Genocidul vesel

De câteva zile, România a devenit brusc ezoterică. Bineînţeles că şi de data aceasta suntem cu toţii unii cu o secundă mai deştepţi decâc ceilalţi. Cum spune unul ceva, cum apare un altul care să îl contrazică, să îl ia în derâdere, să sfideze, sa batjocorească...suntem o ţară suferindă. Suferim de un complex nedefinit, care nu este nici de inferioritate şi cu atât mai puţin de superioritate.
Cine nu ia în serios discuţia despre atacurile energetice, se înşeală: aceşti oameni, surprinzător de mistici, ne conduc de câteva zeci de ani.
Şi cei care sunt de fapt atacaţi suntem noi. Suntem supuşi unui atac energetic, civilizaţional, social, mediatic, economic, moral... Nu voi face niciun comentariu asupra evenimentelor ezoterico-mistice din ultima vreme, nu sunt un iniţiat, sunt un om raţional, care nici nu acceptă, dar nici nu refuză un argument, până la completa sa elucidare.

Dar adevărul este cel exprimat în rândurile anterioare, dacă stăm să facem o analiză sumară a societăţii româneşti: oriunde ne uităm, observăm inexistenţa unor perspective de viitor. Suntem un organism cu venele tăiate (lipsa infrastructurii din multe domenii - administraţie, drumuri/autostrăzi, învăţământ, sănătate publică, mediu de afaceri etc) şi fără vreun leac miraculos la dispoziţie, care să ne repună în mişcare. Nu există niciun "masterplan" pentru viitorul acestei ţări. Suntem undeva la graniţa dintre plafonare şi cădere liberă - ambele la fel de periculoase!

Trăim într-o societate în care nu se mai pun beţe în roate; băţul e băgat deja în roată în momentul în care se naşte ideea. Refuz să cred că suntem nişte impotenţi, incapabili de idei, inapţi pentru a realiza proiecte mai mult sau mai puţin măraţe. Dar constat o oarecare suficienţă la persoane şi grupuri de la care m-aş aştepta să creeze şi/sau să pună în operă ceva. Iertat să-mi fie, dar mai avem mult până la suficienţă. Constat că orice idee - bună sau proastă - se loveşte automat de critică, şi anume o critică neconstructivă. Toţi suntem buni de gură şi degrabă vărsători de invective la adresa celorlalţi. Dar foarte greu ne-am urni să ajutăm pe cineva cu un sfat, cu o apreciere critică mai constructivă. Sunt obsedat de cuvântul "constructiv"! Îi simt lipsa concretă în jurul meu. România s-a oprit pe moment din a-şi construi un viitor. Se trăieşte doar din inerţie.

O societate constructivă lucrează permanent: minţi mai mult sau mai puţin luminate făuresc planuri şi proiecte, pe termen scurt, mediu şi lung, uneori mai complete, alteori deficitare. La noi observ lipsa acestor planuri şi proiecte. De exemplu, măsura de a disponibiliza un număr mare de oameni este cât se poate de neconstructivă. Se eliberează nişte sume de bani destul de modeste pentru a fi folosite în altă parte, pentru a se irosi inutil şi neproductiv. O asemenea măsură ar fi "justificată" doar în cazul ăn care cei disponibilizaţi ar fi împuşcaţi! De ce spun asta? Pentru că acei oameni care sunt scoşi din producţie, vor continua să aibe nevoi şi să consume, statul le va acorda diverse ajutoare sub formă de şomaj sau ajutor social, iar ei vor consuma pentru a trăi, fără să mai producă ceva, generând astfel inflaţie. Pe deasupra, o asemenea măsură este doar o cârpeală a unei haine de mult uzate. În schimb, ar trebui elaborate proiecte care să genereze locuri de muncă, proiecte în care statul să fie atât acţionarul cât şi beneficiarul principal. Spre exemplu, o autostradă generează locuri de muncă nu doar în industria construcţiilor; o armată de bucătari hrănesc muncitorii de-a lungul sutelor de kilometri, folosind alimente care ar revigora agricultura şi creşterea animalelor, câteva regimente de ingineri şi licenţiaţi în diverse domenii vor ajuta la rezolvarea problemelor tehnice şi logistice, un batalion de jurişti, avocaţi şi notari vor trebui să se preocupe de latura juridică a proiectelor, iar mercenari economişti vor trebui să desluşească implicaţiile financiare. Ca să nu mai vorbim de utilitatea ulterioară a obiectivului realizaz: transportul mărfurilor şi persoanelor, turism etc. Ideea este extrapolabilă la cam orice alt domeniu. Am făcut o vagă analogie cu aspecte militare, pentru că asemenea planuri necesită o implicare totală şi devotament din partea celor implicaţi.

Momentan nu pot decât să mă declar consternat privind în jur cum nu se întâmplă nimic: şantiere care nu se încheie niciodată, oraşe care s-au oprit din dezvoltare, spitale şi şcoli în paragină, criminali în libertate, şomeri fără perspective de angajare, politicieni incapabili dar obscen de bogaţi. Voi încerca o perioadă să înjur mai puţin şi să ofer idei mai multe. Îi invit pe toţi cei interesaţi să vină cu sugestii, propuneri, idei, opinii şi cam orice ar putea contribui la saltul de la vorba goală la un proiect realizat şi util societăţii.

Voi încheia cu vorbele soldatului Svejk: "Dacă toţi oamenii ar voi numai binele celorlalţi, curând ar ajunge să se omoare între ei." (Peripetiile bravului soldat Svejk - Jaroslav Hasek)