau un citat..."Cauza naţională nu se serveşte cu întreruperi, cu absenţe nemotivate, cu vacanţe, ci numai prin permanenţă în efort. ", ştiţi voi bine cine a zis asta, că vă/ne place sau nu, oare nu este aşa?

Despre lucrurile cu adevărat importante

Aş fi mulţumit dacă am reuşi să demonstrăm că, in cazul în care mâine ne-am duce toţi dracului, ar fi păcat...



"Despre lucrurile cu adevărat importante


În fiecare joi în drum spre şcoală
venea un domn cu pălărie
şi ne-arăta păsărica
Pe vremea aia nu ştiam că viaţa
e o moarte lentă, ca şi cum
te-ar mîngîia pe obraz
pînă la ţîşnirea sîngelui
Habar n-aveam
că dragostea-i şi ea o moarte lentă,
de parcă te-ar înjunghia cineva
în inimă
cu un trandafir
Nu-nţelegeam de ce se poartă
Dumnezeu
uneori
de parcă s-ar trage din maimuţă
Nu-nţelegeam de ce-s atîţia oameni
pe pămînt,
de parcă unul singur
n-ar fi fost de-ajuns"

(Daniel-Silvian Petre, Despre lucrurile cu adevărat importante, Napalm D'or, Ed. Brumar, 2008 - volum pe care îl recomand cu cea mai mare responsabilitate şi plăcere, şi pe care promit să îl restitui cât de curând celui care mi l-a livrat sub formă de împrumut - nu am uitat bă, doar că am făcut curaţenie :D)

Vă bucuraţi de libertate?

Revenit în ţară în Ajunul Crăciunului, nu am putut constata care a fost acoperirea în media a chestiunilor legate de Revoluţia din 1989, decât în mediul virtual, unde nu ma pot plânge de ce am văzut, chiar dacă am dat şi peste destule porcării. Totuşi televiziunea are încă o importanţă mare şi un impact major asupra populaţiei, şi aş fi preferat să aud că au fost multe emisiuni dedicate evenimentelor din decembrie 89. Mi s-a spus că, de exemplu, la protv "au zis" printre câteva ştiri puţin despre marşul de comemorare din Timişoara. Ca timişorean, anticomunist şi om destul de strâns legat de ţară şi locurile natale, pun destul de mult preţ pe tot ce a însemnat decembrie 89.

Am auzit vorbindu-se în schimb destul de mult despre regretarea lui Ceauşescu şi a comunismului. Cică 60% dintre români s-ar afla în această situaţiune. Din câte ţin minte, aproximativ acelaşi număr s-a prezentat şi a votat şi în turul 2 al alegerilor trecute. Acel tur, în care au candidat 2 "adversari" provenind din rândurile celor 2 partide care acum 20 de ani formau împreună FSN, formaţiunea care a confiscat revoluţia, a umplut structurile statului nou "democrat" de foşti securişiti care sunt tot acolo şi în ziua de azi! Păi futu-vă muma-n cur în a doua zi de crăciun, adică voi votaţi căcat de 20 de ani încoace, de multe ori pe ulei şi zahăr, ştiţi bine că oamenii ăia sunt aceeaşi "de pe vremuri", că proşti nu sunteţi, doar nesimţiţi şi leneşi!

Vă place să staţi la cozi la hypermarket? Să cumpăraţi cu salariile astea de rahat cu care cică "murim de foame" cozonaci gata făcuţi, plasme în rate, ipoade, playere, hartie igienică frumos mirositoare şi apoi să înjuraţi guvernul pentru că benzina e scumpă, uitând că acum 21 de ani nu aveaţi voie să cumparaţi benzină, asta în cazul în care eraţi printre norocoşii care ajungeau la rând să cumpere o Dacie? Vă place, pentru că altfel nu v-aţi înghesui! Ei bine, au existat "câţiva" români, majoritatea tineri, care îşi doreau şi ei să asculte muzică, să stea la coadă să poată alege din magazine fără să se simtă umiliţi, să mănânce portocale sau să vadă şi ei Germania, eventual să şi lucreze acolo, ca să îşi cumpere şi ei o maşinuţă, ca în filme, şi au plătit cu viaţa acest vis!

Mi-e scârbă de oameni care uită repede, mi-e scârbă de faptul că sunt compatriot cu 60% dintre compatrioţii mei, dar sper totuşi deşteptarea lor şi sunt dispus să îi iert dacă va fi vreodată cazul.
Mergeam ieri prin Piaţa 700 din Timişoara, unde un erou căzut acolo îşi are un mic monument. De câţiva ani, în perioada asta, aprind o lumânare acolo, fără să-l fi cunoscut pe el sau familia lui, iar uneori când trec pe acolo văd rudele lui, şi mi-aş dori odată să am curajul să le vorbesc şi să le spun că îmi pare rău pentru pierderea lor şi că îi mulţumesc băiatului lor pentru că azi eu sunt liber, pentru că pot să văd lumea, pot să am opinii şi să mi le exprim, pot pleca de la locul de muncă dacă sunt nemulţumit, pot chiar şi să îl înjur pe Băsescu! Aş vrea să am ocazia să fac asta pentru toţi cei care şi-au pierdut viaţa atunci. E adevărat că trăim vremuri grele, mai ales pensionarii, dar la fel de adevărat este că multe ni le-am făcut cu mâna noastră, din cele de după 1989.

Toată lumea afară!

Îi înţeleg pe cei care, spre binele meu îmi recomandă să mă iau şi să mă duc cât vad cu ochii în lumea largă, departe de ţărişoara mea. Şi le mulţumesc pentru grijă, fără pic de ironie.

Voi scuti cititorul de clişeele de genul "eu îmi iubesc ţara", iubirea a ajuns să fie mai folosită decât eternul "pizda mă-tii" şi drept urmare a devenit derizorie şi la îndemâna oricărui escroc. De la absolvirea facultăţii, petrec cam 4-6 luni pe an în alte ţări decât cea de origine. Nu îi condamn pe cei care au ales să trăiască în alte ţări. Este dreptul fiecăruia să spere la o viaţă mai bună, chiar dacă sintagma "nivel de trai" îmi provoacă destulă scârbă şi mă duce mai degrabă cu gândul la burţi pline decât la autostrăzi şi spitale curate. Îi înţeleg pe medicii care pleacă pe capete în ultimii ani (şi vor pleca mult timp după ce va începe să ne doară cu adevărat), exilaţi de condiţiile mizere din spitalele româneşti, de corupţia şi subfinanţarea din sistem şi mai ales de viaţa absolut jegoasă pe care ţi-o poate garanta leafa unui medic rezident, fără părinţi medici cu cabinete etc.

Îl înţeleg pe studentul şi viitorul cercetător care pleacă la o universitate din străinatate şi rămâne peste hotare - el va fi un câştig pentru omenire, chiar dacă neuronii lui nu vor mai acţiona direct întru bunăstarea şi desăvârşirea patriei mamă, care nu îi poate asigura mijloacele tehnice, logistice şi infrastructura necesară. Ce să o mai lungesc...vă înţeleg pe toţi cei care aţi plecat şi pe toţi cei care doriţi să emigraţi!

Dar de ce nu plecăm toţi? Dacă e aşa de rău în România actuală (şi har domnului, nu e prea bine!), hai să ne luăm cu toţii şi să plecăm dracului!

Departe de mine gândul de a fi un optimist incurabil şi sunt convins că este greu spre imposibil să ne ridicăm din mocirla în care ne bălăcim. Dar sunt convins că un om sănătos în România anului 2011 nu poate muri de foame! Ce-ar fi să plece EI, cei care au dus România în acest hal, şi să rămânem NOI, aceia care mai dorim să facem câte ceva? Sună patetic? O fi...Dar m-am săturat să aud că România "e o ţară de căcat" şi să văd cum de 20 de ani ne complacem în aceleaşi excremente livrate de televizor. Românul se plânge, dar se plânge prost. Degeaba îl înjuri pe Băsescu, dacă eşti bătut în cap sau te faci că nu îţi aduci aminte că actualul PDL cu actualul PSD formau acu nici 20 de anişori FSN. Că s-au separat ca să ne mintă pe noi că avem opţiuni de vot. Votăm cu câte 3 mâini la fiecare ciclu electoral oameni care "au tot fost", sperând ca nişte vite alte rezultate!

Ştiţi ceva? România nu este o ţară de căcat, e o ţară cu căcat! Care trebuie luat cu hârleţul şi în cel mai bun caz folosit ca îngrăşământ. Eu unul nu plec pentru nişte mii de euro în ţara altcuiva, să trăiesc pe infrastructura plătită din banii altcuiva şi de la distanţă să urinez pe ţara care m-a aruncat în lume (sunt destui care fac asta...)şi a cărui cultură şi tradiţii, aşa cum sunt ele, îmi influenţează gândirea, oricât aş fi eu de genial sau de oligofren.

Orice şut în fund e un pas înainte, precum orice pumn în bot e doar un bot spart! Şi în România actuală avem parte şi de unele, şi de altele. La noi nu se bagă beţe în roate, băţul e din start băgat! Acestea fiind spuse, le urez noroc şi mulţi bani celor care aleg calea străinătăţurilor şi le sărut mâna celor care se gândesc să folosească banii şi experienţa acumulată peste hotare la înfăptuirea unor chestiuni constructive "acasă". Este, şi va fi probabil şi mai greu, dar depinde de fiecare să îşi facă ordine şi curăţenie în propria ogradă, apoi să îi dea o mână de ajutor şi vecinului şi tot aşa, din aproape în aproape, să ajungem şi "sus" cu gospodăreala. Văd că a plin net-ul de oameni cu vorbe, idei şi filosofii, mulţi foarte talentaţi şi decişi. Poate ei sunt viitorul, dar haideţi să scăpăm mai întâi de actuala clasă politică. Cum? Păi imediat vin iar alegeri libere, ce mama naibii?

Gaura

Dacă nu eraţi convinşi, ieri presa din România a ţinut încă o dată să arate cît de bine ancorată în realitate este...

Plecat fiind din ţară, mă păstrez informat cu ajutorul agenţiilor de presă şi publicaţiilor româneşti disponibile pe netul larg. Echidistanţa este mimată cu prea puţin talent, indicaţiile partidelor mai că nu sunt publicate direct (zi de Chior, acu zi de Ponta, azi îl înjurăm pe Antonescu că iar a lipsit din parlament, ăia de la PSD au violat minore, sistemul medical e de căcat şi de vină sunt ăştia de acum, că tare bine au lăsat în urma lor ăia de au fost şi va să vină din nou...) şi tot aşa. Se mimează guvernarea, se mimează opoziţia şi se mimează presa. Îmi cer scuze faţă de cei care fac întradevăr treabă bună în presă, oameni cu talent de-a mânui cuvintele şi ideile sau oameni determinaţi să lupte pentru adevăr, oricare ar fi acela, deşi tind să cred că sunt o specie pe cale de dispariţie.

Una peste alta, plictiseală totală! Abia mai aşteaptă lumea un deces de personalitate, iar apoi avem asigurate câteva zile de remember-uri, de întinarea memoriei defunctului, de laude şi, bineînţeles, de niscaiva scandal. Şi apoi ne întoarcem la politica cea de toate zilele, cu un parlament impotent, un guvern eunuc şi mai toate instituţiile sodomizate. Cert este că nici ”actorii” nu sunt neaparat de cea mai bună calitate. Nu vreau să spun că jurnalistul nu ar avea voie să aibă convingeri politice, dar într-o societate în care controlul clasei politice asupra presei este unul vădit şi nici măcar politicienii nu au convingeri politice (sau cunoştiinţe, sau măcar interes...), mi-e greu să susţin o astfel de idee.

Şi ca să revin la inutilitatea presei ”oficiale”, voi spune 2-3 cuvinte despre subiectul important al zilei de ieri. NASA anunţase cu o zi înainte că va organiza o conferinţă de presă, în urma identificării în spaţiu a unui ”obiect excepţional” - sintagmă reluată obsesiv în toată presa. Era clar, toată lumea se aştepta la ceva şoc, breiching niuz, or fi găsit extratereştri, or fi găsit asteroidul care ne va da pe toţt dracului în 2012, senzaţional să fie. Şi a venit ştirea! E drept, senzaţională... pentru oamenii de ştiinţă sau poate pentru pasionaţii de astronomie, fizică etc. Dar nu, ai noştri, deşi clar dezamăgiţi (păi parcă am mai auzit de găuri negre...până şi SIDEX era o gaură neagră a economiei româneşti, până să o vindem gratis şi să ajungă supernovă :D ), au continuat să bată fierul măcar o zi pe tema respectivei găurele negre. Au fost convocaţi specialişti, să dumirească poporul ce e cu gaura aia şi cum se poate rezolva cu ea, au fost publicate articole care să ne explice, să ne definească, poze, animaţii, chestiuni şi socoteli... că doar jurnalişti suntem, jurnalism să facem atunci! Cu extinderea internetului, lumea îşi va putae lua singură şi filtra informaţiunile, direct de la sursă (caut io pe wikipedia bă, ce e aia gaura neagră, tu zi-mi cât a fost şpaga la autostradă şi unde s-au dus fondurile europene!) presa pe care o ştim acum ar cam trebui încet să-şi ia tălpăşiţa. Şi vă rog eu frumos, luaţi-i cu voi şi pe ăi de vă plătesc acum!

Doina şi Ion

30 octombrie 1992.

Nu voi uita niciodată ochii mamei mele plângând la aflarea veştii că Doina şi Ion Aldea Teodorovici s-au stins.

Şi ce ocupaţi suntem noi acum şi plini de importanţă...Suntem oare cu adevărat? Mai suntem în stare să luptăm pentru ceva ce depăşeşte interesul meschin? Mai avem pentru ce lupta? Oare supravieţuirea unui neam constă doar în potolirea foametei? Cine au fost Doina şi Ion Aldea Teodorovici? Nişte mari şi demni români!
De ce nu este ziua morţii lor una de doliu naţional pentru toţi românii? Poate din cauză că suntem prea mici... Mai ştiu oare românii că ei chiar sunt români, fie că le place sau nu? Să nu ne fie ruşine niciodată cu ţara şi cultura în care ne-am născut, doar aşa vom putea accede la vremuri mai bune.

Doar respectându-ne vom putea impune respect!