miercuri, 20 iunie 2012

Ura v-a intunecat mintile

Dragi compatrioti,

scurt si la obiect:
- când comiţi o boacănă, nu contează cine este preşedinte al statului, cine te urăşte sau cine te'a reclamat!
- când comiţi o boacănă, este frumos şi demn să îţi recunoşti greşeala, indiferent de partidul care a condus ţara în ultimii 2, 20 sau 200 de ani!
- când copiezi pasaje, pagini întregi din alte surse, teza ta de doctorat nu are nicio relevanţă, nu aduce nimic nou ştiinţei şi, prin urmare nu este teză de doctorat!
- când copiezi totuşi pasaje, pagini întregi din alte surse, uitând să precizezi că ideile respective nu îţi aparţin, trebuie să indici sursa, de fiecare dată când este cazul, urmând ca cititorul să ştie exact ce ai adus tu nou ştiinţei şi ce ai folosit din alte surse, ce te-a şi ajutat pe tine ca doctorand să ajungi la noi idei!
- când ai comis toate greşalele de mai sus, eşti un plagiator, fie că ai făcut-o voit sau din greşeală!
- când o persoană care ocupă o funcţie publică este prinsă asupra faptului, trebuie să demisioneze!
- când două texte sunt identice, NU este de vină Băsescu, oricîtă flotă ar fi vândut el, oricăt de chior şi beţiv ar fi, indiferent cât de curvă este Udrea, indiferent de câte procente a furat Boc din  salariile şi pensiile populaţiei! Ei vor trebui să răspundă la rândul lor pentru boacăne.
- populaţia trebuie să înţeleagă că niciun om, din niciun partid, nu este de neînlocuit! Ponta poate să plece liniştit din funcţie şi nu se va face gaură în cer, poate numi pe altcineva din partidul pe care îl conduce, sunt convins că există destui capabili, sau cel puţin sper.


În faţa evidenţei, ura trebuie să facă totdeauna un pas înapoi!

Până la noi răbufniri ale mele în scris, vă las cu bine şi, dacă este cazul, vă fut muma'n cur! 






PS: dacă eram deştepţi în 1990....

Un comentariu:

Silvia Takacs spunea...

dupa cum iti ziceam pe FB: www.szilvia.net :)