Voi fi concis: pentru mine 23 august 1944 este o zi ruşinoasă şi regretabilă. Orice ar spune unii, că era inevitabilă, necesară sau că a scurtat războiul, evenimentele şi perioada istorică care a urmat acestei zile sunt nu doar de tristă amintire, dar şi simţite din plin în prezent. Un război nu se termină mai repede datorită unei schimbări de tabere, cel puţin nu pentru cei care au schimbat-o, ei urmând a fi atât cei care şi-au trădat foştii aliaţi, cât şi cei care au adus pierderi importante, care nu vor fi trecute cu vederea, noilor aliaţi care vor obţine victoria la final.
În vreme de război, o ţară are 3 posibilităţi: fie una dintre părţile combatante, fie neutralitatea! În momentul în care ai luptat şi cu una şi cu alta, te vei bucura de o totală neîncredere şi dispreţ din partea celor din jur. Lucru care de altfel s-a şi întâmplat şi se întâmplă în continuare. România a plătit "victoria" în cel de-al Doilea Război Mondial cu vârf şi îndesat. Despre binefacerile câştigării acestui război am mai scris anterior. Voi reaminti doar ocupaţia sovietică, încarcerarea, urmărirea şi eliminarea elitei, întreg regimul comunist cu tot ceea ce a însemnat el şi trecerea la democraţie şi capitalism făcută de aceiaşi oameni care ne-au binecuvântat cu primele elemente ale acestei enumerări.
Voi stărui preţ de câteva cuvinte asupra eliminării elitelor. Umilirea, torturarea şi eliminarea fizică a militarilor de carieră, profesorilor, preoţilor şi studenţilor din toate domeniile au distrus coloana vertebrală a societăţii româneşti. De aceea suntem nişte schilozi astăzi. Dar măduva încă nu s-a rupt, trebuie doar să ne înălţăm capetele şi să ne ridicăm în picioare.
Am mai vorbit despre sistemul sanitar şi spitalele din România. Asistăm la un adevărat genocid împotriva acestui popor, care este lăsat să moară în condiţii mizere şi nedemne de condiţia umană. Şi ca orice genocid care se respectă, acesta scoate la iveală toate trăsăturile murdare ale oamenilor.
Un guvern şi, mai ales, o succesiune de guverne criminale au subfinanţat sistemul, l-au lăsat pradă entropiei şi au lăsat poporul să moară. Popor care le-a mulţumit cu ocazia fiecărui act electoral, prin votări şi re-votări. Astfel s-a ajuns ca în anul 2010 în spitalele din România să se moară de septicemii, hernii şi chiar fracturi. Ca în orice război care se respectă, genocidul acesta a avut parte şi de trădări. Există "vreo două" cadre medicale în această ţară care au făcut şi fac jocul celor care ţin neaparat să distrugă complet sănătatea în România. Astfel s-a ajuns ca firmele de medicamente şi aparatură medicală să prospere, cu ajutorul unor comisioane grase plasate unde trebuie, în timp ce în spitale lipesc mănuşi şi seringi, ca să nu mai vorbim de antibiotice.
Preşedintele ţării susţine în mod deschis şi oficial plecarea cadrelor medicale din ţară. Îmi este şi scârbă să caut link-ul cu declaraţia acestuia, care în alte vremuri, mai sinistre dar poate mai juste, s-ar fi lăsat cu o condamnare pentru trădare, boicot, sabotaj şi cu pedeapsa aferentă. Oameni care studiază timp de mulţi ani pentru a servi mai apoi în condiţii grele întru sănătatea oamenilor (mă refeream la medici, nu la preoţi ;) ) merită tot respectul şi prosperitatea de care este capabilă societatea. Societatea noastră în acest moment nu doar că nu a capabilă de a oferi aceste lucruri medicilor săi, dar îi şi dă afară din ţară. Pe vremuri asta se chema exil, astăzi se numeşte "liberalizarea pieţei de muncă". Pentru a putea totuşi lupta împotriva acestei exterminări a sănătăţii şi a populaţiei, este necesar ca medicii şi cadrele medicale să iasă la luptă. La luptă pentru dreptul de a-şi practica meseria şi respecta jurământul. Aceşti oameni care au grijă de sănătatea noastră 24 din 24 nu au voie să trăiască la limita subzistenţei. Cum v-aţi simţi să ştiţi medicul care vă operează e cu executorul judecătoresc în faţa uşii? O parte din lupta medicilor care doresc să rămână în ţară va trebui să se concentreze asupra trădătorilor din propriile rânduri. Vi se par cunoscute cazurile de medici cu câte 2-3-4 funcţii administrative şi nişte averi care sfidează orice rezident care trăieşte cu 200 de euro pe lună? Afară cu ei! Sau cadre medicale care se poartă cu pacienţii ca şi cu ultimele scursuri (chiar dacă aceştia sunt, salariul redus cu 25% sau lipsa de educaţie a unora mai puţin avantajaţi de soartă nu pot să le accept ca scuze pentru comportamentul unor cadre medicale la care trebuie să le ceri scuze pentru că eşti bolnav sau să te rogi la uşile cabinetelor să îţi acorde atenţie - poate în România sunt doar cele 3-4 cazuri pe care le ştiu eu...)? Afară şi cu aceştia! Sau despre mafiile din universităţiile de medicină? Da, afară şi cu ei! Cine să îi dea afară? Dumneavoastră, cadrele medicale din România, care doresc să îşi practice meseria!
Ajungând la cazul Maternităţii Giuleşti - atât managerul acesteia, cât şi Ministrul Sănătăţii sunt nişte idioţi, cu tot respectul pentru abilităţile lor din profesiile pentru care au fost pregătiţi, dar astfel de oameni nu doar că ar trebui să fie privaţi de orice accedere la o funcţie de conducere/administrativă, aceşti oameni nu au ce căuta nici măcar în vizită într-un birou de manager! La conferinţa de presă de ieri, atât ministrul Cseke cât şi directorul spitalului păreau la un discurs de acceptare a unui premiu Oscar, cu mulţumiri şi aprecieri pozitive. Mai un pic şi ar fi mulţumit tuturor fără de care acest lucru nu ar fi fost posibil. Cu siguranţă că au fost oameni care şi-au făcut treaba exemplar pentru a limita proporţiile tragediei, oameni care meritau felicitaţi, dar nu printr-o asemenea risipă de cuvinte şi evitare a adevăratului subiect. Un manager de spital este responsabil atunci când cei din subordinea sa nu îşi fac datoria, şi implicit acesta trebuie să plece, oricât de mare ginecolog sau ministru ar fi el. Cât despre demisia de onoare, acesta este un concept inexistent pe meleagurile noastre. Atunci când îţi asumi o funcţie, eşti responsabil moral pentru orice se întâmplă în subordinea ta.
Oare oficialii U.E. au intrat vreodată într-un spital din România?!
Supriză mare la CEDO! Agenţiile de ştiri româneşti au preluat şi ele ştirea: statul român va plăti despăgubiri în valoare de 10 milioane de euro, şi asta doar pentru prima jumătate a lui 2010, în urma unor procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Se pare că ne doborâm recordul de anul trecut şi suntem pe locul trei într-un top al nedreptăţilor reclamate la CEDO. Stăm un pic mai bine decât Rusia şi Turcia, dar nu şi dacă raportăm numărul plângerilor la populaţie. Faţă de restul fraierilor din U.E. stăm cel mai bine ;)
Cine va plăti aceste daune? Bineînţeles, tot noi! Dar "ne fac" pe noi sume aşa modeste? În prumul rând, de ce ne purtăm ca şi cum nu am fi avut cunoştiinţă de acest fenomen? De ce nu cerem NUMELE celor responsabili, judecători, procurori etc., care au contribuit la aceste sentinţe strâmbe. Ca să nu mai vorbim de faptul că aceştia nu au nicio responsabilitate asumată. Eu ca inginer, dacă proiectez ceva ce duce la pierderi de material, suport din propriul buzunar neatenţia, iar dacă se întâmplă ceva mai rău, soldat cu victime, atunci e vai de capul şi de libertatea mea. Bineînţeles, un amărât de inginer sau un medic nu are aceeaşi valoare pentru societate ca un judecător, care duce ţara pe culmile cele mai înalte, şi asta după doar 4 ani de facultate...Câţi dintre voi, care nu aţi avut probleme cu justiţia (şi aici mă refer la orice, urmăriri penale, procese civile, divorţuri, succesiuni etc.) aţi intrat vreodată într-o sală de judecată din România? Eu am văzut cum o judecătoare urlă la cei implicaţi într-un proces de divorţ (adică o chestiune privată, doi oameni care îşi rezolvă o problemă cu ajutorul justiţiei, platită din BANII LOR) de parcă i-au furat banii din buzunar. Am văzut şi altele, chiar mai grave. Ca să nu mai vorbesc că este practic imposibil să pledezi singur într-un proces (deşi e democraţie şi fiecare are dreptul atât la apărare cât şi la a se apăra singur), fiind oarecum obligat să apelezi la un avocat, din oficiu dacă nu îţi permiţi. Şi este o mafie de nedescris, se vehiculează sume, se strămută procese clare, care mai apoi sunt rezolvate în mod aberant. Şi dacă toţi ar declara sumele pe care le plătesc neoficial pentru procese, intervenţii şi aşa mai departe, tot noi am fi infractorii, pentru dare de mită... Este un sistem putred, care nu necesită modificări ci o schimbare completă. Procurorii, judecătorii şi notarii sunt o clasă socială aparte, care nu răspunde în faţa nimănui! Vi se pare drept ca un notar să încaseze procent (deci cotă parte) din vânzarea unei case, de exemplu? Sunt de acord cu plata unei taxe, e normal aşa, dar să plătesc o cotă parte din ceva ce mi se cuvine şi la care el nu a contribuit de fel mi se pare o tâlhărie! Aştept de asemenea lista cu toţi judecătorii care au dat judecăţi strâmbe! Să îi cunoaştem şi noi...
Este cazul ca oamenii să nu mai tacă! Drepturile omului prevăd şi dreptul la justiţie; o justiţie echilibrată, bazată pe un sistem logic şi moral. Nu ştiu, dar sunt curios dacă la facultăţile de drept din ţară se studiază filosofia şi logica. Şi încă ceva: suntem prea corupţi, coruptibili şi laşi ca să ne putem permite o judecată fără juraţi, în care deciziile vor sta în mâna unei singure persoane, neţinând cont că aceasta ar putea fi şantajabilă, coruptă sau bolnavă. Şi mă mai întreb, dacă vreun oficial al U.E. a intrat vreodată într-o sală de judecată românească?
