miercuri, 14 octombrie 2009
Partidul să trăiască!
Discuţie astăzi între doi muncitori în construcţii, instalatori, în exerciţiul funcţiunii:
- Ducă-se toţi dracului!
- Ce mă? Care?
- Tu n-auzi? Ăştia din parlament! (la televizor, declaraţii peste declaraţii, Goane, Băseşti, Boci, Crini, ungurii şi un neamţ care vrea să salveze ţara, în timp ce oameni mai mult sau mai puţin cinstiţi se luptă cu ţevile de gaz ca să plătească şi ei ratele la Logan şi la climă)
- Să înceapă numa înc-o revoluţie, că primul sunt!
- Şi io! Îmi cumpăr agheu.
- Futu-le mama lor să le fut!
În aceeaşi ordine de idei, Băsescu azi mi-a demonstrat adevărata lui valoare de om politic (hoţ priceput, ce-i drept). Mi-am adus aminte de anul 1999, când acelaşi marinar, pe atunci deţinător de portofoliu la Transporturi, ne explica, că România nu are nevoie, la acel moment, de autostrăzi. Nu am cum să uit, mai ales că era şi destul de vehement, adoptând şi un ton oarecum didactic, ca un părinte care şi-a prins copilul fumând. Cam aşa explica Băsescu astăzi, cum România nu are nevoie de un guvern de tehnocraţi. Se putea citi atât pe faţa lui, cât şi din tonul vocii, lipsa de respect pentru această categorie de specialişti, un fel de piei ale pulii, care nu s-au înfipt şi ei la vreun partid. Ce fraieri, dom'le! Mai vor şi funcţii acum, hăhă! Am simţit din nou acea înflăcărare de partid, care a dus ţara pe înalte culmi ale dezvoltării...
Cât despre Klaus Johannis, este cea mai bună propunere din ultimii ani, ca să nu zic din ultimii 20 de ani. Nu că ar fi cel mai bun, şi nu datorită etniei sale. Ci pentru că face parte din categoria oamenilor (puţini, uitaţi-vă şi voi în jur) care au condus instituţii în aceşti ani şi au performat! Sibiul nu este o ţară, dar cine a mai condus un oraş în România cu asemenea rezultate? Nu este chiar o culme a dezvoltării dar, dacă e să facem o raportare la oraşele patriei, poate fi.
O problemă ar fi durata potenţialului mandat, cele aproximativ 2 luni. Perspectivele unui astfel de guvern ar fi reduse. Dar poate că şi Johannis a negociat ceva în acest sens, în cazul debarcării căpitanului de vas.
Am auzit multe voci zilele acestea, care argumentau validitatea lui Johannis cu etnia germană. E neamţ! Nu pot spune că sunt de acord, deşi ordinea şi disciplina germană tind să mă inspire. Dar văzându-i pe cei care contra-argumentau acest fapt (etnia neamţului) prin grimase şi comentarii de genul: "Şi ce dacă e neamţ?" (păcat că nu există semn de punctuaţie pentru scârbă, dispreţ, invidie şi frustrare!), mi-am dat seama că ei astfel tocmai validau candidatul german. Poate că ar trebui să avem măcar un gram de respect pentru germani, care la un momentdat ne-au scos din rahat (sau o fi fost Carol tot "mitic" cu ifose de occidental?).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
test
Era mitic ma... Carol asta... nu vezi ce fata avea? Zici ca s-o nascut la Faurei... Ce ne trebuie noua nemti si alte venituri? Il mai punem odata pe marineru de Murfatlar si ne rezolvam de tot :)
Sper ca mere acu comentariu asta ca altfel scriu petitie marinerului sa interzica blogspotu :)))
functioneaza! s-o fi speriat marineru!
Asa e, vin toti neavenitii sa ne ocupe posturile si mai vor sa faca si performante, auzi la ei, sa scoata tara din criza...
Trimiteți un comentariu