Cam asta se întâmplă în viaţa politică românească.
Nu vă interesează politica? Foarte bine, să fiţi sănătoşi! ;)
Suntem conduşi de caricaturi şi stereotipuri, cărora le fac opoziţie nişte papiţoi, la rândul lor caricaturi şi clişee. Drept urmare, Ion Luca Caragiale, cel născut astăzi, acum câţiva ani (Eşti vechi, domnule!) este un geniu! Până nu îl vom înţelege, vom fi condamnaţi să jucăm în piesele lui!
M-am bucurat că Antena 3 a difuzat acum câteva minute un interviu cu Neagu Djuvara, după umila mea părere, cel mai lucid român în viaţă, chiar şi la cei 95 de ani. Recomand cărţile lui tuturor celor care nu ştiu pe ce lume trăiesc şi mai ales celor care au impresia că ştiu ;) De fapt, este o plăcere de fiecare dată când îmi este dat să îl citesc sau să îl ascult. Nu voi continua cu un elogiu, după cum spunea şi el, cine are ochi şi urechi, să le folosească.
Cu un asemenea om în senatul partidului, nu pot să nu fiu surprins că Partidul Naţional Liberal dă dovadă de lipsă de luciditate, nu zilnic, nu de o gravitate fatală, dar îndeajuns încât pe mine, cu idei şi viziuni destul de "dreptace", să nu mă convingă. L-am votat pe Antonescu la ultimele alegeri. Şi l-am băgat în mă-sa când a semnat un pact cu PSD pentru susţinerea lui Geoană întru eliberarea neamului de sub jugul portocaliu - pact salutat cu steaguri roşii (băi măgarilor!) în locul unde a început revoluţia. Îmi place cât de repede uită oamenii că a existat cândva un partid pe nume FSN...
A trecut mai bine de un an de la pupăturile din Balconul Operei din Timiţoara. A venit acum şi o noua alianţă, la fel de lipsită de clarviziune şi luciditate (nu pun nici link, nu dau nici nume, omul mai merge la curve sau se prostituează, treaba fiecăruia, dar să nu facem public ;) ). Eram curios cam ce crede un liberal (din partid) despre o astfel de alianţă, şi anume unul care nu râvneşte la funcţii, ca orice politician (chestiune totuşi de înţeles - nu mergi la război fără să îţi doreşti victoria). Mi se pare normal că au existat şi argumente pro şi contra. Subiectiv, m-am bucurat pentru cele contra. Lipsa de sinceritate (zi tată că vrei pe sticlă la tembelizor, ce dracu?!) şi vehemenţa cu care şi-a întâmpinat Crinul criticii a fost o surpriză neplăcută - suntem liberali sau nu mai suntem? :D Părerea mea, din exterior: la 20 de ani după ce FSN şi-a arătat nemernicia, era cazul ca PNL să îşi asume lupta (singur sau cu aliaţi noi, nu dintre foşti duşmani), mai ales după cel mai bun scor electoral obţinut din 90 încoace. Premisele erau bune, 20% obţinut de Antonescu la ultimele alegeri, votanţi preponderent tineri (viitorul?), chiar şi fără televizie proprie, creşterea în importanţă a internetului în activitatea politică (iar tineret, viitor etc) şi, mai ales criza care a venit ca o cireaşă pe tortul corupţiei, relei voinţe, incompetenţei (şi multe altele aşa mai departe) din ultimii 20 de ani politici româneşti.
Şi acum altă chestiune care îmi provoacă reticenţe faţă PNL (ar mai fi vreo 2, dar nu mă plăteşte nimeni să fac consultanţă pentru liberali, au ei intelectualii lor, care sper să aibe şi voci): am auzit şi cu alte ocazii cum că actualul preşedinte liberal ar fi un mare chiulangiu în Parlament. Prin luna septembrie, aflându-mă la Bucureşti şi având 2 ore libere la dispoziţie fără niciun program, o iau eu agale pe Calea Victoriei în jos, cu gândul să fac o poză la Casa Poporului. Poza executată, timpul trecut, aleg eu o cale mai scurtă să ajung înapoi pe Victoriei, fără să ocolesc prea mult: intru printr-unul dintre blocurile de pe Unirii şi ajung în parcarea din spate, urmând ca apoi să mă şopârlesc prin zona necunoscută până dau de vreun reper. Printre maşini aflat, mă întâmpină cu lătrături un căţel destul de drăguţ, talie mică spre medie, nu părea a fi cine ştie ce rasă, dar nu mă pricep. Dau să îl mângâi spre a-l calma şi apare stăpânul zicându-mi că nu muşcă animăluţul. Stăpânul era tocmai Crin Antonescu. Am schimbat câteva vorbe, nu multe, nerelevant. Ideea este alta: era vineri, sau poate joi, ştiu că în Parlament erau nişte dezbateri referitoare la salariile bugetarilor, care pregăteau o pichetare în aceeaşi zi. Poate numai mie mi se pare ciudat că domnul senator nu se afla la servici. Oricum nu era treaba mea, era în jur de ora 11:00, nu ştiu cum e programul de lucru la Senat sau poate omul avea alte treburi. Eu unul nu eram la lucru, dar aveam o motivare, mă aflam la Bucureşti în interes de servici, chiar dacă aceasta nu presupunea muncă asiduă. Aşa, m-am justificat. Dar cum justifică Crinul prezenţa oficială de aproximativ 2%? Niciodată nu am fost excesiv de punctual dar o prezenţă satisfăcătoare am încercat totdeauna să am acolo unde eram activ, lucru pe care îl aştept atât de la cei care îmi sunt prieteni sau colaboratori, cât şi de la cei pe care, să zicem, i-aş vota. Îmi stă pe degete să dau un citat..."Cauza naţională nu se serveşte cu întreruperi, cu absenţe nemotivate, cu vacanţe, ci numai prin permanenţă în efort. ", ştiţi voi bine cine a zis asta, că vă/ne place sau nu, oare nu este aşa?
Aş fi mulţumit dacă am reuşi să demonstrăm că, in cazul în care mâine ne-am duce toţi dracului, ar fi păcat...
"Despre lucrurile cu adevărat importante
În fiecare joi în drum spre şcoală venea un domn cu pălărie şi ne-arăta păsărica Pe vremea aia nu ştiam că viaţa e o moarte lentă, ca şi cum te-ar mîngîia pe obraz pînă la ţîşnirea sîngelui Habar n-aveam că dragostea-i şi ea o moarte lentă, de parcă te-ar înjunghia cineva în inimă cu un trandafir Nu-nţelegeam de ce se poartă Dumnezeu uneori de parcă s-ar trage din maimuţă Nu-nţelegeam de ce-s atîţia oameni pe pămînt, de parcă unul singur n-ar fi fost de-ajuns"
(Daniel-Silvian Petre, Despre lucrurile cu adevărat importante, Napalm D'or, Ed. Brumar, 2008 - volum pe care îl recomand cu cea mai mare responsabilitate şi plăcere, şi pe care promit să îl restitui cât de curând celui care mi l-a livrat sub formă de împrumut - nu am uitat bă, doar că am făcut curaţenie :D)
