sâmbătă, 8 mai 2010

Miroase a tun


Deja începe să devină distractiv. Dobitocimea trebuie să plătească incompetenţa clasei politice şi dinspre ţară nu am auzit încă niciun strigăt de război.

Ăştia şi-ar vinde şi mumele numai să nu trebuiască să producă măsuri sănătoase, dar negeneratoare de profituri colosale pentru buzunarele lor încăpătoare. Am fost trist în ziua în care domnul Preşedinte a anunţat că taxele şi TVA nu vor creşte. Era mult mai bine să scadă toate veniturile cu macar 30% şi taxele să urce până la 50% din total. Să fi văzut atunci venituri la buget şi creşterea PIB. Dar, cel mai important, românii ar fi simţit usturător pe pielea lor alegerile stupide făcute în ultimii 20 de ani. Şi nu mă refer la realegerea de curand a marinarului versat, ci la toate alegerile strâmbe şi ocaziile ratate. Păi bine măi copii, se poate? Adică voi îi rotiţi în funcţii tot pe aceeaşi oameni dar vă aşteptaţi la rezultate?

Acum vina a picat pe Băsescu şi PDL. Aşa şi este. Dar cu ceilalţi ce facem? Ăştia pe unde au umblat în ultimii 20 de ani, că eu tot pe la guvernări i-am văzut, de la unguri până la PSD, PNL şi independenţi. Chiar şi pe Mugur îl ţin minte ţinînd nişte frâie. Păi şi noi tot pe ăştia îi punem în funcţiuni? Definiţia nebuniei parcă era: "să faci acelaşi lucru şi să speri la alte rezultate". Sau să fi fost definiţia prostiei?

Eram destul de mic, dar ţin minte foarte clar cum înainte de 2000 apăruse acel FMI care ne făcea părinţii şomeri sau bunicii pensionari muritori de foame. Şi cum politicieni "de marcă" ai României trebuiau să facă plecăciuni pentru nişte tranşe ale unor împrumuturi - sume pe care le cîştiga Puff Daddy la acea vreme într-o săptămână. Acum sumele au crescut - se ridică la un pic peste datoria pe care nu am mai primit-o înapoi de la Irak plus averea lui Patriciu şi Vântu. Şi stăm plecaţi toţi! Nu mă interesează dacă o fi sau nu necesar împrumutul de la FMI. Mă interesează doar de ce nu se iau măsuri care să stimuleze prducţia şi comerţul în România, cum ar fi investiţii în infrastructură (de la rutieră şi medicală până la învăţământ şi sport) şi legi bine definite.

Colac peste pupăză, mă mai pune azi Dracu să citesc ştirile şi aud altă chestie care îmi aduce aminte de trecutul glorios postdecembrist: cică Videanu vrea să vândă participaţiunile României la nu ştiu ce combinat din Ucraina. Sunt curios câţi români ştiau de existenţa acestor participaţiuni dar sunt convins că această vânzare va aduce munţi de bani pentru bugetul statului. Frumoasă perioadă a fost înainte de 2000...Îmi aduc aminte cum în fiecare zi auzeam cum că Sidex Galaţi este gaura neagră a economiei româneşti. Apoi, spre norocul populaţiei, am reuşit să scăpăm de infamul combinat, după ce l-am fraierit pe un indian să îl cumpere. Dar probabil că indianul a lucrat cu Dracul, pentru că, în mod inexplicabil, în primul an de la cumpărare a reuşit să obţină un profit mai mare decât investiţia iniţială. Şi nostalgia mă mai poartă spre alte amintiri năstruşnice: prima este despre un tren marfar foarte lung, pe care l-am văzut prin anii 90 în apropiere de graniţă. Ducea nişte bucăţi imense de fier, pe care am văzut vopsit steagul Romîniei. Drac ştie ce erau alea, dar flota nu a mai văzut-o nimeni de atunci. A doua amintire este din facultate, când am aflat că România vindea fier vechi cu 20 de dolari tona şi cumpăra oţel prelucrat cu 1000. Fără nicio legătură cu cele 2 amintiri "oţelite" anterioare.

Sunt curios câţi medici, profesori, pensionari şi şomeri sau mici afacerişti au votat vreodată pentru vreunul din partidele aflate la Putere (PDL, PNL, UDMR, PSD , acum hai nu vă ascundeţi, că ştim că toţi aţi guvernat!), urmând ca apoi să mă întreb până când se vor mai lăsa prostiţi?








9 comentarii:

silavaracald spunea...

Bun, şi dacă nu-i votam, ce se întâmpla?!
Pe cineva trebuia să punem ştampila. Da, toţi s-au ocupat mai mult de afacerile personale decât de binele nostru, dar totuşi, unii parcă n-au făcut atâta rău ca incompetenţii ăştia lătrători.
Dă-ne o soluţie!

Lucian - Attila Blaga spunea...

de lipsa candidatilor chiar nu ne putem clange. aa, ca toti i-am preferat pe cei cu "experienta", apai atunci sa fim sanatosi cu totii cu experienta lor. cand un sofer cu carnet iti baga autobuzul in gard si e mut de beat, apai il pui sa conduca pe unu care nu a mai condus, chiar daca nu are carnet, il testezi un pic, ii pui 2 intrebari, si apoi te descotorosesti de ala de te-o bagat in gard. nu fac post-campanie si nici nu l-am votat, dar cu ce era mai prost si mai ridicol cernea decat base si geoana? au ras 99 de procente dintre votanti atunci? pai sa se spele pe cap acum cu P-Dl-SR-DMR-NL, daca experienta au dorit. Iti dau exemplul rusinos al Timisoarei, care era cu mult inaintea celorlator orase mari din tara acum 16 ani, si acum e vai mama ei capitala viitoarei Rromanistan, pentru ca banatenii prefera sa voteze un cunoscut si un experimentat de 4 mandate incoace. Eu nu zic ca noutatea va aduce ordine si bunastare, dar de ce mama naibii nu ne spalam totusi din cand in cand ca sa vedem daca nu mirosim mai bine?

silavaracald spunea...

Naiba ştie de ce!
Om fi masochişti. Sau doar tâmpiţi. Şi nu învăţăm nimic din trecut.
Eu sunt chiar curioasă în ce direcţie vor evolua lucrurile, deşi o idee aş cam avea... :(

Lucian - Attila Blaga spunea...

pana nu ne izbim serios de zid nu ne vin mintile la cap, si nici pe aia nu m'as baza prea tare...

soopermouse spunea...

Good point.
Eu chiar l-am votat pe Base. Stii de ce? Pentru ca imi aduc aminte de anii 90. Am trait prin infernul PSDist, si ca sa pun bomboana pe coliva in 2000 a trebuit sa-l votez pe Ilici- ca sa nu iasa Vadim.
Apreciez faptulca pari a fi unul din putinii romani de pe 'net care inteleg de unde vine dezastrul acual. Multam.

Lucian - Attila Blaga spunea...

@soopermouse: multzam asemenea. eu sper totusi sa nu fie asa de putini, si sa fie ascunsi undeva ca sa astepte un semn sa iasa toti la iveala :)pana una alta, parem blestemati sa ne repetam greselile, dar repetitia am auzit ca e muma invataturii...

soopermouse spunea...

Sa stii ca boala asta cu "partidul actual e de vina pentru tot" nu e specific romaneasca. Eu locuiesc in Marea Britanie, si desteptii astia au aceeasi problema- au uitat ca Labour le-a dat 10 ani de continua prosperitatae si inalt nivel de trai, si au ajuns sa creada, in prostia lor absoluta, ca Labour a creat recesiunea mondiala.
Si ce crezi c-au facut deteptii lui peste? Au votat Tory. Tory. partidul lu' madam Thatcher care ar trebui sa se cheme Iliescul Britanic. Dobotoaca privilegiata care, in loc sa investeasca in anii 80 in modernizarea industriei manufacturiere britanice, a inchis si vndut la fiare vechi sute de fabrici creand o permanenta patura de lumpenproletariatt- aka chavs - saraci, needucati si fara nici o sansa de a gasi ceva de munca atunci cand toate slujbele manuale si/sau low skill s-au dus la mama dracului in India.
marea Britanie inca plateste nota de plata pentru ca Tory, javre scarboase si privilegiate, au preferat sa inchida fabricile si sa condamne o intreaga clasa sociala la saraci multigenerationala decat sa plateasca taxe un pic mai mari- ceea ce se poate astepta dela partidul celor bogati.
Si acum? La fel. David Cameron insurat cu cea mai bogata mostenitoare din tara , a creat un cabinet cu 23 de milionari in el, care-si propupne sa taie aisitenta socialal etc, ca sa evite ei sa aiba de platit taxe ceva mai mari.

Lucian - Attila Blaga spunea...

@soopermouse:ai dreptate. probabil ca diferenta intre noi si ei este, pe langa mostenirea istorica, decenta hotilor. la noi se ia tot, la ei probabil ca mai arunca cate un mizilic la popor...si tara fiind bogata (mostenirea de care vorbeam), mizilicul ala nu e chiar de neglijat. spunea unu' mai demult ca "democratia este sistemul care ne garanteaza ca nu vom fi guvernati mai bine decat meritam" si tind sa ii dau dreptate :)

soopermouse spunea...

da, mai arunca cate ceva si la amarati. Eu am zis de mult ca welfare in UK e un pic mai bine decat middle class in Romania, dar nu asta e baiul. E prostia. Cumplita.
Heinlein zicea ca democratia se termina atunci cand gloata descopera ca isi poate vota nesfarsite avantaje... si nu mai stiu cine zicea ca unul din produsele logice ale democratiei este ca prostii vor sfarsi prin a alege ca leader unul cel putin la fel de prost ca ei.
In anii 90, eu imi aduc aminte ca, de cate ori cate un prim ministru cu juma'de cap incerca sa faca niste schimbari utile pentru viitorul Romaniei, tpoata lumea sarea la el ca javrele la gard, sindicatele intrau in greva etc si amaratul ala de guvern se ducea la fabrica de bani sa le inchida gura.
Ce se intampla in Romania acuma este consecinta directa a celor ani. astia care injura guvernul acum snt aceiasi destepti care se opuneau reformelor mult prea necesare pe care le-a incercat amaratul ala de Ciorbea in 96, si pana la un punct chiar Petre Roman in 1991- istorie antica de care putini isi aduc aminte.
Nu e frumos sa ti se taie di salariu sau din pensie. Dare e si mai putin frumos sa ajunga tara ca Grecia, si daca asta i se intampla Romaniei , ar fi primit un sut a posteriori.