Am avut parte şi de glorie

Vă vine să credeţi sau nu, acum 69 de ani, în România chiar existau o sumedenie de coaie, capabile să scrie istoria!

Românii din ziua de azi pleacă capul la întrebarea "din ce ţară eşti?" sau la înjurătura "eşti român?". Asta pentru că ocupaţia sovietică plus comunismul ce i-a urmat au lucrat "bine" la demnitatea populaţiei. Elitele au fost decimante iar cei care au rămas teferi au fost îndobitociţi.

Astăzi greu mai scoatem capul în lume, şi atunci parca cerându-ne scuze pentru că existăm. Naţionalismul este confundat cu simulacrul inventat de urmaşii celor care ne-au ocupat ţara în anii 50, prin urmare, a fi naţionalist şi/sau patriot este o mare ruşine. Mă întreb, dacă mâine am fi ciuntiţi de o bucată din ţară, cine s-ar mai ridica să o apere, când noi nu dăm doi bani pe amărâta patrie.

Dar să revin la glorioasa zi. În noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, trupele române au trecut Prutul, spre a lupta cu puternica şi nemiloasa armată rusă. Scopul era recuperarea Basarabiei şi Bucovinei. Nu voi face o analiză istorică a evenimentelor, răsboiul este un lucru reprobabil, care ar trebui evitat... Important este că români, aşa ca noi, ăştia de ne plângem astăzi că ce de căcat e ţara, au luptat cu arma în mână pentru ea. Poate pentru mulţi asta nu înseamnă nimic acum, dar vreau să le readuc aminte că rahatul în care ne aflăm astăzi se datorează în bună măsură pierderii războiului şi ocupaţiei care i-a urmat.

Români care se impuneau, care eliberau oraşe - nu români care fură locuri de muncă, portofele sau călătoresc fraudulos cu avionul! Şi să nu o mai aud pe aia cu fascismul de mare porc. Uitaţi-vă la duşmanii noştri de odinioară: ungurii l-au reabilitat pe Horthy imediat ce au scăpat de comunism, cu bune şi cu rele, în timp ce în România faci puşcărie în 2010 dacă îl susţii public pe Antonescu! Am învăţat să nu ne respectăm istoria, ba chiar să o desconsiderăm. Şi atunci ne mai mirăm că ţara e de rahat? E de rahat, pentru că NOI suntem de rahat, atât timp cât nu ne tratăm ţara, şi odată cu ea pe noi înşine, cu respect! În loc să eliminăm puroiul, noi ne hranim cu el. Mi s-a atras atenţia anul acesta de cel puţin 10 ori, cu reproş, pentru că purtam tricolorul (deşi nu sunt 100% de origine română) la gulerul cămăşii... De parcă aş fi întreţinut relaţii sexuale cu un câine în public! Păi se poate aşa ceva? Oamenii care îşi iubesc ţara, casa în care s-au născut şi au crescut, familia care le-a dat viaţă şi i-a introdus în lume, ar trebui măcar ignoraţi, dacă nu li se urmează exemplul. Cum vrei tu Române să ajungi demn? Bine zice imnul nostru.

Nu am să cer niciodată vreunui locuitor al României să fie patriot. Este alegerea lui. La fel cum e tot alegerea lui să trăiască fără demnitate sau să şi-o caute pe alte meleaguri. Dar dacă dorim să ajugem la o oarecare desăvârşire, ar trebui totuşi să ne respectăm mai mult, pentru că respectându-ne vom putea impune respect!

Cu altă ocazie voi vorbi despre Mareşalul Ion Antonescu, cât am înţeles eu din existenţa lui printre noi. Până atunci vă las să vă gândiţi dacă avem sau nu puterea de a fi un popor demn, care înfruntă viaţa, aşa cum este ea. Cinste celor care au murit pentru ca pe noi azi să ne poată durea în cot. Româneşte!

Românul s-a născut sabotor

DEX: SABOTÓR, -OÁRE, sabotori, -oare, s.m. și f. Persoană care sabotează. – Din fr. saboteur.
- adică persoană care umblă în saboţi ;)

M-a pus dracu să aprind tembelizorul azi pe la vreo 10. A stat aprins aproximativ 5 minute... Posturi româneşti, criză, nemţii au luat bataie la fotbal. O isterică urlă la Videanu, că de ce îşi face el vilă de 1300 de metri pătraţi, acum când lumea se pregăteşte să moară de foame. Cine îşi mai permite aşa cheltuială? Măi, şi vine răspunsul Ministrului: "Doamnă, cine munceşte, îşi permite!" urmat de precizarea că poate să justifice fiecare leu şi pe deaspura nu a avut în viaţa lui contracte cu statul.

Ei futui mama mă-sii de treabă! Am închis televizia instant. Păi eu stau la ora asta şi mă uit la televizor, în loc să muncesc? Păi sunt un dobitoc. Şi mai şi comentez toată ziua. Eu frec menta de zor în senina zi de sâmbătă, pe când oameni adevăraţi, ca Videanu Adriean muncesc de zor, produc şi acumulează iar mai apoi îşi fac şi ei o casă, ca tot omul! Ruşinat, am fugit până la locul de muncă, să nu stagneze producţia.

Păi bine măi, Videanule, dar eu mai cunosc vreo 3-4 oameni în ţărişoar asta, care muncesc şi ei. Între noi fie vorba, ieri au muncit 16 ore şi azi m-au sunat să mă cheme la o bere. Când? Păi după ce ies de la lucru! Făcând abstracţie de criza actuală din economie şi de faptul că ne lipseşte tuturor decenţa, dar dă un ban şi angajează-ţi un consilier care să te mai trosnească peste bot când te trezeşti vorbind. Eram mare fan Schumacher acum vreo 10 ani şi tare mândru am fost când am auzit că marele Campion şi-a cumpărat marmura de la Ruşchiţa pentru ceva căsuţă modestă construită la Monaco. Şi îi mulţumesc domnului Videanu, mai tânăr şi mult mai capabil decât părinţii mei fără studii superioare, pentru că a salvat producţia românească de marmură. Dobitocii ăştia de români nu erau în stare să sugă piatra din munte, aşa că a venit familia din Videle şi a făcut rahatul bici! Măcar taci dracului din gura aia rozalie, că aţi pus mâna pe toată industria ţării şi acum vă daţi mari afacerişti. Într-o ţară aflată la ananghie, ar fi normal să existe o lege a sabotajului!

Ciudat este că dacă aş fi acum un bogătan din Elveţia, de exemplu, şi aş dori să îmi îmbrac cuibuşorul de nebunii în marmură, pentru orgiile demne de un împărat roman, aş căuta pe goagăl să văd ce oferte sunt prin Europa. Apăi io, ca tot bogătanul, ştiu că time is money, şi am ajuns la pagina 10 de rezultate ale căutării, şi nu am dat de Titan Mar, să fiţi sănătoşi cu marmura voastră!

A făcut şi el tot ce i-a stat în putere pentru a-i fi bine lui şi familiei. Îl înţeleg, că doar oameni suntem... În schimb nu prea doresc să îi înţeleg pe dotaţii jurnalişti români, care din când în când descoperă câte un politician cu afaceri dubioase, o loeafă sau o pensie obscen de mare. Astea sunt de 20 de ani deja, unde dracu aţi fost? Întrebaţi şi voi lumea de pe stradă, că "ştie toţi"!

Cine uită, nu merită!

Sau, cine uită, asta merită!

Să explic foarte pe scurt, fără detalii, cum văd eu situaţiunea:

Acum ceva vreme a avut loc un Război Mondial, al doilea, după cum le place multora să zică, fie aşteptând un al treilea, fie crezând că a fost vreodată pace ;)
România a luat parte la acest Război alături de o tabără, având nişte interese. Primii ani de conflict au decurs binişor pentru ai noştri. Apoi lucrurile s-au împuţit, aşa e în viaţă - mai dai, mai iei...Apoi la un moment dat, văzând că începem să o luăm pe coajă, unii din conducere au dat-o la întors, parcă e mai bine să ne înhăităm cu tabăra cealaltă, că poate ne iartă pentru ce le-am făcut înainte dacă virăm brusc la 180 de grade. Întâmplarea a făcut ca noii aliaţi să fie Ruşii. Şi i-am ajutat noi pe ruşi să tocăm împreună la nemţi. Zis şi făcut, a venit şi ruşinosul 23 august, am întors armele. Nu voi mai comenta cât de ruşinos şi nedemn este să faci o astfel de mişcare, dar să zicem că altă variantă nu aveam (?!)...

Şi se termină rasboiu, partea asta de Europă a rămas sub influenţa "celor buni", care i-au bătut pe "ăia răi", ca în poveşti. Şi a urmat o lună de miere, în care mai toţi generalii, comandaţii şi mulţi alţi participanţi la război, drept mulţumire pentru serviciile aduse, au fost deportaţi, umiliţi, exterminaţi. Mai pe scurt: de frică să nu ne-o luăm, am schimbat echipa, ne-am făcut treaba, am câştigat meciul cu noua echipă, iar apoi ăştia şi-au adus aminte că noi de fapt eram din tabăra aialaltă, deci facem parte din prada de război. Că, în fond, ce război e ăla, dacă nu îţi sare şi ţie ceva?

Şi am devenit comunişti, unii cu forţa, alţii cu pasiune sau naivitate iar câţiva deloc, motiv pentru care nu au dus-o prea mult. Şi am beneficiat de toate binefacerile bolşevismului - naţionalizări, deportări, interdicţii, restricţii, lipsuri şi câte şi mai câte minunăţii.

Conjunctura a făcut ca în 1989 lumea să schimbe regimul, cu sau fără ajutor, conspiraţii şi alte detalii, pe care acum nu vreau să le ating. Ideea e că brusc cică nu mai eram comunişti, ci democraţi şi capitalişti. Mulţi dintre cei care au preluat frâiele, ca să nu zic majoritatea, aveau legături cu fosta conducere. Că era vorba de Partid, de Securitate, de morţii, răniţii, sfinţii şi dumnezeii ălora dinainte, nici nu mai contează. La fel cum nu contează nici că în regimul trecut au fost realizate şi niscaiva lucruri bune. Adică noi schimbăm regimul în unanimitate, dar păstrăm oamenii din el? Păi ce curu meu de schimbare e asta băi? Nu sunt deloc adeptul măsurilor extreme de genu "să-i împuşcăm pe toţi". Puteam foarte bine să ne folosim de experienţa unora, chiar să îi lăsăm să ne conducă, dacă se dovedeau capabili. Că doar eram democraţi...Ciudat este că ăştia, erau răsfiraţi în cam toate partidele de după 1990. Eu zic că nu e nevoie acum de legi ale lustraţiei, ci de un popor capabil să înveţe din trecut - dacă ai un şofer care te bagă în gard, păi nu îl mai laşi la volan, ce naiba? Darămite când te fute unul în cur, păi te fereşti ca de dracu de el, nu îl votezi pe el, pe prietenii lui, pe colegii lui, pe partenerii lui de afaceri sau alţi apropiaţi. Că poate ţi-o mai iei o dată...şi încă o dată.

Şi au urmat ăştia noi la guvernări, care de care mai de succes. Şi am ajuns astăzi aici. Cu aproximativ aceeaşi oameni sau acoliţii lor, din 1990 până acum. Asta nu poate să însemne decât că şi-au făcut bine treaba. Deci ciocul mic şi gândul la patrie! Sau, vă rog eu frumos să vă treziţi, ce pula mea?

Ne doare sau nu ne doare?

Democraţia este un instrument care ne asigură că nu vom fi guvernaţi mai bine decât merităm!

Nu pot fi decât invidios pe mintea din omul care a fost capabil de o astfel de definiţie. Cât am fost plecat din ţară în ultima lună, am avut ocazia de a urmări de la distanţă oficializarea crizei în România. Şi am urmărit, pentru că o boală mă ţine legat de bucata aceasta de lume. Problema e că... nu prea am văzut nimic.

În primul rând. Am auzit că s-a cam terminat cu şmecheria. Că nu mai sunt bani şi că de acum încolo va fi eliminată clientela politică şi alţi draci. Apoi am auzit că ne vor suge! Ne vor suge câte 25% dacă suntem bugetari măgari şi 15% dacă am reuşit să supravieţuim muncii. Am zis că "acum e atunci!" Să vezi cum vor ieşi oamenii în stradă, acum că a ajuns cuţitul la os, că taie ăştia salariile, că se va lăsa cu asasinate, sânge, lacrimi, răzmeriţă, lupte de stradă şi multe alte grozăvii. Şi apare Marinarul şi anunţă vremurile grele. Şi îmi zic că ăsta şi-a tăiat amu craca de sub dos. Şi trece o zi, şi trec două. Şi sun acasă, să văd dacă familia nu mi-a fugit în munţi, din cauza revoltei generale şi a haosului proaspăt instalat. Mă gândesc deja la numeroasele victime. E clar! Ai mei nu vor să mă sperie, aflat fiind la distanţă, să nu îmi facă inimă rea, şi mă mint cu neruşinare despre situaţia din patrie. Aşa că apelez la cea mai de încredere instituţie a statului român: presa! Şi aud iar de ameninţări cu greva, de curbe de sacrificiu, de lideri sindicali. Hop! Ce am auzit? Lideri de sindicat? Mai avem aşa ceva? Păi io credeam că ăştia au dispărut odată cu instalarea bunăstării generale în România, de prin 2000 încoace. Şi, culmea, mai erau şi aceeaşi.
Din respect pentru propria-mi persoană, nu doresc să păstrez în memorie numele acestor distinşi apărători ai drepturilor muncitorimii. Prea sunt aceeaşi de vreo 20 de ani încoace. Parcă ar fi politicieni ;)

Şi trec vreo două săptămâni de la anunţul Căpitanului de ţară, până sindicalişti din toată ţara se adună în faţa guvernului, pentru a protesta. Pe scurt: Băsescu îţi aduce la cunoştiinţă că de luna viitoare vei primi cu 25% mai puţini bani (adică jumătate din jumătate, dacă e mai greu cu cifrele). Şi tu aştepţi să te organizeze alde Hosu (ei futui, că mi-a scăpat unul!) timp de două săptămâni ca să mergi la Boc să îi spui ce? Că nu prea au spus nimic, nu au cerut nimic, nu au prezentat nici o poziţie de forţă. Eventual încercarea timidă a PSD (ce frumos zâmbea Mucul Titulescu în ziua aceea, zici că era Geoană...) de a arăta că i se mai scoală. Şi au adunat ai noştri vro 40.000 de oameni, au făcut un pic de gălăgie, au plecat acasă şi...fix pula! (ca să fim eleganţi şi să nu spunem că s-au dat pe pizdă...). Alt eveniment ratat de mine în această scurtă ieşire din ţară a fost concertul ACDC. Ce legătură este între ACDC şi protestul muncitorimii româneşti? Nu sunt asemănări, doar diferenţe. Păi la concert au fost vreo 70.000 de oameni. Care au plătit şi bilet pe deasupra.

Mai are rost să vorbesc atunci despre super greva din 31 mai? Se anunţa ca cea mai mare mişcare muncitorească, probabil că istoricii se pregăteau să şteargă momentul Griviţa 33, pentru a face loc Piata Victoriei 2010. Probabil că şi sărbătoarea de 1 mai era pusă în "pericol" şi mutată ulterior pe 31. Era clar, deja mă gândeam să cer azil politic şi să trăiesc în exil, din cauza războiului civil declanşat pe meleagurile natale. Plus că urma să avem o generaţie nouă de proşti, din cauza îngheţării anului şcolar. Până acum avuseserăm doar proşti cu şcoală, de acum încolo chiar că ne lua dracu!

Astăzi voi ţine partea curajosului Guvern Boc. Ba chiar voi plusa: 25% nu este de ajuns, ori facem economie, ori ne batem joc! Şi impozitele alea, ce mama naibii, sus la cer cu ele! Oamenii au demonstrat in decebmrie că asta doresc, politicienii trebuie să dea poporului ce a cerut poporul. Şi nu mă refer la cel 5 milioane de alegători ai Băsescului. Ci la cei 10 milioane care au votat FSN!
Plină ţara de căcaţi căcăcioşi, cu tot respectul...