vineri, 1 aprilie 2011

Ce fel de neam?



Ce fel de neam a acela care trebuie tras de mânecă pentru a i se atrage atenţia că, acum câţiva ani, nişte compatrioţi civili au fost masacraţi?
Să fie un neam dezinformat? Indolent? Umilit şi obidit? Prost sau doar victimă a multor ani de ocupaţie? Contează prea puţin.

Ideea e că acum 70 de ani, pe 1 aprilie, ca urmare a urmare a evenimentelor pe plan european de la acea vreme, o parte dintre locuitorii de atunci ai României se găseau brusc în afara graniţelor ţării, sub ocupaţie străină. Astfel, o parte din ei, undeva în jurul a 3000 de locuitori ai satelor Suceveni, Carapciu, Patrauţii de Sus/Jos şi alte câteva, s-au încolonat şi au pornit spre noua graniţă a României, situată la puţini kilometri distanţă. Cine este interesat, nu are decât să caute, informaţia este liberă astăzi. Scurt: în perimetrul localităţii Fântâna Albă aceştia au fost atacaţi de trupele ruseşti şi împuşcaţi. Nu are sens aici să povestec cum că aceştia purtau în fruntea coloanei un steag alb, era o procesiune aproape bisericească, cu preoţi, icoane, femei, copii, bătrâni, cei care au fugit au fost urmăriţi de cavalerie şi tăiaţi cu săbiile şi aşa mai departe. Dar dacă eram evrei probabil aveam măcar un premiu Oscar pentru povestea asta...

Localiăţile amintite astăzi nu mai fac parte din România. Majorităţii românilor oricum nu sunt interesaţi de acest aspect, ce îi pasă unui bănăţean, să zicem, dacă un "sat de moldoveni" azi mai este sau nu parte a ţării. Azi problemele noastre sunt hrana, permanent ne este frică să nu murim de foame, îmbulzindu-ne la cozi la promoţii, ne uităm la animaţii stupide pe youtube, ne hăhăim la glume inspirate din jocuri pe calculator. Şi asta doar pentru că a trecut timpul. Şi noi nu avem timp să ne aducem aminte. Şi cum zicea cineva...cine uită, nu merită!
E greu de demonstrat ştiinţific faptul că starea de căcat în care se află o ţară la momentul de faţă se datorează (şi) ignorării propriei istorii.
Am cunoscut acum vreo 2 săptămâni un tânăr cercetător ucrainean în Germania. La o vodka, i-am spus că am nişte prieteni în Ucraina, la Cernăuţi(actualmente Cernivtsi). A ridicat din umeri, pentru că numele localităţii nu îi spunea nimic..Poate Bucovina şi Fântâna Albă nici nu există, poate e doar o glumă de 1 aprilie!

4 comentarii:

Lecteriţa spunea...

Cât de proastă să fiu, la istorie, de nu ştiui de asta? Habar n+am avut!

Lucian - Attila Blaga spunea...

Pai la noi daca cineva zice despre, brusc e considerat legionar, fascist etc. Doar toata lumea stie ca nu au murit civili romani in razboi, dar romanii "au ucis, au ucis, au ucis" (citat Elie Wiesel, nobel prize for peace), apoi totusi am "castigat" rasboiul (hahaha) si armata rosie ne-a "eliberat" (!?!).

silavaracald spunea...

Uite că nici eu nu știam. La orele istorie nu prea ne-au invățat, pe cei de azi care se ocupă cu așa ceva, se pare că nu-i prea interesează... O să uităm și că suntem români dacă vom continua așa.

Lucian - Attila Blaga spunea...

@SLVC: pai neamul asta a fost sabotat, este sabotat si pana ne trezim, va mai fi sabotat. La fel ne uitam istoria, limba, traditiile, economia, industria, resursele...