Sonda-ţi-aş opinia

Consider sondajele de opinie un bun formator de opinie. Asta fără să mai pun la îndoială corectitudinea sondajelor de pe orice meleaguri. Trebuie să fim cel puţin oligofreni să credem că sondajele (nu toate, dar majoritatea) nu se falsifică. E ca la experimentul acela la şcoală, când ştim cam ce rezultat căutăm şi "facem să iasă bine".

Nu am nimic cu cei care fac sondajele de opinie, fie ei sociologi sau studenţi în practică - este o meserie frumoasă, chiar dacă mie unul nu îmi place. Şi că tot se apropie alegerile, au răsărit şi sondajele electorale. Aflăm dacă facem parte dintre cei aprox. 30% de susţinători ai dictaturii băsesciene, sau dacă suntem dintre ceilalti 50% care l-ar arunca peste bord. Interesant e că nu prea ni se spune câţi sunt cei care refuză să meargă la vot, pe motiv că nu au pe cine să voteze! De ce să fie asta oare? Pentru că sondajele nu fac de fapt decât să încerce a-i influenţa pe cei influenţabili? Ce rost mai are să merg, dacă oricum X-ulescu e dat clar învingător? Aşa că mai bine fac ceva util în duminica respectivă. Prin urmare, sondajele astea de opinie fac în aşa fel încât să elimine elementul surpriză. Pe unii îi ţin în casă în ziua votului, dar pe alţii, cel mai important, îi atrag de partea majorităţii - "uite la ăsta ce a scăzut în sondaje! Ia să îl votăm noi pe celălalt, să fim cu majoritatea!", sau invers. Sondajele astea pot de multe ori să descurajeze potenţialul electorat. Atât timp cât ele vor omite procentajul celor care refuză să voteze, nu pot decât să condamn caracterul lor manipulant!

În altă ordine de idei, ar fi bine ca buletinele de vot să conţină şi rubrica civilizată "Niciunul dintre candidaţi" iar votanţii să fie înregistraţi într-o bază de date în timp real, cu ajutorul CNP-ului, straşnică invenţie dar uitată de dobitocime în negura vremii. În 10 secunde se introduce CNP-ul la tastatură şi se omite astfel posibilitatea unui vot multiplu, ceea ce denotă de fapt că nimeni nu doreşte eliminarea acestei practici.

Atunci i-am condamnat pe toti la ...

Fiecare să înlocuiască "..." cu ce doreşte el!

M-am trezit cu o doză nesperată de optimism astăzi. Doză care a produs următoarele gânduri:

Am citit de curând cartea "Puterea din umbră" a lui Ovidiu Ohanesian. Mai rar jurnalismul de investigaţie real pe meleagurile noastre. Cartea asta ar putea fi un exemplu în acest sens. Nici măcar nu este uimitor că oameni care au contribuit la starea jalnică în care ne aflăm ca ţară şi ca oameni, sunt acum la putere, la fel cum erau şi acum 20 de ani. Ei sau urmaşii lor - uneori doar simpli ucenici, alteori chiar rude de diferite grade. Şi prostia poporului mă supără. Lipsa de obicetivitate a acestuia, contopită destul de armonios cu o încrâncenare periculoasă. Ieri mă plimbam prin centrul urbei şi treceam pe lângă corturile de campanie electorală. Mi-a plăcut doar faptul că eram amplasate unul în vecinătatea celuilalt - semn de civilizaţie. Civilizaţie care se opreşte cam pe aici. Restul este o ţară anarhică, subdezvoltată, fără industrie, fără infrastructură, fără justiţie, cu o mulţime de întrebări şi mai ales o mulţime de răspunsuri lipsă. Am participat la o conferinţă internaţională zilele trecute, găzduită inexplicabil de oraşul şi ţara noastră, iar mulţi dintre participanţi se mirau de numărul mare de maşini de lux şi se întrebau unde ne sunt autostrăzile.

Un răspuns ar fi superficialitatea. Altul ar fi lenea. Apoi ar urma neseriozitatea cot la cot cu lipsa de interes. Dar ne şi place rahatul în care ne scăldăm. Drept urmare nu luăm măsuri niciodată. Nu ne place să schimbăm nimica, mai ales mentalitatea. Imi cer scuze faţă de cei care doresc cu adevărat să ia măsuri, dar suntem o minoritate!

Mă gândeam la cutremurul care va veni în curând, poate chiar prin 2012. Cutremur devastator, în mare parte şi din vina noastră, care se va lăsa cu o mulţime de victime. Acela va fi momentul zero. Când tot românul va fi atins de tragedie. Nu ne pricepem să construim lucruri începute prost, dar poate ne vom pricepe să ridicăm o ţară din cenuşă. Sau ne vom duce dracului ca popor.

Partidul să trăiască!

Discuţie astăzi între doi muncitori în construcţii, instalatori, în exerciţiul funcţiunii:

- Ducă-se toţi dracului!
- Ce mă? Care?
- Tu n-auzi? Ăştia din parlament! (la televizor, declaraţii peste declaraţii, Goane, Băseşti, Boci, Crini, ungurii şi un neamţ care vrea să salveze ţara, în timp ce oameni mai mult sau mai puţin cinstiţi se luptă cu ţevile de gaz ca să plătească şi ei ratele la Logan şi la climă)
- Să înceapă numa înc-o revoluţie, că primul sunt!
- Şi io! Îmi cumpăr agheu.
- Futu-le mama lor să le fut!


În aceeaşi ordine de idei, Băsescu azi mi-a demonstrat adevărata lui valoare de om politic (hoţ priceput, ce-i drept). Mi-am adus aminte de anul 1999, când acelaşi marinar, pe atunci deţinător de portofoliu la Transporturi, ne explica, că România nu are nevoie, la acel moment, de autostrăzi. Nu am cum să uit, mai ales că era şi destul de vehement, adoptând şi un ton oarecum didactic, ca un părinte care şi-a prins copilul fumând. Cam aşa explica Băsescu astăzi, cum România nu are nevoie de un guvern de tehnocraţi. Se putea citi atât pe faţa lui, cât şi din tonul vocii, lipsa de respect pentru această categorie de specialişti, un fel de piei ale pulii, care nu s-au înfipt şi ei la vreun partid. Ce fraieri, dom'le! Mai vor şi funcţii acum, hăhă! Am simţit din nou acea înflăcărare de partid, care a dus ţara pe înalte culmi ale dezvoltării...

Cât despre Klaus Johannis, este cea mai bună propunere din ultimii ani, ca să nu zic din ultimii 20 de ani. Nu că ar fi cel mai bun, şi nu datorită etniei sale. Ci pentru că face parte din categoria oamenilor (puţini, uitaţi-vă şi voi în jur) care au condus instituţii în aceşti ani şi au performat! Sibiul nu este o ţară, dar cine a mai condus un oraş în România cu asemenea rezultate? Nu este chiar o culme a dezvoltării dar, dacă e să facem o raportare la oraşele patriei, poate fi.
O problemă ar fi durata potenţialului mandat, cele aproximativ 2 luni. Perspectivele unui astfel de guvern ar fi reduse. Dar poate că şi Johannis a negociat ceva în acest sens, în cazul debarcării căpitanului de vas.

Am auzit multe voci zilele acestea, care argumentau validitatea lui Johannis cu etnia germană. E neamţ! Nu pot spune că sunt de acord, deşi ordinea şi disciplina germană tind să mă inspire. Dar văzându-i pe cei care contra-argumentau acest fapt (etnia neamţului) prin grimase şi comentarii de genul: "Şi ce dacă e neamţ?" (păcat că nu există semn de punctuaţie pentru scârbă, dispreţ, invidie şi frustrare!), mi-am dat seama că ei astfel tocmai validau candidatul german. Poate că ar trebui să avem măcar un gram de respect pentru germani, care la un momentdat ne-au scos din rahat (sau o fi fost Carol tot "mitic" cu ifose de occidental?).

ZERO! Cinci la zero....

Am ajuns să-mi fie mai scârbă de fotbaliştii (oameni de fotbal + jucători) români decât de politicienii conaţionali.
O luarăm de la sârbi cu 5-0; acum era şi culmea să ne aşteptăm la o victorie în mod realist. În schimb aveam şi noi dreptul să sperăm. A venit Răzvănel şi a reformat naţionala distrusă de Piţi. Rahat! A veni juniorul Lucesc şi a schimbat tabăra de prieteni şi cumetrii piţurciană cu cea proprie.

Se întamplă de multe ori, ca atunci când cineva trece pe langa un teren pe care se joacă un meci de fotbal, printre blocuri, să zboare mingea în afara terenului iar apoi, trecătorul, neadaptat la dinamicitatea meciului şi de cele mai multe ori şi nepracticant de fotbaluri, să încerce să şuteze mingea şi să se cam facă de râs. Cam asta ne-au demonstrat băieţii astăzi. Că sunt nişte neprofesionişti. Nişte oameni care nu practică fotbalul ca meserie. A lovit rădoi azi mingea ca pe un balon de 100 de kile plin cu fecale. Se vede clar pe mişcarea jucătorilor noştri în teren, cât şi prin relaţia lor cu terenul şi mingea, că nu prea sunt "din domeniu". În schimb toţi sunt tatuaţi, plini de bani, maşini şi curve care apar la tembelizor. Şi mai dau şi declaraţii toată ziua prin presă.

În schimb, când vine vorba de arătat ceva pe teren, zero! Un strungar, care lucrează 8 ore zilnic în fabrică şi e platit "corespunzător", cunoaşte toate tainele meseriei lui, chiar dacă nu e cel mai bun strungar din lume. Vi se pare că fotbaliştii mioritici ar fi genul acela de profesionist? Sunt nişte derbedei care au prins zvonul că din fotbal se câştigă şi se trăieşte bine. Aş spune chiar obscen de bine! Şi viitorul fotbalistic al României sună bine: selecţionata under-21 merge strună (înfrângere 5-1 ieri cu Letonia) iar ăştia mari au reuşit azi să decadă în urna a treia valorică (moştenire buna pentru cei mici, care vor juca pe viitor cu echipele cele mai puternice în preliminarii - măcar să vedem şi noi nişte stadioane frumoase).

Am obosit tastatura mult mai mult decât merită subiectul, sper ca măcar înjurăturile de mamă ale suporterilor români să schimbe ceva în bine. Îi asigur pe fotbaliştii români (aceiaşi din prima paranteză) de înaltul meu dispreţ.

Comunismul nu a murit, încă se mai zbate

Scriitoarea bănăţeană Herta Müller a câştigat astăzi Premiul Nobel pentru Literatură!

În fiecare an, în perioada desemnării prestigiosului Premiu, aştept cu mare interes desemnarea celui pentru Literatură. De fiecare dată când vorbesc cu cineva despre Blaga sau despre Stănescu, nu ezit să amintesc că ambii au fost foarte aproape de a fi primii români laureaţi.
Anul trecut se mândreau unii că Herta Müller ar fi avut cam aceaşi cotă cu Umberto Eco, cotă destul de mică, ce-i drept. Atunci am râs, datorită respectului pe care i-l port celui din urmă. Să fiu sincer, nu sunt mare admirator al operei doamnei Müller. Am citit foarte puţin din scrierile ei şi nu am fost impresionat din punct de vedere literar. Îi prefer pe Rushdie si pe Eco (asta e, se pare că eu nu ştiu să citesc...). Dar poate tocmai această "banalitate" pe care eu o acuz (scrie şi omul ce trăieşte, ce e aşa de special în asta?) să-i fi adus distincţia. Dar când am auzit declaraţia doamnei Herta Müller, la puţine ore după desemnare (cu o modestie sinceră, de parcă şi-ar fi cerut scuze pentu premiul primit), am făcut legătura: spunea că nu ea a primit premiul, ci opera ei! Aşa da, pentru asta, din partea mea, i-aş da acum încă un premiu Nobel, dacă aş fi în măsură - le merită deplin pe ambele...

Dar revenind la Herta Müller, România şi comunism - autoarea a făcut de mai multe ori declaraţii referitoare la clasa conducătoare din România, precum că aceasta ar fi formată tot din cei care "au mai fost şi adineauri", adica înainte de 1989, un sistem care i-a marcat viaţa şi totodată opera, cea pentru care a şi fost astăzi laureată! Acelaşi sistem care ne-a dărâmat ca naţiune, din aproape toate punctele de vedere. Poveştile din sistemul în cauză şocează şi impresionează lumea ceva mai civilizată şi acum, la 20 de ani după, rezultând în premii la festivaluri de film şi acum şi un Nobel. Faptul că scriitoarea este din Germania acum, şi de limbă germană, nu face premiul mai puţin valoros, dat fiind faptul că opera ei este în mare măsură inspirată din acel mizerabil holocaust împotriva locutorilor României, de orice etnie ar fi fost ei. Dacă acestea au impresionat, nu este decât o palmă mare în plus dată "fostului" sistem.

Dar avem o memorie colectivă scurtă, oamenii din sistem sunt încă acolo. Ba chiar mai mult, unii dintre ei (ca sa nu spun majoritatea) au devenit mari anticomunişti, îl şi condamnă uneori, iar o buna parte a intelectualităţii româneşti a fraternizat cu aceştia din urmă. Să nu ne mai mirăm că timp de 20 de ani am stat mai mult pe loc! Ar trebui să privim încet şi spre viitor, fie şi cu cinism şi să condamnăm cu adevărat răul care s-a abătut asupra acestor meleaguri şi care încă mai bântuie.

Săraci, bogaţi, parlamentari

Am descoperit răul din politica românească! Este politicianul amator de chefuri cu lăutari. Este Gheorghe Ştefan, zis şi Pinalti, primar de Piatra Neamţ, este hăhălăgiul Traian Băsescu, este...morţii mamii ei de treabă!

De două zile mi se arată cum primarul de sub Pietricica îl cinsteşte pe lăutarul de ocazie Florin Petrescu (poate vă mai amintiţi cretinul personaj Axinte, de la Vacanţa Mare), fiind bineînţeles beat. Scandalul pică prost pentru PDL, el fiind şi liderul filialei locale a partidului băsescian.

Nu prea doresc să iau apărarea obscenului partid, dar m-am cam săturat de scandaluri senzaţionaliste, cu diverşi cretini în ipostaze care de care mai idioate, urmate apoi de analize la cald şi la rece. E abject ce fac şi unii şi ceilalţi.

Cum se imbată vreunul, cum face una vreun sex oral, cum trebuie să ne dăm toţi cu părerea. Aşa, de dragul scandalului! Normal că Băse e preşedinte şi mai are şi şanse mari la un al doilea mandat, atât timp cât poporul e mare amator (profesionist, de fapt) de scandaluri.

Ce a făcut Gheorghe Ştefan? A fost la o sindrofie, unde s-a "pus în cap" iar apoi a cântat cu lăutarii, pe care i-a şi plătit după obiceiul împământenit, banu' pe frunte! Atât? Să tot urinezi pe ea dezvăluire, preferam o luare de mită, o şpagă ceva, o deconspirare de mafiotisme...
Aruncă toţi cu rahat şi noroi unii în alţii, urmând ca după alegeri să îşi reia afacerile în linişte. Iar noi rămânem cu imaginea bancnotei lipite pe frunte sau... cu muia, după caz.

Între timp, ne-am mai ales cu un candidat. Anestezistul general al Capitalei, Doctorul Sorin doreşte sa'l "oprescu" pe Băsescu. A găsit acest căutător de funcţii (director de spitale, de campanii, de comisii, parlamentar, primar) a găsit o nişă pe "piaţă", şi anume Cetăţeanul Scârbit. Căruia i se şi adresează. Problema Oprescului este că şi el la rândul lui face parte din sistemul care a provocat scârba electorului. Oricum, este probabil cel mai puternic contracandidat al Basescului, fiind oarecum o copie a acestuia. Nici unul, nici celălalt nu prea au făcut nimic bun prin funcţiile pe care le-au ocupat. Doar nişte aroganţe, nişte şmecherii, simulări de şarm şi personalitate puternică.

Şi a mai fost şi bătrânelul acela weekendul la Sânnicolau Mare, care l-a convins finalmente pe Marinar să ne onoreze cu o candidatură. Cu toată stima, sper să îi plătească Băse pensia cel puţin la fel cum urmaşii ăstora de acum le-o vor plăti lor, în timp ce vor achita şi megadatoria către FMI.

Una peste alta, singurul lucru care m-a impresionat în ultimele zile pe plan politic au fost cuvintele pline de adevăr ale lăutarului, precum şi setea cu care Gheurghe Ştefan i-a plesnit ăluia bancnota pe chelie:

Lumea asta, cât e de mare
Unii bogaţi au miliarde
Dar mulţi sunt, Doamne, nefericiţi
N-au bani, nici casă, nu au servici

Dar poate va veni o zi
Când soarele va răsări
Şi va-ncălzi cu raza lui
Şi inima săracului
Atunci vorm fi cu toţii fraţi,
Şi cei săraci şi cei bogaţi
Poate nu ne vom mai duşmăni
Şi fericiţi cu toţi vom fi

Răniţi de soartă, sunt prin spitale
Fără de mâini, făr' de picioare
Cei fără ochi sunt în Guvern
N-au cum să vadă acest infern.

Şi atunci când vom muri
Ce diferenţă va mai fi?
Săraci, bogaţi, parlamentari
În faţa morţii suntem egali.


Bagă Lăutare!!!