Am văzut astăzi o simpatie ușor exacerbată față de discursul Regelui Mihai în Parlamentul României. Mulți dintre simpatizanți erau destul de tineri, astfel că, înainte să aduc vreo critică, țin să salut interesul tinerilor și pentru viața politică și socială, nu doar pentru ultimul model de iphone sau ultima melodie a lu rihanna sau ce a mai declarat cutare nimeni prin presă.
Scurt despre discurs: mă aștepătam totuși la altceva, ceva mai mult decât o reinterperare a unei idei lansate de Nicolae Iorga, de exemplu. Mă așteptam la un moment de sinceritate sau măcar unele clarificări istorice, lucru care l-ar fi ridicat pe Mihai Rex peste actuala clasă politică. Încă aștept ziua în care, un fost sau actual lider politic al acestei țări să fie sincer și empatic cu populația. De fapt, acum 64 de ani, la ultima cuvântare în fața Parlamentului, Regele Mihai se adresa unui parlament plin de scursuri, lichele și nemernici, cu foarte puține excepțiuni. Astăzi, la peste jumătate de secol distanță, raportul scursuri-lichele-nemernici-excepții a rămas același.
Este dreptul fiecăruia să fie regalist sau republican. Dar este obligația fiecăruia să fie statornic în decizia și alegerea lui, sau măcar justificativ în caz contrar. Astăzi însă, am avut parte de înca un moment de cruntă ipocrizie și falsitate. Mă întreb doar (eu știu cu precizie destul de mare răspunsul de fapt)câți dintre aplaudacii, smiorcăitorii și lingăii de astăzi au fost pro Iliescu în anii 90 sau apoi formați în preajma acestuia? Cine nu ține minte, e ignorant sau pur și simplu nu știe sau a uitat...să se intereseze cum a fost ”primit” fostul suveran de către Iliescu și ai lui (adică toți ăștia de azi de fapt, care acum fac pe certații între ei) prin anii 90? Sau cine își mai amintește de scandările ”Iliescu afară, Regele în țară!” Și voi ăștia de ați plâns azi la cuvintele (în jur de 800 în total) Regelui, unde ați fost până astăzi și, mai important, unde veți fi de mâine încolo? Întreb, pentru că a fi înseamnă și a acționa!
A nu se înțelege că sunt pro sau anti Monarhie; în opinia mea, Regele Carol și Regele Ferdinand au fost printre cei mai eficienți lideri pe care i-a avut această nație. Carol II și Regele Mihai, nu ;) (descriere poză: niște băieți care, fiecare la momentul său, au dat greș și au uitat să își asume greșelile, cel puțin până astăzi)
Americanii au instalat democracy în Iraq prin ștreangul de care atârna Saddam Hussein...
Astăzi a mai căzut un temut și longeviv dictator, Al Quaddafi, de astă dată în Libia. Ce ar fi de zis? Că poporul libian de astăzi va fi liber și înstărit? Că lumea a scăpat de un tiran? Hai să fim serioși!
Acum mai puțin de un an, Gaddafi își instala cortul prin curțile mari ale lumii și se pupa în bot cu mai toți liderii politici ai lumii, care câteva luni mai târziu au concluzionat că Muamma e nașpa și că trebuie eliminat. Cum se face că teroristul responsabil pentru catastrofa de la Lockerbie, a ajuns mai apoi să fie considerat frecventabil, mai toți liderii politici occidentali întreținând relații aparent prietenești cu el? Și în cele din urmă, după 42 de ani, brusc au decis toți că Muammar este un tiran și nu respectă drepturile omului și că trebuie judecat sau chiar eliminat fizic? De ce nu au considerat același lucru atunci când îl vizitau sau îl primeau în vizită și își luau limbile în gură reciproc? Să fie oare pentru că presupusa democrație occidentală de fapt se bazează pe o nemăsurată ipocrizie? Sau ignoranță? Sau o mulțime de interese meschine. Oare dacă îl luau și îl judecau și nebunul vorbea, îi mânjea un pic cu rahat?
Aștept ziua în care unul dintre toți rahații ăștia care conduc lumea în derivă la ora actuală, va deveni brusc fie competent, fie sincer și va spune cu adevărat lucrurilor pe nume. Oare vreunul dintre cei care apare în imaginile de mai jos pupându-se sau hlizindu-se cu cel care astăzi a fost omorât ca un cîine va veni vreodată în fața electoratului (culmea, mai sunt și toți din țări democrate): "Da, am fost un profitor/ignorant/intersat/mincinos/ipocrit!" Nu are rost să spurc eu civlizația și politica actuală, imaginile de mai jos vor spune mult mai multe și sper să vă faceți o idee despre lumea în care trăim cu adevărat (pentru cei care nu recunosc personajele din imagini: nu vă faceți griji, sunt toți niște nimeni...):
Sâmbătă dimineața, ieșit la cumpărat de merinde, am intrat la loterie și mi-am luat 2 bilete la 6 din 49. Când am ieșit din prăvălie, o domnișoară drăguță care vindea pâine la un chioșc de pe strada principală din centrul orășelului mi-a zâmbit frumos. De două ori! Am uitat de bilet. În seara asta mi-am adus aminte de ”investiție”. Verific numerele de sâmbătă: am nimerit 3 din 6. Căștig: 10 euro și 10 cenți. Primii mei 10 euro nemunciți. Acum știu ce a simțit dinu patriciu! ;)
"Frațiloru! Credeți noa, quo noi préluminatu vedem, și présolide credemu quo în esse dóa patrie sorori Magiarulu de esistentia si venitoriu nu pote vorbi fără Românu, nici Românulu fără Magiaru."
- Avram Iancu, 1824 - 10 septembrie 1872 (un tip despre care multă lume știe prea puține iar unii se folosesc de numele lui în mod abuziv și nejustificat)
Cu ce să încep? Am smuls un egal acasă care ne scoate de la următorul turneu final de fotbal? Mare brânză, ar trebui să fim obișnuiți deja! Problema este una mult mai spinoasă, fără ca fotbalul să fie ceva cu adevărat important. Un eșec sportiv nu este o tragedie. Un eșec de mentalitate însă, este o fatalitate.
Să vedem cum ne putem descoperi tarele, chiar și cu ocazia unui rahat de meci de fotbal...
Avem stadion nou. Nu suntem în stare să îi dăm un nume românesc! Orice stadion, haltă de tren, mașină de tocat ouă, pereche de chiloți trebuie încercată cumva, înainte de a fi pus în funcțiune. Noi inaugurăm un stadion de 50.000 de locuri direct cu un meci oficial. Putea măcar portarul de la federație să se uite într-o noapte pe discovery să vadă cum se inaugura un amfiteatru în Roma antică... Ce-i drept, a existat o încercare de inaugurare, care s-a vrut a fi meciul amical cu Argentina. Dar măgarii ăia s-au tras pe cur și nu au mai venit. Și noi nu am fost în stare să organizăm un căcat de meci de fotbal. Dacă ăia din Americile de Sud vroiau totuși să vină, dar picau cu avionul în ocean, atunci ce scuză mai găseam? Nu am fost în stare să dăm trei telefoane să chemăm un prieten la o miuță... Existau ”n” variante, puteau să organizeze un amical între orice alte echipe, fie ele și de amatori sau măcar un festival de manele. Apoi a venit și seara meciului trist. Și atât a ținut și gazonul celui mai nou stadion din Europa. Aproape un meci întreg de fotbal, și chiar unul extrem de lent și de anost. Dacă era rugby, probabil că ceda și structura de rezistență. Adică, nu suntem în stare să punem trei fire de iarbă, care să țină măcar până se pișă primul câine pe ele? Dar de umflat în pene știm foarte bine. Vreau să îi văd maine pe Oprescu și Băsescu cum își bagă briciul în coaie, pe motiv că nu au fost în stare nici măcar de atât, deși amândoi s-au bătut cu cărămida în piept, la fel ca și în cazul vestitului și inutilului Pasaj Basarab, care a avut probleme cu asfaltul după mai puțin de o lună. Detalii, ar zice unii!
Avem echipă națională de fotbal. Care echipă, iar nu se mai califică. Nicio tragedie, sunt atâtea țări care nu contează în fotbal, și pot supraviețui. Problema este cum supraviețuiești, cum te prezinți în fața ta și în fața celorlalți. Schimbi un antrenor care s-a dovedit incapabil. Îl înlocuiești cu un altul, care facă rahatul praf. Și ce măsură iei? Păi îl aduci înapoi pe primul, că atâta te duce mintea. Cam cum l-am votat pe Iliescu și votăm și azi FSN de 21 de ani încoace, sperând de fiecare dată alt rezultat. Și apoi se face selecția și strategia. Defilăm cu ce avem! Ajungem la meciul cu selecționata africană a Europei. O echipă cu adevărat mai bună decat a noastră. O astfel de scuză nu se acceptă în fotbalul profesionist. Nu se acceptă de fapt în niciun domeniu în care se invocă profesionalismul. Profesionalismul și scuzele sunt cuvinte care nu prea au ce căuta în aceleași fraze. În fine, intrăm pe teren. Și...cam atât. Jucătorii noștri, alături de antrenorul lor, au bifat un meci. Ai un meci, pe care ar fi frumos să încerci să îl câștigi, dat fiind că e ultima ta șansă. Sau măcar să îl pierzi într-o manieră bărbătească. Și tu te scarpini în cur 90 de minute pentru că or fi ăilalți mai buni și te bucuri de un egal. Ca la 23 August! De ce să riscăm să câștigăm, atunci când avem șansa să nu pierdem? Indolență, impotență, neinspirație, lipsă de orice fel de poftă de joc, sau de viață măcar. Unii spun că am jucat binișor. Aceștia, împreună cu noi, își merită soarta.
Atâta putem momentan. Suntem o echipă cu potențial uriaș, lipsită de viziune, concentrare și constructivitate. Și nu mă refer la fotbal...
"Sunt mândru că sunt român și că v-am putut face fericiți. Niciodată în cariera mea nu m-am simțit ca acum. Vă iubesc și vă stimez" - Lucian Bute, 09.07.2011
În aceste vremuri, în care toți trăim cu impresia că murim de foame și că noi nu avem nicio vină, timp în care ne urâm, ne scuipăm între noi și, mai ales, ne umplem propria ogradă cu lături, un băiat cu suflet mare se încăpățânează să își iubească țara, familia și munca.
Lucian Bute și-a apărat în această seara titlul. Pentru a opta oară. În fața suporterilor din România. În fața propriei familii. Pe parcursul întregii cariere și-a manifestat dorința de a putea cândva face acest lucru. La sfârșitul meciurilor precedente a ținut de fiecare dată să își transmită iubirea față de mamă, de țară și față de români. Ca și atunci, și acum a plâns! Un campion mondial la box, spaima multor luptători, plânge cu gândul la ai lui, fără să se gândească cum sunt ei. Adică noi. Noi aceștia, care ne urâm, ne împroșcăm țara cu rahat cu proxima ocazie, doar pentru ca nu cumva să ne punem pe treabă să facem ceva pentru noi și, implicit, pentru ea.
Niște scursuri cu pașaport românesc au încercat zilele acestea să aducă politicul în joc. Vezi doamne Udrea, Boc, Băsescu. Unii din sală chiar au huiduit la finalul meciului. Trebuie să conștientizăm faptul că democrația pentru mulți este nu doar prost înțeleasă, dar și inutilă. În mod normal le-aș fi futut muma în cur celor care nu au știut să aprecieze evenimentul. Dar, CAMPIONUL a ieșit la tablă cu încă o lecție: "Ar trebui să fiți mândri", a spus el pe un ton blând. A repetat și la conferința de presă. A spus că luptele interne nu îl intereseaza. O palmă blândă tuturor meschinilor, venită din partea unui mare campion, care iubește sincer. Vă iubește chiar și așa cum sunteti voi, meschini sau geniali. Să nu uitați acest lucru. Singurul lucru de care este interesat este să își facă treaba cât mai bine - ar trebui toți să îi urmăm exemplul - un mare campion și un mare român. Un campion căruia țara poate nu i-a oferit prea multe, dar care o iubește sincer, și care în mesajul pentru suporterii din Canada, a încheiat cu lacrimi în ochi: "Vive la Roumanie!"
Avem un campionat de fotbal urât. Meciuri anoste. Spectatori puţini. Meciuri de calitate îndoielnică.
Marian Iancu (cred că e prima şi ultima oară când mânjesc acest blog cu abjectul personaj): o bucată de carne, probabil ţigan borât (nu toţi ţiganii sunt borâţi, fie-mi iertat, dar aşa cum există români hoţi, proşti sau leneşi, tre să existe şi ţigani borâţi), un pic mai şcolit decât cei care îţi fură portofelul în tramvai. A învăţat să citească şi poate trece drept om cu intenţii bune. Atât de bune, încât consiliul local din Timişoara pompează anual sume consiferabile în echipă, din bugetul destinat altor scopuri ale urbei în prealabil. Dar un tip iscusit, talentat în şmenuri. I-a "făcut" pe dregătorii oraşului şi pe cei ai Politehnicii. V-a făcut un ţigan borât băi intelectualilor, ieşiţi în Piaţa Operei şi lăsaţi-vă înjuraţi de mame! Timişoara este un oraş cu tradiţie în fotbalul românesc. O tradiţie pe care cei care au ţinut frâiele acestui oraş în ultimii 20 de ani au ignorat-o, au amanetat-o sau au concesionat-o unor oameni de afaceri dubioşi. Să zicem că pe superintelectualul bănăţean de rând nu îl interesează fotbalul şi problemele echipei din oraş. Ei bine, ţin să vă anunţ că aceeaşi procedură a fost aplicată multor altor obiective istorice din oraş. Priviţi doar sumedenia de clădiri istorice încăpute pe mâna unor dubioşi! Avem cei mai leneşi edili, genul acela de îmbuibaţi, cu aspect de porci cu guşe atârnânde, care se aşează pe nişte scaune (funcţii) din care visează la măreţie, fără însă a face nimic. Se hrănesc doar din istoria oraşului, motiv pentru care prezentul acestuia este din ce în ce mai găurit! A mai fost Zambon acum câţiva ani cu scandalurile aferente. Apoi după o perioadă a venit bulibaşa cu nişte bani minţiţi din petrol, că era la modă. Şi ai noştri au muşcat de fiecare dată.
În 2001 o altă echipă timişoreană a ajuns în prima ligă a campionatului României - UMT. Era o ocazie să se faca ACEL F.C. Timişoara care ne lipsea, mai ales după tragedia cu italianul hoţ. Dar, în buna tradiţie a bănăţanului futut în cur de comunişti până şi-a pierdut spiritul de gospodar, am ratat acel moment. Nimeni nu a dorit să susţină echipa, totul era considerat prea dificil, prea multă muncă, prea multă organizare, aşa că s-a dus naibii. Acum, după ce Poli se pare că va fi retrogradată, se pare că iar se va duce totul dracului.
De vină suntem şi noi ăştia de locuim pe aici. Am avut diverse ocazii să observ zgârcenia afaceriştilor locali atunci când vine vorba de sponsozirări. Tocmai de aceea ne-am bazat pe fel şi fel de afacerişti "bine intenţionaţi". Din aceeaşi comoditate cu care am lăsat tradiţiile locului să fie pângărite, satele şvabilor, model pentru gospodariile Banatului, să fie batjocorite, casa florarului imperial Muhle (care la 1900 era pusă pe cărţi poştale, fiind chiar şi azi ca ruină o frumuseţe arhitecturală...) ajunsă o ruină năpădită de buruieni. Unde este proverbiala mândrie a Bănăţeanului? Acea mândrie care să îl facă să îi dea un şut în fund edilului care i-a lăsat oraşul să fie cel mai prăfuit din ţară, să îi alunge pe cei care stau de ani întregi în funcţii hrănindu-se cu istoria acestui oraş în dauna prezentului şi mai ales a viitorului! Clanuri ţigăneşti? În Timişoara? Şi voi staţi cu mâinile în sân? Voi care aţi fost un deschizător de drumuri pentru România? Păi ar trebui să ne fie ruşine şi să ne trezim naibii!
Să revin scurt la fotbal, că o fi să jucăm la anul în liga campionilor sau în liga a 3-a, important este să ne iubim şi susţinem oraşul şi să nu ne lăsăm pângăriţi! Despre nemernicia conducătorilor fotbalului românesc nici nu are rost să discutăm, eventual să le futem muma în cur. Adversari bătuţi pe teren care îşi freacă palmele ştiind că eşti sărac, ai datorii sau ai conducători de club netrebnici...mă întreb care mai este scopul meciurilor în aceste condiţii. Vă zic eu: înjurăturile de mamă!
Scurt: o piesă scrisă de un geniu, Mihail Sebastian!
Şi mai scurt: "Ultima oră". 1937. De fapt ar putea fi scrisă şi astăzi! Un cvasi-necunoscut conferenţiar al catedrei de istorie publică un articol în ziarul Deşteptarea, ziar relativ obscur cu numeroase probleme financiare. Articolul în cauză, despre Alexandru cel Mare, conţine o sumedenie de greşeli de tipar. Astfel, sunt menţionate nume şi fapte care se potrivesc întâmplător cu planurile ascunse ale unui cunoscut om de afaceri. Drept urmare, se declanşează o serie de pârghii pentru a contracara o eventuală continuare a articolului, care ar putea da în vileag afacerile. Sunt implicaţi omul de afaceri foarte bogat şi influent, directorul de ziar lipsit de scrupule, directorul tipografiei la care ziarul are datorii, un ministru (al Educaţiei), o studentă cu o mare pasiune pentru profesorul ei, extrem de inteligentă şi, bineînţeles, profesorul, cinstit şi cu un limbaj academic contrastant cu acţiunile pe care le declanşează fără să vrea, pasionat de munca sa. Se ajunge la trafic de influenţă, corupţie, vânzări de ziare şi tipografii, şantaj, sume exorbitante etc, practic cam tot ce există şi azi, dar explicat pentru toţi proştii/oamenii inteligenţi.
Ar fi un clişeu să spun că piesa este actuală şi astăzi. Ea va fi mai mult ca sigur actuală şi mâine ;)
Piesa în versiune radiofonică o puteţi asculta aici (merită!): Mihail Sebastian, Ultima ora
Din cronicile piesei: “Un spectacol ca o ştire din ziar, cum spune regizoarea. Bucureştiul interbelic al lui Sebastian, văzut prin ochii oamenilor din presa vremii, a intelectualilor, a oamenilor politici şi a bancherilor, seamănă ca două picături de apă cu cel de astăzi. Interpretarea este modernă, plină de dinamism, respectând însă spiritul vremii şi al scrierii lui Sebastian." (Irina Budeanu - ABC), "„Negocieri” demne de tradiţia „şantajul şi etajul”, vânzări şi cumpărări pe sume fabuloase aruncate ca la poker, pentru a bara ieşirea adevărului la iveală, mecanisme bine unse ale coruperii, manipulări mai elegante şi mai brutale „scandaluri” aranjate şi anticipat „mediatizat” - toate acestea sună teribil de familiar." (Natalia Stancu - Curierul Naţional)
Cam asta ne oferă Opoziţia care, după toate probabilităţile, va prelua Puterea peste aproximativ un an. Ni se spune zilnic că Băsescu şi trupa lui pedelistă sunt de căcat. Acesta este singurul argument pentru care noi, prostimea, ar trebui să îi votăm pe ei. Şi să ajung totuşi la marea speranţă a politicii româneşti, Crin Antonescu. Zilele acestea, ziarul Adevărul a făcut o anchetă. Cam orice persoană care urmăreşte cât de cât viaţa politică românească, a auzit sau chiar ştie despre faptul că marele om politic le cam chiuleşte de la Parlament. Prin urmare, jurnaliştii de la Adevărul au urmărit o zi de muncă din viaţa acestuia. Articolul poate fi citit aici: http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/O_zi_de_munca_din_viata_lui_Crin_0_462554340.html
Şi acum să analizez scurt: ziariştii au făcut o anchetă, cam asta este meseria lor de când s-a inventat profesiunea în cauză. Şi astăzi iese Crin la atac că, vezi doamne, l-au urmărit şi că există o campanie împotriva dânsului şi că el nu le este ălora dator cu explicaţii. Păi băi pulifrici, dar Băsescu nu tot asta se plânge toată ziua că mogulii de presă îl înjură de mamă? Păi cum demonstrezi tu că eşti mai bun ca el? Adică voi aveţi voie să îl spurcaţi, pe bună dreptate, iar dacă cineva vă spurcă pe voi e nasol? Şi legat de explicaţii, escroc cu şcoală ce eşti, poate unii cititor ai ziarului te-au votat! Şi eu l-am votat pe Crin când a fost cazul, am spus şi de ce pe acest blog. Ne vorbea despre România bunului simţ... Ăsta nu e bun simţ. Cine crede că aici îl susţin pe Băsescu şi gaşca lui, să ia la cunoştiinţă că Marinarul nu va mai candida şi să se concentreze pe ce va vota data viitoare. Să se uite că această aşa zisă Opoziţie de fapt a făcut de fiecare data rocada cu această aşa zisă Putere, au fost TOŢI acolo şi au contribuit din plin cu toată nepriceperea şi nemernicia lor la starea în care suntem acum. Apropo, îşi aduce cineva aminte că acest Crin a fost 3 ani de zile ministru, între 1997 -2000, în 3 guverne diferite? Şi ce căcat a făcut pentru tineretul şi sportul patriei? Era chiar perioada în care existau aşa de multe condiţii de pregătire în ţară încât fotbaliştii care atunci erau juniori azi sunt pe penultimul loc într-o grupă cu Bosnia, Albania şi Belarus... Nu că dau vina pe el, dar are gura cam mare pentru puţinul pe care l-a făcut. Dar vorbeşte frumos, mai frumos decât Băsescu şi Iliescu...ceea ce îl face un potenţial escroc. Un fel de Obama alb şi pletos, care a tot promis şi a tot făcut rahat pe băţ. E vorbăraie cât de cât elevată ce face el, dar la o privire mai atentă...hai să fim serioşi! Închei cu ce am tot spus pe aici: fraţilor, nu mai votaţi oameni care au mai fost şi care şi-au demonstrat nepriceperea, prostia, incompetenţa, rea-voinţa şi aşa mai departe, hai lăsaţi-o naibii!
Ce fel de neam a acela care trebuie tras de mânecă pentru a i se atrage atenţia că, acum câţiva ani, nişte compatrioţi civili au fost masacraţi? Să fie un neam dezinformat? Indolent? Umilit şi obidit? Prost sau doar victimă a multor ani de ocupaţie? Contează prea puţin.
Ideea e că acum 70 de ani, pe 1 aprilie, ca urmare a urmare a evenimentelor pe plan european de la acea vreme, o parte dintre locuitorii de atunci ai României se găseau brusc în afara graniţelor ţării, sub ocupaţie străină. Astfel, o parte din ei, undeva în jurul a 3000 de locuitori ai satelor Suceveni, Carapciu, Patrauţii de Sus/Jos şi alte câteva, s-au încolonat şi au pornit spre noua graniţă a României, situată la puţini kilometri distanţă. Cine este interesat, nu are decât să caute, informaţia este liberă astăzi. Scurt: în perimetrul localităţii Fântâna Albă aceştia au fost atacaţi de trupele ruseşti şi împuşcaţi. Nu are sens aici să povestec cum că aceştia purtau în fruntea coloanei un steag alb, era o procesiune aproape bisericească, cu preoţi, icoane, femei, copii, bătrâni, cei care au fugit au fost urmăriţi de cavalerie şi tăiaţi cu săbiile şi aşa mai departe. Dar dacă eram evrei probabil aveam măcar un premiu Oscar pentru povestea asta...
Localiăţile amintite astăzi nu mai fac parte din România. Majorităţii românilor oricum nu sunt interesaţi de acest aspect, ce îi pasă unui bănăţean, să zicem, dacă un "sat de moldoveni" azi mai este sau nu parte a ţării. Azi problemele noastre sunt hrana, permanent ne este frică să nu murim de foame, îmbulzindu-ne la cozi la promoţii, ne uităm la animaţii stupide pe youtube, ne hăhăim la glume inspirate din jocuri pe calculator. Şi asta doar pentru că a trecut timpul. Şi noi nu avem timp să ne aducem aminte. Şi cum zicea cineva...cine uită, nu merită! E greu de demonstrat ştiinţific faptul că starea de căcat în care se află o ţară la momentul de faţă se datorează (şi) ignorării propriei istorii. Am cunoscut acum vreo 2 săptămâni un tânăr cercetător ucrainean în Germania. La o vodka, i-am spus că am nişte prieteni în Ucraina, la Cernăuţi(actualmente Cernivtsi). A ridicat din umeri, pentru că numele localităţii nu îi spunea nimic..Poate Bucovina şi Fântâna Albă nici nu există, poate e doar o glumă de 1 aprilie!
La sosirea mea în Germania, un scandal politic zguduia ţara şi împărţea opinia publică. Ministrul Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, era acuzat de plagiat în lucrarea de doctorat. Ţin să precizez că în Germania titlul de doctor nu este cerinţă pentru accederea la o funcţie de ministru. Pe deasupra, cel vizat, un politician tânăr, modern, carismatic şi cu o mare popularitate în rândul populaţiei, văzut de mulţi (insclusiv subsemnatul) ca viitor Cancelar. În urma scandalului, zu Guttenberg demisionează din funcţie şi renunţă şi la titlul de doctor, deşi investigaţia în acest e departe de a se fi terminat. Culmea, popularitatea acestuia înregistrează o uşoară creştere (a se citi exact cu paranteza anterioară). Deşi chestiunea era una de ordin academic, publicul -în mare parte neposesori de doctorat sau măcar diplomă de studii superioare- a vuit. Au existat proteste care cereau demisia ministrului, ba chiar şi manifestaţii în favoarea acestuia, toate cu implicaţiile de rigoare - demonstaţii cu bannere pe străzi, clipuri funny pe youtube etc.
Revin la patrie: Adrian Severin, fost ministru de externe, actual europarlamentar, fors vice-primministru, deţinător fost sau actual de o droaie de funcţii publice, politice, titluri academice, pulencur şi aşa mai departe, a fost momit de jurnaliştii unei gazete britanice (pe care a încercat dumnealui să o discrediteze, The Sunday Times, crezând că doar el ştie engleză şi că e printre puţinii românaşi care au făcut poze la Buckingham...) cu o mică atenţie. Scandalul pobabil îl cunoaşteţi, alţi doi momiţi europarlamentari, un austriac şi un sloven, şi ei foşti miniştrii etc., şi-au anunţat demisiile; austriacul a făcut-o imediat, retrăgându-se şi din viaţa publică, slovenul o zi mai târziu iar românaşul...încă se ţine tare, să fim mândri de el. Îniţial şi-a turnat cică el cenuşă pe bostan, autosuspendându-se din conducerea partidului (PSD. Pupa-ne-aţi fundurile, în felul urmăror: o bucă PSD, cealaltă PDL iar PNL cu UDMR să lingă unde apucă şi ei). Preşedintele şi conducerea Parlamentului European au cerut demisia Adrianului din Parlament. Apoi s-a trezit şi Mucul Titulescu, măritat în funcţia de şef de partid, să îi ceară demisia atât din partid cât mai ales (sau invers) din Parlament. Atunci porcotania s-a răţoit la şeful de partid, apoi a urlat cât de influent, şi incomod e el de vor să conspire Europile împotriva lui. În traducere pentru proşti (din care face parte şi subsemnatul): "Băi indolenţilor care sunte-ţi voi indolenţi! Voi ştiţi câte costă un loc de ieuroparlamentar? Băga-v-aş încă o moleculă de hidrogen în apa de nesimţiţi care îmi cereţi voi mie, mare om politic care a făcut ceva pentru ţara voastră de căcaţi, să demisionez!"
Şi mai sunt şi unii care cică îi recunosc meritele? Care merite, să-mi fie iertat? Meritul că a făcut parte din mai toate Legislativele de după 89, că a stat comod în funcţii din care nu a făcut NIMIC şi în afară de nişte scandaluri şi bâlbe, a făcut doar umbră pământului, o umbră din ce în ce mai grasă. Un om, care ca mulţi alţii, ajunşi "elite intelectuale" pretinde nişte bani for free cu aceeaşi nonşalanţă cu care un medic cere spagă de la pacienţi. Doar că medicul salvează vieţi. Valoarea ştiinţifică, academică sau capacităţile unui om, nu garantează că acesta nu poate fi un nemernic şi un netrebnic în acelaşi timp! O lichea şi o scursură care crede că totul i se cuvine, doar pentru că a absolvit el şcoala potrivită, s-a născut în familia în care trebuia şi a profitat de sistem la momentul oportun. Astfel de oameni sunt infiltraţi peste tot în ţărişoara noastră. Nişte elite jegoase care demonstrează încă o dată acurateţea Experimentului Piteşti.
Revenind la sinistrul mare om politic, problema nu este că poate a luat mihttp://www.blogger.com/img/blank.giftă la viaţa lui (lobby băi, ca să fie legal!) sau că a dat din coadă la mirosul unor bani gratis şi necuveniţi, ci lipsa de onoare; astel că el, ca om politic, trebuie spulberat!
Închei, ca şi altă dată, cu vorba maică-mii : Pe ăştia nu-i mai satură Dumnezeu!
Europarlamentar român în exerciţiul funcţiunii:
Şi o dedicaţie pentru unii politicieni de mare valoare, intelectuali remarcabili, din partea unor alegători neînsemnaţi:
Ieri fu ziua maghiarilor de pretutindeni, ocazie cu care le urez tutoror multă înţelepciune şi desăvârşirea ca neam!
Un dement a spânzurat ieri o păpuşă care îl reprezenza pe Avram Iancu...Un gest tâmpit; cu toate că am o mare doză de sânge maghiaro-secuiesc în vene, pe lângă cel românesc, mi se pare cu atât mai stupid. Adversitatea istorică dintre români şi maghiari este cunoscută, greu rezolvabilă şi necesită multă înţelepciune. Poate chiar înţelepciunea bunicului meu care şi-a lăsat fata să se mărite cu un român, tocmai la ei în HARCOV şi nu făcut vreodată în viaţă o remarcă agresivă faţă de naţia care i-a "ocupat" ţinutul secuiesc natal. Şi ţin să anunţ toţi presupuşii iubitori de patrie, că înainte să urle că bozgorii vor să ne fure Ardealul, deşi nu prea au idee care sunt asemănările şi diferenţele dintre ARDEAL şi ŢINUT SECUIESC, dintre un politician UDMR şi unul care pur şi simplu s-a născut el ungur, ar fi frumos să facă şi el ceva pentru acest Ardeal şi acel Ţinut Secuiesc. Borsec, canalul Bega navigabil, uzinele de la Reşiţa, pădurile din Harghita şi multe altele care făceau mare cinste cândva acestor zone disputate, au fost distruse tocmai în timpul stăpânirii româneşti a Ardealului şi Banatului oricât de patriot aş fi, trebuie să recunosc că nemernicia politicienlor români şi trădarea neamului de către aceştia au fost cele care ne-au dus astăzi în situaţia aceasta. Şi prin "polticieni români" mă refer şi la cei de etnie maghiara, divizia ungurească a Securităţii, cunoscută publicului larg sub pseudonimul UDMR. Ţin să anunţ toţi prietenii mei maghiari că Războiul s-a cam sfârşit, au pierdut, la fel cum am pierdut şi noi aştia de mai la est, ne-am ales cu un teritoriu care v-a aparţinut politic, cu sau fără presiune armată sau domnii strălucite. Din păcate pentru ambele popoare, Ungaria Mare şi România Mare au cam pierdut războiul şi au cam trecut peste 60 de anişori de atunci. Csibike, dake tu dei foc la un papuş, nem kaps az Erdely! Cât despre vehemenţa cu care majoritatea românilor condamnă autonomia Ţinutului Secuiesc, mi se pare altă denaturare a adevărului. Secuii şi ungurii sunt autonomi, învaţă în limba maternă, vorbesc pe limba maternă, au cam toate drepturile pe care poţi să le ai dacă eşti de o etnie şi o cultură civilizază în cadrul unei societăţi civilizate moderne. Un politician iscusit le-ar da şi o hârtie oficială în acest sens, autonomia neînsemnând independenţă. Cu reguli stricte însă! Poate soluţia nu este o descentralizare totală ci tocmai un stat cu o putere centrală puternică, dar totodată un stat federal. Ar fi multe de discutat despre o federaţie, majoritatea ar fi împotrivă. Eu nu am de gând acum decât să dau câteva nume ca argument, nume de state federale puternice: Elveţia, Germania, SUA, Brazilia ;)
E normal oarecum ca ungurii şă tânjească după vremuri apuse. Anormal mi se pare însă că românii în ziua de azi, poate sincer sau poate de frică în marea lor majoritate, nu tânjesc după Bucovina şi Basarabia! Pe cele două le-am pierdut printr-un eşec militar marcat însă de multă lipsă de inspiraţie şi inteligenţă politică. Însă şansele ca măcar Basarabia să revină patriei sunt infinit mai mari decât cele prin care s-ar desprinde în următoarele sute de ani Ardealul de ţară. Să fim un pic inteligenţi, porcii ştiu doar să grohăie, nu şi să urască.
PS: Constat că politicienii din opoziţie pun accent pe cele întâmplate de ziua maghiarilor ieri în lupta contra Guvernului. Dacă măcar un singur român astăzi a spus "futu-le mama lor de unguri" cu referire la ungurii din România, atunci ţin să vă anunţ că Băsescu a avut dreptate: mass-media este un factor de risc pentru siguranţa naţională!
Nu mi-am ascuns niciodată relativa simpatie pentru Partidul Republican din Statele Unite, simpatie şi nimic mai mult. Şi asta în dauna Democraţilor, priviţi cu simpatie de mulţi aşa-zişi intelectuali de stânga din Europa şi implicit România, cu tot socialismul lor trompetat, oameni cărora le-aş sponsoriza e excursie (dus) în Coreea de Nord, să simtă pe pielea lor binefacerile socialismului, fără să îl confund aici complet cu frumosul şi stupidul comunism. E frumos să porţi tricou cu Che Guevara şi alte însemne comuniste când ai apă caldă, magazine cu rafturi pline şi dreptul de a protesta împotriva idioţilor de guvernanţi.
Alta era însă ideea de astăzi. Deşi aş mai plesni una despre mesia cel negru Obama, văzut ca salvator al SUA şi implicit al întregii planete doar pentru că a avut un marketing agresiv care a umplut inimile naivilor planetei cu simpatie şi speranţă ieftină, fără fond şi, mai ales, nejustificată, după cum se poate constata la momentul de faţă. După alegerea Obamei am spus că toată lumea e de acord că Bush a fost un idiot dar, după 4-8 ani de Obama, va fi reabilitat şi chiar privit cu simpatie peste ani ;)
Şi revenind la ideea cu poliţiştii: Guvernatorul republican al statului american Wisconsin, Scott Walker, se află în centrul unei dispute destul de violente, datorită planului de măsuri menite să combată, amelioreze şi să rezolve criza financiară. După cum era normal, nu toată populaţia a acceptat cu braţele deschise aceste măsuri, s-a ajuns la proteste, opoziţia (Partidul Democrat) se organizează şi se alătura populaţiei, instigă etc. Nu voi insista cu povestea, este disponibilă în presă. Scurt: clădirea Capitoliului din Madison, Wisconsin este închisă publicului prin ordin judecătoresc. Reprezentanţii democraţi protestează în faţa Capitoliului iar unul dintre ei, Nick Milroy încearcă să intre în clădire. Poliţia îl ia în primire şi dă cu el de pământ. Democracy futui! Păi da, or să sară acum toţi dreptacii drepturilor omului, că a tăbărât miliţia pe un cetăţean protestatar. Ei bine, dêmos are judecători, ordinul judecătoresc este păzit de către gardian, poliţistul. Şi NIMENI nu este mai presus de lege, nici măcar un polician ales de acelaşi popor.
Şi parcă ne duce gândul la ţărişoara noastră, prin comparaţie. Eu nu cred că poliţistul ăla are o leafă fantastică, nici prea bine văzut nu este de restul populaţiei, dar şi-a făcut meseria. Şi poporul are dreptul să protesteze, atâta timp cât nu încalcă legea, menită să îl apere pe el, cetăţeanul, chiar şi faţă de propria persoană. Vadim Tudor a făcut acum vreo 2 luni un mega scandal televizat, încălcând un ordin judecătoresc, sfidând autorităţile statului. Poliţiştii au avut aceeaşi reacţie precum o balegă de pe stradă când treci pe lângă ea. Acum vreo 4-5 ani, 2 bătrâni au refuzat să respecte o decizie judecătorească şi au fost arestaţi şi condamnaţi...
Închipuiţi-vă că Revoluţia din 1989 ar fi avut loc fără ca nimeni din afara ţării să fi luat la cunoştiinţă evenimentul şi desfăşurarea...
În altă ordine de idei: plecat fiind din ţară pentru o perioadă mai lungă, încerc să mă păstrez informat (nu ştiu şi nu vreau să răspund de ce) despre ce se întâmplă în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Mediul principal este internet-ul - agenţii de presă, ziare în versiune online, televiziuni live-streaming etc. Deşi consider cu neghiobie că România este buricul pământului, nu neg că mă interesează aproape la fel de mult şi ce se întâmplă în lume. Enough about me... Constat cu mirare că în România nu se întâmplă nimic. Constat că există oameni cu pretenţii de jurnalişti, unii chiar bine văzuţi, care habar nu au ce este o ştire. Avem televiziuni de ştiri care de fapt sunt televiziuni de talk-show, cu mici întreruperi pentru ştiri sumare. Că avem un preşedinte de căcat nu este o ştire! Chiar dacă o fi adevărat. Şi nu orice ştire trebuie redusă la Preşedinte. Este arestat un vameş? Băsescu! Se scumpeste pita? Băsescu! Este arestat un ţigan? Băsescu! Este sărăcie? Băsescu, of course! De aici eu deduc că înainte de Băsescu nu exista nimic rău în ţara asta, prin urmare singura ştire demnă de difuzat este tragedia naţională Băsescu. Dar înainte ce era? Eu ţin minte că eram o ţară la fel de prost funcţionlă, săracă şi coruptă. Şi erau la putere oameni care acum urlă în presă că Băsescu e de căcat. Şi atunci de ce au mâncat căcat timp de 20 de ani? Nu pot avea încredere în cineva care îmi spune că astăzi este rău, când la fel de rău era şi când ţinea el frâiele. Românii uită că a existat un FSN din care au făcut parte atât băsescienii de astăzi cât şi antibăsescienii vehemenţi.
Dar despre mizeria din politică şi mass-media altă dată. Acum altceva mă deranjează. De ceva vreme se face că are loc un fel de revoluţie în ţările musulmane. Cad dictatori care au stat la putere mai mult timp decât Ceauşescu. Şi cad în direct, live! Şi te uiţi pe un portal românesc de ştiri sau la o televiziune de ştiri, că eşti român şi vrei o interpretare românească a evenimentului. Şi ce vezi? Băsescu!
De câteva zile, mediile ni-i prezintă pe nişte corupti, dovediti sau nu, dar anchetati, ca pe nişte che guevare, luptători întru libertatea noastră, care plătim 20 de ani nişte mărci, euro sau dolari la vamă, ba ca să nu se uite prin bagaje, ba pentru că ne-au prins cu prea multă benzină în rezervor, ba ca să împărţim cu ei prada din ţigările sau alte marfuri aduse mai ieftin de altundeva. Hai sictir, si să ne vedem la tribunal, să plangem pentru cei care cu adevarat sunt umiliţi şi obidiţi în această seară.
Oare omul de rând care a ieşit din ţară în ultimii 20 de ani nu a văzut niciodată vameşi luând sau cerând şpagă? Ce mama naibii, peste noapte suntem toţi virgini şi susţinători ai prezumţiei de nevinovăţie, aceeaşi noi care am generat un întreg folclur cu bancuri, schiţe şi povestiri legate de acest fenomen vamal generator de venituri fabuloase. Din păcate, justiţia ne-a dovedit că în România nimeni nu păţeşte nimic (dintre cei care nu trebuie să păţească) şi probabil la fel se va întîmpla şi acum. Dar pentru că azi preşedinte e cineva cu care eu nu sunt de acord, nu înseamnă că vameşul, la modul general vorbind, care a luat şpagă este acum un dizident, hai să fim serioşi!
Cît despre liderii sindicali: muncitorii din toate domeniile au exact liderii sindicali pe care îi merită, atâta timp cât ei conduc aceste sindicate de atâta amar de vreme şi nimeni nu a catadicsit să îi dea jos, la randul lor ajunşi nişte porcuşori bine hrăniţi şi cazaţi.
Cam asta se întâmplă în viaţa politică românească.
Nu vă interesează politica? Foarte bine, să fiţi sănătoşi! ;)
Suntem conduşi de caricaturi şi stereotipuri, cărora le fac opoziţie nişte papiţoi, la rândul lor caricaturi şi clişee. Drept urmare, Ion Luca Caragiale, cel născut astăzi, acum câţiva ani (Eşti vechi, domnule!) este un geniu! Până nu îl vom înţelege, vom fi condamnaţi să jucăm în piesele lui!
M-am bucurat că Antena 3 a difuzat acum câteva minute un interviu cu Neagu Djuvara, după umila mea părere, cel mai lucid român în viaţă, chiar şi la cei 95 de ani. Recomand cărţile lui tuturor celor care nu ştiu pe ce lume trăiesc şi mai ales celor care au impresia că ştiu ;) De fapt, este o plăcere de fiecare dată când îmi este dat să îl citesc sau să îl ascult. Nu voi continua cu un elogiu, după cum spunea şi el, cine are ochi şi urechi, să le folosească.
Cu un asemenea om în senatul partidului, nu pot să nu fiu surprins că Partidul Naţional Liberal dă dovadă de lipsă de luciditate, nu zilnic, nu de o gravitate fatală, dar îndeajuns încât pe mine, cu idei şi viziuni destul de "dreptace", să nu mă convingă. L-am votat pe Antonescu la ultimele alegeri. Şi l-am băgat în mă-sa când a semnat un pact cu PSD pentru susţinerea lui Geoană întru eliberarea neamului de sub jugul portocaliu - pact salutat cu steaguri roşii (băi măgarilor!) în locul unde a început revoluţia. Îmi place cât de repede uită oamenii că a existat cândva un partid pe nume FSN...
A trecut mai bine de un an de la pupăturile din Balconul Operei din Timiţoara. A venit acum şi o noua alianţă, la fel de lipsită de clarviziune şi luciditate (nu pun nici link, nu dau nici nume, omul mai merge la curve sau se prostituează, treaba fiecăruia, dar să nu facem public ;) ). Eram curios cam ce crede un liberal (din partid) despre o astfel de alianţă, şi anume unul care nu râvneşte la funcţii, ca orice politician (chestiune totuşi de înţeles - nu mergi la război fără să îţi doreşti victoria). Mi se pare normal că au existat şi argumente pro şi contra. Subiectiv, m-am bucurat pentru cele contra. Lipsa de sinceritate (zi tată că vrei pe sticlă la tembelizor, ce dracu?!) şi vehemenţa cu care şi-a întâmpinat Crinul criticii a fost o surpriză neplăcută - suntem liberali sau nu mai suntem? :D Părerea mea, din exterior: la 20 de ani după ce FSN şi-a arătat nemernicia, era cazul ca PNL să îşi asume lupta (singur sau cu aliaţi noi, nu dintre foşti duşmani), mai ales după cel mai bun scor electoral obţinut din 90 încoace. Premisele erau bune, 20% obţinut de Antonescu la ultimele alegeri, votanţi preponderent tineri (viitorul?), chiar şi fără televizie proprie, creşterea în importanţă a internetului în activitatea politică (iar tineret, viitor etc) şi, mai ales criza care a venit ca o cireaşă pe tortul corupţiei, relei voinţe, incompetenţei (şi multe altele aşa mai departe) din ultimii 20 de ani politici româneşti.
Şi acum altă chestiune care îmi provoacă reticenţe faţă PNL (ar mai fi vreo 2, dar nu mă plăteşte nimeni să fac consultanţă pentru liberali, au ei intelectualii lor, care sper să aibe şi voci): am auzit şi cu alte ocazii cum că actualul preşedinte liberal ar fi un mare chiulangiu în Parlament. Prin luna septembrie, aflându-mă la Bucureşti şi având 2 ore libere la dispoziţie fără niciun program, o iau eu agale pe Calea Victoriei în jos, cu gândul să fac o poză la Casa Poporului. Poza executată, timpul trecut, aleg eu o cale mai scurtă să ajung înapoi pe Victoriei, fără să ocolesc prea mult: intru printr-unul dintre blocurile de pe Unirii şi ajung în parcarea din spate, urmând ca apoi să mă şopârlesc prin zona necunoscută până dau de vreun reper. Printre maşini aflat, mă întâmpină cu lătrături un căţel destul de drăguţ, talie mică spre medie, nu părea a fi cine ştie ce rasă, dar nu mă pricep. Dau să îl mângâi spre a-l calma şi apare stăpânul zicându-mi că nu muşcă animăluţul. Stăpânul era tocmai Crin Antonescu. Am schimbat câteva vorbe, nu multe, nerelevant. Ideea este alta: era vineri, sau poate joi, ştiu că în Parlament erau nişte dezbateri referitoare la salariile bugetarilor, care pregăteau o pichetare în aceeaşi zi. Poate numai mie mi se pare ciudat că domnul senator nu se afla la servici. Oricum nu era treaba mea, era în jur de ora 11:00, nu ştiu cum e programul de lucru la Senat sau poate omul avea alte treburi. Eu unul nu eram la lucru, dar aveam o motivare, mă aflam la Bucureşti în interes de servici, chiar dacă aceasta nu presupunea muncă asiduă. Aşa, m-am justificat. Dar cum justifică Crinul prezenţa oficială de aproximativ 2%? Niciodată nu am fost excesiv de punctual dar o prezenţă satisfăcătoare am încercat totdeauna să am acolo unde eram activ, lucru pe care îl aştept atât de la cei care îmi sunt prieteni sau colaboratori, cât şi de la cei pe care, să zicem, i-aş vota. Îmi stă pe degete să dau un citat..."Cauza naţională nu se serveşte cu întreruperi, cu absenţe nemotivate, cu vacanţe, ci numai prin permanenţă în efort. ", ştiţi voi bine cine a zis asta, că vă/ne place sau nu, oare nu este aşa?
Aş fi mulţumit dacă am reuşi să demonstrăm că, in cazul în care mâine ne-am duce toţi dracului, ar fi păcat...
"Despre lucrurile cu adevărat importante
În fiecare joi în drum spre şcoală venea un domn cu pălărie şi ne-arăta păsărica Pe vremea aia nu ştiam că viaţa e o moarte lentă, ca şi cum te-ar mîngîia pe obraz pînă la ţîşnirea sîngelui Habar n-aveam că dragostea-i şi ea o moarte lentă, de parcă te-ar înjunghia cineva în inimă cu un trandafir Nu-nţelegeam de ce se poartă Dumnezeu uneori de parcă s-ar trage din maimuţă Nu-nţelegeam de ce-s atîţia oameni pe pămînt, de parcă unul singur n-ar fi fost de-ajuns"
(Daniel-Silvian Petre, Despre lucrurile cu adevărat importante, Napalm D'or, Ed. Brumar, 2008 - volum pe care îl recomand cu cea mai mare responsabilitate şi plăcere, şi pe care promit să îl restitui cât de curând celui care mi l-a livrat sub formă de împrumut - nu am uitat bă, doar că am făcut curaţenie :D)
"Sunt mândru că sunt român și că v-am putut face fericiți. Niciodată în cariera mea nu m-am simțit ca acum. Vă iubesc și vă stimez" - Lucian Bute, 09.07.2011
Măsura dublă!
La sosirea mea în Germania, un scandal politic zguduia ţara şi împărţea opinia publică. Ministrul Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, era acuzat de plagiat în lucrarea de doctorat. Ţin să precizez că în Germania titlul de doctor nu este cerinţă pentru accederea la o funcţie de ministru. Pe deasupra, cel vizat, un politician tânăr, modern, carismatic şi cu o mare popularitate în rândul populaţiei, văzut de mulţi (insclusiv subsemnatul) ca viitor Cancelar. În urma scandalului, zu Guttenberg demisionează din funcţie şi renunţă şi la titlul de doctor, deşi investigaţia în acest e departe de a se fi terminat. Culmea, popularitatea acestuia înregistrează o uşoară creştere (a se citi exact cu paranteza anterioară). Deşi chestiunea era una de ordin academic, publicul -în mare parte neposesori de doctorat sau măcar diplomă de studii superioare- a vuit. Au existat proteste care cereau demisia ministrului, ba chiar şi manifestaţii în favoarea acestuia, toate cu implicaţiile de rigoare - demonstaţii cu bannere pe străzi, clipuri funny pe youtube etc.
