Tradiţionalul 15 septembrie a venit anul acesta precoce, nerabdător, cu o zi înainte decât obişnuit. Suntem pregătiţi să ridicăm educaţia din România pe noi culmi - acelea din bancurile clasice "culmea prostiei, culmea etc". Poate ne vom doborî chiar propriile recorduri în materie de învăţământ. Recordul la abandon şcolar, analfabetism, investiţii insuficiente, şcoli în paragină, absolvenţi şcoliţi în ţară care produc şi gândesc apoi pentru alte ţări, dar şi alt record, de care eu sunt deosebit de mândru - cel conform căruia am fi ţara cu cei mai proşti elevi, din prisma capacităţii de înţelegere a unui text.
Reforma învăţământului...
Aceste două cuvinte alăturate au devenit aproape la fel de utilizate în România ca şi "pizda mă-tii". De 20 de ani încoace, învăţământul românesc se reformează. Şi programul lunar al NASA a durat mai puţin. Noi probabil că vom ajunge direct pe Marte. Cred că cea mai bună reformă ar fi renunţarea la toate reformele din '90 încoace şi revenirea la stadiul de atunci. Sistemul de accedere în treptele de învăţământ trebuie să fie unul clar şi mai ales stabil în timp. Nu putem schimba în fiecare sezon sistemul de promovare şi admitere. Propunerea mea ar fi reîntoarcerea la sistemul prost şi comunist din anii predecembrişti sau, mai bine, copierea directă şi fără echivoc a unui sistem consacrat pe alte meleaguri (soluţie valabilă şi în alte domenii, dacă nu chiar toate). Desigur, asta ar însemna asumarea eşecului şi noi ştim multe, dar numai să ne asumăm responsabilităţi nu.
Cat despre Cercetare, România este o ţară aflată în lichidare, dat fiind faptul că fondurile pentru cercetare sunt fie insuficiente, fie blocate. În concluzie: nu mai cercetăm, nu evoluăm! Vorba lui Nichita (prea puţin studiat, fie vorba): "Salut, murim!"
Desigur nu doar Androneasca, Adomniţei, Miclea, Hărdău, Marga, Maior (să mă ierte cei pe care i-am uitat...) se fac vinovaţi pentru situaţia execrabilă în care ne aflăm. Şi nu or fi nici Boc sau Bombonel de vină că ai noştri tineri nu mai deschid cărţi. Am avut studenţi anul trecut care nu ştiau să formeze pluralul, ceea ce probabil îi califică pentru un post de europarlamentar. Sunt curios dacă aceştia ar fi ştiut mai multă geometrie, trigonometrie sau măcar limba română dacă Învăţământul ar fi primit 20% din PIB.
În altă ordine de idei, oricât de comunist ar suna, sunt total împotriva existenţei învăţământului particular. Cel puţin nu în condiţiile actuale. Se poate ca în România să avem a doua universitate ca număr de studenţi de pe Continent (300.000 - go Spiru Haret, go!)? Da, o fi democraţie şi capitalism, dar ne lipseşte un cadru legislativ şi o monitorizare serioasă pentru a fi în stare să asigurăm un astfel de învăţământ. Consider acest sistem educaţional privat vinovat pentru decăderea învăţământului universitar românesc. Studiile universitare au devenit ceva derizoriu, ce poate fi cumpărat. Facultăţile au devenit un fel de consignaţii, ca să nu le zic boutique-uri, chiar şi cele de stat. Universităţile private sunt creatoare de inflaţie: statul nu mai are controlul asupra numărului de absolvenţi dintr-un anumit domeniu şi aşa ajungem să avem licenţiaţi în drept care ne fac cafele prin birouri, licenţiaţi în marketing care împart fluturaşi. O soluţie ar fi poate ca doar instituţiile statului să poată oferi, prin examen, diplome, iar cine vrea să studieze privat să fie liber să o facă, dar să vină să îl controleze nenea Statu' dacă vrea şi diplomă. Mai simplu: pregătirea să poata fi privată, dar nu şi obţinerea unei diplome. Complicat, nu?
Am asistat în acest sfârşit de săptămână la o întâlnire de 40 de ani de la absolvirea Facultăţii. Oameni care au fost educaţi în sistemul socialist, au lucrat jumătate din carieră în comunism iar apoi au atins maturitatea profesională în capitalism. Au trăit practic într-o simetrie a celor două sisteme: copilaria+20 de ani în prima perioadă şi 20 de ani + pensia în perioada postrevoluţionară. Am observat că nimeni nu s-a plâns în vreun fel de cele două sisteme şi, deşi au fost printre ei senatori, prefecţi, consilieri sau oameni care au lucrat la aceeaşi firmă o viaţă întreagă, cele mai importante realizări erau cele personale - familie, copii, nepoţi. Mai mult ca sigur acesta este secretul: să ne plângem mai puţin şi să lucrăm mai mult. Sau doar să facem copii, că are cine să-i educe! :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu